thumb|right|200px|Fra Angelico - Cazan e Maestru de Luca Signorelli, Frescă (detaliu) din Capela San Brizio, Domul din Orvieto
Fra"Fra" este prescurtarea cuvântului "Frate", folosită de unii călugări italieni. Angelico, (c. 1395 – 18 februarie 1455) a fost un pictor renascentist timpuriu, cel mai valoros reprezentant al pictorilor de inspirație sacră din quattrocento. Este menționat în lucrarea lui Giorgio Vasari Viețile artiștilor ca având un "talent rar și desăvârșit".Giorgio Vasari, Lives of the Artists. first published 1568. Penguin Classics, 1965.
Biografie Tinerețea, 1395–1436
thumb|Fecioara din Bunavestire
Fra Angelico s-a născut la sfârșitul secolului al XIV-lea la Vicchio di Mugello, Rupecanina, în apropiere de Fiesole, sub numele de Guido di Pietro. Nu se cunoaște nimic despre părinții săi. A fost botezat Guido sau Guidolino. Cele mai timpurii documente în legătură cu Fra Angelico datează din 17 octombrie 1417, când s-a alăturat unei confrerii religioase la Carmine, sub numele de Guido di Pietro. Acest document atestă de asemenea că era deja pictor, fapt dovedit mai apoi și de două înregistrări de plată către Guido di Pietro, în ianuarie și februarie 1418 pentru munca depusă la pictarea bisericii San Stefano del Ponte.Werner Cohn, Il Beato Angelico e Battista di Biagio Sanguigni. Revista d’Arte, V, (1955): 207–221. Prima atestare a lui Fra Angelico ca monah datează din 1423, când este pentru prima dată numit Fra Giovanni, după obiceiul monahilor de a-și schimba numele la îmbrăcarea rasei călugărești.Stefano Orlandi, Beato Angelico; Monographia Storica della Vita e delle Opere con Un’Appendice di Nuovi Documenti Inediti. Florența: Leo S. Olschki Editore, 1964. A fost membru al ramurii Observatorilor al Ordinului Dominicanilor, la Fiesole.
Inițial, Fra Angelico s-a pregătit ca miniaturist, probabil lucrând împreună cu fratele său mai mare, Benedetto, călugăr dominican și el. Maestrul său în miniaturi nu este cunoscut. Mănăstirea San Marco din Florența păstrează mai multe manuscrise care îi sunt atribuite total sau parțial. Pictorul Lorenzo Monaco se poate să fi contribuit și el la pregătirea sa artistică, iar influența Școlii din Siena poate fi regăsită și ea în opera lui Fra Angelico. În mănăstirile unde a locuit i-au fost încredințate mai multe îndatoriri importante, însă acest lucru nu l-a împiedicat să-și creeze opera, care a devenit cunoscută foarte curând. După Vasari, primele sale picturi au fost un altarTermenul va fi folosit în acest articol cu semnificația de pictură pe panou, dispusă în spatele altarului în bisericile catolice, putând fi sub formă de diptic sau triptic. Vezi și link-ul extern și o catapeteasmă pentru mănăstirea Carthusiană din Florența, niciuna dintre acestea nemaipăstrându-se până în ziua de astăzi.
Cele mai timpurii dovezi ale calităților sale se găsesc într-un număr considerabil la Cortona, unde fusese trimis pe durata noviciatului său (1408-1418). Se pare că aici și-a petrecut întreaga perioadă premergătoare debutului vieții monahale. Primele lucrări executate în frescă sunt probabil cele pe care le-a pictat în mănăstirea Sf. Domenico din acest oraș, astăzi distruse. Fiind pictor de fresce, este posibil să fi lucrat sub îndrumarea sau ca ucenic al lui Gherardo Starnina. Din 1418 va reveni la Fiesole, unde va executa un număr de fresce, precum și decorarea altarului, piesă deteriorată, dar restaurată. Va rămâne aici până în 1436, când, împreună cu alți călugări se va muta la nou-construita mănăstire dominicană San Marco din Florența.
