Biserica "Sfântul Ilie" din Sfântu Ilie este o biserică ctitorită în anul 1488 de către domnitorul Ștefan cel Mare în satul Sfântu Ilie din comuna Șcheia (județul Suceava). Ea se află situată la o distanță de 1,5 km nord-vest de municipiul Suceava. Această ctitorie a funcționat ca mănăstire de călugări până la 29 aprilie 1785 când a fost desființată de austrieci, iar biserica mănăstirii a devenit biserică parohială.
Ansamblul Bisericii "Sf. Ilie" din Sfântu Ilie a fost inclus pe Lista monumentelor istorice din județul Suceava din anul 2015, având codul de clasificare și fiind format din 3 obiective: Biserica "Sf. Ilie" - datând din anul 1488 și având codul SV-II-m-A-05638.01 Clopotnița - datând din secolele XV-XVIII și având codul SV-II-m-A-05638.02 Zidul de incintă - datând din secolele XV-XVIII și având codul SV-II-m-A-05638.03
Istoric
Funcționarea ca mănăstire Pe locul actualei biserici, după cum au dovedit cercetările arheologice efectuate la sfârșitul secolului al XX-lea, a existat o construcție de lemn pe temelie de piatră care a fost distrusă posibil în urma unui incendiu. Arheologul Paraschiva-Victoria Batariuc presupune că ar fi vorba de vechea mănăstire cu hramul Sfântul Ilie Tesviteanul menționată într-o însemnare în limba slavonă anterioară anului 1443 făcută pe un codex care a aparținut cardinalului Ioan de Ragusa și lăsat prin testament, după moartea acestuia, în 1443, bibliotecii Universității din Basel. Profesorul Petre S. Năsturel a avansat ipoteza că această mănăstire ar fi fost construită de domnitorul Iliaș (1432-1433, 1435-1442), fiul și succesorul domnitorului Alexandru cel Bun. Paraschiva-Victoria Batariuc - "Cercetarea arheologică, condiție a restaurării. Studiu de caz: Biserica Sfântu Ilie, Suceava", în "Monumentul - tradiție și viitor" (Ed. Junimea, Iași, 2000), p. 140.
Biserica Sfântul Ilie din Sfântu Ilie a fost construită în anul 1488 de către domnitorul Ștefan cel Mare. Deasupra ușii de intrare în pronaos se află o pisanie cu următorul conținut: "Io Ștefan Voievod, fiul lui Bogdan Voievod, domn [al] Țării Moldovenești, am zidit acest hram (casă) în numele Sfântului Prooroc Ilie; și s-a început în anul 6996 (=1488), luna mai 1; și s-a sfârșit în același an, octombrie 15". Pr. prof. Ioan Zugrav - "Biserica Sfîntul Ilie de lîngă Suceava", în vol. Mitropolia Moldovei și Sucevei - "Monumente istorice bisericești din Mitropolia Moldovei și Sucevei" (Ed. Mitropoliei Moldovei și Sucevei, Iași, 1974), p. 60. E.I. Emandi, V. Cucu, M. Ceaușu - "Ghid de oraș. Suceava" (Ed. Sport Turism, București, 1989), p. 129
Inițial, aici au fost mănăstire și școală de pregătire teologică. Localitatea care s-a format în jurul bisericii a luat denumirea de Sînt-Ilie, după hramul bisericii.
Biserica a fost reparată și zugrăvită în secolul al XVII-lea de mitropolitul Varlaam Moțoc (1632-1653). Arheologii presupun că atunci au fost realizate lucrări la fundație, s-au construit doi contraforți pe laturile de nord și de sud în dreptul zidului despărțitor al pronaosului, s-a modificat paramentul în zona colțurilor cu pietre de talie de formă geometrică și s-a realizat decorul de cărămizi paralelipipedice smălțuite. Paraschiva-Victoria Batariuc - "Cercetarea arheologică, condiție a restaurării. Studiu de caz: Biserica Sfântu Ilie, Suceava", în "Monumentul - tradiție și viitor" (Ed. Junimea, Iași, 2000), p. 141.
