În fonetică, consoană oclusivă alveolară sonoră este un sunet consonantic care apare în unele limbi. Simbolul său fonetic este . Există de fapt o familie de asemenea sunete, diferențiate atît după poziția exactă a limbii în timpul articulării cît și după care anume parte a limbii are un rol activ în articulare. Astfel se disting:
După punctul de articulare: o oclusivă alveolară; o oclusivă dentală; o oclusivă postalveolară. După partea activă a limbii: o consoană apicală, pronunțată blocînd aerul numai cu vîrful limbii, ca în limba engleză; o consoană laminală, pronunțată blocînd aerul cu suprafața plată din imediata vecinătate a vîrfului limbii, ca în limba română.
Întrucît există foarte puțin limbi care au mai mult de o varietate de cu contrast fonemic, simbolul este folosit pentru oricare dintre variante. Atunci cînd se dorește notarea precisă a diferențelor se folosesc diacritice. De exemplu: varianta dentală se notează (cu o punte dedesubt), varianta apicală se notează etc.
În limba română apare varianta laminală a acestei consoane și se notează cu litera D; apare în cuvinte precum dor , adun , văd . Numeroase lucrări clasifică sunetul din limba română și din celelalte limbi romanice drept o consoană dentală, dar tendința în fonetica modernă este de a îl clasifica drept o consoană alveolară laminală.
Perechea surdă a acestui sunet este consoană oclusivă alveolară surdă .
Pronunție
Dacă numai vîrful limbii atinge alveolele, consoana se numește apicală, iar dacă în articulare participă zona plată dinapoia vîrfului limbii (ca în limba română), se numește laminală.
Oclusivă alveolară sonoră, Consoană