Invazia insulei Tulagi, la și , a făcut parte din Operațiunea Mo, strategia Imperiulul Japonez din Pacificul de Sud și Sud-Vest în 1942. Planul cerea ca Marina Imperială Japoneză să captureze Tulagi și insulele dimprejurul ei aflate în protectoratul Solomon. Scopul ocupației Insulei Tulagi de către japonezi trebuia să acopere flancul, să ofere susținere de recunoaștere pentru forțele japoneze care înaintau către Port Moresby în Noua Guinee, să ofere profunzime defensivă pentru baza japoneză din Rabaul, și să servească drept bază pentru forțele japoneze în scopul de a amenința și a bloca rutele de comunicare și aprovizionare dinspre Statele Unite și către Australia și Noua Zeelandă.
În lipsa mijloacelor necesare pentru a rezista cu succes în fața ofensivei japoneze în Insulele Solomon, comisarul britanic din Insulele Solomon și cei câțiva soldați australieni asignați pentru defensiva insulei Tulagi au evacuat insula chiar înainte ca forțele japoneze să sosească la 3 mai. A doua zi însă, o forță condusă de un portavion american aflat în drum spre o misiune de a opune rezistență forțelor japoneze care înaintau spre Port Moresby (ce a avut ca rezultat Bătălia din Marea Coralilor) a lansat un atac aerian asupra forței de debarcare japoneze din Tulagi, distrugând și avariind mai multe vase și avioane japoneze implicate în operațiunea de debarcare. Cu toate acestea, soldații japonezi au reușit să ocupe Tulagi și au demarat construcția unei mici baze navale.
În lunile care au urmat, japonezii au înființat o bază de realimentare navală, comunicații și recunoaștere aeriană marină la Tulagi și pe insulițele Gavutu și Tanambogo din apropiere și, în iulie 1942, au început să construiască un aerodrom mare pe Guadalcanal. Activitățile japonezilor de pe Tulagi și Guadalcanal au fost observate de avioanele de recunoaștere ale Aliaților, precum și de personalul pazei de coaste australiene staționat în zonă. Deoarece aceste activități amenințau liniile de aprovizionare și comunicație ale Aliaților în Pacificul de Sud, forțele aliate au contraatacat cu debarcări pe Guadalcanal și Tulagi la 7 august 1942, inițiind campania Guadalcanal și mai multe serii de bătălii navale, aeriene și terestre între forțele aliate și cele japoneze care, împreună cu campania din Noua Guinee, aveau să hotărască cursul războiului în Pacificul de Sud.
Context La 7 decembrie 1941, japonezii au atacat flota americană din Pacific aflată la Pearl Harbor, Hawaii. Atacul a avariat grav majoritatea navelor de luptă americane din Flota Pacificului și a dus la declanșarea oficială a războiului între cele două țări. Liderii japonezi au căutat, prin declanșarea acestui război, să neutralizeze flota americană, să cucerească insule bogate în resurse naturale și baze militare necesare pentru a-și apăra întinsul imperiu. La scurt timp după aceea, și alte țări, inclusiv Regatul Unit, Australia și Noua Zeelandă s-au alăturat Statelor Unite ca aliați în războiul contra Japoniei. După cum arată „Ordinul Secret Numărul Unu” al Flotei Combinate a Marinei Japoneze, datat 1 noiembrie 1941, obiectivul campaniilor inițiale ale Japoniei în războiul ce urma erau: „(îndepărtarea) forței britanice și americane din Indiile Olandeze și din Filipine, înființarea unei politici de autonomie și independență economică.”Parker, A Priceless Advantage, p. 3. Pentru susținerea acestor obiective, în primele luni ale lui 1942, forțele japoneze au atacat și au cucerit Filipinele, Tailanda, Malaya, Singapore, Indiile Orientale Olandeze, Insula Wake, New Britain, Insulele Gilbert și Guamul.Murray, War to be Won, p. 169–195
Viceamiralul Shigeyoshi Inoue, comandantul Flotei 4 japoneze (denumită și „Forța Mărilor Sudului”) formată din mare parte din unitățile naval din zona Pacificului de Sud, susținea că trebuie cucerite Lae, Salamaua și Port Moresby din New Guinea și Tulagi din Insulele Solomon. Inoue credea că prin cucerirea și controlarea acestor puncte se va obține mai multă siguranță pentru bazele japoneze majore de la Rabaul, New Britain. Statul Major Naval japonez i-a acceptat argumentele lui Inoue și a început să plănuiască noi operațiuni, folosind aceste poziții ca baze de suport, pentru a cuceri Nauru, Insula Banaba, Noua Caledonie, Fiji și Samoa și să taie liniile de aprovizionare dintre Australia și Statele Unite, cu scopul de a reduce sau de a elimina Australia ca amenințare pentru pozițiile japoneze din Pacificul de Sud.Parker, A Priceless Advantage, p. 5 și Frank, Guadalcanal, p. 21–22.
