Mișcarea Legionară, redenumită Legiunea Arhanghelul Mihail, Garda de Fier și apoi Totul pentru Țară, a fost un partid politic înființat în Regatul României în perioada interbelică, la 24 iunie 1927, de Corneliu Zelea Codreanu – în urma rupturii dintre acesta și mentorul și principalul său susținător, Alexandru C. Cuza – ca o organizație paramilitară teroristă de orientare naționalist-fascistă, cu un caracter mistic-religios, anticomunist, antisemit, anticapitalist și antimasonic, care, în perioada carlistă, a fost organizată, finanțată și dirijată cu sprijinul organizației naziste SS. În martie 1930 Codreanu a format Garda de Fier, ca ramură politică paramilitară a Mișcării Legionare, iar în 1935, Legiunea și-a schimbat denumirea oficială în partidul Totul pentru Țară. Membrii mișcării purtau uniforme verzi, motiv pentru care au fost denumiți „legionari” sau „cămășile verzi”.
Alături de Codreanu, supranumit Căpitanul, fondatori ai Mișcării Legionare au mai fost: Ion Moța, Radu Mironovici, Corneliu Georgescu și Ilie Gârneață, dar dominarea Căpitanului era absolută, inalienabilă, indisputabilă, iar criticarea sa era pasibilă cu moartea (a se vedea asasinarea de către Decemviri a disidentului Mihail Stelescu).
După asasinarea lui Corneliu Zelea Codreanu la 30 noiembrie 1938, conducerea Legiunii a fost preluată de Horia Sima. Dezordinile cauzate de legionari în vara anului 1940 au dus în cele din urmă la abdicarea regelui Carol al II-lea. La 4 septembrie 1940, Legiunea s-a aliat cu generalul Ion Antonescu, după zece zile fiind proclamat „Statul Național-Legionar”, în al cărui guvern legionarii constituiau principala forță politică.
Horia Sima a amplificat campania de asasinate politice, economice, rasiale și de interese personale ori detenție confesională (de ex. a „sectarilor” pentru prozelitism religios și închiderea bisericilor neoprotestante ale „calvinilor”), campanie care a culminat cu Rebeliunea legionară din 21-23 ianuarie 1941, o lovitură de stat eșuată împotriva lui Antonescu și a Armatei Române. Ca urmare, Mișcarea Legionară a fost înlăturată de la guvernare, Horia Sima și alți fruntași legionari refugiindu-se în Germania Nazistă. Practic dizolvată, Legiunea s-a scindat în două grupuri antagoniste, „simiștii” lui Horia Sima, și „codreniștii”, conduși de Ion Zelea Codreanu, tatăl lui Corneliu.
Istoric La 9 februarie 1920 a apărut la Iași ziarul „Garda Conștiinței Naționale” în care Codreanu și Constantin Pancu au publicat „Crezul socialismului național-creștin”. Sintagma „creștin” corespundea mentalității codreniste ca un adaos la curentul politic nazist (național-socialist, din perioada 1919-1945, în , unde cuvântul nazi provine de la prescurtarea denumirii de național-socialism, în ) importat din Germania.
În zilele de 4-6 septembrie 1920 a avut loc la Cluj primul congres al studenților din România Mare. Corneliu Codreanu, în fruntea unui grup de studenți naționaliști, a izbutit să impună congresului hotărârea de eliminare a evreilor din organizațiile studențești.
La 10 decembrie 1922, Codreanu a organizat, la Facultatea de Medicină din București, un congres al studenților simpatizanți, care a emis o moțiune care cerea limitarea admiterii la studii (în ) pentru studenții evrei în universități, criticând de asemenea și „acțiunea politică a democrației francmasonice”. Congresul s-a încheiat cu o manifestație-pogrom în cartierul Văcărești, intens populat de evrei. Pogromiștii au fost împrăștiați de jandarmi.
La 8 octombrie 1923, Corneliu Codreanu a convocat în casa lui Nicolae Dragoș de pe str. 13 septembrie, nr. 41, din București, un grup de colaboratori unde au decis „să pedepsească pe vinovații principali care au prigonit studențimea și au trădat interesele țării în favoarea evreilor, prin împușcarea politicienilor trădători și a plutocraților evrei”. Participanții la „Complotul din Dealul Spirii”, Corneliu Zelea Codreanu, Ion I. Moța, Ilie Gârneață, Tudosie Popescu (găsit și ca Tudose Popescu), Corneliu Georgescu, Radu Mironovici, Leonida Bandac, Aurel Vernichescu, Traian Breazu, Nicolae Dragoș, dr. C. Danulescu și Ion Zelea Codreanu, au fost arestați și internați la închisoarea Văcărești dar, procesul care a avut loc în 1924 i-a achitat pe complotiști.
