Republica Romană (din , „Lucrurile publice ale Romei”) a fost organizarea de stat a Romei și a teritoriilor sale în perioada cuprinsă între abolirea Regatului Romei (509 î.Hr.)printr-o revoltă populară care l-a detronat pe Lucius Tarquinius Superbus, ultimul rege al Romei și până la numirea lui Cezar ca dictator pe viață în anul 44 î.Hr., sau, mai probabil, până în anul 27 î.Hr., anul în care Senatul roman i-a acordat lui Octavianus titlul de Augustus.

Orașul Roma este situat pe malurile fluviului Tibru, foarte aproape de coasta de vest a peninsulei Italia. Roma era situată pe granița dintre teritoriul în care era vorbită limba latină, la sud de Roma, și cel în care se vorbea limba etruscă, la nord de Roma.

Instituții guvernamentale Adunările romane thumb|Forumul roman thumb|Forumul Roman - reconstituire thumb|Forum Comitium Adunările romane erau alcătuite din cetățenii ce aveau ca rol să voteze legile propuse de senat și de magistrați, să aleagă magistrații, având atribuții administrative, juridice și religioase. Deciziile erau luate prin vot, iar calcularea rezultatelor se întocmeau în funcție de curii sau centurii. Problemele erau dezbătute în adunări contiones. Existau mai multe tipuri de adunări cetățenești (în latină Comitia), iar toate deciziile erau votate. Erau trei tipuri de adunări: comițiile curiate, comițiile tribute și comițiile centuriate, ce reprezentau trei modalități de adunare a poporului în funcție de criterii.

Comițiile curiate erau cele mai vechi. Au fost fondate de regele legendar Romulus și cuprindea membri adulți din cetate organizați în 30 curii (erau cele trei ginti fondatoare-Tities, Ramnes și Luceres, fiecare având câte 10 curii). Comițiile curiate aveau un rol religios și un caracter aristocratic, reprezentând instanța ce vota principalele legi ale senatului. Din perioada Republicii, plebea avea acces la această adunare, ce era convocată în Forum, de către un lictor curiat, oferind investituta solemnă magistraților aleși, de a declara război sau decide semnarea tratatelor de pace. Curiile erau convocate pe Capitoliu, în prezența unui Pontifex Maximus, la fiecare început de luna, aducându-se la cunoștință sărbătorile și oficializându-se adopțiile. În timpul principatului, curiile erau reprezentate de 30 de lictori.

După reformele militare și fiscale ale regelui Servius Tullius, poporul era organizat în cinci clase cenzitare plătitoare de tributum (impozit direct) și de o clasa cenzitară scutită de obligații fiscale și fără drepturi politice și militare. Cele cinci clase cenzitare erau organizate pe centurii, unități militare și electorale. Avea rol legislativ și electoral.Adunarea comițiilor centuriate-poporul înarmat, ce venea cu echipament militar propriu, se organiza în afară incintei sacre a Romei, pe Câmpul lui Marte (Vaticanul de azi), iar convocarea era inițiată și condusă de un magistrat ce deținea "imperium"-dreptul la comandă militară. Atribuțiile centuriilor erau votarea legilor și alegerea magistraților senatului. Apelul la adunare era publicat înainte cu 30 de zile și afișat în Forum.

Comițiile tribute își au originea din adunările vechi ale plebeilor (fondate în timpul conflictelor dintre patricieni și plebei, în anii 494-300 î.Hr.), ce își alegeau proprii magistrați ce reprezentau plebeii și decideau legile pentru aceștia. Legile erau extinse până la nivelul patricienilor în cazul în care erau votate de Senat. Din 287 î.Hr., deciziile plebeilor erau recunoscute și fără acordul senatorial. Comițiile tribute erau individualizate, având rolul de a alege magistrații inferiori din 104 î.Hr. 27 de triburi trase la sorți alegeau Marele Pontif. Adunările de triburi aveau atribuții juridice, dar le păstrau pentru probleme private. Convocarea triburilor era anunțată cu 17 zile înainte. Comitia adopta plebiscita-lex Hortensia, care capătă valoarea unei legi. Atribuțiile membrilor era să numere alegerea magistraților inferiori fără imperium, tribunii și edilii plebei.

