Biserica „Talpalari” din Iași este o biserică ortodoxă din municipiul Iași ctitorită de marele vistiernic Iordachi Cantacuzino în secolul al XVII-lea. Lăcașul de cult este situat în centrul orașului Iași, lângă cinematograful Victoria, pe str. Tălpălari nr. 3. El are hramurile „Nașterea Maicii Domnului" (8 septembrie) și „Sf. Ilie" (20 iulie).

Biserica „Nașterea Maicii Domnului” - Tălpălari din Iași a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din județul Iași din anul 2015, având codul de clasificare . Biserica este datată din secolul al XIX-lea în această listă.

Istoric

Biserica în secolele al XVII-lea și al XVIII-lea thumb|right|300 px|Vedere a bisericii dinspre nord-vest

Primul ctitor al bisericii „Nașterea Maicii Domnului" (cunoscută astăzi ca Biserica Talpalari) este marele vistiernic Iordache Cantacuzino (cca. 1581 - 1663), după cum reiese din documente vechi și dintr-un pomelnic din 1806. N.A. Bogdan – “Orașul Iași (monografie istorică și socială)” (1913; reeditată la Ed. Tehnopress, Iași, 2004), p. 222 Marele boier era fiul marelui vistiernic Andronic Cantacuzino din Muntenia și a fost cumnat cu voievodul Vasile Lupu (1634-1653) și sfetnic apropiat al acestuia. El a îndeplinit demnitățile de mare vistiernic (1631-1653) și mare vornic (1662) și a ctitorit mai multe biserici.

Prima atestare documentară a acestei biserici este într-un document din 20 mai 7218 (=1710), în care se scrie că „Silion ficiorul lui Neculai, nepotul Petrii, ce au fost căpitan" vinde "popii Ion de la biserica dumisale răpăosatului Iordachi ce au fost vistiernic mare", un loc de casă pe Ulița Strâmbă. N.A. Bogdan – “Orașul Iași (monografie istorică și socială)” (1913; reeditată la Ed. Tehnopress, Iași, 2004), p. 223 Dan Bădărău, Ioan Caproșu - "Iașii vechilor zidiri" (Casa Editorială Demiurg, Iași, 2007), p. 381 Pe lângă acest document, în inventarul bisericii se află o cruce de argint donată de Iordache Cantacuzino, cu o inscripție în limba slavonă cu anul 7168 (=1660). Istoricul N.A. Bogdan încadrează construcția acestui lăcaș de cult în perioada 1630-1660, iar preotul ic. stavr. Nicolae Dascălu și prof. Sorin Iftimi în jurul anului 1640. Mitropolia Moldovei și Bucovinei – “Pelerin în Iași” (Ed. Trinitas, Iași, 2000), p. 96

Plecând de la obiceiul marelui vistiernic Iordache Cantacuzino de a pune pisanii în piatră la bisericile construite de el (ca la Biserica Sfinții Voievozi din Pașcani), istoricul Gheorghe Ghibănescu presupune că aceasta ar fi fost sfărâmată cu prilejul reparațiilor din 1827. Gheorghe Ghibănescu - "Biserica Talpalari cu hramul Nașterea Maicii Domnului (Predică ținută în ziua de 8 Septembre 1933)" (Tipografia "Presa Bună", Iași, 1934), p. 5

Biserica a fost construită în capătul de nord-vest al Uliței Mari (azi Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt), unde începea “mahalaua calicilor” sau a “mișeilor” care cobora spre râul Bahlui. Pr. ic. stavr. Nicolae Dascălu - "Vârstele unei vechi ctitorii Cantacuzine". În "Glas Comun", revistă cultural-creștină, 12 mai 2008. Pe aceste locuri s-au așezat în secolul al XVIII-lea meșterii tălpălari, cu atelierele lor de dubit pieile și de confecționat încălțăminte. Împreună cu descendenții vechiului ctitor și cu boierii enoriași, breasla tălpălarilor s-a îngrijit de această biserică, de la ei provenind și denumirea populară a lăcașului de cult. Atestarea patronajului acestei bresle este într-un document din 1742, când paroh al bisericii era preotul Antonie și staroste al breslei tălpălarilor Ioan Papajemnă. Meșterii talpalari au donat bisericii un loc pe strada Gării. După precizările lui N.A. Bogdan, în cafasul bisericii se mai păstra la începutul secolului al XX-lea o lumânare de ceară a breslei talpalarilor.

Avariată în decursul timpului, biserica a fost refăcută în secolul al XVIII-lea Gheorghe Balș - "Bisericile moldovenești din veacurile al XVII-lea și al XVIII-lea" (Institutul de arte grafice „E.Marvan”, București, 1933), p. 248, în jurul anului 1760. Edificiul avea acoperiș de draniță, care a fost înlocuit în 1797.

