Universitatea Humboldt din Berlin (prescurtat HU Berlin) este cea mai veche și ca mărime a doua universitate din Berlin. Clădirea principală se află pe bulevardul din subcartierul istoric Dorotheenstadt, Sectorul Centru. Prima universitate din Berlin, Alma Mater Berolinensis a luat ființă în anul 1809, ea va fi denumită între anii 1828-1946 Friedrich-Wilhelms-Universität, iar din anul 1949 poartă numele de Humboldt-Universität zu Berlin.
Facultăți Agronomie Fizică, Biologie, Chimie, Matematică, Informatică, Psihologie, Geografie Medicină (Charité) Filozofie, Istorie Filologie, limbi germanice, romanice, slave Științe juridice Științe sociale, Cultura popoarelor Pedagogică, Sport Teologie Științe Economice
Istoric
Clădirea principală Clădirea principală a Universității Humboldt este Prinz-Heinrich-Palais (Palatul Prințului Henry) de pe bulevardul Unter den Linden, în centrul istoric al Berlinului . A fost construit între 1748 și 1753 pentru Prințul Henry al Prusiei, fratele lui Frederic cel Mare, conform planurilor lui Johann Boumann în stil baroc. În 1809, fosta reședință regală prusacă a fost transformată într-o clădire universitară. Avariată în timpul bombardamentelor aliate din cel de-al Doilea Război Mondial, a fost reconstruită între 1949 și 1962. Humboldt-Universität (in German) Landesdenkmalamt Berlin
În 1967, opt statui din Palatul Orașului Potsdam, clădire distrusă, au fost amplasate pe aripile laterale ale clădirii universității. În prezent, există o discuție despre returnarea statuilor la Palatul Orașului Potsdam, care a fost reconstruit drept sediu legislativ () al landului Brandenburg în 2013.
Primii ani miniatura|Statuia lui Wilhelm von Humboldt din fața clădirii principale a Universității Humboldt din Berlin. Similar Universității din Bonn, Universitatea din Berlin a fost înființată de regele Friedrich Wilhelm al III-lea la 16 august 1809, în perioada mișcării de reformă prusacă, la inițiativa filosofului și lingvistului liberal prusac Wilhelm von Humboldt. Universitatea era situată într-un palat construit între 1748 și 1766 pentru Prințul Henric, fratele mai mic al lui Frederic cel Mare. După ce văduva sa și personalul ei, format din nouăzeci de membri, s-au mutat, primele cursuri neoficiale au fost ținute în clădire în iarna anului 1809. Humboldt s-a confruntat cu o mare rezistență față de ideile sale atunci când a înființat universitatea. Și-a prezentat demisia regelui în aprilie 1810 și nu a fost prezent când școala s-a deschis în toamna aceea.
Primii studenți au fost admiși pe 6 octombrie 1810, iar primul semestru a început pe 10 octombrie 1810, cu 256 de studenți și 52 de lectori la facultățile de drept, medicină, teologie și filozofie, sub conducerea rectorului Theodor Schmalz. Universitatea sărbătorește inaugurarea sa pe data de 15 octombrie 1810. În anul 1810, la momentul deschiderii, universitatea a înființat prima catedră academică în domeniul istoriei din lume. Din 1828 până în 1945, școala a fost numită Universitatea Regală Friedrich Wilhelm din Berlin, în onoarea fondatorului său. Ludwig Feuerbach, pe atunci unul dintre studenți, a făcut un comentariu despre universitate în 1826:
Universitatea a găzduit unii dintre cei mai mari gânditori ai Germaniei din ultimele două secole, printre care filosoful idealist subiectiv Johann Gottlieb Fichte, teologul Friedrich Schleiermacher, filosoful idealist absolut G.W.F. Hegel, teoreticianul romantic al dreptului Friedrich Carl von Savigny, filosoful pesimist Arthur Schopenhauer, filosoful idealismului obiectiv Friedrich Schelling, criticul cultural Walter Benjamin, precum și fizicienii de renume Albert Einstein și Max Planck. dreapta|miniatura|Universitatea Friedrich Wilhelm, 1850 Fondatorii teoriei marxiste Karl Marx și Friedrich Engels au urmat cursurile universității, la fel ca poetul Heinrich Heine, romancierul Alfred Döblin, fondatorul structuralismului Ferdinand de Saussure, unificatorul german Otto von Bismarck, fondatorul Partidului Comunist din Germania Karl Liebknecht, panafricanistul afro-american WEB Du Bois și unificatorul european Robert Schuman, precum și influentul chirurg Johann Friedrich Dieffenbach în prima jumătate a anilor 1800. [ <span title="This claim needs references to reliable sources. (July 2026)">necesită citare</span> ]
Structura universităților germane cu axare intensivă pe cercetare a servit drept model pentru instituții precum Universitatea Johns Hopkins. Mai mult, s-a afirmat că „universitatea humboldtiană a devenit un model pentru restul Europei [...], principiul său central fiind uniunea dintre predare și cercetare în opera fiecărui savant sau om de știință.”
