John Robert Fowles () a fost un romancier și eseist englez.
Biografie
John Fowles s-a născut în 1926 la Leigh-on-Sea, în comitatul Essex din Anglia, ca fiu al lui Robert John Fowles și al lui Gladys May Richards. După ce a urmat cursurile Universității din Edinburgh, în 1950 a obținut o diplomă de master of arts în literaturile franceză și germană la Oxford.
Atunci avea să-i descopere pe existențialiștii francezi și pe promotorii Noului Roman. A predat literatura franceză la New College, Oxford, a fost profesor de limba și literatura engleză la Universitatea din Poitiers, apoi la Colegiul Anargyrios de pe insula grecească Spetsai (experiența evocată în romanul Magicianul), pentru ca, între 1954 si 1963, să predea literatura engleză la Colegiul St. Godric din Londra. Este considerat de criticii englezi drept unul dintre reprezentanții principali ai postmodernismului britanic.
Romancierul
John Fowles a dobândit recunoașterea internațională o dată cu apariția primului său roman, Colecționarul (1963), al cărui succes de public i-a îngăduit să se dedice în întregime scrisului. A primit de îndată și elogiile criticii, fiind considerat un scriitor cu o forță imaginativă și inovatoare excepțională, reputație pe care următoarele sale romane au confirmat-o: Magicianul (1966; ediție revizuită în 1977), Iubita locotenentului francez (1969), Daniel Martin (1977), Mantisa (1982), Omida (1985).
Scriitor prolific, admirator al lui Thomas Hardy și al lui D.H. Lawrence și deopotrivă al lui Joseph Conrad și al lui Thomas Pynchon, pasionat de științele naturii, istorie și ocultism, și autor în egală măsură de volume de eseuri (Aristocrații, 1964), nuvele (Turnul de abanos, 1974), poezii, traduceri, prefețe, cronici literare și comentarii la albume de artă fotografică, John Fowles a trăit și a scris în Lyme Regis, Dorset. Fowles declara în 1998, cu ocazia lansării volumului de eseuri Găuri de vierme, "Nu mă interesează câtuși de puțin să fiu un scriitor faimos... Aș vrea doar să fiu un ins care a contribuit la perpetuarea enorm de dificilului meșteșug de a scrie romane".
Lista cărților publicate
1963: Colecționarul, roman 1964: Aristocrații, eseuri 1965: Magicianul, roman 1969: Iubita locotenentului francez, roman 1974: Turnul de abanos, nuvele 1977: Daniel Martin, roman 1979: Copacul 1982: Mantissa, roman 1985: Omida, roman 1998: Găuri de vierme 2003: Jurnalele, vol. I
Traduceri în limba română
Turnul de abanos, Traducere de Livia Deac, Editura Univers, 1993, ISBN 973-34-0261-3 Iubita locotenentului francez, Traducere de Mioara Tăpălagă, Postfață de Dan Grigorescu, Editura Univers, 1994, ISBN 973-34-0294-X Daniel Martin, În românește de Mariana Chițoran și Livia Deac, Editura Univers, 1994, ISBN 973-34-0311-3 Omida, Traducere și note de Veronica Focșăneanu, Postfață de Cosana Nicolae, Editura Univers, 1995, 973-34-0347-4 Copacul, Traducere și note de Veronica Focșăneanu, Editura Univers, 1999, ISBN 973-34-0595-7 Colecționarul, Traducere de Mariana Chițoran, Postfață de Dan Grigorescu, Polirom, 2002, ISBN 973-683-915-X Mantisa, Traducere și note de Angela Jianu, Polirom, 2003, ISBN 973-681-392-4
Note
Legături externe Autorul "Magicianului" s-a stins din viata, 9 noiembrie 2005, Evenimentul zilei
Categorie:Nașteri în 1926 Categorie:Decese în 2005 Categorie:Literatura secolului al XX-lea Categorie:Literaturile de limbă engleză Categorie:Romancieri englezi