thumb Michael Moorcock (n. 18 decembrie 1939, Londra, Marea Britanie) este un scriitor britanic de literatură science fiction și fantasy.

Moorcock a afirmat că primele trei cărți care i-au ațâțat imaginația au fost The Gods of Mars de Edgar Rice Burroughs, The Apple Cart de George Bernard Shaw și The Constable of St. Nicholas de Edwin Lester Arnold. În 1956, la 16 ani, a devenit editor al Tarzan Adventures, trecând ulterior la editarea Sexton Blake Library. Ca editor al controversatei revistei science fiction britanic New Worlds, din mai 1964 până în martie 1971 și apoi din 1976 până în 1996, Moorcock s-a ocupat de dezvoltarea "noului val" science fiction în Marea Britanie și, indirect, în Statele Unite. Serializarea realizată cărții lui Norman Spinrad Bug Jack Barron a devenit notorie pentru că a provocat condamnarea în Parlament a înființării revistei de către Consiliul Artelor.Michael Ashley, Transformations: Volume 2 in the History of the Science Fiction Magazine, 1950-1970 (Liverpool, England: Liverpool University Press, 2005) 250.

În acest timp, el a scris ocazional sub pseudonimul James Colvin, un "pseudonim de casă" folosit de alți critici ai New Worlds. În nr. 197 (ianuarie 1970) al New Worlds a apărut un scurt necrolog al lui Colvin, scris de William Barclay (alt pseudonim al lui Moorcock). Moorcock a folosit deseori inițialele "JC", iar asta nu e o simplă coincidență cu inițialele lui Iisus Hristos (Jesus Christ în engleză), subiectul nuvelei sale din 1967 care a câștigat premiul Nebula, Behold the Man, relatând povestea lui Karl Glogauer, un călător temporal care își asumă rolul lui Hristos. Ele sunt și inițialele diferitelor personaje ale lui Moorcock care sunt "Campioni Eterni", cum ar fi Jerry Cornelius, Jerry Cornell și Jherek Carnelian. În anii din urmă, Moorcock a început să folosească un alt pseudonim, "Warwick Colvin, Jr.", în special în ficțiunea "Second Ether". În 2008, ziarul The Times l-a nominalizat pe Moorcock în lista lor cu "Cei mai mari 50 de scriitori britanici de după 1945".The 50 greatest British writers since 1945 . 5 ianuarie 2008. The Times. Regăsit pe 27-02-2010.

Biografie Michael Moorcock s-a născut în London în anul 1939 și panorama acestui oraș, în special zonele Notting Hill Gate și Ladbroke Grove, a influențat major multe dintre romanele sale (cf. romanelor despre Cornelius).

Moorcock a fost căsătorit cu Hilary Bailey. A mai fost căsătorit și cu ilustratoarea Jill Riches, care a devenit ulterior soția lui Robert Calvert. Riches a ilustrat coperțile unora dintre cărțile lui Moorcock.

Moorcock a fost membru al Swordsmen and Sorcerers' Guild of America (SAGA), un grup de autori de heroic fantasy fondat în anii '60 ale căror opere au fost antologate de Lin Carter în seria Flashing Swords!.

În 1997, Moorcock a fost unul dintre Oaspeții de Onoare ai Worldcon-ului din San Antonio, Texas, la fel ca în 1976, la Convenția Mondială de Fantasy din New York City, NY.

În anii '90, Moorcock s-a mutat în Texas, Statele Unite. În 2004, a anunțat că intenționează să petreacă jumătate de an în Europa, urmând a sta mai ales în Franța.

Moorcock a fost subiectul a două cărți, o monografie și un interviu, realizate de Colin Greenland. În 1983, Greenland a publicat The Entropy Exhibition: Michael Moorcock and the British 'New Wave' in Science Fiction. În 1992, a publicat cartea-interviu Michael Moorcock: Death is No Obstacle.

