miniatura|Mormântul lui Hatun Sürücü (1982–2005), ucisă de fratele ei musulman în Berlin pentru că a divorțat din căsătoria forțată. Crimele de onoare, ca o modalitate de acțiune drastică, își au obârșia în cultura societății musulmane, această practică întâlnindu-se în mod predominant în zonele rurale, extinzându-se și în orașe.

Definirea termenului Organizația non-guvernamentală Human Rights Watch definește crima de onoare astfel: „Crimele de onoare reprezintă acte de răzbunare, în general soldate cu moartea, executate de membrii bărbați ai unei hamule (familii/trib), împotriva femeilor din aceiași familie, acuzate că au dezonorat familia și, inclusiv hamula, din diverse motive, printre care: refuzul unei căsătorii aranjate, cererea divorțului, pierderea virginității înainte de căsătorie sau comiterea adulterului, chiar dacă femeia a fost victima unei agresiuni sexuale. Prezumția că o femeie a dus la dezonoarea familiei este suficientă pentru a-i amenința viața.” Amnesty International adaugă: „În cazul de dezonoare, iertarea este inadmisibilă, suspectele nu se pot apăra iar membrii familiei nu au altă alternativă în fața societății decât să îndepărteze pata ce le-a atins onoarea prin eliminarea fizică a vinovatei.”

În societatea contemporană, acest termen a fost folosit pentru prima dată de către profesorul de origine olandeză Ane Nauta pentru a distinge „crimele de onoare” de „răzbunarea sângelui”. Fondul Națiunilor Unite pentru Populație estimează că anual sunt asasinate 5000 de fete și femei iar în Orientul Mijlociu și Asia numărul real este presupus a fi de patru ori mai mare. Această practică are origini îndepărtate, încă din societatea antică. Astfel, cutuma conform căreia castitatea unei femeii este bunul familiei sale, datează încă din perioada domniei lui Hammurabi - în Codul lui Hammurabi, o femeie acuzată de adulter este încurajată să se arunce în râu, chiar dacă nu sunt aduse suficiente dovezi împotriva ei. Lavinia, personajul feminin din piesa Titus Andronicus a lui Shakespeare, este omorâtă de tatăl ei, după ce a fost violată și mutilată. În romanul Spartacus de Lewis Grassic Gibbon, romanii le ucideau pe femeile violate de sclavii rebeli. De asemenea, legislația romană le permitea soților să își pedepsească soțiile adultere în ce manieră doreau, inclusiv asasinarea. În Egipt se obișnuia ca femeilor adultere să li se taie nasul și să fie întemnițate. În China, soțul avea dreptul să îi taie părul soției necredincioase și apoi să o predea unui guvernator care îi va organiza execuția. În Peninsula Arabă, tați își îngropau fiicele nou-născute pentru a preveni astfel ca onoarea sa le fie atinsă.

Conceptul de onoare își are rădăcinile în tradițiile și obiceiurile care se referă la comportamentul sexual. Regula acestui concept este aceea a purității și a prevenirii.Mahmut Tezcan Türk Ailesi Antropolojisi, İmge Kitapevi Yayınları 2000 (Namus cinayetleri pg. 237)

Onoarea, puritatea femeii înainte de căsătorie devine un act de apărare și, protejarea onoarei este una dintre responsabilitățile importante ale femeii, prevenirea, însă, obligă ambele sexe. Un act sexual în afara căsătoriei este imoral și corectat prin crima de onoare.

Responsabilitățile bărbatului se rezumă la protejarea onoarei femeilor care depind, sau se află sub tutela acestuia.

În Turcia, această practică are loc mai ales în rândul comunităților subdezvoltate, frecvent în zona bazinului Mării Negre, după principii sociale ce își au obârșia în mediul rural. Aceste principii locale implică faptul că bărbatul este obligat să-și apere atât propria onoare, cât și pe cea a familiei lui respectiv, rușinea la femei și bărbăția la bărbați, astfel că responsabilitățile pe care bărbatul și femeia trebuie să le aibă pot fi descrise în felul următor: bărbatul trebuie să se comporte bărbătește și, să acționeze în consecință, iar femeia trebuie să acorde importanță păstrării purității, să-și limiteze acțiunile la conceptul de rușine, care implică onoarea. Aceste responsabilități se răsfrâng mai întâi asupra familiei apoi, asupra comunității. În acest mod bărbatul își protejează atât propria onoare, cât și pe cea a membrilor familiei femeii, iar femeia, la rândul ei își protejează atât propria onoare, cât și pe cea a bărbaților din familie. Această situație asigură dăinuirea tradițiilor locale existente în acea comunitate.

