Eugenia Bulat

Eugenia Bulat (n. 19 septembrie 1956, Sadova, Călărași, RSS Moldovenească, URSS) este o poetă și publicistă, fondatoare a revistei literare „Clipa” (alias „Clipa siderală”) și membră a Uniunii Scriitorilor din R. Moldova și România.

Biografie

S-a născut la data de 19 septembrie 1956, în s. Sadova, r. Călărași, R. Moldova. A absolvit Universitatea de Stat și Universitatea Pedagogică ”Ion Creangă” din Chișinău. Este primul primar ales în mod democratic în comuna sa de baștină după anul 1989. A lucrat în școala din satul natal, a fondat și condus Revista de Cultură și Creație a Tinerei Generații „Clipa siderală” (Premiul de Stat pentru Tineret în Domeniul Literaturii, 2009; sprijinită de Institutul Cultural Român din București), cenaclul ”Iulia Hasdeu” și Concursul Național de Creație Literară omonim. A fost Cavaler al Ordinului Republicii pentru contribuție remarcabilă la Mișcarea de Eliberare Națională și merite deosebite în promovarea valorilor democratice și a adevărului istoric. Între anii 2007-2012 s-a supus unui autoexil în Italia (Veneția), unde a continuat să scrie (tripticul ”Jurnalul unui evadat din Est”), lansându-și volumele și promovând în continuare adevărul despre Basarabia, - provincie română ruptă din trupul României prin pactul nazist, declarat nul și neavenit, Ribbentrop-Molotov.

A mai lucrat la/în: Institutul Național de Instruire Continuă Secția de Administrare Publică Locală a Guvernului R. Moldova Centrul Național de Creație Populară Agenția Națională de Presă MOLDPRES.

Cărți editate

”Profesorul. Ștefan Sevastian Bulat, in memoriam”. Editura UNU, Chișinău, 2020 ”Piatra de Ca' Vendramin. Dialogurile străinei cu vechiul său prieten Alter. Al treilea jurnal al unui evadat din Est”. Prefață Ioan Holban, Smaranda Bratu Elian. Editura ”Junimea”, Iași, 2017 ”La pietra di Ca' Vendramin. Dialoghi di una staniera col vecchio amico Alter. Terzo diario din una latitante dell' Est”. În versiunea italiană a autoarei. Lectură și prefață, Ilaria Serra. Editura ”Meligrana”, Italia, 2018 ”În debara. Al doilea jurnal al unui evadat din Est./Nello sgabuzzino. Secondo diario di una latitante dell' Est”. Versiune italiană Geo Vasile. Prefață Geo Vasile. Editura ”Gunivas”, Chișinău, 2009. ”Veneția ca un dat. Jurnalul unui evadat din Est”. Prefață Adrian Dinu Rachieru. Editura ”Augusta”, Timișoara, 2007 ”Veneția ca un dat. Jurnalul unui evadat din Est./Venezia ti fu data. Diario din una latitante dell Est”. Versiune italiană Gabriella Molcsan. Prefață Adrian Dinu Rachieru. Editura Cartier, Chișinău, 2007 „Stalactite”. Editura ”Universul”, Chișinău, 2002 „Scrisori de dragoste din Orașul Libertății”. Editura „Prag”, Chișinău, 2002 „De dor de voi”. Editura „Năsăud”, România, 2000 „Silabisind în tainele iubirii”. Editura „Vatra Românească”, Satu Mare, 1996 „Poeme de pe Valea Plângerii”. Editura „Vatra Românească”, Satu Mare, 1996 „La Putna mi-e drumul” Editura „Lyceum”, Chișinău, 1994

Alte titluri:

editor al colecției ”Sclipiri siderale”: vol. I. Editura ”Lyceum”, 1994; vol. II - ”Al cincilea ungher”, vol. III - ”Capilarele clipei”. Editura ”Lyceum”, 1996 autor al studiului ”Erupția rostirii sau Generația Clipei siderale. Ideea națională, POEZIA. Editura Prag, Chișinău, 2003.

