Biserica Sfântul Nicolae din Bălinești

Biserica „Sfântul Nicolae” din Bălinești este o biserică ctitorită de logofătul Ioan Tăutu în perioada anilor 1494-1499 în satul Bălinești (ținutul Dorohoiului, astăzi în comuna Grămești din județul Suceava, România). Această construcție este un monument reprezentativ al epocii lui Ștefan cel Mare (1457-1504).

Biserica „Sf. Nicolae” din Bălinești a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din județul Suceava din anul 2015, având codul de clasificare .

Istoric Construirea bisericii thumb|right|180 px|Ctitorul bisericii, logofătul Ioan Tăutu. Biserica din Bălinești este înălțată pe un teren mai înalt, care domină valea Siretului, aflându-se la o distanță de 12 km de orașul Siret. Ea a avut rolul de biserică de curte boierească și necropolă a familiei logofătului Tăutu, diplomat al domnitorilor Ștefan cel Mare (1457-1504) și Bogdan al III-lea (1504-1517). Logofătul avea în zonă moșii întinse și o curte boierească.

Data începerii construcției nu este cunoscută. Pe pereții bisericii au fost găsite grafite din anul 1494, iar patru morminte din pronaos datează din anii 1494-1495 și martie 1499, ceea ce duce la concluzia că în acei ani biserica era aproape terminată, nefiind terminată probabil pictura și nefiind înzestrată cu odoare.

Pisania bisericii s-a păstrat pe zidul sudic al edificiului, într-un chenar, având o inscripție în limba slavonă (una dintre cele mai mari de acest gen din România) care relatează numai data terminării construcției, nu și data începerii. Textul inscripției este următorul: „Cu voia Tatălui, cu ajutorul Fiului și cu săvârșirea Sfântului Duh, pan Ion Tăutul logofăt a început a zidi această casă (hram) întru numele celui între sfinți, părintelui nostru, arhierarhul și făcătorul de minuni Nicolae, în zilele binecredinciosului și de Hristos iubitorului Domn Io Ștefan Voievod; și s-a săvârșit în anul 7007, luna decembrie 6”. În partea dreaptă a chenarului se află o însemnare cu textul: „Dragotă Tăutulovici”, care dezvăluie că acest Dragotă, fiul lui Tăutu, s-a îngrijit de realizarea inscripției sau a fost făcută poate de el.Ioan Zugrav, „Biserica din Bălinești”, în vol. Mitropolia Moldovei și Sucevei, Monumente istorice bisericești din Mitropolia Moldovei și Sucevei, Ed. Mitropoliei Moldovei și Sucevei, Iași, 1974, p. 129.

Anul 7007 este desigur redat în cronologia erei bizantine și ar corespunde anului 1498 de la nașterea lui Christos. Totuși, până la anul 1572 se utiliza în Moldova stilul de la 1 ianuarie, iar după această dată stilul bizantin de la 1 septembrie.A.D. Xenopol, Istoria românilor din Dacia Traiană, vol. II, ediția a IV-a, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1986, pp. 475-476.Vezi și I. Ionașcu, „Cronologia documentelor din Moldova și Țara Românească”, în Introducere la Documente privind istoria României, vol. I, București, 1956, p. 417, precum și I. Vlădescu, „Începutul anului în cronicile moldovenești pînă la Ureche”, București, 1925, în AARMSI, seria III, tomul IV, 1925. Ca urmare, anul 7007 reprezintă anul 1499 și nu 1498. Faptul că biserica a fost sfințită abia la 6 decembrie 1499 (de ziua hramului) se datorează faptului că logofătul Ioan Tăutu a trimis cu solie în Polonia în anul 1497, fiind închis la Liov.

