Cleopatra VII Thea Philopator (;Numele ei era pronunțat în dialectul grec al Egiptului (vezi Fonologia limbii grecești comune). A purtat și epitetele Thea Neotera () și Philopatris (); vezi . ) a fost regină a Regatului Ptolemeic al Egiptului din 51 până în 30 î.Hr. și ultimul faraon elenistic care a exercitat efectiv puterea.A fost, de asemenea, diplomat, comandant naval, lingvist și autoare de lucrări medicale; vezi și . Membră a dinastiei Ptolemeice, ea descindea din întemeietorul acesteia, Ptolemeu I Soter, un general macedonean grec și tovarăș al lui Alexandru cel Mare. scrie despre Ptolemeu I Soter: „Dinastia Ptolemeică, a cărei ultimă reprezentantă a fost Cleopatra, a fost întemeiată la sfârșitul secolului al IV-lea î.Hr. Ptolemeii nu erau de origine egipteană, ci descindeau din Ptolemeu Soter, un macedonean grec din anturajul lui Alexandru cel Mare.”Pentru alte surse care descriu dinastia Ptolemeică drept „macedoneană greacă”, vezi , , , și . , în schimb, îi descrie pe Ptolemei drept o dinastie „macedoneană, vorbitoare de greacă”. Alte surse, precum și , folosesc termenul „greco-macedonean”, referindu-se la macedoneni de cultură greacă; vezi și . Limba ei maternă era greaca koine, iar dintre suveranii ptolemeici este singura despre care se știe că a învățat limba egipteană, pe lângă alte câteva limbi. După moartea ei, Egiptul a devenit provincie romană, ceea ce a marcat sfârșitul epocii elenistice în bazinul mediteraneean, începută odată cu domnia lui Alexandru cel Mare (336–323 î.Hr.). consideră că epoca elenistică, începută odată cu domnia lui Alexandru cel Mare, s-a încheiat cu moartea Cleopatrei în 30 î.Hr. Michael Grant subliniază că grecii elenistici erau considerați de contemporanii lor romani ca fiind în declin față de epoca Greciei clasice, o perspectivă care s-a perpetuat și în istoriografia modernă. În privința Egiptului elenistic, Grant susține că Cleopatra nu considera nicidecum încheiată epoca greacă și intenționa să facă tot ce îi stătea în putere pentru a-i asigura continuitatea.
Născută la Alexandria, Cleopatra era fiica lui Ptolemeu al XII-lea Auletes, care a desemnat-o moștenitoare înainte de moartea sa, în 51 î.Hr. Cleopatra și-a început domnia alături de fratele ei, Ptolemeu al XIII-lea, însă conflictul dintre cei doi a dus la un război civil. Omul de stat roman Pompei s-a refugiat în Egipt după ce a fost înfrânt în Bătălia de la Pharsalus din 48 î.Hr. de rivalul său Iulius Cezar, dictator roman, în timpul războiului civil al lui Cezar. Pompei fusese aliat politic al lui Ptolemeu al XII-lea, însă Ptolemeu al XIII-lea a pus la cale uciderea lui înainte de sosirea lui Cezar, care a ocupat Alexandria. Cezar a încercat apoi să-i împace pe cei doi frați ptolemeici, dar forțele lui Ptolemeu al XIII-lea i-au asediat pe Cleopatra și Cezar în palat. La scurt timp după ce sosirea întăririlor a dus la ridicarea asediului, Ptolemeu al XIII-lea a murit în Bătălia de pe Nil. Cezar i-a proclamat pe Cleopatra și pe fratele ei Ptolemeu al XIV-lea co-suverani. Relația dintre Cezar și Cleopatra a dus la nașterea unui fiu, Cezarion. Cleopatra a călătorit la Roma în 46 și 44 î.Hr., în calitate de regină clientelară a Romei, și a locuit în vila lui Cezar. După asasinarea lui Cezar, urmată la scurt timp de moartea neașteptată a lui Ptolemeu al XIV-lea (posibil ucis la ordinul Cleopatrei), ea l-a asociat la domnie pe Cezarion sub numele de Ptolemeu al XV-lea.
