Statul Independent Congo a fost un stat corporatist controlat personal de regele Leopold al II-lea al Belgienilor printr-un ONG-marionetă, denumit Association Internationale Africaine. Leopold era unicul acționar și președinte al acestei organizații care a exploatat resursele de cauciuc, cupru și alte minerale din bazinul Râului Lualaba. Teritoriul acestui stat se suprapune peste cel al actualei Republici Democrate Congo și a existat între 1885 și 1908, când a fost anexată de guvernul Belgiei. Statul Independent Congo a căpătat o faimă negativă din cauza maltratării brutale a populației locale și a jefuirii resurselor naturale.
Sub administrarea lui Leopold al II-lea, Statul Independent Congo a devenit locul unuia dintre cele mai mari scandaluri internaționale ale secolului al XX-lea. Raportul consulului britanic Roger Casement privitor la uciderea a cel puțin 122 de congolezi în timpul unei expediții de colectare a cauciucului din 1903 a dus la arestarea și pedepsirea mai multor oficiali albi (inclusiv a unui cetățean belgian). În lipsa unui recensământ (primul a fost efectuat în 1924), scăderea demografică este greu de cuantificat. Raportul lui Roger Casement arată că depopularea este cauzată mai ales de patru factori: „războiul fără discernământ”, înfometarea, scăderea natalității și bolile tropicale.
Agențiile de presă europene și americane au mediatizat situația Statului Liber Congo în 1900. Până în 1908, presiunea publică și manevrele diplomatice au dus la încheierea domniei lui Leopold al II-lea și la anexarea Congoului drept colonie a Belgiei, sub numele de Congo Belgian.
Înființarea Statului Independent Congo thumb|left|Leopold al II-lea, Regele Belgienilor și proprietar de facto al Statului Liber Congo între 1885 și 1908
Statul Independent Congo a fost înființat ca stat suveran independent și neutruNew International Encyclopedia. fără vreo referire la locuitorii săi. Până la jumătatea secolului al XIX-lea, Congo era la marginea Africii neexplorate, europenii rareori aventurându-se în interior. Pădurile tropicale, mlaștinile și malaria (precum și alte boli cum ar fi boala somnului) făceau din această țară una dificilă pentru explorare și exploatare, aceasta neprezentând beneficii economice evidente. În 1876, Leopold al II-lea al Belgiei a organizat Asociația Internațională Africană cu colaborarea principalilor exploratori ai Africii și cu susținerea mai multor guverne europene, cu scopul promovării explorării și colonizării Africii. În 1877, Henry Morton Stanley a atras atenția asupra regiunii Congo și a fost trimis acolo de asociație, cheltuielile fiind suportate de Leopold. Printr-o serie de tratate semnate cu șefii de trib din zonă, Asociația a obținut drepturile asupra unei zone largi de-a lungul Râului Congo, și s-au înființat în zonă posturi militare. Tratatele erau extrem de dezechilibrate în favoarea lui Leopold. În unele cazuri, șefii de trib nu doar cedau întreaga suprafață de pământ, ci se și angajau să furnizeze forță de muncă.
Christian de Bonchamps, explorator francez care a lucrat pentru Leopold în Katanga, a declarat despre aceste tratate: „De altfel, tratatele cu acești tirani africani, ce constau din patru pagini lungi din care ei cel mai adesea nu înțeleg niciun cuvânt, și pe care s-au semnat cu o cruce pentru a avea parte de pace și pentru a primi daruri, nu sunt probleme serioase decât pentru puterile europene, în cazuri de dispută asupra teritoriilor. Cât despre suveranul negru care le-a semnat, pe el nu-l privesc niciun moment.”René de Pont-Jest: L'Expédition du Katanga, d'après les notes de voyage du marquis Christian de Bonchamps publicat în 1892 în: Edouard Charton (editor): revista Le Tour du Monde, site accesat la 5 mai 2007. Secțiunea I: „D'ailleurs ces lettres de soumission de ces petits tyrans africains, auxquels on lit quatre longues pages, dont, le plus souvent, ils ne comprennent pas un mot, et qu'ils approuvent d'une croix, afin d'avoir la, paix et des présents, ne sont sérieuses que pour les puissances européennes, en cas de contestations de territoires. Quant au souverain noir qui les signe, il ne s'en inquiète pas un seul instant.”