Încă din vechime, Biserica Talpalari a beneficiat de anumite danii și privilegii din partea domnitorilor. Aceste privilegii au fost confirmate și sporite prin hrisoave ale voievozilor Alexandru I Mavrocordat (în 1785), Alexandru Moruzi (la 6 august 1792), Mihail Suțu I (în 1793), Scarlat Callimachi (în 1813) și Mihail Suțu al II-lea (la 30 iulie 1820).

Printre enoriașii săi se aflau mulți boieri din familii vechi: Cantacuzino, Balș, Cazimir, Carp, Scorțescu, Burghelea, Hermeziu, Beldiman, Gane, Gosan, Botezatu, Bosiasa etc. După cum relatează Gh. Ghibănescu, într-un act din 30 mai 1796 sunt menționați ca epitropi ai bisericii Episcopul de Huși, Veniamin Costachi, Iordachi Balș și Iordachi Cantacuzino, toți trei veri primari între ei. Ion N. Oprea - "Lumânărică. Sfântul de la Tutova și epoca în care a trăit" (Ed. P.I.M., Iași, 2009), p. 18

Unul dintre enoriași, banul Atanasie Gosan, a lăsat acestei biserici prin Diata sa din 6 aprilie 1828 întreaga moșie Mădârjești din Ținutul Cârligăturii cu satul Cudrești (692 ha), precum și 5,25 ha la Bucium, cu case, vie și livadă.

Rezidirea bisericii thumb|right|250 px|Marele vornic Dimitrie Cantacuzino-Pașcanu şi soția sa, Pulcheria, înfăţişaţi drept ctitori ai bisericii într-un tablou în ulei din sec. al XIX-lea

Edificiul a ars într-un incendiu din 19 iulie 1827. După cum relatează o însemnare de pe un Triod din patrimoniul bisericii, publicată de Nicolae Iorga în Inscripții, vol. II, p. 188, un foc mare „început la casele spătarului Ilie Zmău și arzând Ulița mare toată, Mitropolia, Trisfetitele, Curtea gospod, Podul vechi, Târgul de jos, Heresteaua și Sfântul Constantin până peste Bahlui, au ars și biserica Tălpălari, distrugându-o până la goliciunea zidurilor”. Lăcașul de cult a fost rezidit din temelie de către marele vornic Dimitrie Cantacuzino-Pașcanu (1789-1862?), „făcându-i din nou bolțile și catapeteasma, mărindu-i ferestrele și înfrumusețându-le cu cele din lăuntru și cele din afară podoabe”.Mitropolia Moldovei și Bucovinei – “Pelerin în Iași” (Ed. Trinitas, Iași, 2000), p. 96-97

Dimitrie Cantacuzino-Pașcanu s-a căsătorit în 1814 cu Pulcheria (Profira) Beldiman (1792-1870), fiica vornicului Alecu Beldiman. În perioada 1851-1858, cei doi au ctitorit Spitalul "Sf. Treime" din Iași, cunoscut astăzi ca Spitalul Pașcanu. Vornicul a rămas epitrop al bisericii timp de 35 de ani, adică de la 1827 până la 1862. În inventarul bisericii se află un tablou în ulei în care este reprezentat marele vornic Dimitrie Cantacuzino-Pașcanu, împreună cu soția sa, Pulcheria, ținând chivotul bisericii în mâini.

După construirea în imediata apropiere a clădirii Academiei Mihăilene, în biserică s-a celebrat la 16 iunie 1835 o slujbă de binecuvântare. Pentru o perioadă, Biserica Talpalari a servit ca paraclis al noii instituții, dobândind și renumele de «biserică a școalelor».Mitropolia Moldovei și Bucovinei – “Pelerin în Iași” (Ed. Trinitas, Iași, 2000), p. 97 Biserica era despărțită de academie numai printr-un zid de piatră, în care se făcuse o deschidere pentru a permite trecerea.

Biserica a suferit reparații capitale în perioada 1884-1890, care s-au făcut din venituri proprii. În acei ani s-a reparat zidăria, s-a reconstruit clopotnița și s-au adăugat două pavilioane pe latura sudică: unul la intrarea în pridvor, celălălt cu acces la altar (cu rol de veșmântărie), deasupra criptei unde se află osemintele unor ctitori și binefăcători ai bisericii. A fost refăcut mobilierul bisericii (balconul cafasului, stranele, ușile și ferestrele) și s-a poleit catapeteasma. În 1886, pictorul N. Roteanu a pictat pereții interiori și bolțile în ulei, în stil neorenascentist.