În timpul războiului civil al liberatorilor din 43–42 î.Hr., Cleopatra s-a aliat cu cel de-al doilea triumvirat, alcătuit din moștenitorul lui Cezar, Octavian, Marc Antoniu și Marcus Aemilius Lepidus. După întâlnirea de la Tars din 41 î.Hr., Cleopatra a început o relație cu Antoniu, din care s-au născut trei copii. Antoniu a devenit tot mai dependent de sprijinul financiar și militar al Cleopatrei în timpul campaniilor sale împotriva Imperiului Part și în Regatul Armeniei. Prin Donațiile de la Alexandria, copiii lor au fost proclamați suverani ai mai multor teritorii aflate sub autoritatea lui Antoniu. Octavian a prezentat acest act drept trădare, i-a silit pe aliații lui Antoniu din Senatul roman să părăsească Roma în 32 î.Hr. și i-a declarat război Cleopatrei. După înfrângerea flotei lui Antoniu și a Cleopatrei în Bătălia de la Actium din 31 î.Hr., forțele lui Octavian au invadat Egiptul în 30 î.Hr. și l-au înfrânt pe Antoniu, care s-a sinucis. După moartea acestuia, Cleopatra s-ar fi sinucis, probabil prin otrăvire, pentru a evita să fie expusă public de Octavian în cadrul unui triumf roman.
Moștenirea Cleopatrei s-a păstrat în numeroase opere de artă antice și moderne. Istoriografia romană și poezia latină au transmis o imagine în general defavorabilă a reginei, care s-a perpetuat ulterior în literatura medievală și în literatura renascentistă. În artele vizuale, reprezentările ei din Antichitate cuprind busturi romane, picturi, sculpturi, camee gravate și obiecte din sticlă camee, monede ptolemeice și romane, precum și reliefuri. În arta Renașterii și în arta barocă, Cleopatra a fost subiectul a numeroase opere, între care opere lirice, picturi, poezii, sculpturi și piese de teatru. Începând din Epoca victoriană, a devenit o figură emblematică a culturii populare asociată egiptomaniei, iar în epoca modernă a fost reprezentată în artele aplicate și plastice, în satire burlești, în filme de la Hollywood și în imagistica comercială.
Etimologie Forma latinizată Cleopatra provine din greaca veche (), cu sensul de , fiind formată din (, ) și (, ). Forma masculină ar fi fost scrisă fie (), fie (). Cleopatra era și numele surorii lui Alexandru cel Mare, Cleopatra a Macedoniei, precum și al Cleopatrei, soția lui Meleagru, din mitologia greacă. Prin căsătoria dintre Ptolemeu al V-lea Epifanes și Cleopatra I Syra (o prințesă seleucidă), numele a intrat în dinastia Ptolemeică. Titlul adoptat de Cleopatra, (), înseamnă . propune ca traducere alternativă a titlului Cleopatra VII Thea Philopator forma „Cleopatra, zeița iubitoare de tată”.
Context istoric thumb|upright=0.75|Portret elenistic al lui Ptolemeu al XII-lea Auletes, tatăl Cleopatrei, aflat la Luvru, Paris
Faraonii din dinastia Ptolemeică erau încoronați de marele preot al lui Ptah la Memphis, dar își aveau reședința în Alexandria, oraș multicultural, cu caracter predominant grecesc, întemeiat de Alexandru cel Mare.Pentru o prezentare amănunțită a întemeierii Alexandriei de către Alexandru cel Mare, a caracterului său predominant greco-elenistic în epoca ptolemeică și a diferitelor grupuri etnice care locuiau acolo, vezi .Pentru întemeierea Alexandriei de către Alexandru cel Mare, vezi și , iar pentru încoronarea suveranilor ptolemeici la Memphis, . Aceștia vorbeau greaca și guvernau Egiptul ca monarhi greci ai epocii elenistice, refuzând să învețe limba egipteană autohtonă.Refuzul suveranilor ptolemeici de a vorbi limba autohtonă, egipteana demotică, explică folosirea grecii vechi (mai precis, a grecii koine), alături de egipteana târzie, în documentele oficiale ale curții, precum Piatra din Rosetta ().După cum explică , Alexandria ptolemeică era considerată un polis (oraș-stat) distinct de restul Egiptului, iar cetățenia era rezervată grecilor și macedonenilor, deși aici trăiau și alte grupuri etnice, îndeosebi evrei, precum și egipteni autohtoni, sirieni și nubieni.Pentru informații suplimentare, vezi . Pentru limbile vorbite de Cleopatra, vezi și , iar pentru greaca veche ca limbă oficială a dinastiei Ptolemeice, . Cleopatra, în schimb, ajunsese până la maturitate să vorbească mai multe limbi și a fost primul suveran ptolemeic despre care se știe că a învățat limba egipteană.Pentru informații suplimentare, vezi . Plutarh sugerează că vorbea și etiopiana, limba „troglodiților”, ebraica (sau aramaica), araba, „limba siriană” (posibil siriaca), meda și parta. Se pare că vorbea și latina, deși contemporanii ei romani preferau să i se adreseze în limba sa maternă, greaca koine.Pentru lista limbilor atribuite Cleopatrei de istoricul antic Plutarh, vezi , care menționează și faptul că suveranii Egiptului Ptolemeic au abandonat treptat limba macedoneană antică. Vezi și . Pe lângă greacă, egipteană și latină, cunoașterea acestor limbi reflecta dorința Cleopatrei de a recupera teritorii din Africa de Nord și Asia de Vest care aparținuseră odinioară Regatului Ptolemeic.
