Apolo Anton Ohno (; ) este un patinator american competitor în cursele de patinaj viteză pe pistă scurtă (cunoscute și sub denumirea din limba engleză short track), câștigător a opt medalii olimpice (două de aur, două de argint și patru de bronz). Este sportivul cu cele mai multe medalii obținute la Jocurile Olimpice de iarnă din istoria Statelor Unite.
Crescut de tatăl său, Ohno a început antrenamentele temeinic în 1996. A devenit reprezentativ și a fost liderul curselor de short track din Statele Unite încă de la câștigarea primei sale medalii de aur la Jocurile Olimpice de iarnă din 2002. La vârsta de 14 ani, el devine cel mai tânăr campion național al Statelor Unite, în 1997, titlu pe care îl deține continuu din anul 2001 și pe care l-a cucerit de 12 ori. În decembrie 1999, Apolo Ohno devine cel mai tânăr patinator care câștigă un titlu de Cupă Mondială și devine primul american ce câștigă titlul de Cupă Mondială la total (în 2001, apoi în 2003 și 2005). De asemenea, Ohno cucerește și primul său titlu de campion mondial în anul 2008.
Pe durata Olimpiadei de iarnă din 2002, au existat două controverse asociate cu Ohno. Prima lucru care i s-a reproșat lui Ohno a fost acela că ar fi pierdut intenționat prima poziție din runda de calificare pentru olimpiadă, clasându-se al treilea, pentru a-i permite lui Shani Davis să prindă un loc în echipa olimpică a Statelor Unite. Cea de-a doua controversă este legată de câștigarea de către patinatorul american a cursei de 1500 de metri de la Olimpiadă după descalificarea patinatorului sud-coreean Kim Dong-Sung, care a trecut primul linia de sosire, pe motivul blocării lui Ohno. Blocajele și obstrucțiile sunt des întâlnite în cursele de short track, descalificările fiind frecvente. Incidentul a produs reacții negative din partea suporterilor sud-coreeni, reputația lui Ohno având de suferit în Coreea de Sud.
Printre distincțiile și realizările lui Ohno se numără și numirea sa drept Atletul Lunii de către Comitetul Olimpic al Statelor Unite în octombrie 2003 și martie 2008, Atletul American al Anului în Patinajul Viteză în anul 2003 și a fost finalist al Premiului Sullivan în anii 2002, 2003 și 2006, premiu acordat anual celui mai bun atlet amator din Statele Unite. Obținând recunoaștere sportivă deplină, Ohno activează și ca orator motivațional și filantrop, a dezvoltat o afacere cu suplimente nutriționale denumite 8 Zone iar în 2007 a participat și a câștigat emisiunea concurs de tip reality-show Dancing with the Stars.
Copilăria Ohno s-a născut în Federal Way, Washington; tatăl său este de naționalitate japoneză, iar mama sa americancă, Jerrie Lee. Părinții lui Ohno au divorțat pe când era foarte mic, el rămânând în grija tatălui care l-a crescut în Seattle. Ohno își întâlnea mama sa biologică foarte rar iar acesta și-a exprimat în 2002 interesul mult prea scăzut de a o cunoaște pe ea sau pe fratele său vitreg mai mare.Ohno & Richardson 2002, pp. 13–15. Tatăl lui Ohno, hair stylist și proprietar al salonului de coafură Yuki's Diffusion, lucra adesea în ture de câte 12 ore și, fără alte rude în Statele Unite, a reușit cu greu să acorde echitabil timp carierei profesională și familiei. Tot tatăl a fost cel care a ales numele Apolo formându-l din cuvintele grecești „Ap,” tradus prin „ferește-te de/evită” și „lo”, care înseamnă „ai grija, sosește”.
Pe când Ohno era foarte mic, tatăl său a studiat cu meticulozitate cursuri de îngrijire a copiilor pentru a putea oferi fiului său atenția și grija necesară în timpul lungilor sale ore de lucru. Pe măsură ce Ohno a crescut, tatăl a devenit tot mai preocupat și îngrijorat că micuțul viitor campion mondial ar putea deveni un copil neglijat, astfel că l-a înscris la înot de performanță și patinaj viteză pe role (4 role dispuse în perechi pe câte un ax) la vârsta de 6 ani iar mai târziu la patinaj viteză cu role în linie, pentru a umple acestuia timpul liber. Rutina zilnică a lui Ohno presupunea antrenamente de înot dimineața urmate de școală și, în final, antrenamente de patinaj efectuate după-amiază.Ohno & Richardson 2002, pp. 22–23.
