Biserica "Nașterea Sfintei Fecioare Maria" din Rădăuți este o biserică romano-catolică construită în perioada 1823-1826 în municipiul Rădăuți. Ea se află situată pe strada Ștefan cel Mare nr. 16.

Biserica romano-catolică "Nașterea Sf. Fecioare Maria" din Rădăuți a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din județul Suceava din anul 2015, având codul de clasificare .

Formarea comunității catolice din Rădăuți După câștigarea ținutului Galiției, în urma primei împărțiri a Poloniei din 1772, și pentru a realiza o legătură directă între Transilvania și Galiția, împăratul Joseph al-II­-lea al Austriei și-a propus achiziționarea teritoriului de nord-vest al Moldovei aflată din anul 1769 sub ocupație țaristă. Chiar dacă, prin pacea de la Kuciuk Kainargi din 16 iulie 1774 Moldova revine Turciei, Curtea de la Viena, profitând de bunele relații cu Ecateri­na a II-a a Rusiei, obține permisiunea feldmareșalului Romanțov – comandantul trupelor țariste staționate pe teritoriul Bucovinei, de a anexa acest teritoriu. La 31 august 1774, sub comanda generalului baron Gabriel von Splény-Mihaldy, două regimente de cavale­rie și cinci steaguri de infanterie au pătruns în Bucovina, luând locul trupelor țariste care s-au retras. Ulterior, prin Convenția din 7 mai 1775, Turcia recunoaște această anexare de către Imperiul Austriac.Ioan Șmid - Două secole de istorie a Parohiei Romano-Catolice din Rădăuți, Editura Hoffman, Caracal 2013, pag. 223. Întrucât majoritatea soldaților erau de religie romano-catolică, odată cu aceștia au sosit și preoții militari care le asigu­rau asistența religioasă. Conform celor afirmate de Willi Kosiul în cartea Die Bukowina und ihre Buchenlanddeutschen (Bucovina și locuitorii ei germani), apărută în anul 2011 la editura Reimo-Verlag, administrația militară a creat 12 capelanate militare, unul dintre acestea fiind și la Frătăuți. După trecerea Bucovinei în administrare civilă (1787), o parte dintre aceste capelanate militare, nouă la număr, au fost transformate în capelanate civile trecând în administrarea Arhiepiscopiei din Lemberg (Lwow). Întrucât, în afară de militari, zona a început să fie populată cu coloniști catolici veniți din Transilvania, Galiția și Bohemia, în număr din ce în ce mai mare, aceste capelanate civile au fost transformate în anul 1811 în parohii.Ioan Șmid - Două secole de istorie a Parohiei Romano-Catolice din Rădăuți, Editura Hoffman, Caracal 2013, pag. 224.

Conform celor scrise de Johann Polek, în lucrarea Zur Frage der Errichtung ei­ner römisch-katholischenn Pfarre zu Czernowitz, editată la Cernăuți, în anul 1909, în anul 1786 administrația militară a făcut un recensământ a întregii populații catolice din Bucovina. Conform acelui recensământ în toată Bucovina erau 1.093 de familii catolice cu 3.609 de suflete și 3.301 de militari, inclusiv personalul auxiliar. Particularizând, trebuie să spunem că niciuna din aceste familii nu locuia în Rădăuți!Ioan Șmid - Două secole de istorie a Parohiei Romano-Catolice din Rădăuți, Editura Hoffman, Caracal 2013, pag. 23.

Documentele vorbesc de primele familii catolice care s-au stabilit la Rădăuți, abia după anul 1792 când se înființează Direcția Domeniului Rădăuți și este adusă her­ghelia de la Vășcăuți. Franz Wiszniowski afirmă că atunci s-au stabilit la Rădăuți pri­mele 20 de familii catolice.