Sistemul electoral era censitar, iar voturile erau numărate de fiecare curie, centurie sau trib. Cel mai bine recunoscut vot era cel al comițiilor centuriate de pe Câmpul lui Marte. Votau întâi prima clasa cenzitară (80 centurii de pedestrași) și cele 18 centurii de călăreți, urmând celelalte clase. Se vota cu bile sau cu pietre, voturile scrise fiind aplicate la sfârșitul republicii, iar urnele erau amenajate pe o tribună în față armatei. Din cele 193 de centurii, călăreții și prima clasa cenzitară aveau 98 de voturi, astfel balanța votului era mereu înclinată spre prima centurie.

Senatul roman

Prima și cea mai importantă instituție a Republicii Romane era Senatul Roman..Byrd, Robert The Senate of the Roman Republic. U.S. Government Printing Office Senate Document 103-23. Era principalul organism de conducere a statului. Conform istoricului Polybius, senatul dispunea de visteria statului, putea trimite soli în afara Italiei, rezolva dispute.

Conform tradiției, a fost fondat de Romulus. În Senat existau două partide neoficiale: optimații și popularii. Senatul a avut o importantă majoră, iar prestigiul său s-a format prin prisma participării instituționale a patricienilor bogați, aparținând aristocrației, și a plebeilor.Abbott, 129 În epoca republicană era compus din 300 de membri, foști magistrați. În timpul dictaturilor lui Sulla și Cezar, numărul senatorilor va crește la 600-900. Sub Augustus, numărul de 600 de senatori va fi definitiv fixat.

Pentru ca un om să ajungă senator trebuia să fie cetățean roman, să aibă statutul juridic de om liber (exceptând liberții), vârsta de minim 46 de ani și onorabilitate. Treptat, vârstă legală va scădea la 30 de ani în Republica romană târzie, iar liberții vor putea intra și ei în senat, în contextul conflictelor civile și politice.

Senatorii purtau toga laticlavă - cu bandă lată de purpură, inelul de aur, pantofii "calcei", aveau un cal și locuri rezervate la spectacolele de teatru și circ.

Magistrații care dețineau "imperium" (responsabilitate) - consulii, pretorii, magisteri equitum, interrex și tribunii plebei - puteau convoca senatul. Ședințele senatoriale se desfășurau într-un "templum", un loc desemnat de magistrații care convocau senatul, fie în Curia Calabra pe Capitoliu, fie în Comitium sau în alte temple ori teatre. Ședințele durau o zi, dar se puteau prelungi.

Atribuțiile senatului erau decizionale, pregăteau ședințele comițiilor, soluționau crimele grave și împărțeau jurisdicția publică la Roma și în provincii. Pregătea ședințele, adunărilor poporului, examina proiectele de legi, administra viață religioasă (stabilea calendarul religios, jocurile, supraveghea activitatea preoților, structura panteonului, ridicarea lăcașelor de cult, raporturile dintre Roma și cultele străine). Prin "senatus-consulta", senatul dispunea de putere legislativă. Pe plan extern, senatul primea ambasadele străine, iar pe plan informal, influențau votul comițiilor.

Magistraturile

În cadrul magistraturilor republicii romane, existau două principii: anualitatea și colegialitatea. Anualitatea presupunea participarea unui număr cât mai mare de cetățeni în administrarea Romei, dar și o limitare temporală a puterii magistrale. Colegialitatea depindea de antipatia romanilor față de deținerea permanentă a puterii de către un magistrat superior, care tindea să ajungă tiran, având rolul controlului reciproc din partea participanților la o magistratură egală că prestigiu și putere. Magistrații romani se împărțeau în: ordinari, ce aveau un mandat doar de un an, precum consulii, editiil, pretorii, chestorii, tribunii plebei. extraordinari-își exercitau mandatul timp de 6 luni, precum dictatorii, magister equitum. Censorii aveau 18 luni.

Din perspectiva prestigiului, existau două categorii de magistrați-curuli: cei care ședeau pe scaunul curul-consulii, pretorii, edilii curul, dictatorii, magister equitum; și necuruli-chestorii, edilii plebei, tribunii plebei.