După 1879, lucrările s-au făcut sub auspiciile Comité d'Études du Haut Congo, care a stat la baza Asociației Internaționale pentru Congo. Această organizație încerca să combine numeroasele mici teritorii obținute într-un singur stat suveran și cerea recunoașterea acestui stat de către Puterile Europene. La 22 aprilie 1884, după ce a decis să recunoască tratatele semnate de șefii de trib localnici, guvernul Statelor Unite a recunoscut Asociației Internaționale pentru Congo drepturile de stat suveran sub numele de Statul Independent Congo, exemplu urmat și de Austro-Ungaria, Franța, Imperiul German, Regatul Unit, Italia, Regatul Țărilor de Jos, Portugalia, Imperiul Rus, Spania și Suedia. Conferința Internațională privind problemele africane, întrunită la Berlin, în 1884–85, a determinat statutul interanțional al Statului Independent Congo.
Regele Leopold a devenit proprietar asupra Congoului prin cooperarea marilor puteri europene. Profiturile obținute de Leopold în regiune și creșterea interesului europenilor pentru colonizarea Africii au condus la creșterea concurenței pe acest continent. Activitatea lui Leopold în Congo îi determinase deja pe francezi să revendice o regiune (actuala Republica Congo) de pe malul nordic al depresiunii Pool Malebo. Deși nimeni (în afară de Leopold) dorea în mod deosebit asemenea colonii nerentabile, celelalte puteri europene nu erau dispuse să stea deoparte și să vadă cum rivalii lor ocupă teritorii în Africa.
Într-o serie de negocieri, Leopold, sub masca obiectivelor umanitare și în calitate de președinte al Association Internationale Africaine, a îndreptat rivalii europeni unii împotriva altora.
Alte puteri și revendicările lor Regatul Unit era îngrijorat de expansiunea franceză și avea o revendicare din timpul expediției locotenentului Cameron din 1873 din Zanzibar pentru repatrierea osemintelor lui Livingstone, dar nu dorea să se mai încarce cu o colonie nerentabilă. Portugalia avea o revendicare mult mai veche, datând de la descoperirea de către Diogo Cão a gurilor Râului Congo în 1482 și, deși a ignorat-o secole la rând, și-a amintit de ea. Portugalia a cochetat cu Franța la început, dar britanicii s-au oferit să susțină revendicările Portugaliei asupra întregului Congo cerând în schimb doar un acord de liberalizare a comerțului. Cancelarul german Bismarck avea teritorii vaste în Africa de Sud-Vest, dar nu avea nicio intenție în ce privește Congo, deși era mulțumit să-și vadă rivalii britanici și francezi excluși din acea colonie.
Campania Regelui Leopold Leopold a demarat o campanie publicitară în Regatul Unit, prin care atrăgea atenția asupra sclaviei practicate de Portugalia în colonii pentru a distrage atenția criticilor, spunând în secret comercianților britanici că dacă primește control oficial asupra Congoului el le va acorda același statut de „națiunea cea mai favorizată” oferit de Portugalia. În același timp, Leopold îi promitea lui Bismarck că nu va da niciunei națiuni un statut privilegiat, și că negustorii germani vor fi la fel de bineveniți ca și ceilalți.
Leopold a oferit apoi Franței susținerea Asociației privind colonizarea malului nordic, propunând ca, dacă averea sa personală nu va fi suficientă pentru administrarea întregului Congo, așa cum la acea vreme părea inevitabil, că îl va ceda Franței.
A obținut ajutor și din partea Statelor Unite, trimițându-i Președintelui Chester A. Arthur copii modificate ale tratatelor obținute de exploratorul britanic Henry Morton Stanley de la căpeteniile triburilor locale, propunând ca, în calitate de organism umanitar dezinteresat, Asociația să administreze Congo pentru binele tuturor, cedând puterea localnicilor imediat ce aceștia vor fi devenit capabili să-și asume această răspundere.