Comunitatea romano-catolică formată, mică ce-i drept, era păstorită până în anul 1797 de capelanii militari locali din Frătăuți, pr. Paulus Lewinski și pr. Guido Piot­kowski. Din anul 1797 și până în anul 1802 de către pr. Deák Orbán (1797-1799), pr. Juvenálisz Czeke (1799-1800) și pr. Nicky József (1800-1802) care erau capelani la Istensegits (Țibeni). Din anul 1802 și până în anul 1816 comunitatea catolică rădăuțeană a fost păstorită de către capelanul civil de Andrásfalva (Măneuți), pr. Nárzisus Lindemann. În anul 1787 capelanatul militar din Frătăuți este mutat la Andrásfalva (Măneuți) și transformat în capelanat local civil.Ioan Șmid - Două secole de istorie a Parohiei Romano-Catolice din Rădăuți, Editura Hoffman, Caracal 2013, pag. 25. Conform celor scrise de pr. Norbert Gaschler în lucrarea Chronik der römisch-katholischen Pfarrei Sereth - Cronica Parohiei romano-catolice din Siret, publicată în Analele Bucovinei, nr. 1/1997, la data de 27 iunie 1811 împăratul semnează decretul numărul 5.159 prin care capelanatele civile locale de la Boian, Gura Humorului, Istensegits (Țibeni), Câmpulung, Sadagura, Siret, Suceava și Andrásfalva (Măneuți) sunt transfor­mate în parohii. Prin decretul imperial nr. 16.566, din 11 noiembrie 1811, noua parohie din Andrásfalva este mutată la Rădăuți. Mutarea s-a făcut efectiv abia în anul 1816, în­trucât, în anul 1811, satul Rădăuți proaspăt intrat în componența Domeniului Rădăuți era prea puțin dezvoltat și nu exista nici biserică și nici casă parohială. Deși oficial exista deja Parohia Romano-Catolică din Rădăuți, ea nu avea încă numit un paroh. Din 1816 și până în anul 1818, de parohia rădăuțeană avea grijă administratorul Parohiei Romano-Catolice din Siret, pr. Anton Zyska și de părintele Josef, cavaler de Nitzki, tot administrator al parohiei siretene.Ioan Șmid - Două secole de istorie a Parohiei Romano-Catolice din Rădăuți, Editura Hoffman, Caracal 2013, pag. 26.

În lipsa unui lăcaș de cult, liturghiile se celebrau într-o cameră mică aflată în incinta Fabricii de bere. Lipsa unei biserici a fost constatată și de împăratul Francisc I (1806-1835) care a vizitat localitatea la 7 august 1817 și a notat cele constatate în jurnalul său de călătorie.

Istoricul bisericii

Parohia Rădăuți în perioada 1818-1918 Ca urmare a numeroaselor solicitări ale comunității catolice din localitate, arhiepiscopul de Lemberg înființează Parohia Rădăuți, numindu-l ca paroh pe pr. Joseph Sattfeld. Acesta este instalat oficial la 26 aprilie 1818.

În vara acelui an, preotul Joseph Sattfeld a început demersurile pentru construirea unei biserici romano-catolice în Rădăuți. Cererea adresată de el la 12 august 1818 către Arhidieceza de Lemberg a fost aprobată la 8 iunie 1819 de către împărat. Din lipsa fondurilor, piatra de temelie a fost pusă abia la 13 mai 1823, tot atunci fiind începute și lucrările de construcție ale lăcașului de cult. Prima liturghie a fost celebrată în noua biserică la 8 octombrie 1824, deși biserica nu era încă terminată. Ea a fost sfințită la 21 iunie 1826, primind cu această ocazie și hramul "Assumptio Beatae Virginis Mariae - Adormirea Maicii Domnului". Lăcașul de cult a fost construit în stilul gotic.

După consacrarea bisericii, Parohia din Rădăuți a preluat sub asistența sa spirituală și comunitățile catolice din Horodnic, Marginea, Voievodeasa și Volovăț. În anul 1843, cele patru comunități mai sus-menționate trec în administrarea vicariatului înființat la Voievodeasa. Parohia Rădăuți preia ulterior comunitățile din Gălănești și Voitinel de la vicariatul local din Gura Putnei (în 1852) și din Volovăț (în 1888). În anul 1900, are loc o nouă reorganizare a parohiei, rămânând în administrarea sa numai filialele Gălănești și Satu Mare.

Începând din 1853, hramul bisericii este serbat la data de 8 septembrie, numele hramului rămânând cel inițial. Abia în 1887, numele hramului devine "Nativitas Beatae Mariae Virginis - Nașterea Sfintei Fecioare Maria"

Perioada de la începutul secolului al XX-lea este considerată a fi una dintre cele mai prolifice, atunci fiind sfințite și două capele în Rădăuți: Capela Sf. Rochus (pe Str. Ștefan cel Mare) - construită în anul 1900 de familia de meșteșugari Anderl în grădina lor. Capela Sfânta Treime (pe Str. Horia) - construită în 1904 în grădina casei lui Peter Pohl.

