thumb|300px|Personalul şi conducerea furnalului de la Govăjdia în 1890 Furnalul de la Govăjdia, județul Hunedoara, se află în capătul vestic al satului Govăjdia, la 20 km de municipiul Hunedoara (10 km pe terasamentul căii ferate înguste). Furnalul este vestit pentru că aici s-au produs unele componente din fontă pentru turnul Eiffel din Paris, și fontă pentru oțelul produs pentru turnul Eiffel la uzinele din Reșița. Totuși, trebuie menționat că istoricul român Ion Bocioacă în cartea sa „Gheorghe Pănculescu, legendă și adevăr” contestă această afirmație (vezi bibliografia). Acest furnal la vremea lui a fost primul furnal cu flux continuu din Europa și al doilea pe plan mondial. Astăzi este deschis vizitatorilor. Clădirea a fost declarată în anul 2000 monument de arhitectură industrialăTurnul Eiffel, făcut din fontă de la Govăjdie, ziarultimpul.ro, accesat la 7 noiembrie 2010 (Legea nr.5 din 6 martie 2000) și este inclus pe lista monumentelor istorice din județul Hunedoara cu .
Construcția furnalului
Construcția a început în anul 1806 și s-a finalizat în 1810. Pe fațada clădirii furnalului dinspre confluențele pârâurilor Nădrab și Runc s-a așezat o placă memorială cu inscripția „Augusto Imperante Francisco I. exstructum 1810”. Suma alocată construcției s-a dovedit a fi insuficientă, pentru că această sumă era de ajuns doar să se construiască furnalul, hala furnalului și aducțiunile de apă. Pentru asta Mätz Sámuel, proprietarul atelierelor de fierărit împreună cu Asztalos József, maistrul dulgher au întocmit proiecte noi de investiții care cuprindeau și construirea unei locuințe maistrului topitor.http://mek.oszk.hu/08400/08440/08440.pdf Cartea "Uzinele de fier și anexele uzinei din Hunedoara, aparținând Regatului Maghiar" scrisă în limba maghiară de inginerul șef Latinák Gyula, publicat de imprimeria Pallas din Budapesta în anul 1906 Proiectele noi au fost aprobate în anul 1808 și cuprind următoarele: Buncăr pentru mangal 2648 forinți, 45 creițari Dig pe pârâul Nădrab 2134 forinți, 22 creițari Dig pe pârâul Runc 2134 forinți, 22 creițari Atelier de tâmplărie 1716 forinți, 6 creițari Concasoare pentru zgură 2468 forinți, 37 creițari Locuința maistrului topitor 5047 forinți, 47⅔ creițari Zid pentru întărirea malului pârâului Nădrab 5825 forinți, 14 creițari Zid pentru întărirea malului pârâului Runc 7281 forinți, 15 creițari Canal pentru aducțiune pe pârâul Runc 865 forinți, 15⅓ creițari Decantor pentru nisip pe pârâul Runc 245 forinți, 57⅓ creițari Depozit din lemn pentru piatra de pe teritoriul furnalului 1322 forinți Spargerea de stâncă pentru nivelarea terenului după furnal 4593 forinți, 20 creițari Spargerea de stâncă și nivelarea terenului din spatele depozitului de fontă 699 forinți, 10 creițari Lărgirea albiei pârâului Nădrab 255 forinți, 45 creițari Căptușirea și acoperirea cu scândură a canalului inferior 764 forinți Al doilea siloz pentru mangal 1046 forinți, 28⅜ creițari Total 36348 forinți, 22 creițari La care au fost alocați 33721 forinți, 33¼ creițari Împreună 70069 forinți, 55¼ creițari Și această sumă s-a dovedit a fi insuficientă, astfel s-au creat și aprobat proiecte de investiții suplimentare: Depozit pentru fontă 2602 forinți, 9 creițari Al treilea siloz pentru mangal 3802 forinți, 53 creițari Canal pentru aducțiunea apei 1721 forinți, 34 creițari Zid de sprijin pentru perimetrul furnalului 557 forinți, 53 creițari Acoperirea podului de încărcare 1393 forinți, 3 creițari Nivelarea terenului pentru stația de șarjare a minereului și construcția podului de încărcare 14078 forinți, 49 creițari Întărirea malului de pe pârâul Runc din aproprierea zonei de lucru al tâmplarilor 305 forinți, 33 creițari Remedierea avariilor cauzate de inundații 77 forinți, 56 creițari Total 24537 forinți, 90 creițari La care au fost alocați 70069 forinți, 55¼ creițari Împreună 94607 forinți, 45¼ creițari Din proiectele clădirilor au rămas doar proiectul podului de încărcare și proiectul depozitului de mangal. Pe 10 decembrie 1808 Mätz și Asztalos întocmesc alte proiecte de investiții care la rândul lor sunt aprobate de trezorerie. Potrivit proiectului se poate construi digul pe pârâul Runc la preț de 3691 forinți 5 creițari și curățarea