În închisoare, Codreanu a pus bazele „Legiunii Arhanghelului Mihail”, organizație pe care o va lansa oficial peste 4 ani, și a „Frăției de Cruce”, organizație a tinerilor naționaliști sub vârsta de 18 ani.
La 10 noiembrie 1926, studentul legionar Nicolae Totu îl asasinează pe elevul de liceu evreu David Falik la Cernăuți. Procesul lui Totu are loc la Câmpulung Moldovenesc, unde studenții legionari organizează revolte antievreiești, ce vor determina plecarea din oraș a unei părți importante a comunității evreiești. Deși și-a recunoscut și s-a lăudat cu fapta sa, Totu va fi achitat de juriu (10 la 2), în uralele susținătorilor săi, plecând din sală înfășurat în tricolorul românesc și pe umerii susținătorilor săi. După achitarea lui Falik, ministrul de interne Octavian Goga (care îl apărase public de mai multe ori și blocase ancheta) declară că Totu este un „erou național”.
În ianuarie 1929, la o adunare a șefilor de cuiburi, Codreanu a numit un comitet de sfetnici numit Senatul legionar.
În iunie 1930, din motive electorale, Codreanu creează „Garda de Fier”, „o gardă împotriva expansiunii comunismului”, care urma să fie un fel de partid-umbrelă pentru racolarea altor partide în scopul prezentării la alegeri ca un front comun. Singurul partid care a aderat la acest front a fost Legiunea Arhanghelul Mihail.
În pragul alegerilor parlamentare din 1933, Codreanu a întemeiat – ca expresie politică a Mișcării Legionare – partidul Totul pentru Țară (prezidat de Gheorghe Cantacuzino-Grănicerul), „...Legionarii s-au pregătit de alegerile din țară cu un program atât de violent fascist, antisemit și antioccidental, încât liberalul I. G. Duca, însărcinat de rege să organizeze alegerile, a crezut de cuviință să interzică participarea la alegeri a Gărzii de Fier”. La 10 decembrie 1933, prim-ministrul Ion Gheorghe Duca a scos Garda de Fier în afara legii. Membrii Gărzii au ripostat la 29 decembrie prin asasinarea premierului Duca în gara din Sinaia. Asasinatul a fost comis de un grup de trei legionari, denumiți ulterior „Nicadorii”: Nicolae Constantinescu, Ion Caranica și Doru Belimace. stanga|miniatura|Nicadorii. De la stânga la dreapta: Nicolae Constantinescu, Ion Caranica și Doru Belimace. În procesul intentat asasinilor lui Duca, în afară de cei trei executanți au compărut și Codreanu, generalul Gheorghe Cantacuzino-Grănicerul, Nichifor Crainic și alții, sub acuzația de conspirație criminală și iarăși, pe baza unor disputate circumstanțe atenuante, au fost achitați.
La 17 decembrie 1934, are loc Congresul Fascist de la Montreux, Elveția, unde delegatul Mișcării Legionare, Ion I. Moța, propune o moțiune în chestiunea evreiască și congresul, în unanimitate, hotărăște „să combată acțiunea destructivă a evreilor”.
În alegerile generale din 1937, partidul Totul pentru Țară a ieșit pe locul al treilea după Partidul Național Liberal și Partidul Național-Țărănesc, obținând 15,5% din sufragii. Regele Carol al II-lea, care se opunea legionarilor, i-a ținut în afara guvernului (până la aducerea la putere, la 5 septembrie 1940, la propunerea lui Horia Sima, a generalului Ion Antonescu, care aderase la Mișcarea Legionară și de care a fost susținut).