La 1 iunie 1904, este numit ca paroh monseniorul Clemens Swoboda, care ulterior preia și conducerea Decanatului de Rădăuți, după reorganizarea administrativă a bisericilor din Bucovina din anul 1906.

Până la primul război mondial, comunitatea catolică din localitate a crescut constant. Astfel, dacă în 1825 trăiau în Rădăuți 1.039 de catolici, în 1830 erau 1.345, în 1890 erau 4.070, în 1900 erau 4.437, pentru ca în 1910 numărul lor să devină de 5.088.

Situația parohiei după Unirea Bucovinei cu România Destrămarea Imperiului Austro-Ungar și Unirea Bucovinei cu România din noiembrie 1918 au produs unele schimbări în organizarea bisericească. La acel moment, la Rădăuți păstorea Mons. Clemens Swoboda, paroh (din 1904) și decan de Rădăuți (din 1907).

Odată cu trecerea Bucovinei sub administrație românească, s-au reglementat noi relații între Regatul României și Vatican. Pentru administrarea noilor teritorii unite cu România, Vaticanul l-a desemnat pe Józef Bilczewski (1860-1923), arhiepiscop de Liov (1900-1923), ca administrator apostolic al Bucovinei. În anul 1921, statul papal a înființat un Vicariat general în Bucovina (cu sediul la Cernăuți), care a fost condus de pr. Josef Schmidt. Deoarece acesta din urmă a decedat la scurt timp, Mons. Clemens Swoboda a fost numit la 9 iunie 1921 în funcția de paroh de Cernăuți și Vicar General al Bucovinei.

Pentru o mai bună organizare a comunității romano-catolice din Bucovina, au fost înființate decanate. Decanatul de Rădăuți a preluat jurisdicția comunităților din Bucovina de Sud cu următoarele parohii: Rădăuți (cu filialele Satu Mare și Gălănești); Althütte; Augustendorf (cu filialele Davideni, Dunaveț și Laureanca); Cacica; Dornești; Gura Putnei (cu filialele Falcău, Brodina, Putna, Seletin și Vicov); Măneuți (cu filiala Frătăuții Noi); Solca (cu filialele Arbore, Clit și Dealul Ederii); Solonețu Nou (cu filiala Pleșa); Țibeni (cu filiala Iacobești); Voievodeasa (cu filiala Marginea). În anul 1934, se afla sub administrarea Decanatului de Rădăuți un număr de 34.102 credincioși catolici. Ca decani de Rădăuți au fost: mons. Clemens Swoboda (ianuarie 1907 - august 1924), pr. Karl Morosiewicz (17 iulie 1925 - 29 septembrie 1929) - paroh de Rădăuți și pr. Anton Sebesteny (octombrie 1930 - decembrie 1940) - paroh de Dornești.

Plecarea la Cernăuți a Mons. Swoboda a dus la vacantarea postului de paroh la Rădăuți. Timp de 3 ani, parohia a fost condusă de administratorul parohial Franz Gaschler (până la 30 aprilie 1922), parohul Josef Mykietiuk (decedat la 15 mai 1923, după numai un an de la numire) și apoi iarăși de pr. Franz Gaschler ca administrator. La 3 noiembrie 1924 este numit ca paroh pr. Karl Morosiewicz, acesta devenind la 17 iulie 1925 și decan de Rădăuți. Deoarece acesta a decedat în septembrie 1929, a fost desemnat cu conducerea parohiei vicarul Otto Schmegner ca administrator (până în iulie 1931). La 13 iulie 1931, a fost numit ca paroh pr. Karl Schüttler.

În această perioadă au avut loc două evenimente importante în viața comunității rădăuțene: a fost înființat în 1927 Seminarul mic, în care erau înscriși 13 elevi ai Gimnaziului catolic privat nemțesc. Ca director a fost numit vicarul parohial Otto Schmegner. Un număr de 40 de elevi ai acestui seminar au fost sfințiți preoți. Arhiepiscopia de Lemberg a predat la 15 august 1930 jurisdicția administrativă către Episcopia de Iași.