Alexandru al III-lea al Macedoniei (; ), cunoscut îndeosebi ca Alexandru cel Mare, a fost rege al regatului antic al Macedoniei. I-a succedat tatălui său, Filip al II-lea, la tron în 336 î.Hr., la vârsta de 20 de ani, și și-a petrecut cea mai mare parte a domniei purtând o îndelungată campanie militară în Asia și Egipt. Până la vârsta de 30 de ani, crease unul dintre cele mai întinse imperii din istorie, care se întindea din Grecia până în nord-vestul Indiei.Bloom, Jonathan M.; Blair, Sheila S. (2009), The Grove Encyclopedia of Islamic Art and Architecture: Mosul to Zirid, Volume 3. (Oxford University Press Incorporated, 2009), 385; "[Khojand, Tajikistan]; As the easternmost outpost of the empire of Alexander the Great, the city was renamed Alexandria Eschate ("furthest Alexandria") in 329 BCE."Golden, Peter B. Central Asia in World History (Oxford University Press, 2011), 25;"[...] his campaigns in Central Asia brought Khwarazm, Sogdia, and Bactria under Graeco-Macedonian rule. As elsewhere, Alexander founded or renamed a number of cities, such as Alexandria Eschate ("Outernmost Alexandria," near modern Khojent in Tajikistan)." Nu a fost niciodată învins în luptă și este considerat pe scară largă unul dintre cei mai mari și mai de succes comandanți militari din istorie.
Născut la Pella, în Macedonia, Alexandru a fost instruit de filosoful și savantul Aristotel până la vârsta de 16 ani. În 335 î.Hr., la scurt timp după urcarea pe tronul Macedoniei, a întreprins o campanie în Balcani și a restabilit autoritatea macedoneană asupra Traciei și a unor părți din Iliria, înainte de a porni împotriva Tebei, care a fost ulterior distrusă. Alexandru a preluat apoi conducerea Ligii de la Corint, întemeiată de tatăl său.
În virtutea acestei autorități asupra grecilor, Alexandru a declanșat în 334 î.Hr. invazia panelenică a Imperiului Ahemenid, începând astfel o serie de campanii care au durat zece ani. După cucerirea Asiei Mici și o serie de bătălii decisive, îndeosebi cele de la Issos și Gaugamela, puterea Imperiului Ahemenid a fost zdrobită. Alexandru l-a înlăturat apoi pe Darius al III-lea și a cucerit în întregime Imperiul Ahemenid. După căderea Persiei, Imperiul Macedonean stăpânea un vast teritoriu cuprins între Marea Adriatică și Indus. Alexandru a urmărit să ajungă la „marginile lumii și Marea Exterioară cea Mare” și a invadat India în 326 î.Hr., obținând o victorie importantă asupra lui Porus, rege indian din regiunea actualului Punjab, în Bătălia de la Hydaspes. Confruntat cu refuzul trupelor sale de a continua înaintarea, a fost în cele din urmă silit să se întoarcă de la râul Beas. A murit în 323 î.Hr. la Babilon, în Mesopotamia, oraș pe care intenționa să-l transforme în capitala imperiului său, în timp ce se pregătea pentru noi campanii. Moartea lui Alexandru a pus capăt invaziei planificate a Arabiei.
În anii care au urmat morții sale, o serie de războaie civile au izbucnit în Imperiul Macedonean, ducând în cele din urmă la destrămarea acestuia între diadohi. Moartea lui Alexandru marchează în mod convențional începutul perioadei elenistice. Cuceririle sale au avut drept consecință o amplă difuziune culturală și un sincretism cultural și religios, din care s-au dezvoltat, printre altele, greco-budismul și iudaismul elenistic. A întemeiat peste douăzeci de orașe, cel mai cunoscut fiind Alexandria din Egipt. Întemeierea de colonii grecești și răspândirea culturii grecești au făcut ca civilizația elenistică să devină o forță majoră a lumii antice, influențând regiuni până în subcontinentul indian. Moștenirea epocii elenistice s-a transmis prin Imperiul Roman culturii occidentale moderne; limba greacă a devenit lingua franca a regiunii și a rămas limba predominantă a Imperiului Bizantin până la căderea acestuia în 1453.
