thumb|right|300px|Portavionul USS Bunker Hill lovit de un kamikaze pilotat de aspirant Kiyoshi Ogawa (foto mai jos) alături de un alt pilot la 11 mai 1945. 390 de oameni au fost uciși sau au disparut din cei 2.600 de membri ai echipajului.Bunker Hill I, Dictionary of American Naval Fighting Ships, Naval Historical Center. Accesat la 12-08-2010.
erau atacuri sinucigașe efectuate de piloții militari ai Imperiului Japonez împotriva navelor de luptă ale Aliaților în fazele finale ale campaniei din Pacific din cel de-al Doilea Război Mondial, cu misiunea de a distruge cât mai multe nave de război inamice. Popular, termenul este atribuit atât avionului, pilotului cât și acțiunii.
Piloții kamikaze încercau intenționat prăbușirea avionului adesea încărcat cu explozibil în portavioanele Aliaților, putând fi incărcați cu bombe, torpile sau rezervoare de combustibil pline. Funcțiile principale ale avionului - bombardare, torpilare sau combatul aerian - erau abandonate, acesta fiind modificat și convertit strict la detaliile necesare misiunii: încărcarea peste limitele normale cu exploziv. Scopul, care era imobilizarea și scufundarea a cat mai multe vase de luptă inamice, în special portavioane, era considerat suficient de critic pentru a se justifica sacrificiul combinat al pilotului și avionului.
Aceste atacuri, începute în octombrie 1944, au venit după câteva înfrângeri severe ale forțelor militare japoneze. Ele pierduseră supremația aeriană din cauza portavioanelor depășite și mare parte scufundate precum și a unui număr mare și greu de înlocuit de piloți experimentați. La scară macroeconomică, Japonia experimenta în descreștere capacitatea de a purta războiul aflându-se într-un declin industrial rapid raportat la forța economică pe care o degajau Statele Unite. Guvernul japonez iși exprimase opoziția față de posibilitatea capitulării. În combinație, toți acești factori au condus către soluțiile extreme reprezentate de tacticile kamikaze pe măsură ce forțele Aliaților înaintau spre insulele principale japoneze.
În timp ce termenul "kamikaze" se aplică îndeobște atacurilor aeriene, termenul a fost aplicat uneori în alte atacuri sinucigașe cu tactici variate. Armata japoneză a folosit sau a întocmit planuri pentru Unitățile de Atac Speciale Japoneze incluzând submarine, torpile umane, ambarcațiuni de viteză sau scafandri.
thumb|right|350px|Aspirant Kiyoshi Ogawa, autorul atacului kamikaze asupra portavionului USS Bunker Hill de la 11 mai 1945. Totuși, kamikaze a fost cea mai comună și bine-cunoscută formă de atac sinucigaș de pe parcursul celui de-al Doilea Război Mondial, similare așa-numitelor atacurilor BanzaiBanzai charge, după cum au fost denumite de către Aliați, erau atacuri sinucigașe efectuate de infanteria japoneză în situații limită; valuri de soldați se aruncau asupra pozițiilor inamice cu singurul scop al evitării dezonoarei printr-o moarte eroică. Pentru detalii vezi și Wikipedia contributors. "Human wave attack." Wikipedia, The Free Encyclopedia. 13 Aug. 2010. Accesat la 13-08-2010. și Wikipedia contributors. "Banzai charge." Wikipedia, The Free Encyclopedia. 13 Aug. 2010. Accesat la 13-08-2010. cu bibliografiile aferente.. Principala diferență dintre kamikaze și banzai este că suicidul este esențial pentru succesul atacului kamikaze în timp ce banzai are doar potențialul suicidal, atacatorul speră să supraviețuiască deși nu se așteaptă la asta.
Kamikaze, banzai, gyokusai sau seppuku sunt concepte dificil de înțeles în afara Japoniei. Ele fac parte din cultura poporului japonez, tradiția sinuciderii în locul înfrângerii și capturării - care presupun receptarea rușinii și a umilinței - era adânc înrădăcinată în cultura militară japoneză, viața de samurai și codul Bushido impunând loialitatea și onoarea înaintea vieții.
