250px|right|thumb|Quinarius emis de Republica Romană, avers: V (simbolul monedei Quinarius), în spatele capului zeiței Roma, privind spre dreapta; revers: Dioscurii (Castor și Pollux), călare, spre dreapta. 250px|right|thumb|Quinarius emis de împăratul AllectusAllectus (d. 296) a fost un împărat uzurpator roman în Britannia și în nordul Galiei, din anul 293 până în anul 296.; avers: IMP C ALLECTVS P F AVG, coroană radială, bust spre dreapta, platoșă; revers: V-I-RTVS AVG, galeră spre stânga; QC în exergă. Monetăria din Camulodunum, în Britannia Quinariul / / este o mică monedă romană de argint, creată în anul 211 î.Hr., odată cu denarul, pentru a se finanța Al Doilea Război Punic.

Valoarea sa era de ½ denar, 2 sesterți sau 5 ași. Simbolurile lor erau V sau Q. Emiterea acestei monede a fost foarte sporadică în timpul Republicii (anii 101, 99-97, 43-42, 39 și 29), precum și în timpul Imperiului.

Au avut o mare circulație în Galia. Moneda a fost apoi produsă, din când în când, până în secolul al III-lea d.Hr.

Quinariul face parte din noul sistem monetar roman, care a înlocuit cuprul ca standard monetar (As) cu argintul.

Iată tabelul cu echivalențele dintre diferite monede romane:

Echivalențe între monede romane Denarius Quinarius Sestertius As Metal Denarius (simbol X) 1 2 4 10 16px|Argint Quinarius (simbol V sau Q) 1/2 1 2 5 16px|Argint Sestertius (simbol IIS / HS)Simbolul IIS sau HS reprezintă: II ași și S(emis), „semi+as” = „jumătate de as”. Un seterț valorează deci 2½ ași. 1/4 1/2 1 2,5 16px|Argint As (simbol I) 1/10 1/5 2/5 1 16px|Bronz

Alte valori Termenul de quinarius aureus e folosit pentru a indica jumătate de aureu, care valora 12,5 denari; (un aureus valora 25 de denari). Totuși, această sintagmă nu este găsită în textele antice.

Bibliografie Ioan Oprea, Carmen-Gabriela Pamfil, Rodica Radu, Victoria Zăstroiu, Noul dicționar universal al limbii române, Ediția a doua, Editura Litera Internațional, București - Chișinău, 2007. ISBN 978-973-675-307-7 Albert Dauzat, Jean Dubois, Henri Mitterand, Nouveau dictionnaire étymologique et historique par..., quatrième édition revue et corrigée, Librairie Larousse, Paris, 1977. ISBN 2-03-020210-X G. Guțiu, Dicționar latin-român, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1983. Michel Christol, Daniel Nony, Rome et son empire, des origines aux invasions barbares, Hachette, collection HU, 2003, ISBN 2011455421 Victor Buescu, Denário, in „Enciclopédia Verbo Luso-Brasileira da Cultura, Edição Século XXI”, Volume VIII, Editorial Verbo, Braga, Fevereiro de 1999

Note

Vezi și Antoninianus Aureus Denar Sesterț Monedă Numismatică

Categorie:Monede romane Categorie:Monedă învechită în Europa Categorie:Roma antică Categorie:Economia Romei antice