canalului pentru aducțiunea apei dinspre barajul pe pârâul Nădrab cu costul de 430 forinți. Astfel lucrările pentru construcția uzinei au fost finalizate în 1813. Împreună cu toate investițiile suma finală s-a ridicat la 98728 forinți 50¼ creițari. Furnalul a fost dat în exploatare în mijlocul lunii Aprilie. Schița furnalului nu mai există, însă din alte documente se cunosc forma și dimensiunile. Potrivit documentelor, creuzetul rotund avea un diametru de 110 cm, diametrul pântecului 215 cm, diametrul gâtului 105 cm. Înălțimea pântecului asupra fundului creuzetului 315 cm, înălțimea asupra fundului creuzetului a gurii de vânt superioare 53 cm, iar înălțimea gurii de vânt inferioare 47 cm, iar înălțimea totală a furnalului a fost 9,50 m. Gura de vânt superioară avea o așezare orizontală, cu trompa de suflare așezată pe furnal pe latura dinspre pârâu, cu o deviere de 80 mm de la centrul cuvei furnalului. Gura de vânt inferioară era la un unghi de curbură de 3°, îndreptată spre direcția găurii pentru evacuarea fontei, cu o deviere tot de 80 mm de la centrul cuvei. Aerul pentru suflarea în furnal a fost asigurat de 6 foale duble cu aceleași dimensiuni, montate în sala mașinilor, o foală asigura 7–8 suflări pe minut. Aerul se transporta la furnal prin conductă.
Prima perioadă de exploatare a furnalului thumb|300px|Schiţa depozitului pentru mangal din anul 1808 thumb|300px|Schiţa podului pentru încărcarea furnalului din 1808 După punerea furnalului în funcțiune în Aprilie 1810, după șapte luni și jumătate de exploatare și după o producție de 1380,7 tone de fontă, furnalul a fost oprit pe de o parte deoarece creuzetul furnalului avea uzuri pronunțate și pe de altă parte pentru că s-a adunat o cantitate de fontă suficientă pentru câteva luni de prelucrare în atelierele de afânare. După rezidirea creuzetului furnalului, furnalul a fost pus din nou în funcțiune în anul 1814, a funcționat timp de șapte ani până în 1821, în funcție de disponibilitatea mangalului furnalul a funcționat alternativ cu furnalul de la Toplița. Lipsa de mangal într-o perioadă de șapte ani a determinat o producție medie anuală de doar 638,7 tone. Lipsa de mangal a fost cauzată și de funcționarea continuă a cuptoarelor țărănești care pe lângă furnalele de la Toplița și Govăjdia consumau foarte mult mangan. Din documentele dintre anii 1813 și 1818 reies avantajele industriale pe care le prezenta furnalul, respectiv din furnal se puteau obține rezultate mult mai bune decât din cuptoarele țărănești și calitatea mangalului prelucrat și a minereului pregătit pentru topire nu a fost corespunzătoare. Pe baza documentelor reiese că s-a folosit limonită cu un conținut mai redus de calcar și silicat (H4SiO4) și cu un conținut de câteva procente de peroxid de mangan, pentru că manganul ajută la obținerea oțelului de cea mai bună calitate. Minereul provenit din Ghelari respectiv exploatările miniere de pe suprafața mai conținea și ceva urme de cupru și în plus din cauza calității și a fragilității minereului nu necesita coacere, iar conținutul de fier a fost de 40–42%. Mangalul tare de cea mai bună calitate a fost obținut din lemn de fag care au fost recoltați din împrejurimile Govăjdiei. În ciuda acestor avantaje furnalul de la Govăjdia a prezentat rezultate mai proaste decât furnalul de la Toplița din cauza unor erori de proiectare a foalelor astfel că debitul aerului suflat în furnal a fost cam redusă astfel că exploatarea furnalului de la Govăjdia pe lângă furnalul de la Toplița a fost mai dezavantajat și de faptul că la Govăjdia se producea doar fontă cenușie care nu se putea afâna la fel de ușor. În schimb la Toplița se producea în mare parte doar fontă albă. Din aceste cauze furnalul de la Govăjdia a fost oprit la sfârșitul anului 1820. După această dată furnalul a stagnat timp de 17 ani până în 1837. În tot acel timp au putrezit toate utilajele, digurile, canalele pentru aducțiune și decantoarele pentru nisip. S-au colmatat canalele de aducțiune și au fost invadate de vegetație, astfel perimetrul uzinei a devenit o ruină fără valoare în timp ce topitoriile țărănești (două la Tulea și două la Nădrab) au funcționat fără oprire până în 1830 după care au fost oprite definitiv.