Despre construcția acestei biserici vorbește și cronicarul Grigore Ureche în Letopisețul țărâi Moldovei, de când s-au descălecat țara și de cursul anilor și de viiața domnilor carea scrie de la Dragoș vodă până la Aron vodă. El spune următoarele: „Bogdan vodă daca stătu la domnie, gândi să-ș întărească lucrurile întăi cu vecinii și să-ș arate nume bun. Pe învățătura tătâne-său, a lui Ștefan vodă, trimis-au la împărățiia turcilor pre Tăutul logofătul cel mare, cu slujitori, pedestrime, dărăbani, de au dus birul, zéce povoară de bani și s-au închinatu cu toată țara la sultan Suleimanu împăratul turcescu. Iară împărățiia de bucurie mare cu dragoste i-au priimit și au dăruit toți banii Tăutului logofătului celui mare și i-au adus în țară și au ziditu pre acei bani o sfântă bisérică în satu în Bălinești, ce este la ținutul Sucévii și trăiește pănă astăzi.”Grigore Ureche, Letopisețul țărâi Moldovei, de când s-au descălecat țara și de cursul anilor și de viiața domnilor carea scrie de la Dragoș vodă până la Aron vodă Alexandru Odobescu consideră eronată afirmația cronicarului Ureche. Conform pisaniei, biserica a fost clădită în vremea lui Ștefan cel Mare și nu în cea a lui Bogdan al III-lea (1504-1517), deci nu putea fi construită cu banii de la sultan. În plus, logofătul nu putea să trateze cu sultanul Soliman I, deoarece acesta din urmă a urcat pe tron în anul 1520, la 11 ani după moartea lui Tăutu. V. și în Note de călătorie, Ed. Sport-Turism, București, 1981, pp. 157-158.

Reparații Biserica a suferit în decursul timpului mai multe profanări cauzate de turci și austrieci. Turcii au dat foc bisericii în incursiunile lor din perioada 1581-1711 și au împuns ochii sfinților cu sulițele, producând degradări ale picturii și zidului. Biserica a fost multă vreme arsă și neacoperită. Austriecii au folosit lăcașul de cult ca magazie.Nicolae Stoicescu, Repertoriul bibliografic al localităților și monumentelor medievale din Moldova, Direcția Patrimoniului Cultural Național, Biblioteca Monumentelor Istorice din România, București, 1974, p. 57. Biserica a fost reparată în 1721 prin grija episcopului Calistru de Rădăuți și a starostelui Dimitrie Macri, fiind refăcute acoperișul, ușa și mobilierul și construindu-se și scara de acces la clopotniță. O serie de lucrări de reparații au fost efectuate la 1763.

La începutul secolului al XIX-lea biserica din Bălinești a trecut în stăpânirea Mănăstirii Văratic, care a înființat aici un metoc de maici. În anul 1864, odată cu secularizarea averilor mănăstirești, moșia Bălinești a fost împărțită clăcașilor.

Într-un raport adresat Ministerului Instrucțiunii Publice la iulie 1872, Alexandru Odobescu afirma că biserica era „tare stricată, dar tot se mai face serviciul divin întrânsa”. El atrăgea atenția că lăcașul de cult necesită reparații, în lipsa acestora biserica putând deveni în curând o adevărată ruină.

Începând din anul 1899, biserica a fost luată în grijă, păstrare și conservare de Departamentul pentru Monumente Istorice. În anul 1904, arhitectul Theodor Ciocoiu a propus un proiect de restaurare, prin care se renunța total la toate zonele tencuite și purtând urme de pictură murală. Edificiul a fost cercetat în 1910 de către arhitectul Nicolae Ghika-Budești și istoricul Alexandru Lapedatu din cadrul Comisiunii Monumentelor Istorice, fiind publicate în „Buletinul Comisiunii” descrieri detaliate ale acestuia, însoțite de fotografii.Tereza Sinigalia, „Decorația exterioară a bisericii Sf. Nicolae din Bălinești (I)”, în Monumentul - Tradiție și viitor. Lucrările Simpozionului Național Monumentul - tradiție și viitor, ediția a IX-a, Ed. ArtStudio, Iași, 2008, p. 581.

O serie de lucrări de restaurare au fost efectuate după primul război mondial, începând din 1925, realizându-se următoarele:Gheorghe Lupu (pr. paroh), „Pictura bisericii din Bălinești, una din cele mai frumoase din răsăritul Europei”, în Crai Nou, 16 martie 2006. s-a pus un brâu de cărămizi smălțuite în jurul bisericii; s-au dat jos tencuielile pictate de pe fațada de sud și de pe laturile de vest și nord-vest ale pronaosului, rămânând cele trei rânduri de medalioane din teracotă smălțuită de sub cornișă. Pictura murală exterioară era considerată ulterioară înălțării edificiului, iar restauratorii doreau punerea în valoare a expresivității materialelor originare de construcție. s-a consolidat clopotnița cu bare de fier; s-a refăcut învelitoarea, care era distrusă și din cauza căreia ploua în biserică.

