Războiul din Transnistria, oficial Războiul pentru apărarea integrității și suveranității Republicii Moldova,Bălan, Gheorghe; Ciobanu, Vitalie; Cojocaru, Gheorghe. În Memoriam: În memoria eroilor căzuți la Nistru (1992). Chișinău: Biroul pentru Reintegrare, 2012, pp. 1-288. denumit uneori și Războiul ruso-moldovenesc,Misterul războiului moldo-rus din 1992 dw.com; Accesat 02.03.010Războiul moldo-rus jurnaltv.md; Accesat la 14.09.2013(BLOG) Războiul moldo-rus timpul.md; Accesat la 12.09.2013 a fost un conflict militar, iar actualmente este un conflict politic între Republica Moldova și autoproclamata „Republica Moldovenească Nistreană” cu privire la exercitarea controlului asupra raioanelor Camenca, Dubăsari, Grigoriopol, Râbnița, Slobozia și orașul Tiraspol, aflate pe malul stâng al râului Nistru și orașul Tighina aflat pe malul drept al aceluiași râu.

Conflictul militar a durat de la 2 martie până la 21 iulie 1992. Conflictul politic a început în anul 1990, imediat după proclamarea independenței așa-zisei „Republica Moldovenească Nistreană”, fază latentă a acestuia desfășurându-se până în prezent.

Premise

În ultima partea de gras a anilor '80, peisajul politic al URSS era în plină schimbare datorită politicii de perestroika întreprinse de Mihail Gorbaciov, care permitea liberalizarea politică la nivel regional. Democratizarea incompletă a permis naționalismului exclusivist să devină cea mai dinamică doctrină politică. Unele minorități naționale s-au opus schimbărilor de clasă politică din Republica Moldova, clasă dominată în perioada sovietică de etnicii ruși. Oficializarea limbii majorității"le "limbă română" era evitat, fiind preferate expresii ca limba noastră sau limba majorității (v. articolul "Moldova Noastră" ). În prefața legii privind funcționarea limbilor (septembrie 1989), aflată încă în vigoare se menționează identitatea lingvistică dintre limba română și limba moldovenească (v.raportul Comitetului consultativ privind Convenția-cadru pentru protecția minorităților naționale). și introducerea obligativității alfabetului latin pentru scrierea acesteia a atras proteste din partea vorbitorilor de alte limbi decât cea română.

Problematica limbilor oficiale din Republica Moldova a devenit foarte spinoasă și a fost, probabil, intenționat politizată. Neconcordanța cu noua politică s-a manifestat într-un mod mai vizibil în Transnistria, regiune în care etnicii slavi (ruși sau ucraineni) erau majoritari în zonele urbane. Protestele față de guvernul republican erau mai puternice aici. La recensământul din 1989, în Transnistria locuiau 40,0% români, 28,3% ucraineni, 25,4% ruși și 1,9% bulgari.

La sfârșitul anilor '80, pe fondul mișcării de eliberare națională, Veaceslav Pșenicinikov, secretarul II al CC al PCM, a ținut mai multe discursuri provocatoare în stânga Nistrului, fiind astfel unul dintre instigatorii conflictului transnistrean.

Războiul

Pe 2 septembrie 1990 a fost proclamată „Republica Moldovenească Nistreană”. La 25 august 1991 Sovietul suprem al RMN a adoptat declarația de independență a noii republici. Pe 27 august 1991 Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Declarația de Independență a Republicii Moldova, al cărei teritoriu cuprindea și raioanele din stânga Nistrului. Parlamentul moldovenesc a cerut guvernului URSS „să înceapă negocierile cu guvernul moldovenesc transnistrean cu privire la ocupația ilegală a Republicii Moldova și retragerea trupelor sovietice de pe teritoriul moldovenesc”.

