Aristide Blank () a fost bancher, economist și finanțist român din perioada interbelică. Aristide sau Aristid Blank, scris și Blanc sau Blanck (1 ianuarie 1883 – 1 ianuarie 1960), a fost un finanțator, economist, mecenat și dramaturg român. Tatăl său, Mauriciu Blank, evreu român asimilat și naturalizat, a fost director al Băncii Marmorosch Blank (BMB), o mare întreprindere financiară. Aristide a preluat locuri de muncă în cadrul aceleiași companii și, după ce a văzut acțiune în cel de-al doilea război balcanic și primul război mondial, a început să-și extindă investițiile, ramificându-se în transportul maritim și înființând companiile aeriene CIDNA/CFRNA. În această perioadă a fost martoră încercarea sa de a înființa un imperiu al presei în jurul cotidianelor gemene Adevărul și Dimineața și scurta sa implicare cu Epoca. Moștenind poziția tatălui său la BMB, Blank și-a extins activitățile și cheltuielile, punând deoparte bani pentru grefă și permițând personalului său să se angajeze în fraude contabile. Până în 1923, s-a angajat și în politica naționalistă românească, sponsorizează scrieri de propagandă și lucrează alături de istoricii Nicolae Iorga și Vasile Pârvan. Și-a înființat propria editură, Cultura Națională, și o agenție literară, care a fost pentru o vreme condusă de filozoful Nae Ionescu – în cele din urmă demisă de Blank la descoperirea delapidarii. Blank, care ar fi alternat politica de masă cu sprijinul pentru extrema stângă, s-a trezit în fața extremei dreapta antisemite, fiind brutalizat de Liga Națională Creștină de Apărare și marcat pentru pedeapsă de Garda de Fier.
La începutul anilor 1920, Blank l-a cultivat pe prințul moștenitor Carol, care a preluat funcția de rege al României după o lovitură de stat din 1930. Apărând ca consilier economic al lui Carol, Blank s-a alăturat camarilei rezultată, o afiliere care l-a ferit de consecințele administrării defectuoase a BMB. Întreprinderea s-a prăbușit în 1931, neputând absorbi efectele Marii Depresiuni. Blank a fost înlăturat din funcția sa de conducere în urma intervenției Băncii Naționale a României, dar a folosit canale politice pentru a păstra o anumită măsură de control și a jucat un rol esențial în răsturnarea guvernatorului Băncii Naționale, Mihail Manoilescu, care nu a dorit să refinanțeze BMB. Influența lui a fluctuat pentru restul domniei lui Carol; încă incapabil să controleze pe deplin BMB, el încă deținea Discom, un comerciant cu amănuntul profitabil pentru produse ale monopolurilor de stat.
Antisemitismul public și fascismul au ocupat primul loc în ultimii ani ai carlismului și primii ani ai celui de-al Doilea Război Mondial. În această perioadă, Blank a fost marginalizat și a dus la o examinare suplimentară a afacerii BMB, la finalul căreia a fost condamnat la plata daunelor în valoare de 600 de milioane de lei. Blank a reapărut ca manager al BMB după lovitura de stat a Regelui Mihai din 1944, dar el și afacerea lui au fost în cele din urmă reprimați de regimul comunist din 1948. În 1953, a fost condamnat la 20 de ani pentru înaltă trădare, dar a reușit ca verdictul să fie anulat în 1955. După presiuni internaționale, i s-a permis să emigreze în 1958 și și-a trăit ultimele luni la Paris. Copiii săi din căsătoriile și aventurile sale succesive includ soldatul american Milenko Blank și magnatul de presă francez Patrice-Aristide Blank.
Viață timpurie Născut la București în prima zi a anului 1883 (New Style: 13 ianuarie), Aristide era fiul lui Mauriciu Blank. Prin descendența sa paternă, el a aparținut minorității sefarde din cadrul comunității evreiești locale. Clanul, cunoscut inițial ca Derrera el Blanco, se stabilise pentru prima dată în Țara Românească în timpul secolului al XVIII-lea, dar iudaismul lor i-a împiedicat să obțină naturalizarea. După cum a raportat în 1924 de L'Univers Israélite, a devenit pe deplin asimilat, Blank Jr părând a fi „evreu doar la origine.” Martinho de Brederode, ambasadorul portughez în România în 1920, l-a descris pe Aristide drept primul evreu care a avut și-a făcut vreodată drum în înalta societate a României. Până atunci, originea etnică a familiei era încă în mare parte necunoscută publicului român, publicația evreiască Mântuirea notând că Aristide era de „origine obscure”.