Amestecul Romei în treburile Egiptului începuse înainte de domnia Cleopatrei. Când bunicul ei, Ptolemeu al IX-lea Lathyros, a murit la sfârșitul anului 81 î.Hr., i-a succedat fiica sa, Berenice a III-a. Pe fondul opoziției tot mai puternice de la curtea regală față de domnia unei femei fără co-suveran, dictatorul roman Sulla a aranjat căsătoria lui Berenice a III-a cu Ptolemeu al XI-lea Alexandru al II-lea, fiul răposatului ei soț, Ptolemeu al X-lea Alexandru I, dintr-o căsătorie anterioară. Ptolemeu al XI-lea și-a ucis soția la scurt timp după căsătorie, în 80 î.Hr., fiind la rândul său linșat curând după aceea în revolta provocată de asasinarea ei. Ptolemeu al XI-lea și, posibil, Ptolemeu al IX-lea sau Ptolemeu al X-lea au lăsat prin testament Regatul Ptolemeic Romei drept garanție pentru împrumuturi, oferind astfel romanilor un temei juridic pentru anexarea Egiptului, pe atunci stat clientelar al Romei, după moartea lui Ptolemeu al XI-lea. Romanii au ales însă să împartă posesiunile ptolemeice între fiii nelegitimi ai lui Ptolemeu al IX-lea, atribuind Egiptul lui Ptolemeu al XII-lea Auletes, iar Ciprul lui Ptolemeu al Ciprului.
Biografie Copilăria
Cleopatra a VII-a s-a născut la începutul anului 69 î.Hr., fiind fiica faraonului ptolemeic Ptolemeu al XII-lea și a unei mame a cărei identitate nu este certă, afirmă că Cleopatra s-ar fi putut naște fie la sfârșitul anului 70 î.Hr., fie la începutul anului 69 î.Hr. probabil soția lui Ptolemeu al XII-lea, Cleopatra a V-a Tryphaena (care este posibil să fi fost aceeași persoană cu Cleopatra a VI-a Tryphaena),Pentru informații și argumente suplimentare, vezi , , , și . Pentru ipoteze alternative, vezi și . Pentru o comparație a argumentelor privind identitatea mamei Cleopatrei, vezi . mama surorii mai mari a Cleopatrei, Berenice a IV-a.Din cauza neconcordanțelor din literatura de specialitate, în care Cleopatra a VI-a este considerată de unii fie fiica lui Ptolemeu al XII-lea, fie soția acestuia și identică cu Cleopatra a V-a, afirmă că Ptolemeu al XII-lea a avut șase copii, în timp ce menționează numai cinci. Cleopatra Tryphaena dispare din documentele oficiale la câteva luni după nașterea Cleopatrei, în 69 î.Hr. Cei trei copii mai mici ai lui Ptolemeu al XII-lea — sora Cleopatrei, Arsinoe a IV-a, și frații ei, Ptolemeu al XIII-lea și Ptolemeu al XIV-lea — s-au născut în absența soției sale. Preceptorul Cleopatrei în copilărie a fost Philostratos, de la care a învățat oratoria și filosofia greacă. În tinerețe, Cleopatra a studiat probabil la Mouseion, instituție de care era legată și Biblioteca din Alexandria.
Domnia și exilul lui Ptolemeu al XII-lea