În lingvistică, termenul „compunere” denumește un procedeu intern de îmbogățire a lexicului, care constă în formarea de cuvinte noi din două sau mai multe cuvinte existente independent, dintr-un cuvânt și dintr-un element de cuvânt care nu există independent sau din două asemenea elemente. Uneori componentele își păstrează sensul, alteori și-l pierd parțial sau total în favoarea unuia nouBidu-Vrănceanu 1997, p. 119–120.Bussmann 1998, p. 221–222.Crystal 2008, p. 96.Dubois 2002, p. 105–106.Grevisse și Goosse 2007, p. 190–199.Gerstner 2006, p. 326–328..

Din punctul de vedere al situației în care a avut loc compunerea, unele cuvinte compuse au fost formate în cadrul propoziției, fiind la origine sintagme formate din cuvinte care erau în mod frecvent alături în propoziție, totdeauna cu aceeași funcție în aceasta, sau din cuvinte care nu formau o sintagmă, dar erau frecvent folosite alăturat. În ambele situații au dobândit împreună un sens diferit de cel al fiecăruia în parte, sudându-se treptat. Altele au fost formate în mod conștient în afara propoziției, pe baza unor modele deja existente în limbă sau calchiate după modele din alte limbi, procedeu care este și actualCs. Nagy 2007, p. 295–302..

În privința productivității compunerii există diferențe mai mult sau mai puțin mari între limbi. În ordinea descrescătoare a acestei productivități se pot aminti germana, engleza, spaniola, franceza, latina. În tok pisin, o limbă creolă, compunerea este extrem de productivăBussmann 1998, p. 1203.. În maghiară este unul dintre procedeele cele mai productive, alături de derivare. În limba română nu este un procedeu preferențial în comparație cu germana, de exemplu, nefiind specifică nici latinei, nici celorlalte limbi romanice.

Compunerea are loc, în general, după anumite reguli morfologice, sintactice și semantice specifice limbii în cauză, iar în cadrul unei limbi sunt mai multe procedee de compunere, dintre care unele sunt mai productive decât altele.

Elemente de cuvânt neautonome în compunere

După unii autori, există și cuvinte compuse în care cel puțin un component nu este un cuvânt existent independent, dar are sens lexical. Între asemenea elemente de compunere, unele sunt autohtone, eventual cuvântul compus fiind un calc după un model străin, de exemplu: BCMSBosniacă, croată, muntenegreană și sârbă. polukrug „semicerc” < polu- (forma de acuzativ a substantivului pola „jumătate”, ieșit din uz) + krug „cerc”Cuvânt compus în opinia lui Klajn 2005, care menționează că, după unii gramaticieni, fără să-i numească, polu- este un prefix (p. 213).; element prim: álnév „pseudonim” < ál- „fals-” + név „nume”Szende și Kassai 2007, p. 367–372.; element secund: pókféle „specie de păianjen” < pók „păianjen” + -féle „fel de”De la -féle provine fel (Dexonline, articolul fel).Kiefer 2006, p. 42–44..

Alte elemente de compunere neautonome sunt străine limbii în cauză. În limba franceză, de exemplu, ele sunt de cele mai multe ori grecești sau latine și participă la așa-numita „compunere savantă”. În unele compuse, unul dintre membre este cuvânt autonom și autohton sau un împrumut vechi. Exemple: insecticide „insecticid” < insecte (cuvânt francez cu căderea lui e) + -i- (vocală de legătură) + -cide „ucigător” (de origine latină); microonde „microundă” < micro- „mic” (de origine greacă) + onde (cuvânt francez); bibliophile „bibliofil” < biblio- „carte” + -phile „prieten” (elemente grecești).

În BCMS, unul dintre componentele cuvântului compus poate fi un radical nefolosit autonom. În unele asemenea compoziții, elementul secund este un asemenea radical singur, ex. kišobran „umbrelă” < kiša „ploaie” (cu căderea lui -a) + vocala de legătură -o- + bran- (radicalul verbului braniti „a apăra”). Alți asemenea radicali trebuie să aibă și un sufix lexical, neputând exista autonom nici primul component + radicalul, nici radicalul + sufixul, ex. staklorezac „sticlar” < staklo „sticlă” + rez- (radicalul verbului rezati „a tăia”) + -ac (sufix formator de nume de agent)Klajn 2005, p. 211–215..

Compunere sau derivare?