În jurul anului 1880, Mauriciu intra în elita financiară a nou-înființat Principat al României, fiind șef al Băncii Marmorosch Blank (BMB) din 1874. La momentul nașterii lui Aristide, era cea mai puternică bancă privată din Regatul României. . Prietenul și dușmanul politic al lui Blank, Constantin Argetoianu, susține că Mauriciu a avut o căsătorie de conveniență cu mama lui Aristide, Betina Goldenberg, care era „urâtă și vulgară, avară și veninoasă”. Una dintre surorile lui Aristide a fost căsătorită cu un alt finanțator, Adalbert Csillag, care avea să se confrunte cu falimentul complet. O altă soră, Margot, s-a căsătorit cu industriașul Herman Spayer, a cărui reședință de pe strada Batiștei a fost folosită pentru scurt timp de BMB. Familia a primit în cele din urmă cetățenia română în 1883, la scurt timp după nașterea lui Aristide.
Potrivit unei note ostile a jurnalistului francez Jean Mourat, Blank Jr a fost „crescut în lux, pentru a ține pasul cu bunele tradiții.” Aristide a primit o educație de elită și era posedat de o sensibilitate artistică; , Argetoianu îl prezintă ca „foarte inteligent [dar] lipsit de o cultură serioasă”, principalele sale atribute fiind ambiția, gelozia și, în cele din urmă, paranoia. A devenit poet publicat în anii adolescenței. În 1899 Foaia Populară și-a lansat poemul de debut, Bătrâna; acesta a fost urmat în aprilie 1900 de Despărțire, o pastișă de la Eduard von Feuchtersleben pe care a semnat-o ca „Aristide Blanc”, tot la Foaia Populară în aprilie 1900. Blank a luat o diplomă de absolvire a Universității din București, Facultatea de Drept și Filosofie. Prima sa carieră din 1904 a fost ca avocat afiliat la Baroul din București. În octombrie 1908, el și-a anunțat logodna cu Marietta Culoglu, fiica politicianului Emanoil Culoglu, „naționalistul distins”, și ea însăși remarcată ca activistă pentru votul femeilor. Blank sa căsătorit cu ea în ianuarie 1909, cu o ceremonie civilă la care au participat Vintilă Brătianu, Emil Costinescu și Vasile Morțun. Inițial, a urmărit îndeaproape cariera tatălui său în finanțe. Până în 1910, a lucrat în consiliul de administrație pentru diferite sucursale ale BMB, printre care Banca Moldova din Iași și Banca de Comerț Aromână. A fost introdus în Ordinul Meritul Comercial și Industrial în 1912, când a făcut parte și în comitetul de înființare a Academiei de Studii Economice din București.
În iunie 1913, Blank a fost șantajat de gazetarul Seara Alexandru Bogdan-Pitești, care inaugurase o campanie de defăimare împotriva BMB. Potrivit notelor lăsate de Mateiu Caragiale al lui Seara, Blank l-a „prins” în capcană pe Bogdan-Pitești cu sprijinul direct al Poliției Române. Aceasta se referă la o operațiune de înțepătură la Restaurantul Flora, unde Blank i-a auzit pe Bogdan-Pitești și pe asociatul său, Adolf Davidescu, exprimându-și cererile în timp ce polițiștii stăteau pe lângă. Obținând asistență juridică de la Take Ionescu, Blank l-a dus în instanță pe Bogdan-Pitești și a câștigat, rezultând întemnițarea rivalului său. După o lună, România a intrat în al Doilea Război Balcanic, Blank înrolat ca ofițer al Forțelor Terestre în Dobrogea de Sud. Aici l-a întâlnit pentru prima dată pe istoricul și politicianul Nicolae Iorga, cu care va coopera în proiecte culturale la începutul anilor 1920.