Renovarea uzinei După incendiul din 15 ianuarie 1837 ce a distrus furnalul de la Toplița și anexele aferente, Tezauriatul a dat dispoziție administrației ca să se adune la ședință împreună cu șefia uzinelor de fier și să se decidă care uzină ar fi mai avantajos să beneficeze de renovare. În ședință s-au stabilit avantajele și dezavantajele celor două locații, au ajuns la concluzia că s-a redus considerabil cantitatea lemnului pentru mangal din zona Topliței și astfel era nevoie să se transporte lemn din pădurile aferente Hunedoarei. În schimb, transportul spre Govăjdia a lemnului pentru mangal și a minereului de fier era mai ușoară și mai avantajoasă decât spre Toplița. Astfel conducerea a votat în unanimitate pentru renovarea uzinei de la Govăjdia. După rezultatul ședinței Tezauriatul a dispus administrației sub dispoziția cu numărul 3236 din anul 1837 renovarea uzinei de la Govăjdia. În același an s-au apucat de lucrările de renovare a uzinei și au progresat atât de rapid încât au reconstruit totul de la pământ, iar lucrările s-au încheiat până la sfârșitul lunii Septembrie 1838. Pe lângă furnalul și dotările aferente se mai menționează următoarele lucrări mai importante: Clădirea furnalului respectiv hala de turnare a fost din nou acoperit cu șindrilă. Creuzetul respectiv cuva furnalului împreună cu fundul creuzetului au fost zidite și căptușite din piatră refractară extrasă și sculptată din cariera de piatră numit "Gruniului Ilie". Dimensiunile interioare s-au mărit față de dimensiunile originale care datau din 1813 în schimb înălțimea a rămas același. - Dimensiunea creuzetului circular la piatra de fund: 1,20 m - Diametrul zonei de carburare: 2,45 m - Diametrul gâtului: 1,20 m - Înălțimea zonei de carburare față de fundului creuzetului: 3 m - Înălțimea zonei de carburare: 32 cm - Înălțimea totală a furnalului de la bază până la gât: 9,50 m - Înălțimea gurilor de vânt superioare față de fundul creuzetului: 53 cm - Înălțimea gurilor de vânt inferioare față de fundul creuzetului: 47 cm - Suprafața gurilor de vânt 16 cm² fiecare thumb|300px|Schiţa depozitului pentru mangal din 1837 Aducțiunea de apă, roțile de apă și cele două suflante radiale au fost complet refăcute. Dimensiunile suflantei radiale aveau diametrul de 2,58 m și o lungime de 2,33 m cu o turație de 4½ rotații/minut. Presiunea maximă al aerului suflat era de 700 mm coloană de apă, iar presiunea normală era de 625mm coloană de apă. Debitul de aer însuflat era de 27,66 m³/minut iar presiunea aerului era același ca și presiunea ambientală. Podul pentru încărcarea furnalului cu o înălțime de 10,30m și o lungime de 57,60 m a mai rezistat dar a fost demolat și reconstruit în totalitate. Depozitul pentru mangal cu o capacitate de 294,49 m³ a fost reparat și s-a schimbat și acoperișul. Pentru depozitarea mangalului cu o cantitate de 203,88 m³ s-a construit al doilea depozit pentru mangal. Depozitul pentru fontă a fost reparat și acoperișul a fost schimbat. S-a construit o stație pentru concasarea zgurii dotat cu 12 săgeți Canalele pentru aducțiunea apei de la digurile de pe pârâurile Runc și Nădrab au fost complet refăcute și având lungimile de: canalul dinspre digul Nădrab 266,4m și canalul dinspre digul Runc 365,4m. Pentru lucrările enumerate s-au cheltuit 40529 forinți, 51 creițari, iar furnalul a fost pornit din nou pe 25 noiembrie 1838.