Definiție și etimologie thumb|150px|right|Flota mongolă distrusă de un taifun; acuarelă sepia aflată la Muzeul Național din Tokio. Kikuchi Yōsai, 1847
Cuvântul japonez Kamikaze se traduce de obicei prin "vânt divin" (kami este cuvântul pentru "Dumnezeu", "spirit" sau "divinitate" iar kaze pentru "vânt"). Cuvântul kamikaze își are originea în numele atribuit puternicelor taifunuri din 1274 și 1281 care au dispersat flota mongolă din timpul invaziei mongole din Japonia.
În japoneză, termenul formal utilizat pentru unitățile cu misiuni sinucigașe din perioada 1944–45 a fost tokubetsu kōgeki tai (特別攻撃隊) care literar înseamnă "unitate specială de atac", abreviat tokkōtai (特攻隊). Mai precis, unitățile aeriene de atac sinucigaș ale Marinei Imperiale Japoneze erau denumite oficial shinpū tokubetsu kōgeki tai (神風特別攻撃隊, "unitățile speciale ale vântului divin"). Shinpū este forma de citire on'yomi (forma de pronunție din vocabularul sino-japonez) ale acelorași caractere care formează cuvântul kamikaze în japoneză. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, pronunția kamikaze a fost folosită în Japonia doar informal în legătură cu atacurile sinucigașe dar după război a căpătat recunoaștere la nivel internațional și a fost reimportat în Japonia. Drept rezultat, unitățile speciale de atac sunt uneori cunoscute în Japonia drept kamikaze tokubetsu kōgeki tai. De la sfărșitul războiului, termenul kamikaze a fost uneori folosit pars pro toto (parte a unui întreg) pentru diferite atacuri în care atacatorul se sacrifică deliberat. Aceasta include diverse atacuri suicidale precum - în alt context istoric - propunerea de utilizare a avionului Selbstopfer de către Germania Nazistă sau atacurile organizațiilor teroriste din toată lumea (ca de exemplu atentatele din 11 septembrie 2001). Diferența majoră este că piloții kamikaze atacau exclusiv ținte militare în timp ce atacurile teroriste vizează în special facilități civile. În limba engleză, ca și în română, cuvântul kamikaze se mai utilizează și în sensuri hiperbolice sau metaforice cu referire la acțiuni intenționate dar cu rezultate nescontate constând în pierderi semnificative pentru atacator precum răniri sau sfârșitul carierei.
Istorie Context thumb|right|Avionul Yokosuka D4Y3 (Tip 33 Suisei) "Judy" al lt. Yoshinori Yamaguchi într-un picaj sinucigaş asupra portavionului USS Essex. Rezervoarele de combustibil nu utilizează tehnica auto-sigilarii astfel încât în jurul avionului se văd vapori de combustibil și fum. 25 noiembrie 1944. thumb|right|Un avion japonez kamikaze explodează la impactul din mijlocul punţii de zbor a portavionului Essex. 25 noiembrie 1944 right|thumb|Avioane Zero Model 52c pregătite pentru a lua parte la un atac kamikaze (începutul lui 1945). Precedând formarea unităților kamikaze, prăbușirile deliberate în ținte alese conjunctural au fost folosite ca un ultim efort al piloților ale căror avioane erau sever avariate (sau rămăseseră fără combustibil ori portavionul de care aparțineau fusese scufundat) și nu voiau să riște capturarea; această situație s-a întâlnit atât la japonezi cât și la forțele aeriene Aliate. Conform lui Axell & Kase, aceste sinucideri “erau individuale, decizii improvizate ale oamenilor care era mental pregătiți să moară.”Axell, pp. 34, 40-41. În majoritatea cazurilor, sunt puține probe care să indice că aceste lovituri erau mai mult decât coliziuni accidentale, de genul celor care se întâmplă în timpul intenselor confruntări aeronavale. Un astfel de exemplu este cel de la 7 decembrie 1941, din timpul atacului de la Pearl Harbor. Avionul locotenentului Fusata Iida fusese lovit și pierdea combustibil când pilotul a decis să îl folosească într-un atac sinucigaș asupra Stației Aeronavale Kaneohe. În aces caz există dovada intenției, locotenentul a destăinuit camarazilor săi ca dacă avionul său ar fi grav avariat l-ar prăbuși într-o "țintă care să merite"Axell, p. 44 — Pe locul prăbușirii avionului locotenentului Iida există un monument cu inscripția: "Locul impactului unui avion japonez. Pilot - Locotenent Iida, Comandant, Grupul al treilea de Control Aerian, 7 dec 1941.".