Armata Imperială Japoneză a susținut ideea de a cuceri Port Moresby iar în aprilie 1942, împreună cu Marina Japoneză, a dezvoltat un plan de atac intitulat „Operațiunea Mo”. Planul includea cucerirea micii insule Tulagi, din sudul arhipelagului Solomon, unde urma să fie înființată o bază de hidroavioane în scopul unor potențiale operațiuni aeriene împotriva teritoriilor și forțelor aliaților din Pacificul de Sud. Deși amiralul japonez Isoroku Yamamoto, comandantul Flotei Combinate, plănuia și el în același timp o operațiune prin care spera să atragă Flota Pacificului a Marinei americane într-o ambuscadă decisivă în Pacificul central, el a detașat unele din vasele mai mari pentru a susține operațiunea Mo și l-a pus pe Inoue în fruntea părții navale a operațiunii.Jersey, Hell's Islands, p. 57.
thumb|left|Oceanul Pacific în 1942. Linia roşie arată teritoriul inclus la acea vreme în Imperiul Japonez. Guadalcanal și Tulagi sunt în partea central-sudică a hărții. O forță mare, constând din două portavioane grele, un portavion ușor, un portavion cu hidroavioane, nouă crucișătoare și 13 distrugătoare, împărțită în mai multe grupuri, urma să păzească convoiul de invazie a orașului Port Moresby și să atace orice vase aliate ce s-ar fi apropiat cu scopul de a opri invazia. Forța de invazie din Tulagi, formată din distrugătoarele și , vasele de transport și minare și , vasele de deminare Wa #1, Wa #2 și transportoarele Hagoromo Maru, Noshiro Maru #2, Tama Maru și Azumasan Maru, vasele antisubmarin Toshi Maru #3 și Tama Maru #8 comandate de contraamiralul Kiyohide Shima (vasul-amiral fiind Okinoshima), au plecat de la Rabaul la 30 aprilie și s-a îndreptat către Insulele Solomon. Contraamiralul Aritomo Gotō furniza acoperirea aeriană pentru invazia insulei Tulagi cu Grupul de Acoperire de pe portavionul ușor (), patru crucișătoare și un distrugător aflate la vest de centrul arhipelagului Solomon. O forță de acoperire separată (denumită uneori Grupul de Suport Tulagi), comandată de contraamiralul Kuninori Marumo formată din două crucișătoare ușoare, vasul de hidroavioane , și trei canoniere s-a alăturat și ea Grupului de Acoperire ce susținea invazia insulei Tulagi. Odată ce Tulagi a fost asigurată la 3 sau 4 mai, Grupul de Acoperire și Forța de Acoperire au fost repoziționate pentru a susține operațiunile de la Port Moresby.Lord, p. 13; Jersey, pp. 58–60; Dull, pp. 122–124; Lundstrom, p. 143; Bullard, p. 56.Gill, Royal Australian Navy, p. 42.
La acea vreme, Tulagi era capitala protectoratului britanic al Insulelor Solomon, care conținea toate insulele din arhipelag cu excepția insulelor Bougainville și Buka. William Sydney Marchant, comisarul britanic al Insulelor Solomons și comandant al forțelor locale de apărare — descris de istoricul Walter Lord ca fiind „un englez vârstnic dezorientat” — a coordonat evacuarea în Australia a majorității civililor albi în februarie 1942. Marchant s-a refugiat și el în Malaita în luna următoare.Jersey, Hell's Islands, p. 13, Lord, Lonely Vigil, p. 2–5, 9.
