Batălia de la Moscova (în , în ) se referă la apărarea capitalei sovietice, Moscova, și la contraofensiva ulterioară a Armatei Roșii (armata sovietică) dintre octombrie 1941 și ianuarie 1942 pe frontul de răsărit al celui de-al doilea război mondial, împotriva forțelor Germaniei Naziste. Adolf Hitler considera Moscova, (care era capitala Uniunii Sovietice și cel mai mare oraș al țării), obiectivul principal al Forțelor Axei în timpul atacului împotriva URSS. Un plan separat german pentru cucerirea Moscovei purta numele de cod Operațiunea Wotan.
Planul inițial de invazie bazat pe tacticile războiului fulger, care purta numele de cod Operațiunea Barbarossa, prevedea cucerirea Moscovei într-o perioadă de 3 – 4 luni. După declanșarea atacului, în ciuda unor înaintări importante, Wehrmachtul a trebuit să înceteze ritmul avansării datorită rezistenței sovietice, de exemplu din timpul bătăliei de la Smolensk – iulie - septembrie 1941, care a întârziat atacul asupra capitalei sovietice cu aproximativ 2 luni. După cucerirea Smolenskului, Wehrmachtul a trebuit să-și consolideze pozițiile în încercuirile de la Leningrad și Kiev, aceste acțiuni întârziind și mai mult atacul împotriva Moscovei. Puterile Axei au reluat atacul împotriva Moscovei pe 30 septembrie 1941, cu operațiunea cu numele de cod Taifun, care avea ca obiectiv cucerirea Moscovei până la începutul iernii.
După o înaintare inițială plină de succes, care a dus la încercuirea și distrugerea mai multor armate sovietice, ofensiva germană a fost oprită de rezistența sovietică pe linia defensivă Mojaisk, la doar 120 km depărtare de capitală. Deși a reușit să spargă liniile succesive de apărare sovietice, ofensiva Wehrmachtului a fost încetinită de condițiile meteo. În timpul toamnei, ploile au preschimbat drumurile și câmpurile în noroaie groase, în care mijloacele de transport ale Axei s-au împotmolit. Deși venirea iernii și înghețarea pământului a permis înaintarea mijloacelor mecanizate, ofensiva germană a fost în continuare încetinită, de această dată de frigul puternic, dar și de rezistența sovietică crescută.
La începutul lunii decembrie, grupurile avansate de tancuri au ajuns la numai 30 km de Kremlin, iar soldații Wehrmachtului puteau să vadă din poziții prin binoclu unele dintre clădirile Moscovei. Frigul neobișnuit pentru soldații germani, dotarea nesatisfăcătoare cu echipament de iarnă a atacatorilor și epuizarea luptătorilor au făcut ca Puterile Axei să nu mai fie capabile să cucerească Moscova. Pe 5 decembrie 1941, apărătorii Moscovei, întăriți cu trupe proaspete sosite din Siberia, foarte bine pregătite pentru războiul de iarnă, au atacat forțele germane din fața capitalei. În ianuarie 1942, Wehrmachtul fusese împins înapoi între 100 și 200 km, îndepărtând amenințarea directă asupra Moscovei. Germanii nu aveau să se mai apropie de capitala sovietică mai mult decât au reușit pe 5 decembrie 1941.
Bătălia de la Moscova este considerată de obicei una dintre cele mai importante bătălii dintre Puterile Axei și cele ale URSS-ului, în primul rând datorită faptului că Armata Roșie a fost capabilă să respingă cea mai serioasă încercare de cucerire a capitalei sovietice. Bătălia a fost una dintre cele mai mari de-a lungul întregului război, cu peste un milion de victime. De asemenea, bătălia a marcat un punct de cotitură în desfășurarea războiului, fiind prima oară din 1939, când Germania Nazistă își începuse campania de cuceriri, când Wehrmachtul a fost nevoit să retragă în mod semnificativ. Forțele germane se mai retrăseseră temporar în timpul Ofensivelor sovietice de la Elnia din septembrie 1941 și de la Rostov (care a provocat demiterea de la comandă a lui von Rundstedt), dar aceste retrageri au fost minore în comparație cu cea de la Moscova.