În unele cazuri nu se poate delimita clar dacă este vorba de compunere sau de derivare, chiar dacă componentele sunt cuvinte independente. De exemplu, Hristea 2003 vede în contra- un prefixHristea 2003., dar DEX ’09 un element de compunereDEX ’09, articolul contra1., contra fiind și cuvânt independent ca prepoziție. Tot elemente prime de compunere sunt prepozițiile și pentru Grevisse și Goosse 2007, ex. contremander „a contramanda”, sous-estimer „a subestima”.

În limba maghiară există prefixe verbale care se folosesc autonom și ca adverbe. Combinarea acestora cu verbele se apropie de compunere, ex. végigfutni „a fugi până la capăt”.

Formarea cuvintelor compuse

Există asemănări și diferențe între limbi din mai multe puncte de vedere în privința formării cuvintelor compuse: natura raportului sintactic dintre componente, în cazurile când există un asemenea raport; părțile de vorbire care participă la compunere; părțile de vorbire ce rezultă din compunere.

Pe baza unui raport sintactic

Într-o parte din cuvintele compuse se poate identifica raportul sintactic inițial dintre componente: subordonare, coordonare sau raportul dintre subiect și predicat, dacă, după cum consideră unii autoriDe exemplu Grevisse și Goosse 2007 (p. 245–246)., acesta nu este de subordonare, ci unul specific, numit predicativ.

Subordonare

În cazul acestui raport sintactic poate fi vorba de subordonare atributivă sau completivă.

Subordonare atributivă

Atribut adjectival

În limba română se formează astfel, cu topica obișnuită a sintagmei, termeni de specialitate folosiți în limbajul curent (ex. botgros, piatră-vânătă, apă tare), substantive depreciative (coate-goale, mațe-fripte, vorbă-lungă) și toponime, ex. Almașu Mare.

Există și unii compuși mai vechi cu topica inversă: bună-credință, bună-cuviință, bunăvoință, rea-credință, rea-voință.

Și în limba franceză sunt asemenea formații, dar mai rare, cu topica obișnuită, ex. coffre-fort „seif” (literal „cufăr-tare”). Și mai rare sunt cele cu topica inversă: rouge-gorge „măcăleandru, gușă-roșie” (lit. „roșie-gușă”), pur-sang „pursânge”.

În limba engleză, de asemenea, este un procedeu mai puțin frecvent decât altele, deși urmează ordinea normală a componentelor în această limbă (adjectiv + substantiv): darkroom „cameră obscură”, loudmouth (om care vorbește tare), redhead (specie de rață) (lit. cap roșu).

În BCMS astfel se formează substantive (ex. Beograd „Belgrad”, lit. „orașul alb”) și adjective, ex. sedokos „cu păr cărunt” < sed „cenușiu” + -o- + kos (radicalul substantivului kosa „păr”).

În maghiară sunt frecvente compozițiile de acest tip pentru formarea de substantive (ex. gyorsvonat „tren rapid”), dar și de alte părți de vorbire, de pildă adverbe: nagyrészt „în mare parte”.

Nume de culori formate astfel, cu adjectivele deschis și închis, sunt: roșu-închis, roșu-deschis; bleu foncé „albastru-închis”; világosszürke „gri deschis” (lit. „luminos gri”); BCMS svetloplav „albastru-deschis” (lit. „luminos albastru”).

Sunt nume de culori compuse și cu alte nume de culori, mai ales care exprimă nuanțe: galben-portocaliu, galben-verzui, verde-gri; BCMS crno-žut „galben-roșcat” (lit. „roșu galben”).

În BCMS mai există pe baza acestui raport sintactic: substantive compuse din adjectiv + radical verbal: pravopis „ortografie” < prav „drept” + -o- + radicalul verbului pisati „a scrie”; adverbe compuse din unele numerale cu valoare adjectivală + substantivul put, cu sensul de bază „drum”: jedanput „o dată”, dvaput „de două ori” etc.

Aici se include și formarea unor numerale în română: două, trei etc. sunt atribute ale lui „zece” în douăzeci, treizeci etc.

Atribut substantival

Acest tip de atribut exprimă, în unele cazuri, un posesor.

În română, posesorul este exprimat prin substantiv la cazul genitiv, formându-se astfel unele nume de plante și toponime: gura-leului, floarea-soarelui, ochiul-boului, Podu Turcului, Poiana Mărului, Vatra Dornei etc..

