Concursul Muzical Eurovision (en.: Eurovision Song Contest; fr.: Concours Eurovision de la Chanson) este o competiție anuală desfășurată între multe dintre țările care sunt membre active ale Uniunii Europene de Radio-Televiziune (European Broadcasting Union, EBU).
Fiecare țară participantă înscrie un cântec pentru a fi interpretat în direct la televizor și la radio, după care acordă voturi cântecelor celorlalte țări pentru a se determina cea mai apreciată melodie participantă. Concursul a fost transmis în fiecare an de la inaugurarea sa în 1956 și este unul dintre cele mai longevive programe de televiziune din lume. De asemenea, este unul dintre cele mai vizionate evenimente non-sportive din lume, cifrele de audiență fiind estimate în ultimii ani la valori între 100 și 600 de milioane de telespectatori la nivel internațional. Eurovision a fost transmis și în țări precum Argentina, Brazilia, Canada, China, Columbia, Coreea de Sud, Egipt, Filipine, India, Iordania, Japonia, Mexic, Noua Zeelandă, Statele Unite, Taiwan, Thailanda, Uruguay și Venezuela, în ciuda faptului că acestea nu participă. Începând din 2000, concursul este transmis și pe Internet, ediția din 2006 fiind urmărită de mai mult de 74 000 de persoane din aproape 140 de țări.
Printre artiștii ale căror cariere internaționale au fost lansate în urma participării sau a victoriei la Eurovision se numără, printre alții, Domenico Modugno (locul 3 în 1958), ABBA (locul 1 în 1974), Céline Dion (locul 1 în 1988), Julio Iglesias (locul 4 în 1970) și Måneskin (locul 1 în 2021).
Origini
În anii 1950, în timp ce o Europă devastată de al Doilea Război Mondial încerca să se reconstruiască, Uniunea Europeană de Radio-Televiziune (EBU) — cu sediul în Elveția — a înființat o comisie ad-hoc pentru găsirea de idei prin care ar putea să unească țările membre EBU în jurul unui „program deschis de divertisment”. La o ședință a comisiei ținută în Monaco în ianuarie 1955, directorul general al televiziunii elvețiene, Marcel Bezençon, a conceput ideea unui concurs muzical internațional în care țările să participe într-un program televizat care să fie transmis simultan în toate țările uniunii. Competiția s-a bazat pe Festivalul de Muzică de la Sanremo, ținut în Italia, și a fost, de asemenea, privit ca un experiment tehnologic în televiziunea live, fiindcă, pentru acea perioadă, aducerea mai multor țări într-o rețea de transmisiune internațională largă era considerată un proiect ambițios. Televiziunea prin satelit nu exista; de aceea, Rețeaua Eurovision a fost formată dintr-o rețea terestră bazată pe transmiterea datelor prin microunde. Conceptul, cunoscut atunci ca „Eurovision Grand Prix”, a fost aprobat de Consiliul General al EBU la o ședință ținută la Roma pe 19 octombrie 1955 și s-a decis ca primul concurs să aibă loc în primăvara anului 1956 la Lugano, Elveția. Numele „Eurovision” a fost utilizat pentru prima oară în relație cu rețeaua EBU de către jurnalistul britanic George Campey în tabloidul Evening Standard, în 1951.
Prima ediție s-a ținut în orașul Lugano din Elveția, pe 24 mai 1956. Au participat 7 țări, fiecare trimițând câte 2 cântece. Aceasta a fost singura dată când țările au fost reprezentate de mai mult de un cântec; începând din 1957, fiecare țară participantă a avut doar câte un singur cântec reprezentant. Această ediție a fost câștigată de țara-gazdă, Elveția.
Emisiunea a fost cunoscută inițial ca „Eurovision Grand Prix”. Termenul de „Grand Prix” a fost adoptat de Danemarca, Norvegia și de țările francofone, denumirea în limba franceză fiind „Le Grand-Prix Eurovision de la Chanson Européenne”. Termenul a fost ulterior înlocuit cu „Concours” („concurs”) în franceză, dar nu și în daneză sau în norvegiană. Rețeaua Eurovision este folosită pentru transmiterea internațională de știri și programe sportive, printre alte evenimente speciale organizate de EBU. Cu toate acestea, numele „Eurovision” este asociat de publicul larg cu Concursul Muzical Eurovision.