San Marco, Florența, 1436–1445
thumb|250px|left|Fecioara cu pruncul, înconjurată de sfinții Dominic, Cosma și Damian, Petru, Marcu, Ioan Evanghelistul, Laurențiu și Ștefan(Catedrala San Marco din Florența)
Venirea la Florența l-a adus în centrul activităților culturale ale regiunii, precum și ocazia de a se afla sub patronajul lui Cosimo de Medici, unul dintre cei mai puternici și mai bogați din nobilii orașului. Cosimo de Medici a aranjat să îi fie rezervată o chilie doar pentru el în mănăstire (mai târziu ocupată de Savonarola), unde se putea retrage departe de lume. Conform lui Vasari, la îndemnul acestuia a început Fra Angelico proiectul pictării mănăstirii, incluzând magnifica frescă din capitul, mult reprodusa Bunavestire, o maestà cu sfinți, precum și o serie de fresce pioase, reprezentând aspecte ale vieții lui Isus din Nazaret, ce împodobesc pereții chiliilor. În 1439 a terminat una dintre cele mai cunoscute opere ale sale, altarul mănăstirii San Marco din Florența. Rezultatul va fi neobișnuit pentru acea perioadă. Imaginea Madonnei cu Pruncul pe tron, înconjurată de sfinți era destul de frecventă, cuprinzând un decor celest, cu îngeri și sfinți plutind sub formă de prezențe divine și nu de oameni. În acest caz însă, sfinții sunt așezați de jur împrejur, aranjați astfel încât dau impresia că discută despre experiența de a o vedea pe Fecioară în toată splendoarea. Astfel de picturi, cunoscute sub numele de Sacra Conversatione, vor deveni specialitatea lui Giovanni Bellini, Perugino și Rafael.Frederick Hartt, A History of Italian Renaissance Art, (1970) Thames & Hudson, ISBN 0-500-231236-2
Vatican, 1445–1455 thumb|180px|right|Răstignirea lui Cristos. În 1445, papa Eugen al IV-lea îl va chema pe Fra Angelico la Roma, pentru a picta fresca din Cappella del Santissimo Sacramento a Bazilicii Sf. Petru, ulterior demolată de Papa Paul al III-lea. Vasari susține că în această perioadă, lui Fra Angelico i s-ar fi oferit arhiepiscopatul Florenței, de către Papa Nicolae al V-lea pe care însă acesta l-a refuzat, recomandând un al călugăr în locul său. Cu toate că această poveste pare posibilă, ba chiar probabilă, dacă data menționată de Vasari este corectă, papă ar fi trebuit să fie Eugeniu și nu Nicolae.
Între 1447 și 1449, Fra Angelico se afla la Vatican, pictând frescele de la Capela Niccolină, pentru Papa Nicolae al V-lea. Este posibil ca scenele reprezentându-i pe cei doi martiri ai Bisericii Creștine Timpurii, Sf. Ștefan și Sf. Laurențiu, să fi fost executate în parte sau în totalitate de către ucenicii săi. Micuța capelă, cu pereții săi viu colorați și decorațiuni în foiță de aur dă impresia unei cutii de bijuterii. În perioada 1449-1452, Fra Angelico se va afla în vechea sa mănăstire de la Fiesole, unde fusese numit stareț.
Moartea și canonizarea
În 1455, Fra Angelico moare în timp ce se afla la Roma, probabil pentru a lucra la capela Papei Nicolae. Va fi înmormântat în Biserica Santa Maria sopre Minerva.
În 1982, Papa Ioan Paul al II-lea îl va canoniza pe Fra Angelico.
Potrivit tuturor părerilor, puțini dintre cei canonizați ar fi meritat-o mai mult decât Fra Giovanni. A dus o viață sfântă și înfrânată plăcerilor, refuzând orice mărire, de asemenea fiind fratele celor săraci. Niciun om nu l-a văzut vreodată mânios. Picta cu neîncetată sârguință, tratând doar subiecte sacre; niciodată nu își stiliza sau modifica munca, probabil având sentimentul religios că ceea ce a așternut, astfel v-a rămâne. Obișnuia să spună că acela care ilustrează faptele lui Hristos ar trebui să creadă cu tărie în Hristos. Este subliniat faptul că el niciodată nu mânuia pensula fără rugăciuni fierbinți, iar în timp ce picta „Răstignirea pe cruce” plângea.