Alexandru a devenit un erou legendar, comparabil cu Ahile, ocupând un loc de seamă în tradițiile istorice și mitologice atât ale grecilor, cât și ale altor popoare. Realizările sale militare și victoriile obținute în luptă au devenit un reper pentru numeroși conducători militari de mai târziu. Tacticile sale continuă să constituie un important obiect de studiu în academiile militare din întreaga lume. Legendele referitoare la faptele lui Alexandru au fost reunite, începând din secolul al III-lea, în Romanul lui Alexandru, care, în perioada premodernă, a cunoscut peste o sută de versiuni, traduceri și prelucrări și a fost tradus în aproape toate limbile vernaculare europene și în limbile lumii islamice. După Biblie, a fost cea mai răspândită formă de literatură europeană.
Primii ani
Originea și copilăria thumb|upright=1.0|Situl arheologic de la Pella, Grecia, locul de naștere al lui Alexandru Alexandru al III-lea s-a născut la Pella, capitala Regatului Macedoniei, în a șasea zi a lunii grecești antice Hekatombaion, care corespunde probabil datei de 20 iulie 356 î.Hr. (deși data exactă este incertă).Plutarh, Viața lui Alexandru 3.5: Era fiul regelui Macedoniei, Filip al II-lea, din dinastia Argeadă, și al celei de-a patra soții a acestuia, Olimpia, fiica regelui Neoptolemos I al Epirului., , Deși Filip a avut șapte sau opt soții, Olimpia a fost pentru o vreme soția sa principală, probabil deoarece îi dăduse naștere lui Alexandru. thumb|155px|Medalion roman reprezentând-o pe Olimpia, mama lui Alexandru
Mai multe legende sunt legate de nașterea și copilăria lui Alexandru. Potrivit biografului grec Plutarh, în ajunul consumării căsătoriei sale cu Filip, Olimpia a visat că pântecele îi era lovit de un fulger, iar o flacără se răspândea „în lung și-n lat” înainte de a se stinge. La câtva timp după nuntă, se spune că Filip s-ar fi văzut în vis pecetluind pântecele soției sale cu un sigiliu pe care era gravată imaginea unui leu. Plutarh a consemnat mai multe interpretări ale acestor vise: că Olimpia ar fi fost însărcinată înainte de căsătorie, lucru sugerat de pecetluirea pântecelui ei, sau că tatăl lui Alexandru ar fi fost Zeus. Autorii antici erau împărțiți asupra întrebării dacă ambițioasa Olimpia însăși răspândise povestea originii divine a lui Alexandru, unii afirmând că i-ar fi spus-o fiului ei, iar alții că ar fi respins ideea ca fiind nelegiuită. Prin tatăl său, Filip al II-lea, Alexandru putea însă revendica descendența din Temenos, unul dintre Heraclizi, urmașii lui Heracle, ceea ce îl făcea și o rudă foarte îndepărtată a eroului Perseu. Prin familia mamei sale, Eacizii, își revendica descendența din Neoptolemos, fiul lui Ahile.
În ziua nașterii lui Alexandru, Filip pregătea asediul cetății Potideea, în peninsula Calcidica. În aceeași zi, Filip a primit vestea că generalul său Parmenion învinsese forțele reunite ale ilirilor și peonilor și că propriii săi cai câștigaseră la Jocurile Olimpice antice. Se mai spunea că, tot în acea zi, Templul Artemisei din Efes, una dintre Cele șapte minuni ale lumii antice, a ars. Acest fapt l-a făcut pe Hegesias din Magnesia să afirme că templul arsese deoarece Artemis fusese plecată pentru a asista la nașterea lui Alexandru., Astfel de legende ar fi putut apărea după urcarea lui Alexandru pe tron și, poate, chiar la inițiativa sa, pentru a sugera că avea o natură supraomenească și că fusese sortit măreției încă de la concepție.
