__FARACUPRINS__ 1244 (MCCXLIV) a fost un an bisect al calendarului iulian.
Evenimente
14 martie: Francezii cuceresc Montségur, centru al ereticilor cathari. 16 martie: Peste 200 de cathari sunt condamnați la arderea pe rug la Montségur; numeroși adepți ai catharismului emigrează în Catalonia, Sicilia și Lombardia. 31 martie: Tratatul de la Paris semnat între reprezentanții papali și cei ai împăratului Frederic al II-lea; împăratul nu onorează prevederile tratatului. 29 iunie: Papa Inocențiu al IV-lea părăsește Roma, îndreptându-se spre Lyon, în vederea unui conciliu. 11 iulie: Ierusalimul este cucerit de khwarezmieni, care masacrează populația; în continuare, atacatorii trec în slujba sultanului ayyubid din Egipt. 15 iulie: La ordinul sultanului ayyubid Malik al-Muattam, sunt distruse zidurile și fortificațiile Ierusalimul. 23 august: Sultanul din Cairo își face intrarea în Ierusalim, lăsat fără apărare; Ierusalimul este definitiv pierdut de creștini. 17-18 octombrie: Bătălia din apropiere de Gaza: creștinii din Palestina, sprijiniți de musulmanii din Damasc, sunt înfrânți în mod dezastruos de khwarezmieni și de musulmanii din Egipt; regatul creștin din Palestina se reduce la o bandă de coastă, în jurul Accrei. 2 decembrie: Inocențiu al IV-lea sosește la Lyon, unde convoacă al XIII-lea conciliu ecumenic.
Nedatate iunie: Alungați de mongoli, 6.000 de cavaleri turci din Khwarezm trec în Siria, unde încep asedierea Damascului și pradă împrejurimile orașului; în fața rezistenței acestuia, se îndreaptă către Ierusalim. Prima mențiune a Berlinului. Regele Iacob I al Aragonului recucerește Altea de la mauri. Sevilla în Spania, Ceuta, Tlemcen și Meknès în Maghreb recunosc suzeranitatea lui Yahyâ I, suveranul hafsid din Tunis.
Nașteri
24 iunie: Henric I de Hessa (d. 1308)
Decese
Ioana, contesă de Flandra și Hainaut (n. 1199/1200)
Vezi și Listă de conducători de stat din 1244
Categorie:1244