Istoria Bălțiului începe odată cu stabilirea pe aceste meleaguri a primilor oameni în epoca paleolitică. Precizarea cu exactitate a primei atestări a localității de la confluenței râurilor Răut și Răuțel generează divergențe între istorici. Spre deosebire de celelalte orașe ale Țării Moldovei, Bălțiul se include în procesul urbanistic mult mai târziu. Localitatea intră în actele cancelariei tocmai spre finele secolului al XVII-lea ca un sătuc obișnuit. Din acest sătuc începe să se dezvolte un târg, care din 1803 apare cu statutul de oraș. Avea o populație mică, care practică agricultură, meșteșugărit și comerț. Pe parcursul secolului al XIX-lea Bălțiul devine un important centru specializat în comerțul cu cabaline și bovine. Construcția căii ferate în 1894 a facilitat exportul în Imperiul Austro-Ungar. În perioada interbelică ritmurile dezvoltării economice a Bălțiul sunt cele mai mari în Basarabia, întrecând chiar și Chișinăul. De asemenea, se schimbă vertiginos aspectul arhitectural al orașului. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial infrastructura orașului a suferit enorm. Populația urbei s-a redus de două ori comparativ cu anul 1940. Cei rămași au fost supuși represiunilor sovietice, fiind nevoiți să suporte deportările și foamete organizată în a două jumătate a anilor '40. După încheiere războiului Bălțiul trece printr-o perioadă de industrializare menținându-și statul de cel mai dezvoltat centru din nordul RSSM, de atunci. În anii '90, economia orașului a îndurat mari greutăți din cauza ruperii legăturilor cu sursele de materie primă și a pieței de desfacere a mărfurilor din fosta URSS. Aceasta a dus la emigrații ale persoanelor și, deci, la reducerea populației. În anii 2000 situația social-economică în Bălți a început să se amelioreze.
Arheologie Studiile arheologice demonstrează că primii oameni s-au așezat pe teritoriul actual al municipiului cu peste 30 000 ani în urmă, în epoca paleoliticului. De la începutul secolului XX în Bălți au fost efectuate săpături arheologice, în cursul cărora savanții au descoperit nenumărate vestigii ale culturii Cucuteni.
Arheologii au descoperit în această zonă trei vetre de sate din epoca bronzului. Satele au fost locuite de agricultori și crescători de vite. O vatră de așezare umană se afla în apropierea confluenței râului Copăceanca cu râul Răut, la nord de cartierul Dacia. O altă vatră părăsită se află la 1 km distanță de cartierului Bălții Noi, la confluența a două pâraie, fiind datată cu sfârșitul mileniului IV î.e.n Eugen Sava, Mariana Sîrbu. Așezări cu „cenușare” în bazinul Răutului (catalog). Tyragetia, Vol. III [XVIII], nr. 1, 2009, p. 169-192. Acesat 15 iulie 2011.. Pe locul fostei așezări se disting urme de case din nuiele cu lut. Au fost colectate fragmente de oale cu ornamente și picturi, topoare de piatră, vârfuri de săgeți făcute din silex etc. Ambele sate au fost incendiate de cetele de nomazii veniți după pradă, dovadă servind grămezile de lut ars. A treia vatră de sat se afla în cartierul Pământeni. Materialele colectate aici arată că așezarea datează din prima jumătate a sec. IV î.e.n.
Cu circa 1300 de ani î.e.n. apar alte două așezări, fapt aprobat de obiectele găsite aici, mai ales vase din lut din epoca târzie a bronzului (sfârșitul mileniului II). Una dintre aceste localității se afla pe teritoriul fostei vetre din cartierul Bălții Noi . Aici, la suprafața solului se văd clar urme de locuințe vechi. Cealaltă așezare era situată la marginea orașului, în vecinătatea șoselei Bălți – Chișinău.
O nouă așezare umană este întemeiată prin anul 400 î.e.n, fiind părăsită în jurul anului 200 î. Hr, probabil din cauza invaziei triburilor germanice ale bastranilor. Pe vatra așezării date au fost descoperite obiecte casnice, mai ales vase de lut, tipice pentru epoca timpuri a fierului.
