Șah

Șahul (de la cuvântul persan shah, „rege”) este un joc de strategie pentru doi jucători, jucat pe o tablă pătrată formată din 64 de pătrate dispuse într-o grilă 8×8. Jucătorii, denumiți „Alb” și „Negru”, controlează fiecare câte șaisprezece piese: un rege, o damă, două turnuri, doi nebuni, doi cai și opt pioni, fiecare tip de piesă având un model diferit de deplasare. O piesă inamică poate fi capturată (eliminată de pe tablă) prin mutarea unei piese proprii pe pătratul pe care o ocupă. Scopul jocului este de a da „mat” (a amenința cu o captură imposibil de evitat) regelui inamic. Există, de asemenea, mai multe moduri în care un joc se poate termina cu o remiză.

Istoria înregistrată a șahului datează de la apariția jocului chaturanga în India secolului al VII-lea. Se consideră că chaturanga este strămoșul unor jocuri similare, precum janggi, xiangqi și shogi. După introducerea sa în Persia, jocul s-a răspândit în lumea arabă și apoi în Europa. Regulile moderne ale șahului au apărut în Europa la sfârșitul secolului al XV-lea, fiind standardizate și acceptate universal până la sfârșitul secolului al XIX-lea. Astăzi, șahul este unul dintre cele mai populare jocuri din lume, cu milioane de jucători la nivel global.

Șahul organizat a apărut în secolul al XIX-lea. Competițiile internaționale de șah sunt astăzi reglementate de Federația Internațională de Șah FIDE (Fédération Internationale des Échecs). Primul campion mondial de șah recunoscut universal, Wilhelm Steinitz, și-a câștigat titlul în 1886; Gukesh Dommaraju este actualul campion mondial, după ce a câștigat titlul în 2024.

De la apariția jocului, s-a dezvoltat o vastă teorie a șahului. Aspecte ale artei se regăsesc în compoziția șahului, iar șahul a influențat la rândul său cultura și artele occidentale și are relevanță pentru alte domenii, precum matematica, informatica și psihologia. Unul dintre obiectivele primilor informaticieni a fost crearea unei mașini care să joace șah. În 1997, Deep Blue a devenit primul computer care a câștigat un meci cu un campion mondial în exercițiu, învingându-l pe Garry Kasparov. Motoarele de șah de astăzi sunt semnificativ mai puternice decât cei mai buni jucători umani și au influențat în mare măsură dezvoltarea teoriei șahului. Șahul nu este însă un joc rezolvat.

Istoria șahului

Forma curentă a jocului a apărut în sudul Europei, în a doua jumătate a secolului al 15-lea, după ce a evoluat de la un joc similar mult mai vechi din India. În ziua de azi șahul este cel mai popular joc ce se poate juca acasă, în cluburi, pe internet, prin corespondență sau în turnee.

În general se consideră că șahul provine din jocul indian Chaturanga, de acum aproximativ 1400 de ani. Dar multe țări revendică originea șahului. Acesta a ajuns în Rusia prin Mongolia, unde a fost jucat la începutul secolului al 7-lea. Din India, a migrat spre Persia, și s-a răspândit în întreaga lume islamică după cucerirea musulmană din Persia.Hooper, David; Whyld, Kenneth (1992). The Oxford Companion to Chess, Second edition. Oxford; New York: Oxford University Press. ISBN 0-19-866164-9. OCLC 25508610. A fost introdus în Spania de mauri în secolul 10, un celebru manuscris jocuri care include șahul, tablele, și zarurile numit Libro de los Juegos, fiind scris sub sponsorizarea lui Alfonso X de Castilia în secolul al 13-lea. Șahul a ajuns în Anglia în secolul al 11-lea, și a evoluat prin diverse variante, cum ar fi Courier.