Există două motive care o constrâng pe femeie să se comporta ca atare: în caz contrar, bărbații familiei sunt desconsiderați sectorul muncii ratificat de valorile social-tradiționale îi revine bărbatului și nu femeii, care se află, prin urmare, în grija bărbatului. Fetele necăsătorite se află în grija tatălui, în timp ce o femeie văduvă, dacă locuiește împreună cu rudele de sex masculin ale defunctului, se află în grija fraților acestuia ori a fiului cel mare.

De menționat este și faptul că există un mediu socio-cultural care îi apără și sprijină pe cei care săvârșesc astfel de crime, și anume clanul "așiret", deoarece astfel de acțiuni sunt considerate îndreptățite de comunitate, și prin urmare, consimțite. Sub presiunea mediului și a tradițiilor sunt încurajate dăinuirea acestora. Aceste acțiuni se întâmplă, deși mai rar, și în mediul urban odată cu migrațiile care au avut loc de la sat la oraș. În prezent o majoritate importantă a societății turce nu mai consimte astfel de crime.

Relațiile de familie Ceea ce atrage atenția în astfel de întâmplări este faptul că acestea au loc în sânul familiei și a relațiilor de familie. Elementul de bază în crimele de onoare îl constituie faptul că acestea sunt strâns legate de comunitatea, grupul familiei. Prin urmare, una dintre acțiunile negative ale familiei poate duce la tensiuni și la crime.

Morala Morala, etica în astfel de crime este una severă și necruțătoare. Morala, etica, care este un concept al sociologiei care își are locul în norma societății. Puritatea femeii în societățile patriarhale se consideră a fi onoarea, orgoliul bărbatului. Astfel că purității, care îi este atribuită femeii, i se acordă foarte multă importanță.

Câteva motive pentru care femeile sunt sacrificate pe principiul moralității: relația unei fete cu o persoană pe care familia ei nu o dorește nașterea unui copil în afara căsătoriei părăsirea soțului de către o tânără femeie și fuga cu un alt bărbat îndrăgostirea unei fete de un tânăr rămânerea însărcinată a unei fete înainte de se căsători fuga de acasă a unei fete cu bărbatul pe care îl iubește apucarea pe căi greșite a unei fete Toate acestea sunt elemente contrare moralei, eticii.

Observații De notat că aceste crime nu sunt specifice numai Islamului, nefiind acceptate de această religie care invocă justiție, pietate, dreptate. Aceste practici se întâlnesc și în Regatul Unit al Marii Britanii, unde anul trecut s-au înregistrat 12 crime de onoare, în cadrul religiei Sikh. În majoritatea cazurilor a fost luată decizia sancționării cu închisoare pe viață pentru făptașul cu cetățenie britanică, chiar dacă crima propriu-zisă a avut loc pe teritoriul Indiei.

De ce au loc astfel de crime? Să luăm drept exemplu cazul unui musulman care a fost condamnat după și-a omorât fiica care avea o relație cu un creștin. Aceasta este povestea tragică cauzată de diferențele culturale ireconciliabile dintre un tată a cărui educație și cultură este bazată pe valori musulmane și o fată care adoptă un stil de viață bazat pe valori non-musulmane.

Important este, în acest caz, ca un musulman să-și înțeleagă foarte bine și corect religia pentru a nu curma o viață, deoarece, în fond, aceste tragedii nu au nicio legătură cu adevărata credință. Simțul rușinii tatălui fetei care este declanșat de acțiunile fetei lui culminează cu fapta tragică de a-i lua viața, crezând, în mod eronat, că în felul acesta numele familiei lui va fi răscumpărat.

Acest mod de gândire este o contradicție la ceea ce învață religia musulmană, care susține că toți indivizii sunt responsabili pentru propriile acțiuni, fapte. Islamul accentuează sacralitatea ființei umane de vreme ce Coranul spune că a omorî o persoană nevinovată este egal cu a omorî întreaga rasă umană.