În anul 2002, în urma propunerii Universității Keiō din Tokio, prin profesorul Riichi Myiake, Biserica „Sfântul Nicolae” din Bălinești a fost inclusă de Ministerul Culturii și Cultelor într-un program de restaurare a picturii interioare și exterioare. Proiectul a fost finanțat la început de japonezi, apoi de Ministerul Culturii și Cultelor. În restaurarea edificiului s-au implicat specialiști din România: arheologi, pictori restauratori, istorici de artă, arhitecți, ingineri, precum și un număr de studenți de la Universitatea Keiō, veniți pentru practică.Tereza Sinigalia, „Decorația exterioară a bisericii Sf. Nicolae din Bălinești (I)”, în Monumentul - Tradiție și viitor. Lucrările Simpozionului Național Monumentul - tradiție și viitor, ediția a IX-a, Ed. ArtStudio, Iași, 2008, p. 579. Cu acest prilej, au fost efectuate și unele săpături arheologice, în urma cărora au fost descoperite câteva artefacte: inelul sigilar al lui Dragotă Tăutulovici, nasturi globulari, aplice etc.Daniela Micuțariu, „Pelerinaj la biserica monument din Bălinești ”, în Monitorul de Suceava, anul XIV, nr. 103 (4089), 6 mai 2009. Alexandru Odobescu menționează existența unei ascunzători în care s-au depus mai multe obiecte prețioase, dar intrarea ei rămăsese necunoscută după moartea unui om bătrân, singurul care o cunoștea.

În perioada derulării lucrărilor de consolidare a lăcașului de cult, slujbele bisericești se oficiază într-o biserică de lemn amplasată la sud de biserica monument istoric. În anul 2004, cu prilejul comemorării a 500 de ani de la moartea marelui voievod al Moldovei, Ștefan cel Mare, arhiepiscopul Pimen Zainea al Sucevei și Rădăuților a dispus construirea a 6 biserici de lemn de dimensiuni mici în care să se oficieze slujbele bisericești pe parcursul restaurării bisericilor monument istoric (la Arbore, Baia, Bălinești, Părhăuți, Pătrăuți și Sfântu Ilie).Cristina Scorțariu, „Lucrările de consolidare a Bisericii Petru Rareș din Baia finalizate după 20 de ani”, în Obiectiv de Suceava, 20 noiembrie 2006.

Descrierea bisericii Arhitectură miniatura|350x350px|Biserica Sfântul Nicolae a Mănăstrii Bălinești, văzută de sus Biserica are un aspect deosebit pentru o biserică de piatră moldovenească, deși la o privire mai atentă planimetria este întâlnită în nordul Moldovei, fiind însă caracteristică bisericilor de lemn.Mihai Iacobescu (coord.), Suceava. Ghid turistic al județului, Ed. Sport-Turism, București, 1979, p. 97. Biserica are un plan dreptunghiular, având un pronaos poligonal și un turn clopotniță pe latura de sud, în dreptul intrării in pronaos. Parterul turnului este un pridvor deschis.

Fațadele sunt din piatră brută și cărămidă aparentă, acoperite ulterior cu un strat de tencuială parțial pictat, care a căzut în decursul timpului. Soclul este din blocuri de piatră cioplită de dimensiuni mari. În registrul superior, biserica este înconjurată de două rânduri de ocnițe suprapuse, două de sus corespunzând la una de jos. De asemenea, construcția prezintă sub streașină și o friză de discuri ceramice smălțuite de culoare galbenă sau verde, decorate cu motive heraldice (leul, manticorul, sirena cu două cozi, capul de bour cu unul și doi „tenanți”, rozeta).Ioan Zugrav, „Biserica din Bălinești”, în vol. Mitropolia Moldovei și Sucevei, Monumente istorice bisericești din Mitropolia Moldovei și Sucevei, Ed. Mitropoliei Moldovei și Sucevei, Iași, 1974, p. 130.

Acoperișul a fost înlocuit de mai multe ori, el nesemănând astăzi cu cel din tabloul votiv. Ferestrele din pronaos sunt mai mari decât celelalte și sunt ornamentate cu două rozete în stil gotic, pe când cele din naos și altar sunt dreptunghiulare, cu baghete subțiri încrucișate. Influența gotică se resimte în modul de tratare a soclului, a ancadramentelor, ca și la nervurile bolților pridvorului.