La 12 ani, Ohno a câștigat campionatul statului Washington la înot fluture dar a preferat patinajul viteză cu role în linie în detrimentul înotului. Pasiunea sa reiese chiar din declarațiile sale, Ohno declarând că la vârsta de 13 ani concura cu adversari mai mari atunci când nu avea competiții la sfârșit de săptămână.Ohno & Richardson 2002, p. 19. La rândul său, tatăl lui Apolo a declarat că a făcut eforturi pentru a menține echilibrată dorința de independență a fiului său în timp ce se străduia să-i ofere ajutor pentru atingerea potențialului maxim ca tânăr atlet.
Cariera Debutul La vârsta de 12 ani, Ohno a devenit interesat de patinajul viteză pe pistă scurtă după ce a văzut această disciplină sportivă la Jocurile Olimpice de iarnă din 1994 de la Lillehammer. Yuki Ohno, tatăl său, a capitalizat acest interes ducându-l la competiții de short track desfășurate în nord-vestul Statelor Unite și în Canada iar Apolo a câștigat câteva dintre ele la categoria sa de vârstă. Yuki și-a dorit apoi să îl încurajeze în dezvoltarea talentului său și, deși Apolo nu avea încă vârsta minimă cerută, a fost admis la Centrul Olimpic de Antrenament Lake Placid în 1996 pentru un program complet de antrenament pentru cursele de short track. La 13 ani, Ohno a devenit cel mai tânăr patinator admis vreodată în acest centru.
La început, implicarea lui Ohno în pregătirea de la Lake Placid a fost mică ceea ce i-a determinat pe colegii săi să-i atribuie porecla „Chunky”; dar acest fapt l-a motivat să se antreneze mai temeinic. În ianuarie, Apolo eșuează în tentativa de a prinde un loc în echipa de juniori a Statelor Unite.Ohno & Richardson 2002, p. 46. dar viitorul campion își ajustează programul de antrenament și gustă succesul câștigând la total titlul de campion al Statelor Unite la seniori în 1997 cu o medalie de aur la 1500 m, una de argint la 300 m și locul 4 în cursele de 500 de m.Ohno & Richardson 2002, pp. 48–52 La vârsta de 14 ani, el devenea cel mai tânăr sportiv care cucerea acest titlu. Ohno și-a schimbat apoi locul de antrenament la Centrul Olimpic de Antrenament Colorado Springs și a început să se pregătească alături de patinatori din lotul de seniori, în ciuda vârstei sale de doar 14 ani.
Totuși, Ohno cunoaște eșecul la Campionatul Mondial din 1997 de la Nagano, Japonia, terminând al 19-lea la total. După dezamăgirea produsă de această înfrângere la prima sa apariție la un campionat mondial, Ohno se întoarce acasă, în Seattle. Nu se va mai antrena din aprilie până în august 1997 astfel că va crește în greutate și era slab pregătit pentru Jocurile Olimpice de iarnă din 1998 de la Nagano. Drept consecință, Apolo termină ultimul în probele de calificare pentru Olimpiadă și nu prinde echipa olimpică a Statelor Unite. Eșecul de la Campionatul Mondial și ratarea calificării pentru Olimpiadă îl vor determina pe Ohno să se perfecționeze pornind de la un nivel mai apropiat de abilitățile sale din acel moment; renunță la centrul din Colorado și se întoarce la Lake Placid unde reia pregătirea de patinaj viteză de la nivel de juniori.
La Campionatul Mondial de Juniori din 1999, Ohno cucerește locul 1 la total clasându-se primul în cursele de 1000 și 1500 de metri și câștigând argintul la 500 m. În același an va cuceri și cel de-al doilea său titlu de campion al Statelor Unite la seniori precum și medalia de argint în proba de 500 m de la Campionatele Mondiale, terminând pe locul 4 la total. În 2000, Ohno nu reușește să își apere titlul la Campionatele Statelor Unite clasându-se al treilea la total iar la Campionatele Mondiale va ocupa poziția a noua. Sezonul 2000-2001 aduce însă lui Ohno primul său titlu de Cupă Mondială, recucerește titlul de campion național și termină al doilea la total la Campionatul Mondial, pierzând în fața patinatorului chinez Li Jiajun.Ohno & Richardson 2002, pp. 91–94.