Extinderea domeniilor de activitate miniatura|Statuia lui Alexander von Humboldt (Reinhold Begas, 1883) Pe lângă ancorarea puternică în disciplinele tradiționale, precum știința, dreptul, filosofia, istoria, teologia și medicina, universitatea s-a dezvoltat pentru a cuprinde numeroase discipline științifice noi. Alexander von Humboldt, fratele fondatorului William, a promovat noile cunoștințe. Construirea unor facilități de cercetare moderne în a doua jumătate a secolului al XIX-lea a ajutat predarea științelor naturii. Cercetători renumiți, precum chimistul August Wilhelm Hofmann, fizicianul Hermann von Helmholtz, matematicienii Ernst Eduard Kummer, Leopold Kronecker, Karl Weierstrass, medicii Johannes Peter Müller, Emil du Bois-Reymond, Albrecht von Graefe, Rudolf Virchow și Robert Koch, au contribuit la faima științifică a Universității din Berlin. miniatura|Universitatea Friedrich Wilhelm (fotocrom, anul 1900) În această perioadă de extindere, universitatea s-a extins treptat pentru a încorpora alte colegii anterior separate din Berlin. [ <span title="This claim needs references to reliable sources. (July 2026)">necesită citare</span> ] Un exemplu ar fi Charité, Pépinière și Collegium Medico-chirurgicum. În 1710, regele Friedrich I construise o casă de carantină pentru ciumă la porțile orașului, care în 1727 a fost redenumită de „regele soldat” Friedrich Wilhelm: „Es soll das Haus die Charité heißen” (numită Caritate []). Până în 1829, locul a devenit campusul medical al Universității Friedrich Wilhelm și a rămas așa până în 1927, când a fost construit Spitalul Universitar, mai modern.
Universitatea a început o colecție de istorie naturală în 1810, care până în 1889 necesita o clădire separată și a devenit Muzeul Naturii . [ <span title="This claim needs references to reliable sources. (July 2026)">citare necesară</span> ] Școala preexistentă Tierarznei, fondată în 1790 și absorbită de universitate, în 1934 a stat la baza Centrului de Medicină Veterinară (Grundstock der Veterinärmedizinischen Fakultät). De asemenea, Landwirtschaftliche Hochschule Berlin (Universitatea Agricolă din Berlin), fondată în 1881, a fost afiliată Facultăților de Agricultură ale universității.
În august 1870, într-un discurs rostit în ajunul războiului cu Franța, Emil du Bois-Reymond a proclamat că „Universitatea din Berlin, situată vizavi de palatul regelui, este, prin actul de fondare, garda intelectuală a Casei de Hohenzollern ()”.
În 1887, cancelarul Otto Bismarck a înființat Seminarul pentru Limbi Orientale () – cunoscut de obicei sub numele de Seminarul Oriental – pentru a pregăti funcționari publici pentru detașarea în Kamerun (mai târziu Camerun), pe atunci parte a imperiului colonial german. Acolo se predau diverse limbi asiatice, iar în 1890 existau 115 studenți, care aparțineau diferitelor facultăți, inclusiv drept, filosofie, medicină și științe fizice și teologie (ca parte a pregătirii lor pentru a fi misionari). Printre profesori s-au numărat Hermann Nekes și Heinrich Vieter (1909-1915). În anii 1920-1930, renumitul orientalist evreu Eugen Mittwoch a fost directorul școlii, înainte de a fi forțat să emigreze la Londra după Noaptea de cristal din 1938.
