Pentru alte utilizări ale antroponimului și toponimului Mehedinți, vedeți Mehedinți (dezambiguizare) .

Simion Mehedinți () a fost un academician, geograf și geopolitician român.

Spirit filozofic, format la școala lui Titu Maiorescu, a desfășurat o vastă activitate culturală ca educator al maselor și cu deosebire al tineretului, prin scrierile și numeroasele sale conferințe ținute în fața studențimii române din centrele universitare ale țării. Simion Mehedinți a fost un adept al ideilor naționaliste și legionare numai în ceea ce privește educația și cultul muncii.

Biografie Simion Mehedinți s-a născut în anul 1868, în satul Soveja. A fost fiul lui Neculai Mehedinți, dascăl de biserică și Voicăi Mehedinți. A avut 10 frați. A urmat clasele primare la Școala din VidraIon Cherciu: Tradiții și credințe populare din Țara Vrancei, Editura Enciclopedică, 2007, p. 136 iar cursurile liceale la Focșani și BucureștiI. Șandru: România, geografie economică, Editura didactică și pedagogică, 1975, p. 15. Astăzi, instituția din Vidra, unde a învățat, îi poartă numele, Liceul „Simion Mehedinti”.

Educație, viață profesională Și-a făcut studiile la București, apoi în Franța și Germania. A fost profesor la Universitatea din București, la prima catedră de geografie din România. Academician - a fost membru titular al Academiei Române din anul 1915. A fost director al revistei Convorbiri literare.

A avut un rol important în dezvoltarea gândirii geografice și geopolitice în România. S-a preocupat de stabilirea obiectului și conținutului geografiei, de precizarea locului ei în sistemul științelor, de determinarea legilor și categoriilor geografice și a metodelor de cercetare în geografie și geopolitică.

A elaborat un sistem propriu de gândire geografică, concretizat în lucrarea sa fundamentală Terra - introducere în geografia ca știință (2 vol., 1931). Între 1940 și 1944 a colaborat cu revista Geopolitică și geoistorie. „Analizând metoda originală pe care Simion Mehedinți tocmai o „brevetase”, în premieră pe Glob - metoda geografică -, ajungem la câteva concluzii preliminare:

funcția face organul cu o anumită formă, impusă de necesitatea funcției de a răspunde la solicitarea evolutivă; drept urmare, nu se poate înțelege un fenomen care se petrece la suprafața scoarței terestre fără a înțelege forma sa spațială (cât se desfășoară în suprafață, raportat la scară planetară) - dinamica în spațiu; pentru a nu greși, trebuie urmărită evoluția formei spațiale a fenomenului respectiv și în adâncimea sa istorică (raportat, de asemenea, la scară planetară) - dinamica în timp.”

Numit la 17 mai 1900 profesor la Facultatea de Litere din București, la prima catedră de geografie înființată în România, Simion Mehedinți a format în această calitate generațiile de mari geografi ai țării în frunte cu George Vâlsan, Constantin Brătescu, Vintilă Mihăilescu, Mihail D. David și alții.

A fost profesor la Școala Superioară de Război între 1919-1939, unde preda Geografia generală (...), fiind menționat în lucrarea Istoricul Școalei Superioare de Război 1889-1939, publicată cu ocazia serbării a 50 de ani de la înființarea acesteia.

A colaborat la numeroase ziare și reviste (mai ales Convorbiri literare pe care a condus-o mulți ani): "Cuvântul Studențesc", "Duminica poporului", "Lamura", precum și la cele de specialitate, cu multe studii de geografie, metodologie geografică și mai ales antropogeografie: "Analele Academiei Române", "Buletinul Societății Române de Geografie", "Analele Dobrogei", "Natura", "Anuarul de Geografie și Antropogeografie", "Volkermagasin" (Germania) și multe altele.

Marginalizat după instaurarea comunismului (cea mai mare parte a studiilor sale fiind interzise de noua orânduire politică), s-a stins din viață în anul 1962.

Distincții Ordinul „Meritul Cultural”, în gradul de Cavaler clasa I, pentru litere și opere literare (22 septembrie 1931)