Format
Deși formatul concursului s-a schimbat de-a lungul anilor, principiile sale de bază au rămas aceleași: țările participante înscriu cântece care vor fi, apoi, interpretate live într-o emisiune TV transmisă în direct simultan în țările ce aparțin Rețelei Eurovision. Prin „țară”, ca participant, se înțelege un post TV din țara respectivă — de obicei, postul public al țării. Evenimentul este găzduit de una dintre țările participante, fiind transmis de acolo. În timpul emisiunii, după ce toate cântecele sunt interpretate, fiecare țară acordă voturi cântecelor participante, cu excepția celui care reprezintă țara respectivă. La sfârșit, cântecul câștigător, cel care va fi adunat cele mai multe puncte în urma votului, este interpretat din nou. Câștigătorul primește, pur și simplu, onoarea de a fi câștigat, deși este obișnuit ca textierii și compozitorii cântecului învingător să obțină și un trofeu; în plus, națiunea câștigătoare este invitată să găzduiască evenimentul în anul următor.
Programul este invariabil deschis de unul sau mai mulți prezentatori care salută privitorii. De cele mai multe ori, țările se folosesc de oportunitatea de a găzdui un concurs cu o audiență internațională și pentru a intercala periodic imagini de promovare turistică. Segmentul de votare al emisiunii este, de obicei, precedat de un intermediu, care poate fi reprezentat de orice formă de divertisment. Fiecare transmisiune în direct este precedată și urmată de logoul EBU/Eurovision, acompaniată de motetul „Te Deum”, compus de Marc-Antoine Charpentier.
De regulă, finala Concursului Muzical Eurovision se desfășoară primăvara, într-o seară de sâmbătă, la ora 19:00 UTC (22:00 EEST). În genere, este aleasă pentru acest scop o seară de sâmbătă din luna mai, deși au existat și excepții — în 1956, a fost într-o joi,, iar în 1979, a fost în martie.
Participare Țările eligibile pentru participare includ membrii activi (nu și cei asociați) ai EBU. Membrii activi sunt țările aflate în Aria Europeană de Transmisie sau în Consiliul Europei. Membrii activi trebuie, de asemenea, să fie capabili să își transmită conținutul către cel puțin 98% din populația cu televizoare din țara pe care o reprezintă.
thumb|300px|right|Participarea țărilor din 1956 până în prezent: thumb|300px|right|Orașe care au găzduit Concursul Muzical Eurovision
Eligibilitatea de participare nu este determinată de apartenența la continentul european sau la Uniunea Europeană. Mai multe țări situate geografic în afara Europei pot participa: Armenia, Cipru, Israel, Maroc. De asemenea, Turcia, Azerbaidjan, Georgia și Rusia, situate doar parțial în Europa, sunt eligibile.
51 de țări au participat cel puțin o dată. Acestea sunt enumerate în tabelul de mai jos, împreună cu anul în care și-au făcut debutul în concurs:
An Țări care și-au făcut debutul 1956 Belgia, Elveția, Franța, Germaniaa, Italia, Luxemburg, Țările de Jos 1957 Austria, Danemarca, Regatul Unit 1958 Suedia 1959 Monaco 1960 Norvegia 1961 Finlanda, Iugoslaviab, Spania 1964 Portugalia 1965 Irlanda 1971 Malta 1973 Israel 1974 Grecia 1975 Turcia 1980 Maroc 1981 Cipru 1986 Islanda 1993 Bosnia și Herțegovina, Croația, Slovenia 1994 Estonia, Lituania, Polonia, România, Rusia, Slovacia, Ungaria 1998 Republica Macedonia 2000 Letonia 2003 Ucraina 2004 Albania, Andorra, Belarus, Serbia și Muntenegru 2005 Bulgaria, Republica Moldova 2006 Armenia 2007 Georgia, Muntenegru, Republica Cehă, Serbia 2008 Azerbaidjan, San Marino2015 Australia2027 Canada a) Înainte de Reunificarea Germaniei din 1990, doar Germania de Vest a participat (sub numele de Germania). b) „Iugoslavia” semnifică Republica Socialistă Federativă Iugoslavia sau Republica Federală Iugoslavia (în 1992). Națiunea s-a dizolvat între 1991 și 1992 în 5 state independente: Slovenia, Croația, Republica Macedonia, Bosnia și Herțegovina și Republica Federală Iugoslavia. Republica Federală Iugoslavia a devenit Serbia și Muntenegru în 2003, s-a alăturat concursului în 2004 și s-a dizolvat în 2006, formând 2 state independente (Muntenegru și Serbia), care au debutat în concurs în 2007, Serbia chiar câștigând în acel an.
