Nistrul de Jos este o arie protejată din Republica Moldova, parc național și zonă umedă de importanță internațională. Suprafața totală este de ha. Obiectivul este administrat de autoritățile administrației publice centrale și locale, cât și persoane fizice și juridice.
Istoric Zona Nistrului de Jos este recunoscută ca fiind o parte importantă a patrimoniului natural și cultural al Republicii Moldova, fiind studiată de ecologiștii sovietici și moldoveni, mai recent de Societatea Ecologică „BIOTICA”. Albiile vechi ale Nistrului sunt cunoscute sub denumirea „Nistrul Chior” și adăpostesc numeroase specii de animale, mai ales păsări, caracteristice zonelor umede.
Zona umedă de importanță națională „Nistrul de Jos” a fost acceptată la 20 august 2003 cu nr. 1316 (3MD003) în Lista Ramsar de către Secretariatul Convenției Ramsar și este reprezentată de aria naturală „Nistrul Inferior”, care cuprinde sectorul de luncă a Nistrului de Jos, între localitățile Copanca și Palanca.
La 31 martie 2022, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat atribuirea statutului de parc național. Legea a intrat în vigoare la 22 aprilie.
Geografie Amplasare geografică Nistrul de Jos se întinde în partea de sud-est a Republicii Moldova, la 8 km sud de Bender și la 40 km de Odesa. Distanța de la Chișinău este de 75 km până la limita nordică a teritoriului și 156 km până la extremitatea sud-vestică, punctul vamal Palanca. Suprafața exactă este ha, iar pe site-ul Convenției Ramsar suprafața este indicată ca ha.
Parcul național se întinde pe teritoriul mai multor sate din sud-estul Moldovei: raionul Căușeni raionul Ștefan Vodă raionul Slobozia din Stânga NistruluiChițcani, Merenești și Zahorna – ha Cîrnățeni – ha Copanca – ha Cremenciug – ha Grădinița, Leuntea și Valea Verde – ha Plop-Știubei – haCioburciu – ha Crocmaz – ha Olănești – ha Palanca – ha Purcari și Viișoara – ha Răscăieți și Răscăieții Noi – ha Talmaza – ha Tudora – haCioburciu – ha Corotna – ha Hlinaia – ha Nezavertailovca – ha
Teritoriul, cu o lățime variabilă, se întinde de-a lungul luncii fluviului, într-o zonă cu multe meandre și terase adiacente. În total se numără aproximativ 30 de meandre, multe dintre care sunt parțial închise. Malul stâng este acoperit preponderent de perdele forestiere. Teritoriul cuprinde biotopuri de luncă inundabilă, habitate de colină, stepă și silvostepă.
Zone naturale Regiunea Nistrului de Jos îmbină un complex de habitate naturale și artificiale, unite prin fluviu și fâșia de protecție de-a lungul digului anti-viitură. Pe meandre sunt amplasate grădini și alte terenuri agricole, majoritatea însoțite de perdele forestiere.
Nucleul principal îl constituie sectorul „Lunca Talmaza”, zonă-nucleu a rețelei ecologice naționale, care include masive de pădure cu poieni, un lac, canale cu apă permanentă sau periodică, băltoace, mlaștini, lunci și terenuri agricole abandonate. În zona umedă se găsesc încă 3 zone-nucleu de importanță națională și 4 de importanță locală.
Relief Relieful variază în dependență de lățimea luncii fluviului și a teraselor adiacente. Altitudinea medie a zonei este de 22 m deasupra de nivelul mării, altitudinea maximă, 193 m, se înregisrează la vest de Copanca, iar altitudinea minimă, -1,75 m (sub nivelul mării), se află în lunca dintre satele Crocmaz și Olănești. Partea de nord-vest este mai compactă și mai deluroasă; aici sunt amplasate cele mai mari sectoare forestiere, iar lunca fluviului în această regiune ocupă aproape jumătate din suprafață. Partea de sud-est, mai mică, include un sector forestier de dimensiune medie (Împărăteasa) și câteva plantații forestiere mici pe terase, cât și o fâșie aproape neîntreruptă de păduri de luncă inundabilă pe meandrele adânci, unită de fâșia forestieră riverană și liziera bălților de trestie a limanului Nistrului.