În a doua jumătate a secolului al XX-lea, Biserica Talpalari a fost deposedată de averi. După demolarea Academiei Mihăilene în 1964, în apropierea zidului nordic al bisericii s-au construit blocuri înalte care au ascuns biserica. În anul 1954, după ce s-a demolat biserica filială cu hramul „Sf. Ilie” de pe strada Vasile Alecsandri nr. 9, ctitorită în jurul anului 1620 de către vel-logofătul Ionașcu Ghenghea, Biserica Talpalari a primit și hramul „Sf. Ilie”.

În ultimul deceniu al secolului al XX-lea, după înlăturarea regimului comunist, s-au efectuat unele lucrări de restaurare a lăcașului de cult: refacerea împrejmuirii bisericii, reparații curente, repararea criptei boierești și așezarea deasupra intrării acesteia a unui mozaic bizantin cu scena Învierea Domnului. Biserica Talpalari a fost inclusă pe vechea Listă a monumentelor istorice cu codul 24 B 406.

Arhitectura și iconografia Biserica Talpalari are formă de cruce, cu un turn-clopotniță deasupra exonartexului. Absida altarului și cele două abside laterale sunt semicirculare în interior și poligonale în exterior, fiind mai joase decât acoperișul bisericii. Zidurile exterioare ale edificiului sunt împodobite de jur-împrejur cu nișe trilobate (pe două registre: sub streașină și deasupra ferestrelor) și nișe rombice (la nivelul ferestrelor). Nișe trilobate sunt prezente și pe turnul-clopotniță, intercalându-se între ferestre.

În interior, biserica este compartimentată în pridvor, pronaos, naos și altar. Pe latura sudică, au fost adăugate ulterior două pavilioane: unul la intrarea în pridvor și al doilea la intrarea în altar (cu rol de veșmântar și bibliotecă parohială), deasupra criptei.

Pridvorul închis are o boltă semicirculară; în peretele nordic se află o ușă pe unde se urcă în cafas și în clopotniță. Din pridvor (exonartex) se intră în pronaos (nartex) printr-o ușă semicirculară. Pronaosul are o boltire en berceaux, sprijinită pe pereții laterali și vestici. Pronaosul este despărțit de naos printr-o arcadă semicirculară înaltă și prin pilaștri pictați pe zid. În partea superioară a pronaosului se află cafasul. Naosul are o cupolă semisferică, puțin adâncă, sprijinită pe patru arcade semicirculare. Altarul are o boltă în formă de semicalotă, cu o fereastră în axul estic.

Iconografia bisericii este realizată în anul 1886 în stil neorenascentist de către pictorul N. Roteanu și cuprinde câteva tablouri de mari dimensiuni, remarcându-se scenele din pronaos: «Drumul Calvarului» (pe zidul nordic) și «Iisus judecat în fața lui Pilat» (pe zidul sudic). Catapeteasma din lemn, lucrată în stil baroc, este de o mare finețe artistică, fiind asemănătoare cu cea de la biserica Mănăstirii Sucevița. Ea are are colonade albe, ornamentate cu sculpturi de lemn aurit, iar ușile diaconești sunt așezate în unghi.

Obiecte de patrimoniu În inventarul bisericii se află mai multe obiecte cu valoare de patrimoniu și anume: N.A. Bogdan – “Orașul Iași (monografie istorică și socială)” (1913; reeditată la Ed. Tehnopress, Iași, 2004), p. 222-223 o cruce de argint dăruită de Iordache Cantacuzino în 1660, cu o inscripție în limba slavonă cărți de cult din 1780 un potir din 1792 un aer (epitaf), cusut cu fir de aur și argint, având o inscripție în limba greacă din 1802 un chivot din 1803 un tablou în ulei în care este reprezentat marele vornic Dimitrie Cantacuzino-Pașcanu, împreună cu soția sa, Pulcheria, ținând chivotul bisericii în mâini

Necropolă boierească

Cripta de sub biserică thumb|right|250 px|Intrarea în cripta bisericii

Lângă zidurile bisericii, într-o criptă, au fost înmormântați mai mulți binefăcători ai așezământului din diferite familii boierești. Printre aceștia sunt membri ai familiilor Cantacuzino, Rosetti și Beldiman. Pe o placă de marmură se află reprezentat blazonul familiei Beldiman și este săpată o inscripție în limba română cu caractere chirilice având următorul conținut: "Aice odihnesc oasăle adormiților robilor lui Dumnezeu a familia Beldimăneștilor. Adormiții Georgie, Maria, Filaret Arhiereu, Andrei, Ioan, Alexandru, Parascheva, Vasilie, Manolachi, Ana, Efrosina, Dimitrie, Smaranda, Vasilie, Alexandru, Constantin, Ralu, Anastasia, Maria, Ecaterina și tot niamul lor".