La sfârșitul expediției, Blank Jr a ajutat la înființarea și finanțarea a două întreprinderi de transport naval BMB — care operează, respectiv, pe Marea Neagră și pe Dunăre. În iarna 1914–1915, a fost trimis în Regatul Unit de către guvernul Ion I. C. Brătianu pentru a-și asigura un împrumut pentru stat, stabilind legături mai strânse ale României neutre cu Tripla Înțelegere. Această misiune a stârnit multe controverse acasă: ministrul de externe Emanoil Porumbaru a refuzat să semneze numele său la acord, crezând că acesta compromite politica de nealiniere a României; în consecință, el a fost forțat să demisioneze. La întoarcere, Blank a debutat în teoria economică cu un tratat despre politicile de prețuri, Scumpirea și ieftinirea traiului („Creșteri și scăderi ale costului vieții”, București, 1915–1916). În iunie 1915, a fost implicat în comerțul cu cereale din Brăila, criticând administrația pentru că a impus plafon la exporturile de produse alimentare. În septembrie, el a fost director executiv al unui parteneriat anonim pentru fabricarea și vânzarea de muniție. Aceasta a fost stabilită de tatăl său cu participarea lui Culoglu, Alexandru Kirițescu și Mihail Săulescu. După cum a raportat Argetoianu, Blank Jr mai avea legături în Imperiul German, pe care l-a folosit pentru a-și planta protejatul Felix Wieder într-un consorțiu german - o poziție pe care Wieder a folosit-o apoi pentru a frauda firma respectivă. Creștere socială Edit Tratatul de la București a adus România în război ca aliată a Antantei, apoi invazia ei de către Germania. Recrutat ca locotenent, Blank s-a înrolat în nou-înființata Forță Aeriană Română. Ulterior, a fost depistat la Iași, capitala provizorie a unui stat românesc. Argetoianu relatează că Iașiul, pe timp de război, a fost locul unde Blank și-a câștigat pentru prima dată încrederea lui Carol de Hohenzollern, prințul moștenitor al României, care a fost în dizgrație. Carol l-a folosit pe Blank în încercările sale de a câștiga sprijin de la premierul Alexandru Averescu. Tot conform lui Argetoianu, Blank prefăcea și crize de astm, ceea ce l-a văzut eliberat de sarcini și trimis la Paris. În timpul exodului din 1917, Blank a sponsorizat călătoria prelungită a lui Ioan Timuș în Japonia, cerându-i să acționeze ca informator și documentarist al normelor culturale japoneze și „deci de folos țării noastre”. Un raport al lui Alexandru Lapedatu sugerează că Blank a tranzitat prin Moscova, în Republica Rusă, unde a asistat personal la Revoluția din noiembrie. A fost evacuat „de niște englezi” în timpul atacului Gărzilor Roșii asupra Hotelului Metropol.
Blank a rămas în Franța pentru tot restul Primului Război Mondial și mai departe, lucrând în primul rând ca propagandist și finanțator pentru cauzele naționaliste românești. Istoricul Orest Tafrali îi identifică pe Blank și Paul Brătășanu drept doi principali susținători ai ziarului La Roumanie, care a militat pentru crearea unei României Mari. Înainte de sfârșitul anului 1918, Blank ar fi fost la Nisa, alături de Octavian Goga, poetul-activist transilvănean. Până la începutul anului 1920, Blank făcea rețea și cu naționaliștii pro-aliați din Vechiul Regat și Transilvania, inclusiv Take Ionescu și Alexandru Vaida-Voevod. Corespondența privată a lui Vaida notează că Ionescu, Blank și Alexandru C. Constantinescu s-au înțeles pentru a-l aduce pe primul ca prim-ministru, ceea ce le-a impus să manipuleze piața împotriva interesului național — o „solidaritate a bandiților”. Lapedatu susține, de asemenea, că Blank, în loc să acționeze ca un filantrop, a recuperat toți banii pe care îi împrumutase politicienilor români în 1918–1920.