Premii

Premiul Uniunii Scriitorilor din R. Moldova la secțiunea POEZIE pentru vol. ”Piatra de Ca' Vendramin. Dialogurile străinei cu vechiul său prieten Alter. Al treilea jurnal al unui evadat din Est” (Editura ”Junimea”, Iași, 2017). Chișinău, 2018 Premiul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni pentru promovarea literaturii române în Italia. București, 2010 Premiul special al Salonului Internațional de carte pentru Copii pentru studiului ”Erupția rostirii sau Generația Clipei siderale. Ideea națională, POEZIA (Editura ”Prag”, Chișinău, 2003). Chișinău, 2005 Premiul „Topul Anticorupției”, acordat de „Ziarul de gardă”. Chișinău, 2005. Premiul pentru Poezie al Revistei ”Glasul Națiunii”. București, 1996. Premiul I-i la secțiunea DEBUT a Salonului Național de Carte a Bibliotecii Naționale a R. Moldova. Chișinău,1994 Premiul I-i la secțiunea Poezie a Festivalului Internațional de Creație Literară „Dimitrie Bolintineanu” a Centrului de Conservare și Valorificare a Tradiției Populare Giurgiu. Giurgiu, România. 1993

Opinii critice

(…). Ajunsă la Veneția, Eugenia Bulat descoperă o cu totul altă perspectivă și, inevitabil, se descoperă pe sine. „Veneția ca un dat” este, până la urmă, un dar pe care destinul, prin legile lui paradoxale, îl oferă autoarei. Chiar dacă nu a părăsit decât fizic baricadele românității din Basarabia, chiar dacă a ars „fără rest” (cum se mărturisește), poeta încearcă să uite, să se desprindă de niște realități apocaliptice, să se regăsească/reîntemeieze, reînviind prin poezie. Pentru că poezia e respirație și vine fantasmatic („cu mii de degete vine / pe o orgă celestă vibrând”), invadându-te iar, trecându-te iar, nevătămată, peste apa bătrânului Styx. E, așadar, un dat.

(…). În poezie Eugenia Bulat este o ființă justițiară, tensionată, acuză vehement realul „apocaliptic”, împărțindu-se între vis și o sensibilitate rănită, între Țară și Est (alias Basarabia). O necurmată alergare în cerc sub apăsarea îndoielilor (tot mai torturante odată cu înaintarea spre echilibru și luciditate), gândind pasional Reîntregirea. Cunoaște acumulări, angoase, căderi și sfâșieri, râvnește „o mare de alb” ca un ultim acord, scrie în transă și, încredințându-ne vocea interioară, se eliberează, așteptând „un tren” (lumina de la capătul tunelului, deci) într-o „gară bolnavă”, pe un „peron de tranzit”, realitate în care a încremenit, din păcate, Basarabia de azi.

(…). E o carte-călătorie, în fond, de la Est către sine (finalmente). „Plină de faceri”, “întru foame de păsări zidită”, devenită, prin dezlocuire, „trist călător”, pe rând ostaș și femeie în pribegie, poezia Eugeniei Bulat poartă în sine un viu durernic, care ne face martori la o reîncarnare dar și părtași la o călătorie îndărăt. Sedusă de acest burg ireal, creația ei împrăștie „o stare de vrajă”. Placenta venetă îi hrănește visătoria. Dar și însingurarea, insomniile, febra scrisului, retrospecția.

„Bântuită de faceri”, poeta cunoaște bucuria rodului. Dincolo de ușoara contaminare cezarivănesciană, preaplină de logos, simte cum fierbe în ea sămânța rodirii, atunci când, „cu unghii înfipte în carne” se încredințează paginii albe. „Înfiată” de arterele venețiene, poeta adulmecă înflorirea, conștientizând și depășind blestemul sterilității. Trăirea la limită, experiența de viață, dură, acumulată într-un spațiu al interminabilelor confruntări, permite autoarei a se simți „un vas plin, mult prea plin”, purtând, de aici încolo, lumea cu sine și în sine, încrâncenată a rezista tuturor încercărilor vieții prin evoluție ființială.

