Originea africană recentă a oamenilor moderni este în paleoantropologie modelul principal care descrie originea și dispersarea timpurie a omului modern anatomic. Teoria este adesea numită în presa populară modelul „Out-of-Africa” (nume ce face referință la filmul american Out of Africa, realizat de Sydney Pollack în 1985 după romanului autobiografic Ferma africană al scriitoarei daneze Karen Blixen) și este cunoscută în mediul universitar ca ipoteza originii unice recente (recent single-origin hypothesis), ipoteza înlocuirii (replacement hypothesis) și modelul originii africane recente (recent African origin model). Ipoteza ce presupune că oamenii au o singură origine (monogeneza) a fost publicată de Charles Darwin în Descendența omului (1871).
Conceptul a fost speculativ până în anii 1980, când a fost confirmat de studiul ADN-ului mitocondrial al indivizilor trăind în zilele noastre, coroborat cu dovezi bazate pe antropologia fizică a speciilor arhaice. Conform dovezilor genetice și paleontologice, Homo sapiens arhaic a evoluat către omul modern anatomic numai în Africa, între 200.000 și 100.000 de ani în urmă, o ramură a acestei populații părăsind Africa acum aproximativ 60.000 de ani și, în timp, înlocuind populațiile anterioare de hominide, cum ar fi Homo neanderthalensis și Homo erectus. Originea recentă unică a omului modern în Africa de Est este poziția consensuală general acceptată de comunitatea științifică.
Cu toate acestea, secvențierea completă recentă a genomului omului de Neanderthal sugerează că neandertalienii și unii oameni moderni împărtășesc un fond genetic comun ancestral. Autorii studiului sugerează că descoperirile lor sunt compatibile cu prezența, în unele populații, de până la 4% din genomul neandertalienilor. De asemenea, studiul sugerează că pot exista și alte motive pentru care oamenii actuali și neanderthalienii împărtășesc un fond genetic comun. Ipoteza concurentă este cea a originii multiregionale a oamenilor moderni. Cercetători ce susțin această ipoteză consideră că migrația originală Out-of-Africa a fost cu mult mai precoce, la două milioane de ani în urmă, și că în acest caz cel care a migrat a fost Homo erectus și nu Homo sapiens.
Istoria teoriei miniatura|Istoria Teoriei. Originea africană recentă a oamenilor moderni. Odată cu dezvoltarea antropologiei în secolul al XIX-lea, dezacorduri au apărut între oamenii de știință cu privire la diferitele teorii referitoare la evoluția umană. În timp ce unii dintre aceștia, cum ar fi Johann Friedrich Blumenbach și James Cowles Pritchard, apreciau că diferitele rase umane sunt varietăți ce au o ascendență comună, adversarii lor, cum ar fi Louis Agassiz și Josiah C. Nott, susțineau poligenismul, fie ca o dezvoltare separată a raselor umane ca specii diferite, fie ca o dezvoltare de specii distincte prin evoluția unor specii de maimuțe, fără nici un strămoș comun.
Charles Darwin a fost printre primii care a propus o descendență comună a organismelor vii și care a sugerat că toți oamenii au strămoși comuni care au trăit în Africa. În cartea Descendența Omului (Descent of Man), el a emis ipoteza că oamenii se trag din maimuțe ce aveau încă un creier mic, dar care se deplasau în poziție verticală, eliberându-și astfel mâinile pentru utilizări ce au favorizat dezvoltarea inteligenței. Mai mult, el era convins că aceste maimuțe au trăit în Africa:
Prezicerea sa a fost perspicace, deoarece la acel moment, în 1871, nu existau practic fosile disponibile aparținând vechilor hominizii. Aproape cincizeci de ani mai târziu, ipoteza lui Darwin a fost confirmată atunci când antropologii au început să descopere în mai multe zone din Africa numeroase fosile de hominizi cu creier mic. Concepțiile din antropologie au pivotat pe la mijlocul secolului 20 în favoarea monogenismului. Totuși, susținători izolați ai poligenismului au mai existat și după mijlocul secolul 20, cum ar fi Carleton Coon, care a emis în 1962 ipoteza că specia Homo sapiens ar fi evoluat din Homo erectus în cinci locuri separate în cinci momente diferite.<ref>Jackson Jr., John P. (2001). "In Ways Unacademical": The Reception of Carleton S. Coon's The Origin of Races , University of Colorado</ref> „Originea africană recentă” a omului modern înseamnă „origine unică” (monogenism) și a fost folosit, în diverse contexte, ca antonim al termenului de poligenism.
Odată cu apariția arheogeneticii în anii 1990, oamenii de știință au reușit să dateze migrația „Out-of-Africa” cu o anumită precizie. În anul 2000, secvența ADN-ul mitocondrial (ADNmt) al fosilei „Omul din Mungo” (Mungo Man) din Australia a fost publicată. Aceste rezultate, ce au fost ulterior puse la îndoială au fost însă susținute de către W. James Peacock, șeful echipei care a secvențiat ADN-ul mitocondrial al „Omului din Mungo”.
Întrebarea dacă există o moștenire în fondul genetic al Homo sapiens provenind de la alte subspecii tipologice (nu de facto) de Homo este încă dezbătută.