În perioada romană pe aceste meleaguri erau 5 sate, care au existat până la invazia hunilor din anul 376 e.n., când au fost devastate și arse. Pe vetrele acestor sate au fost descoperite obiecte casnice, mai ales vase din lut din epoca romană. Pe teritoriului orașului au fost găsite și 16 monede din argint, bătute la Roma în anii 138 – 161 e.n.
Popoarele nomade care s-au perindat pe aici au lăsat movile funerare, numit și gorgane. În împrejmuirile orașului sunt înregistrate 18 gorgane străvechi, luate sub ocrotirea statului. Cu cât persoana decedată era mai importantă, cu atât movila era mai înaltă.
Primul val al migrațiunilor cuprinde secolele VI – VII. Stepa bălțeană a fost afectată numai de avari în jurul anului 408 e.n. În cel de-al doilea val participă maghiarii (sec. IX), iar către sec. al XIII – tătarii. Cât privește marea invazie tătaro-mongolă, apoi ea afectează prioritar Bucovina și se infiltrează în direcția Panoniei, Severinului și Câmpiei Române. Situația se modifică după întemeierea Hanatului din Crimeea. Din acest moment teritoriul bălțean este afectat de tătarii nogai în calitate de aliați ai otomanilor.
Sunt fără argumente științifice afirmația că în secolele VII – IX pe teritoriul actualului Bălți ar fi locuit triburile slave ale tiverților și că ar fi fost sub jurisdicția cnezatului Haliciano-Volân sau Rusiei Kievene. În regiunea stepei bălțene elementul autohton daco-roman a predominat mereu, iar popoarele migratoare au părăsit teritoriul sau au fost asimilați.
Atestarea localității 190px|right|thumb|Alexandru cel Bun, frescă de la Mănăstirea Neamț Majoritatea autorilor preocupați de istoria veche a Bălțiului au vehiculat numele principese poloneze Ringala de Mazovia (Mazovețki), care ar fi stat la temelia înființării orașului în anul 1421. Însă sursele de epocă nu confirmă acest lucru, cu atât mai mult că o astfel de așezare nu exista la confluența dintre râurilor Răut și Răuțel. Topicul Bălți în calitate de „loc de sat” și „sat” intră în limbajul actelor prin secolele XVI – XVII ca urmare a remanierilor teritorial-administrative din timpul domniei lui Alexandru Lăpușneanu și Petru Șchiopul Marșalcovschi, Teo-Teodor. Geneza municipiului Bălți: Concept urbanistic și prima atestare, 2009, p. 16..
Mitul principesei Ringala de Mazovia Ringala de Mazovia se căsătorește în anul 1418 cu domnitorul Alexandru cel Bun. Ringala era sora lui Vitold și vara lui Vladislav Iaghello, văduva lui Henrik Seimovici (zis și Henrik de Mazovia, de unde provine și numele de Mazovia, Mazovețki). Însă căsătoria s-a destrămat subit. Oficial, soții au divorțat din motive religioase. Dar principala cauză a divorțului au fost intrigile de la curte. Regele polonez Vladislav al II-lea și ducele Vitold doreau să înlăture pe Alexandru cel Bun. În semn de respect, Alexandru cel Bun i-a dăruit Ringalei domenii cu multe sate. Într-un act domnesc din 13 decembrie 1421, care întărește cedarea unor posesiuni ducesei Ringala, se menționează că domnitorul îi oferă orașele Siret și Volhoveț (în prezent denumit Volovăț) și unele sate din apropiere și „locuri pustii” Маршалковски, Тео-Теодор; Сурду, Владимир. Когда на самом деле основаны Бельцы? СП, N 16, 19 апреля 2007, с. 51.. Autorii afirmă că sub cuvintele „locuri pustii” s-ar presupune teritoriul viitorului oraș. Totuși, actul dat nu face nicio aluzie la Bălți, care ar fi fost donat principesei Ringala Marșalcovschi, Teo-Teodor. Geneza municipiului Bălți: Concept urbanistic și prima atestare, 2009, p. 17..