Experiența venetă demonstrează această reîncarnare. O „altă” poetă pare a se fi ivit. Suspendată între Est și Vest („cu ochi bifocali, care văd simultan două lumi”), Eugenia Bulat ne încredințează această carte a saltului calitativ, a rupturii. S-a eliberat, s-a mântuit („ce închis e-nafară /deschis e de-a dreptul în tine,/!tu știi”). Însingurarea, izolarea s-a vădit rodnică: un șir de nașteri/renașteri i-au răscolit viscerele/rezervele, acea „sămânță a rodirii”, dar și continua veghe a sinelui în sine („în tine într-una ai fost / și nicicând n-ai lipsit”) trezind latențele. Promisul rod e anunțat, părelnic jubilativ, de apele verzi, umflate, de mirosul putrid, de fascinația morbidă cu o senzație ciudată de început de lume, autoarea plonjând în egală măsură în sine și în măruntaiele Veneției, precum într-un uter etern (…). /Adrian Dinu RACHIERU. Din prefața la “VENEȚIA CA UN DAT. Jurnalul unui evadat din Est”./

”A traduce poezia Eugeniei Bulat a fost pentru mine o încercare și, mai ales, o provocare, având în vedere că italiana nu este limba mea maternă. Am avut, la început, multe îndoieli și rezistențe interioare. Însă, după o lectură atentă a poemelor împreună cu autoarea, pentru a mă convinge că am redat tot ce poeta voia să transmită, am lucrat împreună cu poetul venețian Severino Bacchin, care m-a ajutat să ofer într-un mod mai accesibil sensibilității italiene anumite structuri de idei și imagini. Am apreciat, în mod special, experiența de a mă vedea legănată între două limbi, între două universuri atât de diferite, a doi poeți, de la care a trebuit să învăț foarte mult despre transparența înseși pentru a fi un bun mediator. Traducerea liricii Eugeniei Bulat a fost, cum se întâmplă de obicei în traducerea literară, o dificultate de stil. Poezia sa e deseori foarte subtilă, aproape conceptuală, dar, de cele mai multe ori, și foarte densă în imagini, sunete și termini, în particular, termeni legați de universul său privat, de patria sa, de Moldova. Prindeam gustul a ceea ce poeta ținea să spună, dar a găsi cuvintele potrivite în limba italiană era altceva. Un lucru care mi-a plăcut foarte mult a fost posibilitatea de a mă juca cu vocabulele, inventând pe unele din acestea, așa precum în textul Porumbeii Veneției, unde adjectivul păsăresc (în picionesco rispetto) reda foarte bine , după mine, aspectul, în parte, elegant, în parte, comic al acestor înaripate.

Prima dificultate fundamentală a fost pentru mine traducerea titlului înseși al cărții, Veneția ca un dat, non literalmente, cu sensul la îndemână, minimalizant, - Veneția ca un dar (or, ca o dăruire, ca o ofrandă); simțind importanța acelui nou dat pe care orașul îl reprezenta acum în viața Eugeniei Bulat și căruia poeta trebuia să-și ajusteze componentele, armonizând acestuia parcursul de sens pe care volumul îl avea; acest dat revela mai exact sensul drumului interior, profund, întreprins de autoare: un drum necesar, anume dat , și, de aceea, modelator, din care drum germina o nouă arhitectură interioară, un nou profil uman.

Două lucruri mi-au plăcut îndeosebi în lecturarea, înțelegerea și traducerea Eugeniei Bulat. Primul ar fi un vers din Porumbeii Veneției: retina-n adâncu-ți e toată auz, care vers împletește în mod fericit nivelul fonic cu nivelul conținutului și care mi-a oferit, în fond, cheia volumului și a titlului. Intuiția privirii interioare ca și ascultare/auz e foarte frumoasă și are o profundă istorie inclusiv la nivel filozofic. Această privire interioară nu e o banală victorie a unei percepții personale, care se exprimă în cuvinte, se celebrează pe sine înseși, înfășurându-se într-o sinestezie privată, deseori fugitivă. Versul surprinde, în fapt, clipa nașterii concomitente a unei noi persoane, a unui nou și mai profund adevăr despre sine însuși. Retina-n adâncu-ți e toată auz înseamnă dialogul a două priviri: una îndreptată spre exterior, care vede lumea în materialitatea sa, și, o alta, - spre interior, care se interoghează asupra sensului a ceea ce vede. Dialogul lor devine, deci, o ascultare a inimii și nașterea unei noi persoane, de o nouă și mai adevărată plinătate. Din aceste motive titlul cărți se prezintă a fi mai adaptat să se releve ca și sinteză a acelui drum necesar, aproape obligatoriu, pe care autoarea a trebuit să-l întreprindă pentru a descoperi cât de amplu poate fi sufletul și cât de inexorabile capacitățile, vitalitatea acestuia.