thumb|right|250px|Statuia lui Guo Moruo din piaţa Shichahai din Beijing Guo Moruo (în ; în Wade-Giles: Kuo Mo-jo) sau Go Mo-jo, numit și Dingtang (鼎堂) () a fost un scriitor, istoric și arheolog chinez. Membru al Partidului Comunist, a deținut și o funcție politică în cadrul provinciei Sichuan. A participat și la lupta de eliberare a Chinei.
Scrierile sale sunt revoluționar-romantice, fiind evocate tradițiile de luptă ale poporului său. A realizat și studii privind societatea chineză antică.
A fost ales membru al Academiei Chineze de Științe și a îndeplinit funcția de președinte al instituției în perioada octombrie 1949 – iunie 1978. A fost ales, de asemenea, membru de onoare din străinătate al Academiei Române în 1957, iar diploma și insigna de membru de onoare al Academiei Române i-au fost înmânate în ianuarie 1966 de ambasadorul român Dumitru Gheorghiu.Agerpres, „Pekin: Înmînarea unor distincții acordate de Academia Republicii Socialiste România”, în Scînteia, anul XXXV, nr. 6873, joi 27 ianuarie 1966, p. 6.Agerpres, „Distincții academice românești unor oameni de știință chinezi”, în România liberă, anul XXIV, nr. 6619, joi 27 ianuarie 1966, p. 3.Agerpres, „Oameni de știință chinezi aleși membri de onoare ai Academiei Române”, în Munca, anul XXII, nr. 5666, joi 27 ianuarie 1966, p. 4.
Scrieri 1921: Zeița ("Nüshen") 1923: Cer înstelat ("Xingkong") 1925: Trei femei răsculate ("Sange panni-de nüxing") 1928: Autobiografie ("You-nien shihtai") 1928: Reconstrucția ("Huifu") 1928: Avangarda ("Qianmao") 1937: Glasul războiului ("Zhansheng jī") 1942: Qü Yuan 1958: Imn pentru China nouă ("Xin hua song").
Traduceri Go Mo-jo - Ospățul lui Confucius (Editura Pentru Literatura Universală, 1965), prefață de Alexandru Oprea
Note
Categorie:Nașteri în 1892 Categorie:Decese în 1978 Categorie:Poeți chinezi Categorie:Dramaturgi chinezi Categorie:Scriitori chinezi Categorie:Arheologi chinezi Categorie:Istorici chinezi Categorie:Membri de onoare din străinătate ai Academiei Române Categorie:Membri ai Academiei Chineze de Științe