În primii ani, Alexandru a fost crescut de doica Lanike, sora viitorului său general Clitus cel Negru. Mai târziu, a fost instruit de severul Leonidas din Epir, rudă a mamei sale, și de Lisimah din Acarnania. Alexandru a primit educația obișnuită a tinerilor aristocrați macedoneni: a învățat să citească, să cânte la liră, să călărească, să lupte și să vâneze. Când avea zece ani, un negustor din Tesalia i-a adus lui Filip un cal, pe care i l-a oferit pentru treisprezece talanți attici. Calul nu se lăsa încălecat, iar Filip a poruncit să fie luat de acolo. Alexandru a observat însă că animalul se temea de propria umbră și a cerut să încerce să-l îmblânzească, ceea ce în cele din urmă a reușit. Plutarh relatează că Filip, încântat de această dovadă de curaj și ambiție, și-a sărutat fiul cu lacrimi în ochi și i-a spus: „Fiule, caută-ți un regat pe măsura ambițiilor tale; Macedonia este prea mică pentru tine”, după care i-a cumpărat calul. Alexandru l-a numit Bucefal, nume care înseamnă „cap de bou”. Bucefal l-a purtat pe Alexandru până în actuala India. La moartea lui Bucefal — de bătrânețe, potrivit lui Plutarh, la vârsta de 30 de ani — Alexandru a întemeiat în cinstea lui orașul Bucefala., ,
Educația Când Alexandru avea 13 ani, Filip a început să-i caute un preceptor și a luat în considerare cărturari precum Isocrate și Speusip, acesta din urmă oferindu-se să renunțe la conducerea Academiei pentru a accepta însărcinarea. În cele din urmă, Filip l-a ales pe Aristotel și i-a pus la dispoziție, ca loc de învățătură, Templul Nimfelor de la Mieza. În schimbul educării lui Alexandru, Filip a acceptat să reconstruiască orașul natal al lui Aristotel, Stagira, pe care îl distrusese, și să-l repopuleze prin răscumpărarea și eliberarea foștilor locuitori ajunși sclavi și prin îngăduirea întoarcerii celor aflați în exil., ,
Mieza a devenit un centru de educație pentru Alexandru și fiii aristocrației macedonene, printre care Ptolemeu, Hefaistion și Casandru. Mulți dintre aceștia aveau să-i devină prieteni și viitori comandanți și sunt adesea cunoscuți sub numele de „Tovarăși” (hetairoi). Aristotel le-a predat lui Alexandru și însoțitorilor săi medicina, filosofia, etica, religia, logica și artele. Sub îndrumarea lui Aristotel, Alexandru a dezvoltat o pasiune pentru operele lui Homer, în special pentru Iliada; Aristotel i-a dăruit un exemplar adnotat, pe care Alexandru l-a purtat ulterior în campaniile sale., , Alexandru putea recita din memorie pasaje din Euripide.
În tinerețe, Alexandru i-a cunoscut și pe unii exilați persani aflați la curtea macedoneană, care se bucuraseră timp de mai mulți ani de protecția lui Filip al II-lea deoarece se opuneau lui Artaxerxes al III-lea. Printre aceștia se numărau Artabazos al II-lea și fiica sa Barsine, posibilă viitoare amantă a lui Alexandru, care au locuit la curtea macedoneană între 352 și 342 î.Hr., precum și Amminapes, viitor satrap al lui Alexandru, și un nobil persan numit Sisines. Prezența lor a contribuit la buna cunoaștere a problemelor persane la curtea macedoneană și este posibil să fi influențat chiar unele dintre inovațiile introduse în administrația statului macedonean.
Suda consemnează că Anaximene din Lampsac a fost unul dintre dascălii lui Alexandru și că l-a însoțit și în campaniile sale.
Moștenitorul lui Filip al II-lea
Regența și ascensiunea Macedoniei
thumb|upright|Filip al II-lea al Macedoniei, tatăl lui Alexandru
La vârsta de 16 ani, educația lui Alexandru sub îndrumarea lui Aristotel a luat sfârșit. Filip al II-lea a pornit război împotriva tracilor din nord, lăsându-l pe Alexandru la conducerea regatului în calitate de regent și moștenitor al tronului. În absența lui Filip, tribul trac al maedilor s-a răsculat împotriva autorității macedonene. Alexandru a reacționat rapid și i-a alungat de pe teritoriul lor. Ținutul a fost colonizat, iar aici a fost întemeiat orașul Alexandropolis., ,
La întoarcerea lui Filip, Alexandru a fost trimis cu o mică armată pentru a înăbuși răscoalele din sudul Traciei. În timpul campaniei împotriva cetății grecești Perint, Alexandru i-ar fi salvat viața tatălui său. Între timp, cetatea Amfissa a început să cultive pământuri sacre ale lui Apollo din apropierea Delfilor, sacrilegiu care i-a oferit lui Filip prilejul de a interveni și mai mult în treburile Greciei. În timp ce Filip era ocupat în Tracia, Alexandru a primit ordinul de a strânge o armată pentru o campanie în sudul Greciei. Temându-se de intervenția altor cetăți grecești, Alexandru a lăsat impresia că se pregătea, în schimb, să atace Iliria. În timpul acestor tulburări, ilirii au invadat Macedonia, dar au fost respinși de Alexandru.