Găzduire Cea mai mare parte a costurilor necesare producerii concursului sunt acoperite de sponsori comerciali, în prezent cel mai mare sponsor fiind Moroccanoil (2023), și de contribuții aduse de alte țări. Competiția este considerată o oportunitate unică de a promova țara-gazdă ca destinație turistică. În 2005, Ucraina chiar a eliminat necesitatea vizelor pentru vizitatorii din UE, pentru a facilita călătoriile în perioada concursului.
thumb|right|Globen, Stockholm, arena în care s-a desfășurat Eurovision 2000 și 2016. Pregătirile evenimentului încep la câteva săptămâni după victoria țării-gazde în ediția precedentă și după confirmarea de către aceasta că intenționează și este capabilă să găzduiască evenimentul. Sunt alese un oraș-gazdă — de regulă, capitala — și o sală de spectacole potrivită. Cele mai mari săli în care a avut loc competiția au fost stadionul Parken (în Copenhaga; aproximativ 38 000 de spectatori în 2001) și Arena Esprit (în Düsseldorf; 36 500 de spectatori în 2011). Cea mai mică localitate-gazdă a fost Millstreet, Irlanda (1993). Satul avea o populație de 1 500 de locuitori, deși Green Glens Arena are o capacitate de 8 000 de persoane.
Facilitățile de cazare și presă din vecinătate sunt mereu de luat în considerare în alegerea unui oraș și a unei săli. În 2005, la Kiev, nu au existat suficiente camere de hotel; de aceea, organizatorii concursului au cerut guvernului ucrainean să împiedice rezervările pe care EBU nu le putea controla prin delegațiile oficiale, lucru ce a dus la anularea mai multor rezervări deja făcute.
Tema și logoul Eurovision Logoul generic utilizat în prezent a fost introdus cu ocazia Concursului Muzical Eurovision 2004, pentru a crea o identitate vizuală constantă. Steagul țării-gazdă apare în forma de inimă din logoul generic. În fiecare an, gazda creează o subtemă care este, de regulă, însoțită de un sublogo și de un slogan.
Săptămâna Eurovision Termenul „Săptămâna Eurovision” denotă săptămâna în care concursul are loc. Luând în considerare faptul că este o emisiune în direct, există un număr de repetiții pentru fiecare concurent, desfășurate pe scenă cu mai multe zile înaintea concursului; de aceea, delegațiile trebuie să ajungă din timp la locul concursului. În aceeași perioadă sosesc și reprezentanți ai presei. Câteva hoteluri acreditate oficial sunt selectate pentru cazarea delegațiilor, fiindu-le asigurate și mijloace de transport între hoteluri și sala de spectacol.
Fiecare post TV participant nominalizează un șef de delegație, care coordonează mișcările celorlalți membri și funcționează ca reprezentant în cadrul EBU. Delegațiile cuprind interpreți, textieri, compozitori, jurnaliști, dirijori (înainte de 1999) și, dacă se dorește, comentatori (care primesc cabine în spatele publicului).
Repetiții și conferințe de presă thumb|right|Lena, reprezentanta Germaniei în 2010, interpretând „Satellite” în timpul unei repetiții. Delegațiile obișnuiau să sosească în duminica dinaintea concursului, pentru a fi prezente la repetițiile de luni. Totuși, după introducerea semifinalelor și mărirea numărului de participanți, a rezultat necesitatea ca delegațiile să ajungă în orașul-gazdă cu aproape două săptămâni înainte de concurs. Există două perioade de repetiții pentru fiecare țară, desfășurate în această perioadă.
După fiecare repetiție individuală, delegația se întrunește cu regizorul artistic al numărului în camera de vizionare, unde privesc înregistrarea repetiției, discutând diferite aspecte, precum unghiurile camerelor, luminile și coregrafia, în încercarea de a obține un efect estetic maxim. Acesta este momentul în care șeful de delegație poate aprecia necesitățile actului artistic și le poate cere televiziunii-gazdă. După aceea, are loc o conferință de presă, în care reprezentanții presei acreditate pot pune întrebări delegației.