În secolul al XIX-lea, Universitatea Friedrich Wilhelm s-a impus ca un model al universității moderne, exercitând o influență profundă asupra dezvoltării învățământului superior din Europa și din alte părți ale lumii.
Regimul nazist miniatura|Universitatea Friedrich Wilhelm, 1938 După 1933, la fel ca toate universitățile germane, Universitatea Friedrich Wilhelm a fost afectată de regimul nazist. Rectorul în această perioadă a fost Eugen Fischer. Legea pentru Restaurarea Funcției Publice Profesionale () a dus la concedierea a 250 de profesori și angajați evrei din universitate în perioada 1933 - 1934, precum și la retragerea a numeroase doctorate. Studenții și cercetătorii, precum și alți oponenți politici ai naziștilor, au fost exmatriculați din universitate și adesea deportați. În această perioadă, aproape o treime din personal a fost concediat de naziști. [ <span title="This claim needs references to reliable sources. (July 2026)">necesită citare</span> ]
Din biblioteca universității au fost luate aproximativ 20.000 de cărți scrise de „ degenerați ” și oponenți ai regimului pentru a fi arse pe 10 mai a acelui an în piața Opernplatz (numită acum Bebelplatz ) pentru o demonstrație protejată de SA și care a inclus un discurs al ministrului propagandei din Reich, Joseph Goebbels. Un monument dedicat acestui eveniment, numit „Biblioteca goală”, se află acum în centrul pieței. Acesta constă dintr-un panou de sticlă încorporat în pavaj, care dă spre o cameră albă, subterană, mare, cu rafturi goale pentru 20.000 de volume, împreună cu o placă cu o epigrafă preluată dintr-o lucrare din 1820 a marelui scriitor evreu-german Heinrich Heine: "Acesta a fost doar un preludiu; acolo unde se ard cărți, în cele din urmă sunt arși și oameni." (germană Das war ein Vorspiel nur, dort wo man Bücher verbrennt, verbrennt man am Ende auch Menschen.)
Războiul Rece miniatura|Universitatea Humboldt, anul 1950 miniatura|Universitatea Humboldt, anul 1964 În timpul Războiului Rece, universitatea era situată în Berlinul de Est. A fost redeschisă în 1946 sub numele de Universitatea din Berlin, dar s-a confruntat cu represiunea Administrației Militare Sovietice din Germania, inclusiv cu persecutarea studenților liberali și social-democrați. Aproape imediat, ocupanții sovietici au început să-i persecute pe necomuniști și să suprime libertatea academică la universitate, cerând ca prelegerile să fie supuse aprobării de către oficialii Partidului Socialist Unit și introducând propagandă sovietică în cantină. Acest lucru a dus la proteste puternice în rândul studenților și al cadrelor didactice. Poliția secretă NKVD a arestat un număr de studenți în martie 1947 ca răspuns. Tribunalul Militar Sovietic din Berlin-Lichtenberg a decis că studenții au fost implicați în formarea unei „mișcări de rezistență la Universitatea din Berlin”, precum și în spionaj, și au fost condamnați la 25 de ani de muncă silnică.
Între 1945 și 1948, alți 18 studenți și profesori au fost arestați sau răpiți, mulți fiind dispăruți timp de săptămâni, iar unii au fost duși în Uniunea Sovietică și executați. Mulți dintre studenții vizați de persecuția sovietică au fost activi în rezistența liberală sau social-democrată împotriva dictaturii comuniste impuse de sovietici. Partidul comunist german îi considerase mult timp pe social-democrați drept principalii săi dușmani, încă din primele zile ale Republicii de la Weimar. În timpul blocadei Berlinului, Freie Universität Berlin a fost înființată ca un succesor de facto occidental în Berlinul de Vest în 1948, cu sprijinul Statelor Unite și păstrând tradițiile și membrii facultății vechii Universități Friedrich Wilhelm. Numele Universității Libere se referă la statutul perceput al Berlinului de Vest ca parte a „lumii libere” occidentale, în contrast cu lumea comunistă „neliberă” în general și cu universitatea „neliberă” controlată de comuniști din Berlinul de Est, în special.