Bătălia portavioanelor din anul 1942, în special cea de la Midway, au produs pierderi irecuperabile Marinei Imperiale Japoneze (IJNAS), astfel încât nu a mai putut aduna vreodată o flotă la fel de puternică și cu un de număr suficient de avioane cu echipaje la fel de bine antrenate și experimentateU.S. Naval War College Analysis, p.1; Parshall and Tully, Shattered Sword, pp.416–430.. Planificatorii japonezi au previzionat un război rapid și, în consecință, erau slab pregătiți cu soluții viabile privind înlocuirea navelor, piloților și marinarilor; la Midway, japonezii au pierdut atâția piloți într-o singură zi cât au antrenat prin programele de pregătire anterioare războiului într-un anPeattie, Sunburst, pp.131–134, 181–184, & 191–192.. Campaniile următoare din Insulele Solomon și Noua Guinee, în special bătăliile din Solomonul de Est și Santa Cruz, vor decima și mai mult piloții veterani făcând imposibilă înlocuirea lor cu luptători experimentațiPeattie, Sunburst, pp.176–186; Eric Bergerud, Fire in the Sky, p.668..Între 1943-44, forțele Statelor Unite avansau decisiv către Japonia. Avioanele japoneze erau compleșite ca număr și surclasate tehnic de noile avioane americane, în special modelele F6F Hellcat și F4U Corsair. Bolile tropicale, la fel ca și penuria de consumabile pentru echipamentele militare și de combustibil, au făcut operațiunile IJNAS tot mai dificil de executat. Odată cu bătălia din Marea Filipinelor din 1944, japonezii opuneau avioane depășite și aviatori neexperimentați împotriva piloților americani din tot mai bine pregătiți și a patrulelor de luptă aeriene coordonate prin radar. Japonia începuse războiul dispunănd de cea mai puternică flotă din lume și cele mai bune avioane de vânătoare iar pierderea portavioanelor și a peste 400 de avioane și piloți au pus efectiv capăt supremației sale aeronavale, acțiune denumită de Aliați "Great Marianas Turkey Shoot"Turkey Shoot este oportunitatea prin care un individ sau o grupare preiau cu ușurință avantajul unei situații. Expresia implică, de asemenea, că vânătorul/cel care trage ("shooter") nu poate pierde. În cazul de față se referă la acțiunea Marinei Militare de surclasare a forțelor aeronavale japoneze..
Pe 19 iuni 1944, avioanele portavionului Chiyoda s-au apropiat de un grup de nave operiațional al Statelor Unite. Conform rapoartelor, două au comis atacuri suicidale, unul lovind portavionul USS IndianaBrown, David. Fighting Elites: Kamikaze: 9, 12.
Importanta bază japoneză de la Saipan a fost cucerită de forțele Aliaților la 15 iulie 1944. Capturarea sa a furnizat Statelor Unite o bază aeriană avansată permițând lansarea bombardierelor B-29 Superfortress în misiuni de atac asupra insulelor principale japoneze. După căderea Saipanului, Înaltul Comandament Japonez a previzionat că Aliații vor încerca și capturarea Filipinelor, de importantă strategică pentru că se aflau în calea rutelor de aprovizionare dintre Japonia și câmpurile petroliere din sud-estul Asiei.
În august 1944, agenția de știri Domei anunța ca intructorul de zbor Takeo Tagata antrena piloți pentru misiuni sinucigașeAxell, pp. 40-41.
O altă sursă afirmă că prima misiune kamikaze a avut loc la 13 septembrie 1944. Un grup de piloți din Escadrila 31 Aviație din Insula Negros au decis lansarea unui atac sinucigaș în dimineața următoareToland, p. 568. Locotenentul Takeshi Kosai și un sergent au fost selectați. Două bombe de câte 100 kg fiecare au fost atașate celor două avioane de luptă iar piloții au decolat înainte de asfințit planuind coliziunea cu portavioane americane. Nu s-au mai întors niciodată și nu există nicio înregistrare oficială a vreunui avion care să fi lovit o navă aliată în acea zi.
Conform surselor, la 14 octombrie 1944, portavionul USS Reno a fost lovit deliberat de un avion japonez"World War II in the Pacific: Japanese Suicide Attacks at Sea". ww2pacific.com. Accesat la 14-08-2010. dar nu există dovezi că atacatorul ar fi plănuit coliziunea.
thumb|upright|left|Masafumi Arima