Edificiul a suferit pagube în timpul luptelor moldovenilor cu polonii lui Ioan III Sobieski. Apoi, în 1702, "tămplându-se răscoale în țară și fiindu atătea răutăți atățea ani, s-au pustiitu acia mănăstiria, răschirându-să călugării într-alte părți". Nicolae Stoicescu - "Repertoriul bibliografic al localităților și monumentelor medievale din Moldova" (Direcția Patrimoniului Cultural Național, Biblioteca Monumentelor Istorice din România, București, 1974), p. 807 Biserica a fost înzestrată cu icoane împărătești zugrăvite în anul 1708 la Moscova. Direcția Județeană de Cultură Suceava - Biserica "Sf. Ilie" Suceava
Unii călugări de aici au copiat manuscrise liturgice, aici aflându-se un exemplar din Divanul sau gâlceava înțeleptului cu lumea al lui Dimitrie Cantemir din 1698, cumpărat de mănăstire și în care diverși cititori au consemnat evenimente contemporane. Pr. prof. Ioan Zugrav - "Biserica Sfîntul Ilie de lîngă Suceava", în vol. Mitropolia Moldovei și Sucevei - "Monumente istorice bisericești din Mitropolia Moldovei și Sucevei" (Ed. Mitropoliei Moldovei și Sucevei, Iași, 1974), p. 65. Printre egumenii mănăstirii pot fi menționați Isaia Nacu (în jurul anului 1702) și Gheorghe Abăza (1715-1721).
În anul 1775, Imperiul Habsburgic a ocupat nordul Moldovei, teritoriu pe care l-a denumit Bucovina. Autoritățile ocupante austriece au desființat majoritatea mănăstirilor din Bucovina, menținând doar trei dintre acestea: Dragomirna, Putna și Sucevița. În ședința Consistoriului Episcopiei de Rădăuți din 27 februarie 1784, episcopul Dosoftei Herescu și-a dat asentimentul pentru desființarea mănăstirilor Pătrăuți, Ilișești și Sf. Ilie, precum și a tuturor schiturilor. Ion Nistor - "Istoria Bucovinei" (Ed. Humanitas, București, 1991), p. 37 Ctitoria lui Ștefan cel Mare de la Sfântu Ilie a funcționat ca mănăstire de călugări până la 29 aprilie 1785 când a fost desființată de austrieci, iar biserica mănăstirii a devenit biserică parohială.
La acel moment, Mănăstirea „Sf. Ilie” deținea în Bucovina următoarele sate: Sfântu Ilie, cu o moară și o pădure de stejar; ½ Costâna cu pădure de stejar; ½ Milișăuți; Satu Mare cu o moară; Florinta și Gropile. În Moldova, mănăstirea deținea doar satul Hodora (reg. Hârlău). Moșiile și pădurile erau arendate mai multor persoane. Pr. Sorin-Toader Clipa - "Fondul bisericesc al Bucovinei și lichidarea lui (1948-1949)" (Ed. Universității „Ștefan cel Mare”, Suceava, 2006), p. 21-22 Dichiul Macarie de la „Sf. Ilie”, acuzat de trădare pentru că nu pomenea numele împăratului la slujbe, a trecut granița în Moldova. Pr. Sorin-Toader Clipa - "Fondul bisericesc al Bucovinei și lichidarea lui (1948-1949)" (Ed. Universității „Ștefan cel Mare”, Suceava, 2006), p. 27
Biserică parohială Autoritățile austriece au înființat în 1786, în locul Academiei Teologice de la Putna, care a fost desființată la scurt timp după ocuparea părții de nord a Moldovei, o „școală cliricească” (Klerikalschule) la Mănăstirea „Sf. Ilie” de lângă Suceava, a cărei conducere a fost încredințată diaconului sârb Daniil Vlahovici. Pr. Sorin-Toader Clipa - "Fondul bisericesc al Bucovinei și lichidarea lui (1948-1949)" (Ed. Universității „Ștefan cel Mare”, Suceava, 2006), p. 31 După ce Daniil Vlahovici a fost numit de autorități în 1789 ca episcop al Bucovinei (1789-1822), școala clericală de la Sf. Ilie a fost mutată la Cernăuți. Ion Nistor - "Istoria Bucovinei" (Ed. Humanitas, București, 1991), p. 48 Preotul profesor Ioan Zugrav contrazice această ipoteză, susținând că școala cliricească a început a funcționa în clădirile Mănăstirii Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava.
După desființarea mănăstirii și a școlii clericale, ansamblul mănăstiresc de la Sf. Ilie a fost lăsat în paragină. Chiliile au fost demolate, rămânând numai biserica, turnul clopotniță și zidul de incintă. Biserica a continuat să funcționeze ca biserică parohială. Printre preoții-parohi care au slujit aici sunt următorii: Constantin Popovici (a slujit aici o jumătate de secol, 1797-1843?), Temistocle Vorobchievici (1876?) Pr. Temistocle Vorobchievici a fost paroh la Biserica Sfântul Dumitru din Suceava în perioada 1896-1905. El a decedat la 25 iunie 1905., Ioan Czercawski de Jelita (1890? - 1907?) Ioan Czercawski de Jelita era născut în 1848, fiind hirotonit preot în 1874 și numit paroh în 1881., Vasile Suciu (1937?) Vasile Suciu era născut în 1894, fiind hirotonit preot în 1920 și numit paroh în 1930. ș.a.