Contextul general
Pe 22 iunie 1941, trupele germane, române și maghiare au invadat Uniunea Sovietică declanșând Operațiunea Barbarossa. După ce au reușit distrugerea forțelor aeriene sovietice la sol, forțele germane au avansat rapid adânc în teritoriul sovietic, folosind tacticile războiului fulger. Unitățile blindate avansau rapid prin mișcări de învăluire, prinzând în încercuire și distrugând întregi armate sovietice. În vreme ce Grupul de Armate Nord a înaintat către Leningrad, Grupul de Armate Sud a preluat controlul Ucrainei, iar Grupul de Armate Centru avea ca obiectiv Moscova. Defensiva sovietică a fost copleșită, iar pierderile suferite de Armata Roșie au fost uriașe.
Până în iunie 1941, Grupul de Armate Centru a reușit să încercuiască mai multe armate sovietice lângă Minsk în timpul bătăliei de la Białystok-Minsk, ceea ce a creat o uriașă spărtură în liniile sovietice, pe care Armata Roșie nu a reușit să o acopere imediat, lipsindu-i rezervele necesare. Frontul Sovietic Vestic a fost distrus ca forță organizată. Wehrmachtul a fost capabil să forțeze cursul Niprului, având deschisă calea spre Moscova, pierderile totale germane fiind reduse până în acel moment.Heinz Guderian, Erinnerungen eines Soldaten (Memoriile unui soldat), Smolensk, Rusich, 1999, pag.229
În august 1941, forțele germane au capturat orașul Smolensk, un important punct întărit pe drumul spre Moscova. Smolenskul era considerat "cheia" Moscovei, deoarece controla "podul terestru" dintre râurile Dvina, Nipru și alte câteva cursuri de apă mai mici, cucerirea acestei zone permițând trupelor terestre să înainteze fără să fie nevoite să construiască poduri mari peste fluvii late. Defensiva sovietică disperată din regiunea Smolenskului a oprit înaintarea germană timp de două luni, din 10 iulie până pe 10 septembrie 1941.Marea Enciclopedie Sovietică, Moscova, 1973-1978, articolul "Bătălia de la Smolensk" Acest uriaș angajament militar, cunoscut ca bătălia de la Smolensk, a întârziat înaintarea germană până la mijlocul lunii septembrie, rupând practic ritmul războiului fulger și forțând Grupul de Armate Centru să-și folosească aproape toate rezervele strategice (10 divizii dintr-un total de 24).
Și pe celelalte direcții de atac, înaintarea germană a fost încetinită. Lângă Leningrad, Grupul de Armate Centru a fost ținut pe loc de luptele de pe linia de apărare Luga timp de o lună, până să reușească să o străpungă. În sud, Grupul de Armate Sud, care avea în componență și trupe maghiare și române, (care erau mai slab antrenate, experimentate și echipate decât Wehrmachtul), a trebuit să facă față mai multor contraatacuri sovietice, înaintarea fiindu-i stopată la un moment dat. Wehrmachtul trebuia să facă față unei dileme: Grupul de Armate Centru era încă suficient de puternic pentru a atinge Moscova, dar înaintarea sa ar fi creat o pungă a liniilor germane, care ar fi lăsat flancurile forțelor Axei vulnerabile la atacurile Armatei Roșii. În plus, Hitler considera că Germania avea mare nevoie de alimentele și resursele minerale ale Ucrainei.Guderian, pag.272 Din toate aceste motive, Wehrmachtul a primit sarcina să cucerească mai întâi Donbassul și de-abia după aceea să reia atacul spre Moscova.Guderian, pag.267-269 Armata de tancuri de sub comanda lui Heinz Guderian a fost rapid transferată în sud în sprijinul forțelor lui Gerd von Rundstedt, care atacau Kievul, într-o mișcare care i-a luat total prin surprindere pe sovietici și a dus la o înfrângere de proporții a Armatei Roșii. Pe 19 septembrie 1941, sovieticii au abandonat capitala Ucrainei, după ce Stalin a refuzat îndelung să aprobe retragerea strategică a