În martie 1938, sfătuit de guvern, Nicolae Iorga îl acuză pe liderul Mișcării Legionare, Corneliu Zelea Codreanu, de ultragiu față de un ministru. Cu toate că Iorga și-a retras plângerea, Codreanu a fost arestat și condamnat la 6 luni de detenție, în aprilie 1938. În mai 1938 este rejudecat și este condamnat la 10 ani de muncă forțată. În luna noiembrie a aceluiași an, a fost asasinat prin strangulare, alături de alți 13 legionari, Nicadorii și Decemvirii, de către jandarmii care îi transportau la închisoarea Jilava. A doua zi presa a anunțat că cei 13 legionari și Codreanu au fost împușcați în urma unei tentative de evadare. Asasinarea lui Codreanu va avea drept efect popularizarea sa, acesta fiind ridicat la rangul de martir, cauza lui căpătând un plus de popularitate. În 1940 Ion Antonescu a organizat o acțiune de revizuire a procesului inițial, în urma căreia Corneliu Zelea Codreanu a fost găsit nevinovat și, o „anchetă judiciară” a stabilit că evadarea nu existase de fapt, iar legionarii au fost executați la ordinul regelui Carol al II-lea.
thumb|left|240px|Colonelul (viitorul general) Ion Antonescu și Căpitanul Corneliu Zelea Codreanu, în timpul unei excursii la schi, în 1935 După asasinarea lui Codreanu, la conducerea Mișcării Legionare a fost numit Horia Sima. Istoricul britanic Rebecca Haynes a susținut că sprijinul financiar și organizațional din partea organizației naziste SS a fost un factor important în ascensiunea lui Sima.
thumb|right|270px|Armand Călinescu pe catafalc la rotonda Ateneului În martie 1939, Armand Călinescu a format un guvern nou, dar la 21 septembrie 1939 un comando legionar, condus de avocatul Miti Dumitrescu, l-au asasinat, la București, potrivit declarațiilor legionare: ca pedeapsă pentru moartea lui Codreanu. În perioada 21-22 septembrie 1939, în urma uciderii prim-ministrului Armand Călinescu, la ordinul regelui Carol al II-lea, au fost asasinați fără judecată, în lagăre și pe întregul cuprins al țării, de către jandarmi, 252 de persoane, dintre care 105 membri ai Mișcării Legionare. Cadavrele a câte trei, patru legionari au fost expuse în stradă timp de trei zile.
O anexă secretă a Pactului Ribbentrop-Molotov, semnat la 23 august 1939, stipula că Regatul României va ceda teritorii în favoarea Uniunii Sovietice. În iunie 1940, Uniunea Sovietică a transmis României două ultimatumuri prin care cerea evacuarea imediată și necondiționată a Basarabiei, Bucovinei de Nord și Ținutului Herța, iar guvernul român a cedat presiunilor sovietice și germane.Constantiniu, Florin: Între Hitler și Stalin. România și pactul Ribbentrop–Molotov, p. 92–96, București, Danubius, 1991.Dobrinescu, Valeriu–Florin și Constantin, Ion: Basarabia în anii celui de al doilea război mondial, pp. 149-191, Iași, 1995.Constantin, Ion: România - Marile Puteri și problema Basarabiei, pp. 62-100, București, 1995.
La 4 iulie 1940, este numit guvernul Ion Gigurtu, având în componență și câțiva miniștri legionari.Sulzberger, CL în NY Times, 5 iulie 1940 Succesul Moscovei a determinat Ungaria să reclame revizuirea granițelor în Transilvania, iar Bulgaria a pretins retrocedarea Cadrilaterului. Puterile Axei au cerut părților implicate să-și rezolve problemele prin negociere directă sau arbitraj. Cedările teritoriale ale României au fost facilitate de starea de derută și incapacitatea guvernului condus de Ion Gigurtu și a cercurilor conducătoare românești de a angaja acțiuni politice ferme, de a organiza măsuri de apărare națională. Lipsa de curaj a regelui Carol al II-lea și faptul că a evitat un contact direct cu Hitler, deși se impunea o expunere personală, au întărit convingerea Führerului că acesta nu va întreprinde măsuri hotărâte, ci va consimți, treptat, la toate pretențiile formulate. La 15 iulie 1940, Hitler îi adresează regelui României o scrisoare cu caracter ultimativ, avertizând asupra „gravelor primejdii la care s-ar expune dacă nu ar da curs cererii sale” de a începe tratative cu Ungaria și Bulgaria în vederea revizuirii frontierelor.Brestoiu, Horia: Impact la paralela 45, p. 251, Editura Junimea, Iași, 1986, (Open Library) OL17337500M
Ion Gigurtu a declarat la radio că România trebuie să facă sacrificii teritoriale pentru a justifica orientarea sa progermană și aderarea totală a țării la Axa Berlin-Roma-Tokyo.Le Figaro, 9 august 1940. NYT, 9 august 1940.