Ambient e un gen muzical al muzicii electronice ce se bazează pe modulațiile timbrului sunetului. Muzica ambient este adesea caracterizată de o sonoritate de fundal atmosferică, învăluitoare, "vizuală"Prendergast, M. The Ambient Century. 2001. Bloomsbury, USA și modestă.
Istorie
Rădăcinile muzicii ambient pornesc de la începutul secolului 20. În special, perioada de dinaintea și de după Primul Razboi Mondial a dat naștere la două mișcări importante de artă care au încurajat experimentarea cu diferite forme muzicale (și non-muzicale), în timp ce stilurile de expresie tradiționale, mai convenționale, erau respinse. Aceste mișcări în artă au fost numite futurism și dadaism. Pe lângă pictorii și scriitorii care au făcut aceste curente artistice cunoscute, acesta au atras, de asemenea muzicieni experimentali și "anti-muzică", cum ar fi Francesco Pratella Balilla, adept al curentului futurist de dinainte de război, Kurt Schwitters și Erwin Schulhoff, adepți ai curentului dadaist de după război. Ulterior curentul a jucat un rol de influență în dezvoltarea muzicală al lui Erik Satie. În crearea formelor timpurii a muzicii ambient/ de fundal, de la începutul secolului 20, compozitorul francez Erik Satie, a utilizat explorări Dadaiste, muzică pe care a etichetat-o drept "muzica de mobilier" (Musique d'ameublement). El a descris această muzică ca fiind acea muzică, care putea fi folosită în timpul unei cine, mai degrabă pentru a crea o atmosferă de fundal, decât a fi în centrul atenției. Prin această măreață perspectivă istorică, Satie este legătura dintre aceste mișcări timpurii ale artelor și lucrările lui Brian Eno, care fiind un muzician absolvent al Școlilor de Arte din Ipswich și Winchester, are o apreciere atât pentru muzică cât și pentru lumea artelor.
Brian Eno este, în general, acreditat pentru introducerea sintagmei "Muzica Ambient", la mijlocul anilor 1970, ce face referire la muzica care, după cum a afirmat, poate să fie atât "ascultată atent în mod activ sau, la fel de ușor sa fie ignorată, în funcție de alegerea ascultătorului" , și care există la "limita dintre melodie și textură". Eno, care se descrie pe sine însăși ca fiind un "non-muzician", și-a denumit experimentele sale în sunet mai degrabă drept "tratamente" decât ca spectacole tradiționale. Eno a folosit cuvântul "ambient" pentru a descrie muzica care creează o atmosferă ce pune ascultătorul într-o stare de spirit diferită; alegând cuvântul pe baza termenului latin "ambire", "a înconjura".
Notele ce însoțesc albumul lui Eno Ambient 1: Music for Airports, lansat în 1978, includ un manifest ce descrie filosofia din spatele muzicii sale ambient: "Muzica Ambient trebuie sa fie în stare să se ajusteze multor nivele de atenție de ascultare fără să impună una în particular, ea trebuie sa fie pe atât de neglijată pe cât e interesantă."Brian Eno, [ Music for Airports liner notes], September 1978
Eno a recunoscut influența lui Erik Satie și John Cage. În particular, Eno era conștient de modul în care Cage folosea schimbarea, cum ar fi aruncarea I Ching–ului pentru a afecta în mod direct procesul de creare a unei compoziții muzicale. Apoi, Eno a folosit o metodă similară de introducere a aleatorului în structurile compozițiilor sale. Această abordarea este manifestată în creația Oblique Strategies (strategii oblice), unde a folosit un set de cărți, special create pentru a reda diferite dileme de sunet, care în schimb au fost rezolvate prin explorarea unor căi pe o perioadă nedeterminată, până la autodezvaluirea unei rezoluții cu privire la compoziția muzicală. Eno a recunoscut și influențe din muzica drone a lui La Monte Young (despre care a zis:"La Monte Young este tatăl tuturor celor ca noi" (Quoting Brian Eno saying "La Monte Young is the daddy of us all" with endnote 113 p. [ 349] referencing it as "Quoted in Palmer, A Father Figure for the Avant-Garde, p. 49".) și al muzicii mood a lui Miles Davis și Teo Macero, în special piesa epică din 1974 "He Loved Him madly", despre care Eno a scris "aceasta piesa părea sa aibă calitatea ‘spațială’ pe care eu o urmăream...a devenit o piatră de hotar la care mă reîntorc frecvent."