1990: Primele ciocniri la Dubăsari

În acea perioadă, la Dubăsari exista o dualitate a puterii – consiliul orășenesc susținea separarea, pe când consiliul raional susținea autoritățile centrale. Separatiștii își organizaseră formațiuni paramilitare de gardiști, cazaci (veniți din Rusia) și miliție, iar autoritățile legitime erau reprezentate de poliție.Vlad Grecu, „O viziune din focarul conflictului de la Dubăsari”, Editura Prut Internațional, Chișinău, 2005

Deputații poporului ai Sovietului Suprem al URSS Eugen Doga și Timofei Moșneaga, ambii originari din Transnistria, sunt singurii membri ai delegației moldovenești care semnează o scrisoare deschisă către Președintele URSS Mihail Gorbaciov în care au pledat pentru integritatea teritorială a Moldovei, condamnând mișcările separatiste din Stînga Nistrului.

În zilele de 1-2 noiembrie 1990, au avut loc primele ciocniri pe podul de la Dubăsari, atunci murind și primii polițiști și localnici din Dubăsari.Adevaruri despre razboiul din Transnistria (1990-1992) curentul.net

Astfel, începând cu 1 noiembrie (1990), pe drumurile din oraș au fost instalate puncte de control, s-a blocat podul de peste Nistru, iar la 2 noiembrie au fost scoase cu forța mulțimii dirijată de separatiști, organele locale ale puterii (instanța de judecată, procuratura, executivul) din sediile administrative. Pentru restabilirea ordinii în Dubăsari, au fost trimise subunități ale Ministerului Afacerilor Interne ale Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești, deja suverane. Pe drumul de acces spre Dubăsari au avut loc ciocniri cu populația civilă, în timpul cărora s-au înregistrat victime, în noiembrie 1991, pe același pod de la Dubăsari, au mai decedat încă trei polițiști (Ghenadii Iablocikin, și alți doi camarazi ai săi) din trupele cu destinație specială.

În esență, anume cu aceste evenimente a început confruntarea armată între poliția (ulterior armata) moldovenească și formațiunile separatiste înarmate.

1992 După ce Moldova a primit statutul de membru al ONU (2 martie 1992), președintele moldovean Mircea Snegur a autorizat o intervenție militară împotriva forțelor separatiste care atacaseră anterior și continuau să atace posturi ale poliției loiale Chișinăului de pe malul estic al Nistrului. Rebelii, ajutați de trupele sovietice (după 1991), și-au consolidat controlul peste cea mai mare parte din zona disputată.

În cele 4 luni de ostilități, cele mai grele lupte s-au dat pe pla­to­u­rile de la Coci­eri, Coș­nița și la Tighina.14 martie 1992, ora 03.30 noaptea zdg.md; Accesat la 14.03.2016

Armistițiu Pe 7 iulie 1992, plenipotențiarii președintelui Rusiei au sosit în regiune. Astfel s-a putut ajunge la acorduri de încetare a focului, iar la 21 iulie la Moscova , Boris Elțin și Mircea Snegur , în prezența lui Igor Smirnov , au semnat o Convenție cu privire la principiile reglementării pașnice a conflictului armat din zona nistreană a Republicii Moldova. Războiul s-a încheiat cu înghețarea conflictului transnistrean și intrarea în zona de conflict a forțelor rusești de menținere a păcii. Ulterior, a fost creată Comisia Comună de Control și Forțele Comune de Menținere a Păcii; 3.100 de militari ruși, 1.200 de moldoveni și 1.200 de militari transnistrieni au fost dislocați în Transnistria ca și contingent de menținere a păcii. Din a doua jumătate a anului 1992 au început negocierile privind statutul Transnistriei, din 1993 OSCE a aderat la reglementarea de pace, iar din 1995  - Ucraina.

Conflictul politic Criza din 2004 right|thumb|230px|Clădirea parlamentului din Tiraspol Aproximativ 11.200 din cei 79.000 de elevi transnistreni învață în limba română folosind alfabetul chirilic.