Vederi politice Opera lui Moorcock s-a remarcat prin conținutul său de natură politică. Într-un interviu, Moorcock declară: "Sunt un anarhist și un pragmatic. Poziția mea morală/filozofică este aceea a unui anarhist."Killjoy, Margaret. Mythmakers & Lawbreakers . AK Press, 2009. În continuare, comentând modul în care scrierile sale se leagă de propria filozofie politică, Moorcock spune: "Cărțile mele prezintă frecvent eroi din rândul aristocrației, zei și așa mai departe. Toate se încheie într-o notă care enunță deschis ideea că nimeni nu ar trebui să slujească vreun zeu sau vreun stăpân, ci să devină propriul stăpân."

În afara faptului de a folosi ficțiunea pentru a explora viziunea sa politică, Moorcock este și un activist politic. Mai precis, pentru a "marginaliza balivernele care transformă femeile în obiecte și sugerează că femeilor le place să fie bătute", Moorcock a încurajat standurile W H Smith să mute seria de romane Gor a lui John Norman pe raftul de sus.

Opera În 1957, la vârsta de 16 ani, Moorcock a devenit editor la Tarzan Adventures. Ulterior, a editat Sexton Blake Library și a revenit la această perioadă cu unele dintre cărțile sale recente. A scris începând de atunci și, deloc surprinzător, a produs un volum uriaș de opere. Primul său roman a fost publicat în 1961. Sub conducerea sa editorială, revista New Worlds a devenit centrul mișcării denumite Noul Val al Science Fiction-ului. Această mișcare a revenit la accentul pus pe schimbările pe care tehnologia le produce asupra societății și a individului, în contrast cu "hard science fiction-ul", care se concentrează pe schimbarea tehnologică în sine. Multe dintre povestirile acestui sub-gen nu par la prima vedere a aparține science fiction-ului.

În general, cărțile lui Moorcock sun legate într-un mare ciclu de conceptul Campionului Etern, conform căruia toți eroii sunt legați de prezența aceluiași spirit, un fel de meta-erou, fie că ei sunt conștienți de asta sau nu. Acest spirit eroic ispășește etern un fel de păcat uriaș, căutând pacea întruchipată de orașul Tanelorn. În romanele "sword and sorcery", această legătură este exprimată direct, în timp ce în celelalte romane ea este doar sugerată. Altă temă de legătură o constituie lupta omenirii pentru a se elibera de superstițiile iraționale și de brutalitatea personificată de diferiți zei și de spiritul Sabiei Negre (care este frica).

O legătură particulară și plină de succes din romanele despre Jerry Cornelius și în unele dintre ultimele romane o reprezintă ideea personajelor care călătoresc prin timp din proprie voință. Natura timpului cere ca ei să acționeze prin persoane specifice mediului lor curent, pentru a evita să fie aruncate la întâmplare prin curenții temporali. Personajele pot călători și în lumi alternative, gpsite sau create pentru ei (și pot vagabonda fără speranță prin multe realități alternative).

Moorcock povestește despre mare parte din scrierile sale în Death is No Obstacle de Colin Greenland, care este, practic, o transcriere sub forma unei cărți a interviurilor purtate cu Moorcock despre structura scrierilor sale.

Cele mai populare opere ale lui Moorcock sunt, fără îndoială, povestirile despre "Elric of Melniboné". În aceste cărți, Elric este un anti-erou descris în mod deliberat ca un revers a ceea ce Moorcock a găsit ca un clișeu în romanele de aventuri fantasy inspirate de operele lui J. R. R. Tolkien și o antiteză directă la Conan Barbarul al lui Robert E. Howard.

Moorcock a publicat și o serie de pastișe după scriitori de care a fost legat sufletește în copilărie, cum sunt Edgar Rice Burroughs, Leigh Brackett și chiar Howard. Toate aventurile sale fantasy conțin elemente de satiră și parodie, respectând totuși ceea ce el consideră esențial pentru gen. În timp ce aceste scrieri sunt, poate, cele mai cunoscute opere ale sale în Statele Unite, în Marea Britanie a devenit faimos ca autor literar (primind în 1977 premiul Guardian Fiction pentru ultima carte din Jerry Cornelius Quartet original, Condition of Muzak, și cu Mother London înscrisă pe lista scurtă a premiului Whitbread), cu cărți precum Behold the Man și The Final Programme considerate ca ne-aparținând genului.