Relieful de colină este caracterizat de versanți de 4°-16°, printre care se întâlnesc terase și mai abrupte. În luncă, relieful este plan, lucru cauzat, în mare parte, de desfășurarea activităților agricole. În cursul de jos al fluviului, după satul Crocmaz, în luncă se evidențiază o cumpănă a apelor (coamă) îngustă, de înălțime mică și destul de plană, cu o lățime nu mai mare de 50-100 m, care desparte porțiunea inundabilă de dimensiune mare de albia fluviului.
Albia fluviului formează multe meandre aproape închise și fragmente sinusoidale slabe. Malurile de dreapta sunt abrupte, cu o înălțime de 1-3 m. Lățimea luncii inundabile este de 3-8 km. Terasele superioare ale luncii fluviului sunt uneori întrerupte și întretăiate de râpe, dar în general sunt moderat abrupte și cu fragmente de alunecări de teren.
Hidrologie Ape de suprafață Lățimea albiei Nistrului în zona de jos variază între 100 și 200 m. Adâncimea este de 1,6-2,5 m în locurile cu adâncime mică și ajunge până la 16 m în locurile cu vârtejuri. Brațul Turunciuc are o lățime de 70 m și o adâncime medie de 6 m. Albia veche, de 32 km lungime, are o lățime de 40 m și o adâncime de 4-12 m. Pe timp de secetă, albia veche se reduce la doar un metru, iar uneori seacă complet.
În complexul natural „Lunca Talmaza” se întinde lacul Adana, cu lungimea de 2,4 km și lățimea de 100 m. Pe tot teritoriul luncii se pot întâlni băltoace, canale, mlaștini și ape de mică adâncime, îndeosebi cele care se usucă. De-a lungul digului anti-viitură de lângă Lunca Talmaza este amplasat un canal cu lungimea de 5 km, adâncimea de 1-4 m, lățimea de până la 50 m, care ajunge până la 150 m în timpul revărsărilor. Canalul principal al rețelei de drenaj a canalelor în lunca dintre satele Olănești și Crocmaz are o lungime de aproximativ 3,5 km, lățime de 40 m și adâncime de 4 m. Rețele de canale de drenaj există în toate luncile desecate.
Relieful jos permite formarea de noi bazine acvatice permanente. De exemplu, în primul meandru situat la est de Crocmaz, în trecut drenat și ocupat cu terenuri agricole, s-a format, după viitura de proporție din 2008, un lac cu suprafața de aproximativ 50 ha și cu nivelul fundului cu 2-4 m mai jos de nivelul fluviului Nistru. Lacul se menține, probabil datorită legăturii cu fluviul prin apele subterane. Este posibilă formarea altor bazine acvatice asemănătoare în meandrele îndiguite în jos pe cursul fluviului, începând de la Cioburciu pe malul drept al Nistrului. Regimul hidrologic este destul de instabil, astfel încât se așteaptă formarea unor noi lacuri. Un factor care ar contribui este frecvența tot mai ridicată a viiturilor.
Viiturile se produceau în trecut o dată la aprox. 10 ani, dar între anii 2008 și 2010 – de exemplu – s-au produs în fiecare an. Cota maximă a creșterii nivelului apelor de primăvară în comparație cu nivelul convențional constituie 4,5-5,8 m, viteza de ridicare a apei este de 0,4-6,2 m pe zi. În fiecare iarnă și toamnă au loc de obicei 3-5 viituri (mai rar 12-15), cu o durată medie de 10-15 și maxim 55 de zile. În anii secetoși numărul viiturilor se micșorează până la una sau două.
Sistemul de drenaj Lunca este complet îndiguită. Influența chimică a agriculturii s-a micșorat considerabil după destrămarea URSS, dar eroziunea eoliană a solurilor și parțial cea acvatică duce la eutroficarea fluviului, în special în locurile unde se întrerupe fâșia forestieră de protecție a apelor. Pășunatul ilegal de pe malurile fluviului la fel contribuit la eutroficare.