Localitățile menționate în actul domnesc, Siret și Volhoveț, se află la o distanță considerabilă față de locul de confluență a râurilor Răut și Răuțel. Aceste așezări sunt situate în partea dreaptă a râului Prut, în actualul județ Suceava . Selecta doamnă nu ar fi dorit să valorifice un teritoriul nepopulat, în a cea vreme, și absolut necunoscut. Dar și nu ar fi convenabil să administreze o moșie atât de întinsă sau fărâmițată Marșalcovschi, Teo-Teodor. Geneza municipiului Bălți: Concept urbanistic și prima atestare, 2009, p. 18..
În calitate de argument suplimentar au fost luate și notele de călătorie a cavalerului și diplomatului francez Guillebert de Lannoy . În 1421, Guillebert de Lannoy a călătorit din Polonia în Imperiul Otoman prin Moldova și Crimeea. În consemnările sale Lannoy descrie și vizita de la principesă: „... de lá me partis et m’em alay á une ville en Russie, nommé Belfz, devers la ducesse de la Mosoeu, qui me fist honneur et m’envoya á mon hostel plusieurs maniure de vivres, et estoit soeur au roy de Poulane...”Marșalcovschi, Teo-Teodor. Geneza municipiului Bălți: Concept urbanistic și prima atestare, 2009, p. 19. La mijlocul secolului al XIX-lea, F. Brun a tradus fragmentul în limba rusăМаршалковски, Тео-Теодор; Сурду, Владимир. Когда на самом деле основаны Бельцы? СП, N 17, 25 апреля 2007, с. 51.: „... оттуда я отправился въ другой городъ въ Россіи, называемый Бъльцы, къ герцогини Мазовецкой, которая меня приняла съ почестью и прислала въ мою квартиру разного рода припасовъ...” În română, traducerea lui Brun este astfel: ... de acolo m-am îndepărtat spre alt oraș din Rusia, numit Bălți (rus: Bel'țî), la ducesa Mazovețki, care m-a primit cu onoruri și mi-a trimis în apartament diverse delicatese... În primul rând, interpretarea toponimului Belfz, care nici fonetic, nici morfologic nu se asociază cu toponimul Bălți, este eronată. De menționat că Brun s-a axat pe “asemănarea” fonetică superficială a denumirilor orașelor în limba rusă: Belfz și Bel'țî (Бълфз / Бъльцы). Totuși, semnul moale după litera l, „ь” (transliterat prin [ ' ]), în topicul Belfz nu există, nici îmbinarea „fz” și „ц” + „ы” (ț+î) nu corelează. În mod normal, sunetul „ц” (ț) ar avea alternativă în grupul limbilor romanice combinarea consoanelor „tz” și nu „fz”Marșalcovschi, Teo-Teodor. Geneza municipiului Bălți: Concept urbanistic și prima atestare, 2009, p. 19 - 20..
În al doilea rând, Guillebert de Lannoy scrie că rezidența Ringalei se afla într-un oraș din Rusia. În acest context, nu poate fi vorba de Bălți deoarece el a fost anexat de către Rusia abia în 1812, împreună teritoriul dintre Prut și Nistru, denumit ulterior Basarabia . Până atunci el niciodată nu a fost partea a Rusiei sau a unui cnezat rus Marșalcovschi, Teo-Teodor. Geneza municipiului Bălți: Concept urbanistic și prima atestare, 2009, p. 8..
De fapt, Lannoy menționează orașul Belz care pe atunci făcea parte din Polonia, iar în prezent se află în Ucraina . Probabil, Belzul este caracterizat ca un oraș rusesc deoarece a făcut partea din Rusia Kieveană, apoi din Cnezatul Galiției-Volînia până la sfârșitul secolului al XIV-lea. La Belz, Ringala s-a întors după părăsirea Moldovei. Foarte bine se pot observa similitudinile și diferențele dintre cele trei toponime Belfz în raport cu Belz și Bel'țî. Este evident că denumirea de Belfz, menționat de Lannoy, corespunde actualului oraș Belz.
Eroarea în traducerea de către F. Brun a notelor lui Guillebert de Lannoy, precum că cel din urmă ar fi vizitat-o pe principesa Ringala la Bălți (Belfz), a permis interpretarea greșită a Actului domnesc din 1421. Din cele relatate, reiese că Ringala și Lannoy nu au nimic în comun cu istoria orașului Bălți. Afirmația precum că la confluența Răuțelului cu Răut ar fi existat în jurul anului 1421 o localitatea nu are dovezi documentare.
Prima atestare documentară