Dincolo de influența majoră a lui Brain Eco și alți muzicieni și formații au contribuit la nucleul, în creștere, al muzicii ce se desfășura în jurul dezvoltării "Muzicii Ambient". Deși nu este o listă exhaustivă, nu puteam să omitem influența paralelă a lui Wendy Carlos, care a produs piesa originală numită "Timesteps", ce apoi a fost folosită pe coloana sonoră a filmului Portocala Mecanică, la fel ca și albumul ei ulterior Sonic Seasoning. Alți artiști semnificativi ca și Mike Oldfield, Jean Michael Jarre și Vangelis au adăugat la sau au influențat direct evoluția muzicii ambient. Acestor artiști individuali li se alătură creațiile unor grupuri ca Pink Floyd, prin albumele Ummagumma, Meddla și Obscured by Clouds. Alte trupe, inclusiv trupa Yes, prin albumul Tales from Topographic Oceans, The Hafler Trio, Tangerine Dream, Popol Vuh, Can și Kraftwerk au adăugat aspecte distinctive genului diversificat și într-o continuă creștere al muzicii ambient.
Anii 1990: Evoluția De la începuturile anilor 1990, artiști ca The Orb, Aphex Twin, Seefeel, Irresistible Force, Geir Jenssen aka Biosphere, și Higher Intelligence Agency erau menționați de către presa populară de muzică ca interpreți ai genurilor ambient house, ambient techno, IDM sau pur și simplu "ambient", conform notelor albumului Ambient 1: Music for Airports a lui Brian Eno:
Așa numitul 'Chillout' își are începuturile ca termen ce derivă din cultura britanică de ecstasy ce a fost inițial aplicată în 'camerele chillout' cu tempo scăzut (downtempo) pentru relaxare, înafara scenei principale, unde se asculta ambient, dub și beat-uri downtempo pentru a ușura Experiența Psihedelică a minții.Altered State: The Story of Ecstacy Culture and Acid House, Matthew Collin, 1997, Serpent's Tail ISBN 1-85242-377-3
Artiști din scena Londoneză, cum ar fi Aphex Twin (în special: Selected Ambient Works Volume II, 1994), Global Communication (76:14, 1994), FSOL The Future Sound of London (Lifeforms, ISDN), The Black Dog (Temple of Transparent Balls, 1993), Autechre (Incunabula, 1993, Amber), Boards of Canada, și The KLF cu seminalul Chill Out, 1990, toți au o parte în popularizarea și diversificarea muzicii ambient, fiind folosită drept un răgaz de calmare de la intensitatea hardcore-ului și techno-ului, populare la acea vreme.
Mai târziu, în perioada mai experimentală a electronicii (în special artiști de sunet ca Pole, Mika Vainio, Ryoji Ikeda, Christian Fennesz, Aphex Twin (drukQs, 2001) și Autechre au extins temele de "ambient", de-a lungul liniilor trasate la începutul anilor 1970 a muzicii ambient și dub, dar cu texturi abstracte bazate tot mai mult pe sample-uri, și electronica digitală care în cele din urmă a început să se alinieze cu compozițiile minimaliste și muzica concrete.
Muzicienii și artiștii de sunet din era digitală, inclusive Brian Eno sunt notabili în încercările lor de a crea 'sculpturile sonice', ce interacționează cu arhitectura fizică a spațiului de ascultare, utilizând instalații electronice avansate.
Literalmente, înregistrările de camp 'ambient' sunt o specializare a casei de discuri Touch Music. Predecesorul acestei specii în Polonia este de Brunette Models (din 1995). Influența electroacustică poate fi auzită în lucrările contemporane ale artistului polonez Jacaszek (din 2008).
Muzica Glitch este o subcategorie majoră a acestei lucrări produse de case de discuri (în principal Germane), cum ar fi Mille Plateaux (Clicks & Cuts Series, 2000).
