Pierderile teritoriale ale României sunt trecerile unor teritorii de sub suveranitatea statului român sub suveranitatea unor alte state, care au avut loc în decursul istoriei. 250px|right|thumb|În verde, teritoriile cedate de România Imperiului Rus în 1878 250px|right|thumb|În roșu, teritoriul cedat de România Austro-Ungariei, în verde, cel cedat Bulgariei și în galben, cel cedat Puterilor Centrale în mai 1918 250px|right|thumb|Teritoriile pierdute de România în 1940 250px|right|thumb|În roșu și roz, teritoriile cedate de România Uniunii Sovietice, apoi Ucrainei, după 1948
Motivele pierderilor 250px|left|thumb|Zona respectivă văzută de deasupra digului Sud al Brațului Sulina thumb|250px|Animație cu evoluția teritoriilor românești în decursul timpului Motivele pierderilor teritoriale ale României sunt multiple:
prin cedare și tratat, în situația de pace cu statul beneficiar, dar sub amenințarea trecerii la starea de război; prin cedare și tratat, în situația de pace cu statul beneficiar, dar sub presiunea politică, economică sau militară a unei mari puteri, susținând statul beneficiar; prin înfrângere militară.
Lista pierderilor
În 1878, prin Tratatul de la Berlin, teritoriul județelor Cahul, Bolgrad și Ismail pe care România le moștenise de la Principatul Moldovei în 1859, au fost reîncorporate în Imperiul Rus; a redobândit această regiune în 1918 prin Unirea cu Basarabia;
În martie 1918, prin Pacea de la București, România, înfrântă de armatele austro-germane și bulgare, a fost silită să cedeze Austro-Ungariei o fâșie de teritoriu de-a lungul Munților Carpați, Bulgariei, Dobrogea la sud de linia Rasova-Agigea, și Puterilor Centrale restul Dobrogei până la Brațul Sfântu Gheorghe; a redobândit aceste teritorii după Marea Unire din 1918 prin Tratatele de pace de la Saint-Germain, Trianon și Neuilly;
În decursul anului 1940, prin intermediul ultimatumului sovietic de la , emis ca o consecință a Pactului Ribbentrop-Molotov, Regatul României a fost silit să cedeze mai multe teritorii Uniunii Sovietice: Bucovina de Nord, Ținutul Herța (teritoriu care nu fusese menționat nici în ultimatum și nici în pactul dintre Hitler și Stalin) și Basarabia. Prin Dictatul de la Viena Ungariei: Transilvania de Nord, iar prin Tratatul de la Craiova Bulgariei: Cadrilaterul sau Dobrogea de Sud (la sud de linia Ostrov-Vama Veche); Transilvania de Nord a fost eliberată de sub ocupația maghiară în toamna anului 1944 de către armatele româno-sovietice și redobândită legal de statul român prin Tratatul de pace la Paris din 1947. În toamna anului 1940, ca urmare a neînțelegerilor asupra traseului noii frontiere româno-sovietice pe Brațul Chilia și a nerecunoașterii de către URSS a vechii frontiere din perioada 1878–1918, trupele sovietice au debarcat și au ocupat în luna octombrie insulele Salangic, Dalerul Mare, Dalerul Mic și Maican, Uniunea Sovietică punând astfel România în fața faptului împlinit si dobândind controlul deplin asupra navigației pe Brațul Chilia prin mutarea de facto a frontierei de stat la sud de aceste insule ocupate, respectiv de pe Brațul Stambulul Vechi pe Brațul Musura.
În 1948, contrar prevederilor Tratatului de pace de la Paris din 1947, care a lăsat aceste teritorii românești în componența statului român, printr-un protocol bilateral româno-sovietic, Republica Populară Română a cedat Uniunii Sovietice, insulele Coasta-Dracului (Tătarul Mic), Dalerul Mare, Dalerul Mic, Maican, Ostrovul Limba și Insula Șerpilor, primele patru situate pe Brațul Chilia, a cincea la vărsarea acestuia în Marea Neagră, iar a șasea situată în larg la aproximativ 45 de km de Sulina.Pe Harta Principatelor Unite ale României de Pr. George Filipescu-Dubău și Anton Parteni-Antonin, Iași 1865, apar denumirile de Tatomir pentru acest braț secundar, și de Tatomirești pentru localitatea cunoscută astăzi sub numele de Tatanir. Atât Tătaru, cât și Tatanir sunt greșeli de transcriere a cartografilor militari de le sfârșitul secolului al XIX-lea. Brațul Chilia apare în cronicile bizantine și genoveze din Evul Mediu sub numele de Lykostoma („gura lupilor” în grecește) sau Licostomo, care desemnează și un port-cetate așezat în preajma actualei localități Periprava. În urma disoluției URSS, aceste teritorii au revenit Ucrainei. O dispută între Ucraina și România asupra platoului continental a făcut ca România să recupereze, la Curtea Internațională de Justiție de la Haga, o suprafață semnificativă din platoul continental din Marea Neagră. și MAE Comunicat de presă din 3 februarie 2009 mae.ro, accesat 4 februarie 2009
Note
Bibliografie M.N. Comnenul, Pământul Românesc de-a lungul veacurilor, atlas istoric, Payot, Lausanne, 1919. Academia Română, Atlas istorico-geografic, 1995. ISBN 973-27-0500-0 Petre Gâștescu, Romulus Știucă, Delta Dunării, ed. CD.Press, București, 2008. ISBN 978-973-1760-98-9 Legături externe Ion Calafeteanu, Istoria României Mari Ion Calafateanu, History of Romanians
Vezi și România Geografia României Istoria României Regiuni istorice românești