Opere selective

Die Kartographische Induktion (teza). Leipzig, 1900 Etrogeneitatea celor patru sfere. București, 1900 Problemele geografiei contemporane ca știință despre Cosmos. București, 1900 Introducere în studiul geografiei. București, 1904 Die rumänische Steppe. Leipzig, 1904 Către noua generație. București, 1912 Poporul. București, 1913 Primăvara literară, București, 1914 Omul politic. București, 1915 Școala poporului, București, 1918 Legea Eforiilor, București, 1918 Însușirile omului de Stat, București, 1919 Altă creștere: Școala muncii, București, 1919 Caracterizarea etnografică a unui popor prin munca și uneltele sale (Discurs de recepție la Academia Română), București, 1920 Vechimea poporului româan și legătura cu elementele alogene, București, 1924 Titu Maiorescu, București, 1925 Școala română și capitalul biologic al poporului român, Biblioteca eugenică și biopolitică a ASTREI, Cluj, 1927 Cadrul antropogeografic. Transilvania, Banatul, Crișana și Maramureșul. Vol. I, 1918-1928, București Terra (metodologie geografică). Operă de importanță științifică mondială, aclamată de specialiștii mondiali în domeniu. Bucuresti, 1930 Opere complete. „Fundația pentru Literatură și Artă”, București Geografia României, București Geografia României pentru clasa a III-a, București Aproprie-te de Isus prin biserica noastră și prin alegerea educatorilor, București Quelque observations sur l'evolution de la geographie en Roumanie. În "La vie scientifique en Roumanie", Academia Română, tomul IV: "Sciences pures" I, pag. 329-371. București, 1937 Geografie și geografi la începutul sec. XIX-lea, Editura "SOCEC", București, 144 pag. Geografie și geografi la începutul sec. XX - Însemnări cu privire la desvoltarea științelor și a învățământului în România, Editura "SOCEC", București, 1938 Trilogia științei. Cercetător - erudit - savant. În "Memoriul Secției Istorice a Academiei". Tip. Monitorul Oficial, București, 1939, 110 pagini Învățătorul și straja țării, Editura "CUGETAREA", București, 276 pagini Ce este Transilvania? Biblioteca "Revistei Istorice Române", București, 1940. (Traducere în limba engleză: "What is Transylvania?" de Traian Golea, Editura "Romanian Historical Studies", Miami Beach, , 1986

Publicații și studii

Insula Șerpilor. În "Buletinul S.R.R. de Geografie", Vol. XIV Locul geografiei între știinte. În "Buletinul S.R.R. de geografie, Vol. XV Obiectul și definiția geografiei. În "Convorbiri litarare", 1901 Aplicări antropogeografice în sfera etnografiei, istoriei și a altor științe. În "Anuarul de Geografie și Antropogeografie", Vol. I, 1910 Observări asupra Dobrogei. În "Buletinul S.R.R. de Geografie", Vol. XXXVIII, 1919 Premise etnografice în istoria românilor. În "Analele Academiei Române", București, 1922 Dacia pontica și Dacia carpatica. În "Buletinul S.R.R. de Geografie", Vol. 47, București, 1923 Religia ca mijloc de caracterizare a unui popor. În "Analele Academiei Române", București, 1924 Rumänische Volkskultur. În "Völkermagazin", Berlin, 1924 Direcția „Convorbirilor literare” și îndrumarea poporului român. În "Convorbiri literare", Ianuarie-Aprilie 1927, Anul LIX Considerațiuni geopolitice în Milvovia, anul I, numărul 1, București, 1930 Folosită ca sursă majoră în Monografia județului Putna, Focșani, 1943 Coordonate etnografice: civilizația și cultura. În "Memoriile Academiei Române", București, 1930 Moța-Marin - Urmașii lui Eminescu. În "Cuvântul Studențesc", Anul XII, Nr. 1-4, Ianuarie - Februarie 1937, București Deliormanul, o verigă între Carpați și țărmul Mării Negre. În "Analele Dobrogei", Anul XIV, Nr. 2, 1938 Legăturile noastre cu Dunărea și Marea. Conferință inaugurală a ciclului de prelegeri: "Apele, Dunărea și Marea Neagră" ținute la Liga Navală Română, București, 1938 Creștinismul Românesc. În "Chemarea Vremii", 1940

Note

Bibliografie Mircea A. Diaconu - Simion Mehedinți - Scrisori către Constantin Brătescu, Editura „Convorbiri Literare”, Iași, 2001, ISBN 973-98221-7-7.

Legături externe Colecții digitalizate BCU IAȘI Articole din publicații periodice disponibile în Biblioteca Digitală a BCU IAȘI

Membrii Academiei Române din 1866 până în prezent – M Simion Mehedinti - savantul geograf si pedagogul crestin, 4 iulie 2012, Profesor Aurel Popescu, CrestinOrtodox.ro Simion Mehedinți - savantul, profesorul, creștinul , 16 decembrie 2009, Dr. George Enache, Ziarul Lumina Academicianul Simion Mehedinți: „În toate duminicile, copiii să vină la biserică“, 20 octombrie 2008, Mihai Grobnicu, Ziarul Lumina

Categorie:Nașteri în 1868 Categorie:Nașteri pe 19 octombrie Categorie:Decese în 1962 Categorie:Decese pe 14 decembrie Categorie:Membri titulari ai Academiei Române Categorie:Conservatorism în România Categorie:Decese în București Categorie:Geografi din secolul al XIX-lea Categorie:Geografi din secolul al XX-lea Categorie:Geografi români Categorie:Geopoliticieni români Categorie:Oameni asociați cu Societatea Junimea Categorie:Oameni din județul interbelic Putna Categorie:Oameni din Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești Categorie:Oameni din Soveja, Vrancea Categorie:Legionari Categorie:Pedagogi români Categorie:Profesori universitari români Categorie:Români pe mărci poștale românești