Până la sfârșitul secolului al 15-lea, au fost adoptate normele moderne pentru mișcările de bază (în Italia): pionii câștigă opțiunea de a muta două pătrate la prima lor mișcare și captarea acestora en passant; nebunii se pot deplasa oricât de departe de-a lungul unei diagonale libere (anterior fiind limitați la o mișcare de exact două pătrate pe diagonală), în timp ce pierd capacitatea de a sări peste piese, iar damei i s-a permis să se deplaseze oricât de departe în orice direcție, făcând-o cea mai puternică piesă (înainte, ea se putea deplasa doar un singur pătrat pe diagonală. Erau încă variații în regulile de rocadă și rezultatele în situația de pat.Yalom, Marilyn (2004). Birth of the Chess Queen. New York: Harper Collins Publishers. ISBN 0-06-009064-2.

Aceste modificări împreună au ajutat șahul făcându-l mai deschis la analize și deci putând fi mai ușor de urmărit. Jocul în Europa, din acel moment, a fost aproape la fel ca și cel jucat azi. Normele actuale au fost finalizate în secolul al 19-lea, cu excepția condițiilor exacte pentru remiză.

Cel mai popular set de piese de șah, "Staunton", a fost creat de către Nathaniel Cook, în 1849, aprobat de către un jucător lider al timpului său, Howard Staunton, și adoptat oficial de FIDE în 1924.

Staunton însuși a organizat primul campionat mondial de șah în 1850. Cu toate acestea, el a evitat meciuri împotriva celor mai puternici concurenți din acea perioadă.Shibut, Macon (2004). Paul Morphy and the Evolution of Chess Theory. New York: Courier Dover Publications. ISBN 0-486-43574-1. OCLC 55639730. Primul jucător recunoscut pe scară largă drept campion mondial a fost Wilhelm Steinitz în 1866.Kasparov, Garry (2003a). My Great Predecessors, part I. London; Guilford, CT: Everyman Chess. ISBN 1-85744-330-6. OCLC 223602528.

Titlul de "Maestru" a fost creat de către țarul rus Nicolae al II-lea care l-a acordat pentru prima dată în 1914 la cinci jucători, după un turneu ce a fost finanțat în Sankt Petersburg.

Federația Mondială de Șah (FIDE) a fost fondată în 1924. Când campionul mondial Alexandr Alehin a murit în 1946, FIDE a preluat funcția de organizare a Campionatului Mondial. Înainte de această dată, campionii alegeau împotriva cui și în ce condiții ar accepta un meci de titlu. FIDE și-a asumat și rolul de acordare a titlurilor de Maestru și Maestru Internațional, precum și atribuirea ratingurilor numerice pentru jucători.Kasparov, Garry (2003b). My Great Predecessors, part II. London; Guilford, CT: Everyman Chess. ISBN 1-85744-342-X. OCLC 223906486.

În 1993, în mijlocul unui ciclu de meciuri pentru campionul mondial, Gari Kasparov și Nigel Short au refuzat ca FIDE să le organizeze propriile lor meciuri pentru titlu. Ei s-au plâns de corupție și lipsă de profesionalism în FIDE, și au format o organizație concurentă Asociația de Șah Profesionist. De atunci, au existat două campionate simultane, World Champions și World Championships: una fiind o prelungire a regulilor Steinitz, în care actualul campion joacă cu un concurent în format de meci (o serie de mai multe jocuri), celălalt campionat urmând noile reguli FIDE la fel ca în tenis, în stil eliminatoriu, sau „knockout” — turneu cu zeci de jucători concurenți.

După ce au fost considerate doar o curiozitate, forța de joc a programelor de șah pe calculator a crescut până în punctul în care să poată concura în mod serios maeștrii umani.

Kasparov, clasat pe primul loc în lume, a jucat un meci de șase jocuri împotriva calculatorului IBM de șah Deep Blue, în 1996. Deep Blue a șocat lumea prin câștigarea primului joc, dar Kasparov a câștigat convingător meciul prin câștigarea a 3 jocuri și 2 remize. Meciul de revanșă în 1997 a fost câștigat de către mașină, care a fost ulterior retrasă de către IBM.Deep Blue – Kasparov Match . research.ibm.com. Retrieved 30 November 2006. În octombrie 2002, Vladimir Kramnik a jucat într-un meci de opt jocuri contra programului de calculator Deep Fritz. În 2003, Gari Kasparov a jucat atât un meci de șase jocuri cu programul de calculator Deep Junior, în februarie, cât și un meci de patru jocuri împotriva lui X3D Fritz, în luna noiembrie.