Jocurile Olimpice de iarnă din 2002 În decembrie 2001, în timpul calificărilor în probele de patinaj viteză pe pistă scurtă ale Statelor Unite pentru Olimpiada de la Salt Lake City din 2002, patinatorul Shani Davis concura pentru obținerea unui loc în echipa națională de short track. Apolo Ohno și patinatorul Rusty Smith erau deja calificați având fiecare un loc asigurat în echipa de 6 oameni la care Statele Unite aveau dreptul pentru Olimpiadă, datorită punctajelor pe care cei doi le realizaseră în cursele anterioare. Pentru ca Davis să se califice el trebuia să termine această ultimă cursă - cea de 1000 m - pe prima poziție surclasând mai puternicii patinatori Ohno, Smith și Ron Biondo. Din moment ce Apolo Ohno dominase categoric până în acest moment, câștigând toate cursele anterioare la care participase, victoria lui Davis părea destul de improbabilă.
Totuși, deși Ohno, Smith și Biondo erau favoriții principali la câștigarea cursei de 1000 de m, proba s-a încheiat cu clasarea lui Ohno pe trei, Smith al doilea iar Davis câștigător. Înainte de a trece linia de sosire, Ohno începuse să sărbătorească pentru Davis și Smith. Clasarea lui Davis pe primul loc în această probă i-au asigurat sportivului suficiente puncte pentru a-l depăși pe Tommy O'Hare în clasamentul final pe puncte și să prindă locul șase, ultimul care întregea echipa olimpică a SUA. De asemenea, terminând proba pe locul doi, Smith obținea la rândul său șansa de a participa la cursa individuală de 1000 m. Celebrarea victoriei a fost scurtă pentru că imediat au apărut zvonuri că Ohno și Smith, ambii buni prieteni cu Davis, au pierdut intenționat pentru a-l avantaja pe Davis.
După întoarcerea în Colorado Springs, O'Hare, care nu concurase în acea cursă de 1000 m, a înaintat o contestație formală. Contestația se baza pe faptul că Ohno l-a blocat aparent deliberat pe Biondo în încercarea acestuia de a-l depăși pe Smith. Din cauza acestui blocaj asupra lui Biondo, Smith ar fi încheiat cursa pe locul doi iar Davis primul. Timp de trei zile, Ohno, Smith și Davis au compărut în fața unei comisii de arbitraj a Comitetului Olimpic al Statelor Unite ale Americii. Pe timpul audierilor, Davis nu a fost vreodată acuzat a fi în culpă iar Smith a declarat: Verdictul final a fost că acuzațiile lui O'Hare nu sunt dovedite, toți cei trei au fost absolviți de vină iar acuzațiile respinse. După decizie, Ohno a declarat:
right|thumbnail|Patinele utilizate de Ohno la Jocurile Olimpice de iarnă din 2002 sunt păstrate la Institutul Smithsonian. Aceste patine-model au o culoare argintiu metalizat iar lamele sunt aurii și mai lungi decât modelele propriu-zise. Sunt conservate intr-o vitrină din sticlă iar în fundal se observă o cortină burgundă. La jocurile Olimpice de iarnă din 2002 din Salt Lake City, Utah, Ohno a devenit în ochii suporterilor americani drept cel mai reprezentativ sportiv al Statelor Unite din proba de patinaj viteză pe pistă scurtă. El a fost medaliat în două probe dar a existat o controversă asociată cu rezultatul uneia precum și în altele în care Ohno nu a câștigat.
După ce a fost descalificat în proba de 500 m, Apolo a concurat în proba de 1000 de metri și conducea plutonul patinatorilor. În timpul unuia din virajele finale ale probei, Ohno, Ahn Hyun Soo, Li Jiajun și Mathieu Turcotte, patru din cei cinci concurenți, au căzut în urma unei serii de coliziuni. Ultimul sportiv rămas în picioare era Steven Bradbury, din Australia, care se afla mult în spate în acel moment și care a sprintat pe lângă adversarii căzuți câștigând medalia de aur și devenind primul sportiv din emisfera sudică ce a câștigat o medalie de aur la Jocurile Olimpice de iarnă.Gordon (2003), pp. 287. Ohno s-a ridicat rapid și a trecut linia de sosire cucerind argintul în vreme ce Turcotte a câștigat medalia de bronz.