CS Muncitorul Reșița a fost un club de fotbal din Reșița, Caraș-Severin, România. Fiind fondat în anul 1911, a fost una dintre cele mai vechi echipe ale județului.Muncitorul Reșița, cea mai veche echipă de fotbal a orașului și, probabil, a județului.
Istorie Perioada interbelică 'Societatea Sportivă a Muncitorilor din Reșița a fost invitată să joace în sezonul inaugural al Diviziei C, la finalul căruia a terminat pe un onorabil loc 3. Sezonul următor a terminat pe primul loc în seria I a Ligii de Vest la nivelul eșalonului terț, calificându-se astfel în finala barajului pentru promovarea în Divizia B. Acolo a fost învinsă de campioana seriei II CS Minerul Lupeni.
Revenirea in ligile naționale Muncitorul Reșița și-a petrecut cea mai mare parte din existență în Liga a IV-a. Clubul a promovat în Liga a III-a pentru prima oară in secolul XXI la sfârșitul sezonului 2008-2009. Bucuria a fost însă scurtă, deoarece a retrogradat înapoi după numai un an, revenind în cel de-al treilea eșalon fotbalistic după sezonul 2011-2012. După trei sezoane în divizia a patra, în care a terminat de fiecare dată pe locul doi, Muncitorul, a revenit în Liga a III-a prin decizia FRF de a ocupa locurile vacante, însă a retrogradat din nou.
A promovat înapoi în Liga III în vara lui 2012. A terminat pe locul 7 în sezonul 2012–13.
Gospodarii a terminat sezonul Liga a IV-a 2016–2017 pe locul 11, dar în vara lui 2017 clubul nu a înscris echipa de seniori în nicio ligă, din cauza unor probleme financiare.[http ://www.caon.ro/cea-mai-veche-echipa-de-fotbal-din-resita-nu-s-a-inscris-in-campionat/1888981 Cea mai veche echipa de fotbal din Resita nu s-a inscris in campionat] . caon.ro
Cronologia numelor PerioadaNumeClubul Muncitorilor din Reșița 1911–1919 Club Sportiv al Muncitorilor din Reșița 1919–1921Societatea Sportivă a Muncitorilor din Reșița 1921–1946 Locomotiva Reșița 1946–1949 Progresul Reșița 1949–1950 Asociația Sportivă Muncitorul Reșița 1950–1988 Asociația Sportivă Muncitorul Știința Reșița 1988–1990 Asociația Sportivă Muncitorul Reșița 1990–2002 Club Sportiv Muncitorul Reșița 2002–2017
Palmares 20px Liga a III-a Locul 7 (1): 2012-2013 20px Liga a IV-a Caraș-Severin Campioni (2): 2004-2005, 2011-2012 Vicecampioni (2): '''2006-2007, 2008-2009,
Note
Legături externe CS Muncitorul pe AJF Caraș-Severin
Categorie:Cluburi românești de fotbal desființate Categorie:Fondări în 1911 Categorie:Cluburi de fotbal din Caraș-Severin