Conferința de la Berlin În noiembrie 1884, Otto von Bismarck a organizat la Berlin o conferință la care a invitat 14 țări pentru a găsi o soluție pașnică a crizei congoleze. După trei luni de negocieri, la 5 februarie 1885, Leopold a ieșit câștigător. Franța a primit pe malul nordic (actualele Republica Congo și Republica Centrafricană), Portugalia a primit în sud (Angola de astăzi), iar organizația „filantropică” deținută în întregime de Leopold a primit restul: , care urmau să constituie Statul Independent Congo. Aceste teritorii trebuia să fie ocupate conform principiului eficienței, enunțat la această conferință; adică pentru a deține un teritoriu, un stat trebuia efectiv să administreze și să exploateze economic acel teritoriu, altfel el putea fi ocupat de alt stat.
Leopold a reușit să convingă participanții la conferință să transfere controlul asupra Congoului nu uneia dintre numeroasele sale organizații, nici măcar statului belgian al cărui reprezentant era, ci lui personal. El a devenit singurul conducător al unei populații estimate de Stanley la 30 de milioane de oameni, fără constituție, fără supraveghere internațională, fără să fi fost vreodată în Congo, și fără ca mai mult de câțiva dintre viitorii săi supuși să audă de el.
Cucerirea lui Leopold thumb|right|200px|Statul Independent Congo şi împărţirea sa administrativă thumb|Una dintre problemele lui Leopold era că Cecil Rhodes încerca să extindă teritoriul britanic spre nord în bazinul Congo.
Leopold nu mai avea nevoie de fațada Asociației, și a înlocuit-o cu un guvern în care a numit câțiva belgieni care aveau să-i respecte ordinele. Și-a stabilit capitala la Boma, și a trimis acolo un Guvernator General și un șef al poliției. Vastul bazin al râului Congo a fost împărțit în 14 districte administrative, fiecare district era împărțit în zone, fiecare zonă în sectoare, și fiecare sector în posturi. De la nivelul de Comisar de District până la cel de post, toți liderii numiți erau europeni.
În următorii ani, s-au ivit trei probleme principale. În afara celor opt puncte comerciale ale lui Stanley, Statul Independent era compus dintr-o junglă necartografiată, și nu oferea niciun profit comercial. Cecil Rhodes, pe atunci Prim Ministru al Coloniei britanice a Capului (parte astăzi din Africa de Sud) își extindea teritoriile Companiei Britanice a Africii de Sud înspre nord și amenința să ocupe Katanga exploatând principiul eficienței din Tratatul de la Berlin, cu susținerea lui Harry Johnston, comisarul britanic pentru Africa Centrală care era reprezentantul Londrei în regiune.Joseph Moloney: With Captain Stairs to Katanga. Sampson Low, Marston & Co, London (1893), p11. Grupările de negustori de sclavi din Zanzibar ale lui Tippu Tip erau prezente în nordul și estul țării și în zona învecinată din est (Uganda de astăzi), și își înființaseră un stat de facto independent.
Economia Leopold nu își permitea costurile guvernării Statului Independent Congo așa că a pus în mișcare un regim de maximizare a profitabilității. Prima schimbare a fost introducerea conceptului de terres vacantes — pământ „vacant”, adică orice pământ pe care nu trăia niciun european. Acestea erau considerate proprietăți ale statului, și slujitorii statului (adică orice alb angajat al lui Leopold) era încurajat să-l exploateze.
Apoi, statul a fost împărțit în două zone economice: Zona de Liber Schimb a fost deschisă antreprenorilor din orice țară europeană, cărora li s-a permis să cumpere monopol pe 10 sau pe 15 ani asupra oricărei resurse dintr-un district: de exemplu, fildeșul dintr-un anume district, sau cauciucul. Cealaltă zonă — aproape două treimi din Congo — a devenit Domaine Privé: proprietatea exclusivă a Statului, care la rândul său îi aparținea lui Leopold.
Mai mult, în 1893, cei mai accesibili din Zona de Liber Schimb au fost declarați Domaine de la Couronne. Aici se aplicau aceleași reguli ca și în Domaine Privé cu diferența că toate profiturile îi reveneau direct lui Leopold.
Ocuparea regiunii Katanga