Unii producători de dubstep, de remarcat Burial și Kites (dubstep ambient din Bristol) menționează cu nostalgie ambianța sonică 'post-rave' a anilor ‘90.
Coloane sonore Muzica ambient a fost folosită în multe filme, emisiuni TV și jocuri video, și este remarcabilă pentru contribuția adusă mediului sonor și atmosferii acestora. Artistul Vangelis a scris nenumărate coloane sonore, printre care coloana sonoră pentru filmul Britanic Chariots of Fire, pentru Blade Runner din 1982 și 1492: Conquest of Paradise din 1992, ambele regizate de Ridley Scott. Spre exemplu în coloana sonoră pentru Dune din 1984, David Lynch renunță la stilul temei clasice muzicale de epic sci-fi, popularizată de Star Wars, în favoarea unei teme muzicale mai atmosferice, creată de Toto și Brian Eno. De-a lungul anilor 1980, Tangerine Dream a compus coloane sonore pentru mai mult de douăzeci de filme, de menționat Flashpoint și Heartbreakers, ambele lansate în 1984, și Legend, regizat de Ridley Scott și lansat în 1985.
Muzicianul Paddy Kingsland e cunoscut pentru stilul musical pe care l-a adus în câteva sezoane ale serialului Doctor Who, care a mers până atunci pe semnale musicale sau muzică minimală, pentru cea mai mare parte a istoriei sale. Trilogia jocului video Fallout și derivările acestuia, folosesc muzica ambient, ce conține uneori huruieli blânde pentru a portretiza pustietatea lumii post-apocaliptice, în care se desfășoară jocul. Jocul Homeworld din 1999, a celor de la Relic Entertainment, folosește astfel de muzică pentru a evidenția golul vast al zonelor din adâncul spațiu în care se află adesea Nava Mamă. O altă serie de jocuri în care se folosește muzica ambient sunt jocurile Oddworld, în special Oddworld: Stranger's Wrath. Această muzică a fost compusă de Michael Bross. Jocurile prezentate în seriile Half-Life ale Valve Corporation, inclusiv derivatele, cum ar fi Portal, sunt prezentate prin coloane sonore ambient compuse de Kelly Bailey și Mike Morasky. Jocul Mirror's Edge de la EA Games de asemenea a folosit muzica ambient, compusă și produsă de Magnus Birgersson sub pseudonimul sau Solar Fields, pentru a oferi o atmosferă enigmatică sau un sentiment futuristic secțiunillor jocului. Jocul horror Sci-Fi, Doom 3, folosește o coloană sonoră creată de fostul toboșar de la Nine Inch Nails, Chris Vrenna, ce a folosit , în mare parte, în locul unei piese, un fișier MIDI, întins pe întreaga suprafață a hărții. Silent Hill este o serie de jocuri video la fel de notabilă pentru coloana sa sonoră ambient. Akira Yamaoka a compus muzica pentru întreaga serie, fiind cunoscut în special pentru folosirea elementelor industriale în lucrările sale.
Genuri similare și derivate Ambient organic
Ambient-ul organic este caracterizat de integrarea de instrumente muzicale electronice, electrice și acustice. În afara influențelor obișnuite din muzica electronică, ambient-ul organic tinde să integreze influențele din world music, în special instrumente drone și percuția de mână. Ambient-ul organic urmărește să fie mai armonios cu natura decât cu disco. Robert Rich, Steve Roach, Vidna Obmana, O Yuki Conjugate, Voice of Eye, Vir Unis, James Johnson, Loren Nerell, Atomic Skunk, Tuu și Robert Scott Thompson sunt câțiva din artiștii acestui sub-gen. Câteva din lucrările pionierilor ambient-ului ca Brian Eno, Laraaji sau Popol Vuh, care au folosit o combinație de instrumente tradiționale (cum ar fi pianul sau țambalul sau percuția de mână, deși de obicei procesate prin loop-uri de bandă sau alte dispozitive) și instrumente electronice, ar putea fi considerate în acest sens drept piese New Age/ muzică ambient organică. În anii 1970 și 1980, Klaus Schulze a înregistrat adesea ansambluri de coarde și spectacole de violoncelisti solo pentru a se potrivi cu reprezentările sale pe sintetizatorul extins Moog.
Ambient-ul inspirat din natură