De-a lungul timpului au fost efectuate intervenții diverse asupra bisericii. Pereții de nord și de vest, absidele laterale și altarul au fost acoperiți cu o tencuială de ciment. Tencuiala de pe latura de nord a căzut pe porțiuni mari scoțând la iveală o zugrăveală de culoare roz realizată probabil în secolul al XVIII-lea.Paraschiva-Victoria Batariuc - "Cercetarea arheologică, condiție a restaurării. Studiu de caz: Biserica Sfântu Ilie, Suceava", în "Monumentul - tradiție și viitor" (Ed. Junimea, Iași, 2000), p. 139. Urme de pictură în frescă se mai află doar pe fațada de sud, ele datând din secolul al XVII-lea.
La sfârșitul secolului al XIX-lea s-au efectuat o serie de lucrări de restaurare sub conducerea arhitectului austriac Karl Romstorfer. Deși restaurarea bisericii de către Romstofer nu este probată de documente, există o serie de elemente care au fost utilizate cu predilecție de arhitectul austriac la restaurarea bisericilor din Bucovina. Este vorba de acoperișul segmentat, realizat din plăci de țiglă roșie. Acestei restaurări i se datorează probabil și tencuiala cu ciment a fațadelor și decorul realizat din cărămidă nesmălțuită și smălțuită a firidelor și ocnițelor.
După cum se precizează în "Anuarul Mitropoliei Bucovinei pe anul 1937", Biserica "Sfântul Ilie" din Sfânt Ilie avea o casă parohială de cărămidă, o sesie parohială de 12 ha, o sesie a cântărețului de 3 ha și o sesie a ponomarului de 1 ha. Parohia avea în îngrijire spirituală 557 familii cu 2.150 credincioși. În acel an, comunitatea ortodoxă din Românești era păstorită de preotul paroh Vasile Suciu (născut în 1894). *** - "Anuarul Mitropoliei Bucovinei pe anul 1937" (Ed. Consiliului eparhial ortodox al Bucovinei, Cernăuți, 1937), p. 159
În perioada 1997-1999 s-a întreprins o cercetare arheologică de un colectiv condus de prof.dr. Mircea D. Matei și compus din Florin Hău, Monica Gogu și dr. Paraschiva-Victoria Batariuc. Săpăturile au fost efectuate pe latura de sud și pe latura de vest. În afară de vestigiile construcției anterioare din lemn, s-a descoperit că contraforții din zona zidului despărțitor al pronaosului, de pe laturile de nord și de sud, au fost adăugați ulterior, cu acel prilej făcându-se și unele intervenții la fundații. Au mai fost găsite fragmente de discuri decorate cu balauri încleștați în luptă, nesmălțuite și smălțuite în galben și verde, și butoni ornamentali triunghiulari, ce decorau paramentul bisericii. De asemenea, s-au descoprit bucăți destul de mari de țigle și de olane, datate din secolul al XV-lea, ceea ce duce la ipoteza că o parte a bisericilor edificate în timpul domniei lui Ștefan cel Mare aveau acoperișul din plăci ceramice.
Centru de cultură medievală În perioada medievală, Mănăstirea Sf. Ilie a reprezentat un centru de cultură. Unii călugări de aici au copiat manuscrise liturgice, aici aflându-se un exemplar din Divanul sau gâlceava înțeleptului cu lumea al lui Dimitrie Cantemir din 1698, cumpărat de monahii mănăstirii și în care diverși cititori au consemnat evenimente contemporane. Ioan Zugrav - "Divanul sau gîlceava înțeleptului cu lumea sau giudețul sufletului cu trupul al lui D. Cantemir, exemplare de la m-rea Sf. Ilie de lîngă Suceava", în "Mitropolia Moldovei și Sucevei", anul XXXVI (1960), nr. 5-6, p. 389-392. În biblioteca Universității din Cluj sunt păstrate mai multe Minee manuscrise din secolul al XVII-lea, împodobite cu chenare artistice și care au aparținut acestei biserici.
În plus, preotul Constantin Popovici, care a păstorit aproximativ 50 de ani pe la începutul secolului al XIX-lea, a dăruit un prețios manuscris miscelaneu, cuprinzând între altele: Sandipa Filozoful și Războiul Troadei, prelungind astfel activitatea culturală a acestei vechi ctitorii domnești.
Descrierea bisericii
Arhitectură Biserica Sfântul Ilie are plan triconc, cu turlă deasupra naosului, fiind asemănătoare din acest punct de vedere cu bisericile Pătrăuți și Voroneț. Clădirea are dimensiuni modeste (18 m lungime). În exterior, zidurile sunt sprijinite de cinci contraforți din piatră de talie, câte două care încadrează absidele laterale și un picior de contrafort la absida altarului.