De aceea am prescris Noi pentru fiii lui Israel că cel care va ucide un suflet nevinovat de uciderea altui suflet sau de o altă stricăciune pe pământ, este ca și când i-ar ucide pe toți oamenii, iar cel care lasă în viață un suflet este ca și cum i-ar lăsa în viață pe toți oamenii. 5:32 - Traducerea sensurilor Coranului cel Sfânt în limba română, Editura Islam, Ed. 5, 2006

Veniți să vă citesc ceea ce Domnul vostru v-a oprit [cu adevărat]: Să nu-i asociați Lui nimic; să fiți buni cu părinții; să nu-i omorâți pe copiii voștri de teama sărăciei; căci Noi vă vom da cele de trai atât vouă cât și lor; nu vă apropiați de cele rușinoase, nici cele care se văd, nici cele care sunt ascunse; nu ucideți sufletul pe care l-a oprit Allah, decât pe drept” Acestea vi le-a poruncit [Allah] poate că voi veți pricepe! 6:151 - Traducerea sensurilor Coranului cel Sfânt în limba română, Editura Islam, Ed. 5, 2006

Și nu luați sufletul pe care Allah l-a socotit oprit, decât pe drept. Dacă cineva a fost omorât pe nedrept, atunci dăm Noi putere celui mai înrudit cu el, însă acesta să nu se întreacă în omor, căci el este ajutat de [lege] 17:33 - Traducerea sensurilor Coranului cel Sfânt în limba română, Editura Islam, Ed. 5, 2006

Islamul recunoaște și celebrează demnitatea intrinsecă dăruită de Dumnezeu tuturor indiferent de rasă, etnie, sex, religie. Coranul explică acest lucru prin accentul pus pe egalitatea între femei și bărbați în fața lui Dumnezeu.

Responsabilitatea individului pentru deciziile și acțiunile sale este precizată în Coran, începând cu povestea lui Adam și Eva. Ca urmare a păcatului comis, cei doi sunt alungați din Paradis și nevoiți să muncească din greu pe Pământ.

Dumnezeu alege să-i ierte pe amândoi, astfel că păcatul lor nu este moștenit de urmașii lor. Așa cum putem vedea în versetul următor:

Cel care urmează calea cea dreaptă o urmează numai pentru sine însuși, iar cel care rătăcește, rătăcește tot pentru sine însuși. Și nu va purta [un suflet] încărcat povara altuia și Noi nu am chinuit [niciodată un neam] înainte de a-i trimite un profet 17:15 - Traducerea sensurilor Coranului cel Sfânt în limba română, Editura Islam, Ed. 5, 2006

Așadar, este evident că un om indiferent de cât de vinovat este, nu poate transfera aceea vină altuia. Astfel că o femeie care se implică într-o relație sexuală ilegală ”zina” suportă consecințele propriei fapte stabilite de Dumnezeu.

De menționat este și faptul că majoritatea femeilor sunt omorâte doar din cauza suspiciunilor a unui membru din familie, nedându-li-se șansa de a se apăra, căci chiar și simplele acuzații sunt suficiente pentru a păta onoarea unui bărbat sau a familiei.

Cei care săvârșesc astfel de crime rămân nepedepsiți sau primesc pedepse mici. Crime de onoare au fost raportate în Bangladesh, Brazilia, Ecuador, Egipt, India, Israel, Italia, Iordania, Maroc, Pakistan, Suedia, Turcia, Uganda, Regatul Unit și tind să predomine în țările a căror populație majoritară este musulmană, deși mulți lideri și oameni de cultură musulmană condamnă această practică și neagă, totodată, că ar fi bazată pe o doctrină religioasă.

Islamul este categoric în ceea ce privește interzicerea actelor sexuale în afara căsătoriei, nefăcându-se diferența între femei și bărbați, deși în unele țări, femeile sunt singurele pedepsite în astfel de întâmplări, în timp ce bărbații, chiar violatori, sunt tratați cu indulgență.

Pe de-o parte orice acuzație a unei relații extraconjugale trebuie dovedită de patru martori. Pe de altă parte, o femeie acuzată, în mod fals de ”zina” are în sprijinul ei Coranul care vorbește despre consecințele devastatoare ale acelor acuzatori care nu sunt capabili să-și susțină acuzațiile cu patru martori.