Sistemul de drenaj nu mai au o administrare integrală. Canalele sunt înnămolite, iar pomparea apelor nu se mai întreprinde din cauza prețurilor înalte la energia electrică. Starea nefuncțională a sistemului de drenaj a dus la o degradare periculoasă a albiei vechi a Nistrului și la răspândirea salinizării solurilor pe terenurile drenate. Pe de altă parte, acest fapt duce la abandonarea terenurilor, restabilirea mlaștinilor și a luncilor, stimularea trecerii la un asolament și pășunat ecologic justificat.
Albia veche formează un suport pentru cursurile apelor subterane pe versanții teraselor. În prezent, însă, aceasta este foarte înnămolită și a pierdut legătura cu cursul principal din cauza construcției digului antiviitură și a valorificării agricole a luncii. Există un mare pericol ca albia veche să fie înmlăștinită, deoarece alimentarea cu apă este menținută acum doar de precipitațiile atmosferice, scurgerile de suprafață, izvoare și rareori de viiturile de pe Nistru.
Digul anti-viitură construit de-a lungul fluviului și sistemul de drenaj în porțiunea valorificată a luncii au condiționat uscarea, în anii cu puțină apă, a biotopurilor palustre din Lunca Talmaza. Această problemă este parțial compensată de canalele create odată cu construcția digurilor, care leagă multe mlaștini mici și băltoace. De exemplu canalul amplasat de-a lungul digului de stat asigură lacul Adana cu apă din Nistru. În perioadele de după viiturile mari, inundarea ecosistemelor terestre are o durată extinsă (până la 3 luni), deoarece digul împiedică evacuarea naturală a apelor. Periodic, au loc inundații foarte mari care amenință să rupă digul.
Calitatea apei Apele Nistrului de Jos sunt atribuie la apele hidrocarbonate de clasa a doua cu o mineralizare de 395-638 mg/l și cu un conținut de oxigen dizolvat nu mai mic de 88,4%. Conținutul mediu de particule în suspensie este de aprox. 29,5 mg/l (de la 180-420 mg/l în trecut). Apa este poluată cu substanțe organice și altele care conțin azot, cu fenol, produse petroliere și metale, mai ales pe cursul fluviului mai jos de Bender.
Cantitatea de diferite substanțe în apele zonei protejate este următoarea: sulfați: 71,2-92,2 mg/l clorizi: 26,9-47,9 mg/l sodiu: 29,0-41,4 mg/l
Calitatea apei este suficient de bună pentru a fi folosită la irigații.
Climă Clima este temperat-continentală, sub influența Mării Negre cu dominația maselor de aer dinspre Oceanul Atlantic. Vânturile suflă dinspre nord și est cu o viteză medie de 2-5 m/s. Temperatura medie anuală variază între 9-10°C, cu minima absolută -29°C și maxima absolută +38°C. Cantitatea anuală de precipitații este de cca. 450 mm. Iernile sunt moderatemai rar cu geruri aspre. Stratul de zăpadă se păstrează în medie aprox. 30-40 zile pe an, cu o grosime medie de 10 cm. Fluviul este înghețat timp de 4-15 zile. Zăpada se topește cel mai des în primele zile ale lui martie, iar primăvara este, de obicei, caldă. Vara este destul de fierbinte, toamna până în noiembrie este caldă și cu ploi neînsemnate. Deseori sunt înregistrate înghețuri, secete, vânturi uscate și fierbinți, furtuni, grindine, averse, vifore, moină. Primele înghețuri se înregistrează câteodată la sfârșit de septembrie, dar mai des la mijloc de octombrie.
Pedologie Stratul de soluri s-a format, în cea mai mare parte, pe sedimentările cuaternare, reprezentate de argile, soluri argilo-nisipoase și soluri nisipo-lutoase (mai ales în lunca inundabilă a Nistrului). Se evidențiază două tipuri de bază: soluri de luncă inundabilă și cele de pe terasele Nistrului, unde predomină cernoziomurile cu profil întreg. În partea de est sunt răspândite soluri erodate. Dată fiind situația politică complicată din regiune, cercetarea solului pe cele două maluri ale Nistrului se face separat.
Solurile malului drept al Nistrului