În mai 2002, mai mulți lideri de șah din lume s-au întâlnit la Praga și au semnat un acord de unitate care intenționa să asigure încoronarea unui campion mondial de necontestat înainte de sfârșitul anului 2003, și de a restabili ciclul tradițional de meciuri de calificare până în 2005. Semifinaliștii de campionat pentru 2003 au fost Ruslan Ponomariov vs. Gari Kasparov, și Vladimir Kramnik vs. Peter Leko. Fostul meci, organizat de FIDE, a fost programat să aibă loc la Ialta din 18 septembrie 2003, dar la data de 29 august a fost amânat, după care Ponomariov a refuzat să semneze contractul pentru meci.

Campionatul Mondial de șah 2006, în care Kramnik l-a bătut campionul mondial FIDE Veselin Topalov, a reunificat titlurile și a făcut din Kramnik un necontestat campion mondial de șah. În septembrie 2007, el a pierdut titlul la Viswanathan Anand din India, care a câștigat turneul de campionat din Mexico City. Anand și-a apărat titlul în meciul revanșă din 2008.

La un moment dat, jocurile de șah au fost înregistrate utilizând notația descriptivă de șah, o notație oarecum stângace, care solicită mai mult spațiu, și mai mult timp pentru scriere și pentru explicații față de înlocuitoarea acesteia, notația de șah algebrică. Notația de joc portabil (PGN) este cel mai utilizat format standard de calculator pentru procesarea jocurilor de șah, și se bazează pe notația de șah algebrică.

Reguli de joc

Aranjare

Regulile oficiale ale jocului sunt întreținute de Federația Internațională de Șah sau FIDE. Seturile de șah sunt disponibile într-o mare varietate de stiluri. Modelul Staunton este cel mai comun și este de obicei necesar pentru competiții. Seturile de șah conțin piese în două culori, denumite alb și negru, indiferent de culoarea lor reală; jucătorii care controlează seturile de culori sunt denumiți respectiv Alb și Negru. Fiecare set conține cel puțin următoarele 16 piese în ambele culori: opt pioni, două turnuri (ture), doi cai, doi nebuni, un rege și o damă (regină).

Jocul se desfășoară pe tabla de șah. Aceasta are o formă pătrată și este împărțită în opt linii și opt coloane. Deși nu afectează modul de joc, prin convenție, cele 64 de pătrate alternează în culori și sunt denumite pătrate deschise și închise la culoare.

Pentru a începe jocul, piesele albe sunt așezate pe prima linie în următoarea ordine, de la stânga la dreapta: turnul, calul, nebunul, dama, regele, nebunul, calul, turnul. Pionii sunt așezați pe fiecare pătrat a liniei a doua. Poziția pieselor negre este identică cu cea a pieselor albe, cu piese echivalente pe fiecare coloană. Tabla este orientată astfel încât colțul din dreapta cel mai apropiat de fiecare jucător să fie un pătrat deschis; astfel, dama albă începe întotdeauna pe un pătrat deschis, în timp ce dama neagră începe pe un pătrat închis. Acest lucru poate fi reținut prin expresia „dama pe culoarea ei”.

În jocurile informale, culorile pot fi stabilite fie prin acord reciproc, fie prin tragere la sorți. Regulile șahului nu prescriu nicio metodă anume pentru stabilirea culorilor prin tragere la sorți, dar o metodă tradițională obișnuită este aceea de a ascunde un pion alb într-o mână și un pion negru în cealaltă și de a-l lăsa pe adversar să aleagă.

În competiții, culorile pieselor sunt alocate în mod normal jucătorilor de către organizatori, dar ocazional sunt decise prin tragere la sorți, de exemplu în prima rundă a unui meci jucător contra jucător sau echipă contra echipă. În acest caz, organizatorii sunt liberi să utilizeze orice metodă doresc pentru a decide culorile, de la o simplă aruncare a monedei sau tragerea unei cărți, până la metode mai creative. De exemplu, la Summitul de șah SUA-China, un meci amical între cele două țări disputat la Seattle în 2001, culorile primei runde au fost decise printr-un joc de Jenga, câștigat de chinezi.

Mutări