Opera
Trăsături Stilul lui Fra Angelico a fost descris drept „pios”. Chipurile pictate de el au un aer de suavitate transfigurată, fervență religioasă și cunoaștere esoterică ce radiază, prezentând un mare interes pentru anumiți critici și creând într-o manieră fără egal un anumit ideal - acela de sfințenie și detașare de agitația și zarva laică. Nu trebuie însă ignorat faptul că nu întotdeauna reușește că evite capcanele unei asemenea metode, figurile devenind lucioase și nefirești, cu un surâs afectat, de o religiozitate fără gen, care abia eludează artificialul sau chiar ipocrizia; deci, altor critici, cu o gândire mai masculină, mai hotărâtă poate, le va produce o slabă impresie. Admițând aceste considerații, Fra Angelico ar trebui totuși acceptat fără tăgadă drept un pictor cu har, neabătându-se de la propriile valori, în armonie cu chemarea sa monahală, de o puritate nepătată și un devotament extraordinar. Desăvârșit prin maniera sa deosebită de execuție, nu se apropie însă de marii săi contemporani naturaliști, precum Masaccio și Lippo Lippi, sau de îndepărtatul Giotto în ceea ce privește inovarea temelor îndrăznețe sau realiste ori cu realizarea înfățișărilor, expresiilor și faptelor obișnuite - aspecte din natură, diferite de aspirațiile sau contemplațiile spiritului. Sub aspect tehnic, Fra Angelico avea capacitatea întregirii și armoniei compoziției și culorii, fără însă o stăpânire corespunzătoare a luminii și umbrelor, iar cunoștințele sale despre corpul uman erau limitate. Luminozitatea și gama sa de nuanțe deschise sunt remarcabile, îmbinate cu o folosire liberă a tehnicii auririi; toate acestea conduc la caracteristica aceea celestă, care evidențiază atât de pregnant versiunile personajelor sfinte pictate de el, ierarhia cerească și slava celor izbăviți.
Context
Fra Angelico și-a creat opera într-o perioadă în care stilul picturii trecea printr-o schimbare. Acest proces al schimbării începuse în urmă cu un secol, prin lucrările lui Giotto și ale unora dintre contemporanii săi, anume Giusto de' Menabuoi. Lucrările ambilor se găsesc în cea mai mare parte la Padua, cu toate că Giotto studiase la Florența, unde pictase fresca Capelei Bardi a bisericii Santa Croce. Giotto a avut mulți adepți entuziaști, care i-au urmat stilul de pictură a frescelor, dintre care făcea parte și Lorenzzeti. Acesta din urmă a făcut parte din curentul denumit Școala din Siena, care îl va influența mai târziu și pe Fra Angelico.
Protectorii artiștilor
thumb|300px|right|San Marco, Florența,Judecata de Apoi, postament de la baza unui altar, demonstrând precizia, detaliul și culoarea cerute de o operă la comandă.
Patronii sau protectorii artiștilor erau de cele mai multe ori așezămintele monastice sau familiile bogate care înzestrau vreo biserică. Deoarece picturile aveau adesea o destinație pioasă, clienții erau de multe ori tradiționaliști. Cu cât comanditarul era mai conservator, cu atât opera cerută era și ea mai conservatoare. Motivul era simplu: pictura pe care acesta o comanda spunea multe despre el. Astfel, cu cât conținea mai multă foiță de aur, cu atât demonstra prosperitatea patronului. Alte materiale scumpe erau lapis lazuli și chinovarul. Albastrul azuriu din pudră de lapis lazului, dovedeau capacitatea patronului de a-l înzestra pe artist. Din acest motiv, altarele erau decorate mult mai conservator decât frescele, care reprezentau de multe ori personajele aproape în mărime naturală și se bazau pentru obținerea efectului artistic pe dispunerea în spațiu asemănătoare cu o scenă mai degrabă decât pe etalări opulente de materiale.Michael Baxandall, Painting and Experience in Fifteenth Century Italy,(1974) Oxford University Press, ISBN 0 19 88 1329 5
Contemporanii
Fra Angelico a fost contemporanul lui Gentile da Fabriano. Piesa de altar reprezentând Adorarea Magilor, 1423, ce se găsește la Palatul Ufizzi, este considerată drept una dintre cele mai bune reprezentante ale stilului denumit Gotic internațional. În aceeași perioadă, un alt tânăr artist, Masaccio, lucra la frescele Capelei Brancacci a bisericii din Carmine. Masaccio înțelesese pe deplin implicațiile artei lui Giotto. Puțini dintre pictorii din Florența văzuseră figurile sale robuste, realiste și emoționante fără a fi mișcate de acestea. Din nefericire, Masaccio a murit la vârsta de 27 de ani, lăsându-și opera neterminată.
Altarele
Lucrările lui Fra Angelico dezvăluie elemente care sunt atât gotice conservatoare, cât și