Romane și serii ca Jerry Cornelius Quartet, Mother London, King of the City, Pyat Quartet și culegerea de povestiri London Bone l-au confirmat în ochii unor critici ca Iain Sinclair, Peter Ackroyd și Alan Massie în publicații cum sunt London Times Literary Supplement și The London Review of Books ca un romancier contemporan major. În 2008, The Times l-a nominalizat între cei cincizeci cei mai buni romancieri britanici de după 1945. Tot în 2008, Science Fiction and Fantasy Writers of America i-a acordat premiul Grandmaster pentru SF. Virtual, toate poveștile sale aparțin temei "Campionului Etern", cu personaje (inclusiv Elric) care trec dintr-un fir narativ și un univers ficțional în altul, legate între ele (deși adeseori doar în vise sau viziuni).

Opera lui Moorcock este aclamată ca fiind complexă și stratificată. În mijlocul majorității romanelor sale fantasy se află conceptul "Campionului Etern", care are multiple identități potențiale în multiplele dimensiuni ale realității și ale universurilor alternative. Această cosmologie este numită "Multivers" în romanele sale și se bazează pe conceptul pornit din fizica particulelor în anii '60, fiind încă o teorie actuală în fizica energiilor înalte.

"Campionul Etern" se află într-o continuă luptă nu doar cu noțiunile convenționale de bine și rău, dar și pentru echilibrarea ordinii și haosului. Într-un fel, asta reflectă ideea "scopului de aur" ca o condiție ideală a ființei (Marcus Aurelius, etc.). Multe dintre cele mai de succes cărți ale lui Moorcock urmăresc această temă a promovării stabilității dinamice care eliberează umanitatea (sau ființele raționale) de povara superstiției, urii și fricii. "Sabia neagră", care apare ca un aliat și/sau nemesis al campionului etern în multe romane fantasy, este identificat explicit ca reprezentând frica.

Popularitatea lui Elric a umbrit multe dintre celelalte opere ale sale, deși a reluat o serie de teme din poveștile cu Elric în alte opere (romanele "Hawkmoon" și "Corum", de exemplu), iar Elric apare în ciclurile Jerry Cornelius și Dancers at the End of Time. Secvența Campionului Etern a fost antologată în două ediții omnibus diferite, totalizând șaisprezece cărți (ediția americană avea cincisprezece volume, în timp ce ediția britanică avea paisprezece, dar din cauza problemelor drepturilor de autor, ediția americană conținea două volume care nu erau prezente în cea britanică, iar cea britanică unul care nu era conținut în cea americană) conținând fiecare câteva cărți, de către Victor Gollancz în Marea Britanie și White Wolf Publishing în SUA. În 2003, Universal a achiziționat drepturile pentru seria Elric, urmând a fi produse de frații Weitz.

Altă creație populară a lui Moorcock este Jerry Cornelius (alt JC - Jesus Christ - Iisus Hristos), un fel de agent secret androgin; aceleași personaje apar în fiecare dintre cărțile despre Cornelius. Aceste cărți constituie o satiră a timpurilor moderne, incluzând Războiul din Vietnam, și continuă să prezinte o altă variațiune pe tema Multiversului. Prima carte Jerry Cornelius, The Final Programme (1968) a fost ecranizată. Acțiunea ei este identică cu cea din două povești despre Elric: The Dreaming City și The Dead Gods' Book. Din 1998, Moorcock a revenit la Cornelius într-o serie de noi scrieri: The Spencer Inheritance, The Camus Connection, Cheering for the Rockets și Firing the Cathedral, care vizează evenimentele din 11 septembrie. Toate patru romanele au fost incluse în ediția din 2003 a The Lives and Times of Jerry Cornelius. Cea mai recentă scriere despre Cornelius a lui Moorcock, "Modem Times", a apărut în The Solaris Book of New Science Fiction: Volume 2, publicată în 2008; totuși, o versiune a lui Cornelius apare și în romanul Doctor Who a lui Moorcock din 2010, The Coming of the Terraphiles.