Asociația Sportivă Peleș a fost o organizație sportivă interbelică având ca scop dezvoltarea sporturilor de iarnă și a alpinismului în România.

Istoric Constituită în anul 1923 de către un grup de entuziaști condus de Ioan Dem. Dimăncescu și Decebal Mateescu (cronologic și primii doi președinți ai organizației)Ion Săvescu, Alpinism. Asociația Peleș, Gazeta Sporturilor, 9 noiembrie 1926prof. dr. Nicu Alexe și colectiv, Enciclopedia Educației Fizice și Sportului din România,vol. I - ISBN 973-8573-05-5, p.1008, vol.II - ISBN 973-85940-0-6, p.51, Editura Aramis, București, 2002,, asociația a fost sprijinită pe parcursul anilor de către Primăria orașului Sinaia, Batalionul 1 de Vânători de Munte, precum și de către membrii familiei regale.

Cele mai importante secții erau cele de schi, saniuțe și bob. Ca membră afiliată la Federația Societăților Sportive din România (FSSR), pe lângă activitatea de popularizare și inițiere în sporturile de iarnă, Asociația Sportivă Peleș a organizat numeroase concursuri și campionate naționaleSporturile de iarnă la Sinaia, Universul, 8 ianuarie 1923 Fl. Dacu, A IX-a reuniune de sporturi de iarna dela Sinaia, Ilustrația Săptămânală, februarie 1924. Cel mai cunoscut sportiv care s-a format în asociație a fost Constantin Ciocoiu, multiplu campion de schi, sanie și skeleton între anii 1929-1940.

Note

Legături externe Constantin Ciocoiu - Sinaia din amintiri

Categorie:Istoria sportului Categorie:Cluburi sportive din România