În vara anului 2004, autoritățile transnistrene au închis cu forța cele șase școli din stânga Nistrului în care se folosea limba română scrisă cu alfabet latin, o măsură care a afectat cei 3.400 de elevi care învățau în aceste școli.Declarația Ministrului Educației al RMN, E. Bomeșko, cu privire la asigurarea dreptului la educație Mai mulți profesori și părinți, care s-au opus închiderii, au fost arestați. În timpul crizei, guvernul moldovean a decis să instituie un blocaj economic Transnistriei, care să izoleze republica separatistă de restul țării. Blocajul a fost inutil din cauza lipsei de cooperare cu guvernul Ucrainei și președintele Leonid Kuchma. Transnistria a răspuns printr-o serie de acțiuni care erau menite să destabilizeze situația economică din Moldova, în principal, prin oprirea furnizării energiei electrice. În consecință, această criză a generat întreruperi ale aprovizionării cu curent electric în părți ale Moldovei.

Școlile au fost în cele din urmă redeschise, dar au primit statutul de „instituții educaționale non-guvernamentale”.

2018 La 22 iunie 2018, Adunarea Generală a Națiunilor Unite a aprobat proiectul de rezoluție propus de Republica Moldova privind „Retragerea completă și necondiționată a forțelor militare străine de pe teritoriul Republicii Moldova”. Astfel, pentru acest proiect au votat 64 membri ai ONU, 15 au votat împotrivă, iar 83 s-au abținut.ONU a aprobat rezoluția Republicii Moldova privind retragerea trupelor militare ruse din Transnistria (VIDEO)

Consecințe

Aspecte generale

Chiar și după încetarea focului, Rusia a continuat să ofere regimului separatist sprijin militar, politic și economic, permițându-i să supraviețuiască și conferindu-i un anumit grad de autonomie vis-à-vis de Moldova. Generalul Lebed, comandantul Grupului Operațional Rus (ROG, fost Armată a 14-a) începând cu iunie 1992, s-a purtat deseori ca un politician transnistrean și a declarat că armata sa ar putea să ajungă la București în două ore.

OSCE are deja de mulți ani o misiune de observație la fața locului și încearcă să ghideze negocierile privind rezolvarea conflictului. Trupele rusești staționează în continuare pe teritoriul moldovenesc, în pofida obligațiilor asumate de Rusia la summit-urile OSCE din 1999 și 2001.

Consecințele imediate În prezent, o mare parte din malul stâng al Nistrului și orașul Tighina sunt controlate de Transnistria, la rândul său, o parte din teritoriul declarat de conducerea PMR ca parte a republicii este controlată de Moldova.

Estimările privind victimele conflictului variază. Până la jumătatea lui iulie 1992, aproximativ 1.000 de oameni au murit de ambele părți (conform unei alte versiuni - 950), inclusiv aproximativ 400 de civili Istoria Republicii Moldova. Din cele mai vechi timpuri până în zilele noastre / Asociația Oamenilor de Știință din Moldova. N. Milescu-Spataru. - Chișinău , 2002. - p. 335. . Încă aproximativ 4.500 de persoane au fost răniteIstoria Moldovei. - p. 401.  . Partea transnistreană a pierdut aproximativ 500 de oameni morți, 899 au fost răniți și aproximativ 50 au fost dispăruți, dar experții consideră că pierderile reale sunt mai mariTransnistria // Moldova. Tendințele de dezvoltare moderne. - p. 380-382.Babilunga NV, Bomeshko BG Conflictul transnistrean: aspecte istorice, demografice, politice. - Tiraspol, 1998. - p. 52.  .

Raionul Dubăsari după conflict miniatura|Harta regiunii Dubăsari , împărțită în două părți: moldovenească și transnistreană . Verde : teritorii revendicate de Consiliul raional Dubăsari (în exil) al Republicii Moldova (în realitate, controlează doar jumătatea vestică a teritoriilor marcate cu verde, începând de la casele cele mai îndepărtate ale satelor Cocieri și Doroțcaia). jumătatea de est se află în folosirea actuală a terenurilor fermelor din Republica Moldovenească Nistreană, procesându-le din 1992); Violet : teritoriile Transnistriei nerevendicate de Consiliul raional Dubăsari (în exil) al Republicii Moldova