Magdalena-Marta Catone, cunoscută sub numele de Magda Catone, (n. 24 octombrie 1958, București) este o cunoscută actriță din România. A absolvit Academia de Artă Teatrală și Cinematografică din București în anul 1982, la clasa profesorilor Amza Pellea și Ion Cojar. Despre Amza Pellea întotdeauna păstrează cuvinte de laudă pentru că i-a fost un mentor și l-a iubit, respectat și admirat enorm. După terminarea facultății a fost repartizată la Petroșani, la Teatrul de Stat, acolo unde îl cunoaște pe soțul său de mai târziu, Șerban Ionescu, actor de teatru și film, la rândul lui. Au împreună un băiat, Carol.

Și-a făcut debutul în filmul „De ce trag clopotele, Mitică?” (1981), regizat de Lucian Pintilie. Filmul este o adaptare liberă după piesele lui Ion Luca Caragiale. În acest film, interpretează rolul Didinei, unul dintre personajele centrale, care face parte dintr-un triunghi amoros plin de intrigi și umor grotesc. Acesta a fost interzis de regimul comunist și a avut premiera oficială abia în 1990, după Revoluție. Este unul dintre cele mai apreciate filme ale cinematografiei românești, având o distribuție de excepție, incluzând actori precum Victor Rebengiuc, Mariana Mihuț și Gheorghe Dinică.

Emblematică rămâne opțiunea ei de a deveni imaginea unui detergent, pentru că de foarte mulți ani, actrița interpretează rolul Maria în reclamele pentru acest produs.

Magda Catone a câștigat mai multe premii și distincții de-a lungul carierei sale, recunoscute atât în domeniul teatrului, cât și în cel al filmului. Iată câteva dintre premiile notabile: Premiul de interpretare la Festivalul de teatru de la Brașov din 1983 șiPremiul special al juriului la Festivalul de Teatru de la Costinești din 1984.

Filmografie Filme de cinema

Arta apararii individuale (1980) Sfîrșitul nopții (1983) – Mariana Baloane de curcubeu (1983) – Gia Prea cald pentru luna mai (1984) – Silvia Imposibila iubire (1984) – chelnerița Iulica Salutări de la Agigea (1984) – excavatorista Niște băieți grozavi (1988) – Mica Flăcări pe comori (1988) – Maria Rodean De ce are vulpea coadă (1989) – Maricica Voinea Un studio în căutarea unei vedete (1989) – „Sfinxul”, secretara regizorului Enigmele se explică în zori (1989) - Suzana Mecula Întîmplări cu Alexandra (1991) – Rodica Dobrescu Rămînerea (1991) – Aurola Vînătoarea de lilieci (1991) – Magda Casa din vis (1992) – Silica Balanța (1992) – Suzi Divorț... din dragoste (1992) – Mica Florea Telefonul (1992) – Mia Atac în bibliotecă (1993) – duduia Margareta Dragoste și apă caldă (1993) – Dorina E pericoloso sporgersi (1993) – Rexona Terminus Paradis (1998) – nașa lui Mitu Față în față (1999) – sotia lui Daniel Maria (2002) – Tena Niki Ardelean, colonel în rezervă (2003) – farmacista Milionari de weekend (2004) – tanti Coca Păcală se întoarce (2006) – Penelopa Și totul era nimic... (2006) – Loredana Viața mea sexuală (2010) – vecina Casanova, identitate feminină (2009) Umilință (2011) – Mama lui Marinică Ursul (2011) – Cecilia Album de familie (Family Diary) - serial TV 4 ep.x5 min, 1996. Selectat in schimbul International de programe TV Bridges (1997), patronat de ECTC (Centrul European de Televiziune pentru Copii) Din dragoste cu cele mai bune intenții (2011) – Lia Sinucide-ma (2011) Vineri seara (2014) – proprietareasa Omul (2014) – vanzatoare Scurt circuit (2017) – Mama Melaniei Și atunci,ce e libertatea? (2020) – Nana Salmone Scara (2021) – Doamna Iordache Fabrica de dragoste (2021) – Oana Fara prelungiri (2022) – Rodica 21 de rubini (2023) Visul (2023) – directoarea teatrului

Telenovele și seriale de televiziune La bloc (2005) – Cesonia Cuscrele (2005) La urgență (2006) - mama lui Cami Om sărac, om bogat (2007) - Mioara Maxim Fetele marinarului (2008-2009) – Nela Bratosin Narcisa sălbatică (2010) – Mioara Narcisa: Iubiri nelegiuite (2011) – Mioara Las Fierbinți (2014) – Hindegun Mangalița (2019) – Coca Las Fierbinți (2022) – Matusa lui Bobita Lasă-mă, îmi place! Camera 609 (2023-2024) – Doina Georgescu Iubire cu parfum de lavandă (2024-2025) - Floarea Destine cu parfum de lavandă (2026) - Floarea

Dublaj În Seria Povești cu Mac-Mac (Disney), în rolul celei de-a doua vrăjitoare, din episodul „Prea multă gălăgie pentru Scrooge” (Much Ado About Scrooge), în original vocea aparținându-i actriței Victoria Carroll (1996).

Note

Bibliografie Căliman, Călin. Istoria filmului românesc: 1897-2017. București: Contemporanul, 2022

Legături externe

Magda Catone: „Nu-s căutată pentru frumusețea mea“, 28 aprilie 2011, Adevărul'' Profilul de Facebook al Magdei Catone

Categorie:Nașteri în 1958 Categorie:Nașteri pe 24 octombrie Categorie:Actrițe române Categorie:Actori din București