forțelor sovietice din punga de la Kiev, după cum își amintesc Alexandr Vasilevski și Gheorghi Jukov în memoriile scrise după război.A.M. Vasilevski, Problema întregii vieți, Moscova, Poitizdat, 1978, pag.134Mareșalul G. Jukov, Memorii, Moscova, Olma-Press, 2002, pag. 352 Poziția lui Jukov în privința acestui stadiu al luptelor l-a costat pe general postul de Șef al Marelui Stat Major al Armatei,Jukov, pag.353, dar predicțiile lui s-au dovedit corecte. Mai multe armate sovietice au fost încercuite și anihilate într-o dublă învăluire, ceea ce a permis reluarea înaintării germane în sud.Vasilevsky, pag.135
În ciuda faptului că Axa a câștigat o victorie decisivă în timpul bătăliei de la Kiev, ritmul războiului fulger a fost și mai grav afectat, rămânând mult în urma programului. După cum avea să scrie Guderian mai târziu, "Kievul a fost fără nicio îndoială un strălucit succes tactic, dar problema dacă a avut vreo importanță semnificativă strategică rămâne încă deschisă. Totul depindea de acum de capacitatea noastră de a atinge rezultatele așteptate mai înainte de venirea iernii sau chiar mai înainte de ploile de toamnă."Guderian, pag.305 Hitler mai credea încă în capacitatea Wehrmachtului de a termina războiul mai înainte de venirea iernii, și de a încheia victorioasă luptele prin cucerirea capitalei sovietice. Pe 2 octombrie 1941, Grupul de Armate Centru (Fedor von Bock), a lansat ofensiva finală spre Moscova, așa-numita Operațiune Taifun. Hitler declara la scurtă vreme după lansare atacului: "După trei luni de pregătiri, avem în sfârșit posibilitatea să ne zdrobim inamicul mai înainte de venirea iernii. Toate pregătirile posibile au fost făcute... azi începe ultima bătălie a anului... "Hitler, în "Völkischer Beobachter", 10 octombrie 1941.
Înaintarea inițială germană(30 septembrie - 10 octombrie) Planurile
Pentru Hitler, Moscova era cea mai importantă țintă militară și politică, el considerând că, odată capitala cucerită, colapsul Uniunii Sovietice ar fi fost iminent. După cum scria în 1940 Franz Halder, (șeful Oberkommando des Heeres – Marelui Stat Major): "Cea mai bună soluție ar fi o ofensivă directă spre Moscova." De aceea, orașul era obiectivul principal al forței numeroase și bine echipate a Grupului de Armate Centru. Forțele destinate Operațiunii Taifun includeau trei armate (a 2-a, a 4-a și a 9-a), care se bucurau de sprijinul a trei grupuri de blindate (al 2-lea, al 3-lea și al 4-lea, cu aproximativ 1.700 de tancuri) și a celei de-a două flote aeriene a Luftwaffe (cu aproximativ 900 de avioane). În total, peste un milion de oameni erau destinați acestei operațiuni. Atacul se baza pe tacticile standard ale blitzkriegului, prin folosirea Grupurilor Panzer, care ar fi trebuit să atace adânc în teritoriul inamic și să execute mișcări duble de învăluire pe flancuri, încercuind și distrugând diviziile sovietice.Guderian, pag.307-309
Planul inițial al Wehrmachtului prevedea două mișcări inițiale. Prima ar fi trebuit să fie o dublă învăluire a Frontului Sovietic Vestic și a Frontului Sovietic de Rezervă, aflate în regiunea Viazma. A doua mișcare trebuia să fie o învăluire simplă prin flancul Frontului Briansk, pentru cucerirea orașului Briansk. Din acel punct, planul presupunea o altă mișcare de învăluire dublă spre nordul și sudul Moscovei, pentru încercuirea orașului. În acel moment însă, armatele germane erau foarte obosite și existau unele probleme logistice. Guderian scria de exemplu că unele dintre tancurile sale distruse în lupte nu au fost înlocuite, iar trupelor mecanizate le lipseau cantitățile acoperitoare de combustibil la începutul operațiunii.Guderian, pag. 307