Din punct de vedere al puterii deținute, erau magistrați care dețineau imperium-consulii, pretorii, dictatorii, magister equitum; și cei fără "imperium"-chestorii, censorii, edilii sau tribunii plebei. Imperium reprezenta dreptul de recrutare și comandă militară, atribuții administrative, civile și juridice. Cei care dispuneau de imperium puteau avea drept de arestare a nesupușilor și de "vocatio", dreptul de a constrânge înfățișarea acuzaților în față instanței. Puteau convoca comitia centuriada în afară Romei.

Consulii, în număr de doi, erau cei mai importanți magistrați. Erau aleși pentru un an, erau deținători de imperium, aleși de comitia centuriada. Erau aleși numai dintre patricieni, dar abia după secolul IV î.Hr., după impunerea legilor licino-sextiene, plebeii vor avea acces la consulat. Aveau atribuții juridice și civile, convocau și conduceau senatul, comițiile curiate și centuriade, dispuneau de imunitate pe timpul mandatului, coordonau strângerea impozitelor și puneau în aplicare legile votate de comiții. Recrutau și comandau o armata. Erau însoțiți de o garda de 12 lictori-purtători de fascii, se așezau pe scaunul curul, purtau toga praetexta pe timp de pace și toga de culoare purpurie paludamentum pe timp de război.

Cenzorii, care erau doi, erau aleși pentru 18 luni, din 5 în 5 ani, desemnați de comițiile centuriade. Nu dispuneau de imperium, dar întocmeau recesamantul populației, organizau orașul, administrau parțial tezaurul public, întocmeau listele senatorilor și supravegheau moravurile. Censorii erau aleși dintre foștii consuli, despre care se credea că aveau o moralitate ireproșabilă.

Pretorul era magistrat ordinar, ales de comitia centuriada, deținea imperium, avea atribuții juridice la Roma. Supraveghea procesele și întocmea listele cu jurați. Dispunea de doi lictori la Roma și avea drept să se așeze pe scaunul curul. Din secolul III î.Hr., a apărut praetor peregrinus, însărcinat cu litigiile dintre provinciali și dispunea de 6 lictori.

Edilii, magistrați inferiori, erau de două tipuri-curuli-patricieni și plebei. Edilii curuli erau aleși de comițiile tribute, luau auspiciile, supravegheau festivalurile romane, activitatea edilitară și poliția orașului și supravegheau moravurile. Edilii plebei erau aleși prin plebiscit în cadrul comițiilor tribute, păzeau arhivele plebei, depuse în templul lui Ceres, convocau comitia tributa și supravegheau tranzacțiile comerciale ale plebeilor. Se ocupau cu aprovizionarea Romei și cultelor. Erau patru: doi edili curuli și doi curuli plebei.

Chestorii erau aleși de comitia tributa, indeplineua un pas către carieră politică și puteau accede la Senat. Aveau ca atribuții administrarea tezaurului public și supravegheau arhivele statului. Inițial erau doi, apoi erau patru, ulterior șase în Italia din secolul al III-lea î.Hr.

Tribunatul plebei, ca magistratură anuală și colegială, era o metodă de control din partea plebeior asupra consulatului. Erau aleși anual dintre plebei și erau colegiali, de către comițiile tribute, având atribuții și drepturi. Persoană lor era sacrosanctă și inviolabilă la Roma, dispuneau de dreptul de intercessio-să se opună unei decizii ce contravenea intereselor plebei, aveau drept de veto și ius coercitionis-dreptul de a apară în instanța orice plebeu. Existau dezavantaje: puterea temporală anuală și limitată doar în cadrul Romei, precum și anularea competențelor lor în timpul unei dictaturi. Inițial doi, au crescut la cinci și ulterior, la 10 în secolul V î.Hr.

În timpul expansiunii romane, era nevoie de persoane care să guverneze noile provincii. Astfel, promagistratii-foști magistrați, îi înlocuiau pe magistrații în atribuțiile militare în provinciile atribuite lor. Spre sfârșitul republicii, când apăreau persoane care aveau tendințe de a deține puterea permanent, au apărut consulatul "sine collega", dictatura sau tribunatul plebei pe viață, noi magistraturi în timpul triumviratului.