Homo sapiens arhaic Omul modern din punct de vedere anatomic își are originea în Africa aproximativ 250.000 de ani în urmă. Tendința la mărirea volumului cranian și elaborarea de unelte de piatră (tehnologia acheuleană) care au avut loc între aproximativ 400.000 de ani în urmă și a doua perioadă interglaciare în Pleistocenului Mijlociu (aproximativ 250.000 de ani în urmă) oferă dovezi în favoarea unei tranziții de la Homo erectus la Homo sapiens. [Citare ] Conform modelului originii africane recente, migrația în interiorul și în afara Africii a înlocuit în cele din urmă populațiile de Homo erectus dispersate anterior.Homo sapiens idaltu, ale cărui fosile au fost găsit la Middle Awash din Etiopia, a trăit acum aproximativ 160.000 de ani. Este cel mai vechi om modern din punct de vedere anatomic cunoscut și este clasificat ca o subspecie disparută. Fosile aparținând lui Homo sapiens arhaic au fost găsite în peștera Qafzeh din Israel și au fost datate la aproximativ 80.000 - 100.000 de ani în urmă. Cu toate acestea, acești oameni fie că au dispărut ori s-au retras spre Africa acum 70.000 - 80.000 de ani în urmă, fie au fost înlocuiți de oamenii de Neanderthal ce s-au refugiat spre sud părăsind regiunile reci ale Europei în timpul epocii glaciare. Hua Liu et al., analizând markeri microsateliți autozomali, datează la aproximativ 56.000 ± 5.700 ani în urmă ADN-ul mitocondrial fosil (de verificat în articol căci markeri autozomali și ADNmt !). Ei interpretează fosilele omului modern timpuriu din peștera Qafzeh ca fiind o ramură timpurie izolată, care ulterior s-a retras înapoi în Africa.
Toate celelalte fosile de om modern găsite în afara Africii au fost datate la perioade mai recente. Cele mai vechi fosile bine datate găsite în afara Africii sunt cele de la Lacul Mungo (Lake Mungo), Australia, ce au fost datate la aproximativ 42.000 ani în urmă. Fosilele din peștera Tianyuan din regiunea Liujiang (China) sunt datate în perioada 38.000 și 42.000 de ani în urmă de unii cercetători. Ele sunt cele mai similare din punct de vedere morfologic cu omul fosil din Minatogawa (Minatogawa Man) descoperit pe insula Okinawa din Japonia, om modern din punct de vedere anatomic ale cărui fosile au fost datate între 17.000 și 19.000 de ani în urmă.
Ipoteza răspândirii tardive în afara Africii a omului anatomic modern este contrazisă de rezultatele obținute de un alt grup de cercetători care datează fosilele omului din Liujang la aproximativ 111.000 - 139.000 ani în urmă.
Începând cu aproximativ 100.000 de ani încep să apară dovezi ce demonstrează o tehnologie sofisticată și prezența preocupărilor artistice, iar cu 50.000 de ani în urmă comportamentul modern al speciei umane devine evident. Instrumentele de piatră arată prezența de modele care sunt reproduse sau duplicate cu mai multă precizie, în timp ce instrumentele din os și corn de cerb își fac apariția pentru prima dată.
Reconstituirea genetică Două regiuni ale genomului uman sunt utile în descifrarea istoriei umane, ADN-ul mitocondrial și cromozomul Y, singurele regiuni ale ale genomului care transmise intacte și nu sunt recombinate de mecanismele evolutive care generează diversitatea la fiecare nouă generație. Conform ipotezei, toți oamenii astăzi în viață au moștenit același genom mitocondrial de la o ipotetică femeie care a trăit în Africa cu circa 160.000 de ani în urmă, femeie numită cel mai recent stămoș matrilinear comun sau, în mod alegoric, Eva mitocondrială. Toți bărbații din zilele noastre au moștenit cromozomul Y de la un bărbat ipotetic care a trăit acum 60.000 de ani, probabil în Africa numit cel mai recent stămoș patrilinear comun sau Adam cu cromozomul Y. Ipoteza actuală, bazată pe compararea autozomilor cu cromozomii sexuali, este că un număr mai mare de bărbați decât de femei a participat la exodul care a condus populația umană arhaică în afara Africii.
ADN-ul mitocondrial thumb|right|250px|Filogenia simplificată a haplogrupurilor mitocondriale. Haplogrupurile L0, L1, L2 și L3 sunt, în mare parte, limitate la populația africană iar haplogrupurile M și N caracterizează populația umană din afara Africii. thumb|right|350px|Un model al migrațiilor umane bazat pe analiza ADN-ului mitocondrial Prima linie care s-a ramificat de la Eva mitocondrială este haplogroupul L0. Acest haplogroup se găsește în proporții mari în populațiile San din Africa de Sud, Sandawe din Africa de Est și pigmeii Mbuti din Congo. Aceste grupuri s-au ramificate în etapa precoce de evoluție a umanității și de atunci au rămas relativ izolate genetic. Haplogrupurile L1, L2 și L3 au derivat din macrohaplogrupul L1-6 și sunt în mare parte limitate la populația africană. Macrohaplogrupurile M și N, linii ce caracterizează populația umană din afara Africii, au derivat din haplogrupul L3.
ADN-ul cromozomului Y Mutațiile ce definesc macrohaplogroupul CT (toate haplogrupurile cromozomului Y cu excepția haplogrupurilor A și B) sunt anterioare migrației Out-of-Africa. Macrohaplogroupul DE, ce derivă din macrohaplogroupul CT, are o distribuție limitată la Africa. Mutațiile care disting haplogroupul C de toate celelalte haplogrupuri derivate din macrohaplogrupul CR au apărut cu aproximativ 60.000 de ani în urmă, la scurt timp după prima migrației în afara Africii. Haplogroupul F a apărut cu aproximativ 45.000 de ani în urmă, fie în Africa de Nord (caz în care ar indica un al doilea val de migrație în afara Africii) sau în Asia de Sud. Mai mult de 90% dintre bărbații care nu sunt nativi din Africa sunt descendenți direcți pe linie masculină ai primilor purtători ai haplogroupului F. Analiza genomului