Singurele forțe armate aliate de pe Tulagi erau 24 de soldați ai trupelor australiene de comando, sub comanda căpitanului A. L. Goode, și circa 25 de membri ai Escadrilei 11 a Forțelor Aeriene Regale Australiene, conduse de R. B. Peagam, ce lucrau la o bază aeriană de hidroavioane de la Gavutu-Tanambogo cu patru hidroavioane de patrulare PBY Catalina.McCarthy, South-West Pacific Area, p. 63, and Frank, Guadalcanal, p. 28. Trei paznici de coastă aliați se aflau și ei în apropiere, pe insula Guadalcanal. Misiunea lor era cea de a raporta orice mișcare a inamicului sau orice activitate suspectă pe care ar fi observat-o în apropierea posturilor lor. Crezând că ar putea preveni executarea lor pentru spionaj, toți acești paznici erau înrolați ca ofițeri navali în rezervă ai Marinei Australiene, și se aflau sub comanda locotenent-comandorului Eric Feldt, aflat la Townsville, Australia.Lord, Lonely Vigil, p. 6–7.
thumb|right|Hartă a insulelor Guadalcanal şi Tulagi (centru, sus, lângă Insula Florida) așa cum apărea zona în 1942. De-a lungul lunii aprilie, japonezii au efectuat raiduri „sporadice” de bombardament asupra insulei Tulagi cu avioane de la Rabaul, bombardamente ce au produs pagube cel mult minore. Paznicii de coastă de pe Guadalcanal reușeau de obicei să transmită prin radio din timp avertismente pentru trupele australiene de pe Tulagi, dar soldații nu aveau arme suficient de mari (trei mitraliere Vickers și o mitralieră ușoară Bren) pentru a pune serios în pericol bombardierele japoneze. La 25 aprilie, Tulagi a fost bombardat de opt avioane japoneze. Raiduri similare au avut loc zilnic în săptămâna ce a urmat, unul din raiduri, la 1 mai, avariind grav unul din avioanele Catalina de la Gavutu. Restul avioanelor au fost evacuate în aceeași zi.McCarthy, South-West Pacific Area, p. 80 și Lord, Lonely Vigil, p. 10–11, Jersey, Hell's Islands, p. 24. Primul bombardament japonez al insulei Tulagi a avut loc la 22 ianuarie 1942 cu un singur avion; frecvența și intensitatea lor a crescut în următoarele luni. Avionul Catalina avariat la 1 mai a fost tractat la Aola pe Guadalcanal unde Martin Clemens l-a distrus apoi pentru a împiedica căderea lui în mâinile japonezilor.
Personalul australian al serviciului de informații descifrase mare parte din planurile japonezilor pentru operațiunea Mo în urma interceptării comunicațiilor radio de către centrele de informații radio de la Melbourne, Australia și de la Pearl Harbor, Hawaii.Parker, A Priceless Advantage, p. 11. Pe baza acestor informații, la 22 aprilie, amiralul american Chester Nimitz, aflat la Pearl Harbor, a îndreptat forțele aliate către Marea Coralilor pentru a opri operațiunea japoneză Mo. La 27 aprilie, Task Force 17 de pe portavionul american , sub comanda viceamiralului Frank Jack Fletcher, a plecat de pe Tonga și i s-a alăturat Task Force 11 (TF11) de pe portavionul , la nord-vest de Noua Caledonie la 1 mai. În aceeași zi, Fletcher a detașat TF11 pentru realimentare, așteptându-se să se alăture lui Lexington și escortei sale la 4 mai într-o poziție predeterminată din Marea Coralilor.Cressman, p. 83–86; Lundstrom, pp. 141–145.
Debarcările și atacurile aeriene thumb|left|Harta bătăliei din Marea Coralilor, 3–9 mai 1942. Acțiunile ce implică debarcări japoneze și atacurile aeriene ale lui Yorktown de la Tulagi sunt vizibile în partea nord-estică.