Structuri posesive se găsesc și în alte limbi: Tageslicht „lumina zilei”; children’s literature „literatură pentru copii”; bolondokháza „casă de nebuni” < bolondok „nebuni” + ház „casă” + -a (sufix personal posesiv); BCMS kućevlasnik „proprietar de casă” < kuća „casă” la genitiv + vlasnik „proprietar”.

Alteori, atributul substantival nu exprimă un posesor.

În română este relativ bine reprezentată sintagma cu prepoziție: buhai-de-baltă sau bou-de-baltă, floare-de-colț, viță-de-vie, Roșiori de Vede, Baia de Aramă, Curtea de Argeș etc.

În franceză sunt de asemenea astfel de formații, inclusiv unele din care a căzut prepoziția: dessous-de-table „șpagă” (lit. „dedesubt-de-masă”), pomme de terre „cartof” (lit. „măr de pământ”), timbre-poste „timbru poștal” (inițial timbre de poste „timbru de poștă”).

Combinația atribut substantival fără prepoziție + substantiv corespunde celor două de mai sus în limbi ca engleza sau maghiara. În acestea, regentul este, de regulă, al doilea element, care dă și sensul cuvântului compus, ceea ce reiese bine din formațiile din aceleași două cuvinte, cu topică diferită, piano player „pianist” vs. player piano „pian mecanic”Bussmann 1998, p. 298..

Este un procedeu foarte productiv în engleză. Exemple: beer can „cutie de bere” (lit. „bere cutie”), coffeehouse „cafenea” (lit. „cafea casă”), dance hall „sală de dans”, fireman „pompier” (lit. „foc om”), bathroom „baie” (lit. „baie încăpere”)Bussmann 1998, p. 1288..

În maghiară de asemenea, acest tip de compunere este foarte productiv. În această limbă, compunerea este tot binară, dar se combină asfel nu numai două cuvinte simple, ci și un cuvânt compus cu unul simplu sau două cuvinte compuse. Exemple: două cuvinte simple: akácerdő „pădure de salcâmi” (lit. „salcâm pădure”), kölyökkutya „cățel, pui de câine”, cserépkályha „sobă de teracotă”; cuvânt simplu + compus: tornász-csapatbajnokság „campionat de gimnastică pe echipe” (lit. „gimnast-echipă campionat”); cuvânt compus + simplu: ezermesterbolt „magazin de bricolaj” (< „(o) mie + meșter + magazin”); două cuvinte compuse: rendőrzenekar „orchestra polițiștilor” < rendőr „polițist” (< rend „ordine” + őr „păzitor”) + zenekar „orchestră” (zene „muzică” + kar „cor”).

Și în BCMS există acest tip de compunere, mai ales cu vocală de legătură (ex. parobrod „navă cu abur” < para „abur” (cu căderea lui a) + -o- + brod „navă”), dar și fără asemenea vocală: spomen-ploča „placă memorială” (lit. „amintire-placă”).

Subordonare completivă

Complement direct

În română se formează substantive comune nume depreciative de persoane, din verb la indicativ prezent, persoana a III-a singular, și un substantiv cu funcția de complement direct. Majoritatea sunt cu topica obișnuită (ex. fluieră-vânt, încurcă-lume, papă-lapte, pierde-vară, târâie-brâu, zgârie-brânză), dar sunt și cu topica inversă, ex. gură-cască.

În franceză există aceeași structură, care dă și substantive nume de obiecte: portefeuille „portofoliu, portofel” (lit. „poartă foaie”), tire-bouchon „tirbușon” (lit. „trage-dop”), abat-jour „abajur” (lit. „dă în jos lumină”), porte-plume „toc” (lit. „poartă-peniță”).

În maghiară se formează astfel substantive din substantiv + verb la un mod nepersonal (ex. favágó „tăietor de lemne”) și verbe cu topica CD + verb, ex. egyetért „este de acord” (lit. „una înțelege”).

În BCMS se întâlnește de asemenea acest raport sintactic în substantive [ex. palikuća „incendiator” (lit. „aprinde casă”)] și în verbe, ex. dangubiti „a pierde vremea” (lit. „zi a pierde”).

În engleză, acest tip de compus este rar, ex. scarecrow „sperietoare de ciori” (lit. „sperie cioară”)Crystal 2008, p. 49..

Complement indirect sau circumstanțial

Se întâlnesc, de pildă, compuse pe bază de sintagme cu adjectiv provenit din participiu cu complement circumstanțial: binevenit, clarvăzător; bien-aimé „iubit” (lit. „bine-iubit”), bienveillant „binevoitor”, malveillant „răuvoitor”;