Fotbal Club Progresul București, cunoscut sub numele de Progresul București, sau pe scurt Progresul, a fost un club de fotbal profesionist din București, România. Clubul, asociat istoric cu Banca Națională a României (de unde și porecla bancarii), a obținut de-a lungul timpului rezultate meritorii: a ajuns pe locul 2 în Campionatul Național (în 1995-1996, 1996-1997 și 2001-2002) și a câștigat Cupa României, în sezonul 1959-1960. Echipa nu a fost la fel de populară ca cele trei mari echipe din București: Steaua, Dinamo și Rapid, însă lipsa sprijinului din partea regimului comunist a asigurat simpatia multor susținători, o mare parte dintre aceștia fiind actori, artiști și oameni din mica burghezie, elita Bucureștiului. Echipa Progresul Bucuresti s-a retras din campionatul 2008-2009, în retur (la acea dată evolua în liga a II-a), nefiind programată din cauza datoriilor.
Cronologia numelui thumb|FC Național
După cel de-al doilea război mondial vechea organizație s-a transformat în club sportiv, purtând mai multe denumiri. Același lucru s-a întâmplat și la echipa de fotbal, care din prima jumătate a secolului al XX-lea și până spre sfârșitul mileniului și-a schimbat numele de mai multe ori:
1944-1948, BNR București; 1949-1952 Spartac Banca RPR; 1953 Spartac Finanțe Bănci; 1954-1957 Progresul Finanțe Bănci; 1958-1977 Progresul București; 1978-1988 Progresul Vulcan București; 1988-1989 Progresul Energia București; 1989-1991 Progresul Șoimii IMUC; 1991-1994 Progresul București; 1994 F.C. Național București; 2007 Progresul București.
Istorie
Începuturile
Cunoscută sub numele de „Parcul cu Platani”, actuala bază sportivă din Cotroceni a fost donată prin decret domnesc, în decembrie 1865, de însuși Domnitorul Alexandru Ioan Cuza, primei grupări cu caracter sportiv din România, „Societatea de Dare de Semn”. Din anul 1867, această asociație și-a extins activitatea modificându-și denumirea în „Societatea Centrală Română de Arme, Gimnastică și Dare de Semn”. Cu trecerea anilor, vechiul parc și-a schimbat înfățișarea. Astfel, în anul 1939 a fost amenajat Ștrandul Izvor, mai apoi, în 1949, stadionul de fotbal, tabloul fiind completat de arena de tenis (6000 de locuri), în 1975. Treptat, au mai apărut și alte construcții, dintre care cea mai importantă pentru desfășurarea activităților sportive a fost „Sala de Jocuri”.
Progresul a luat ființă la 10 mai 1944, la Govora și Rășinari. Bombardamentele efectuate de aviația americană asupra Bucureștilor la 4 aprilie 1944 au determinat conducerea Băncii Naționale a României să schimbe domiciliul Serviciului de Fabricare a Biletelor Bancare. Atunci, la inițiativa domnilor Traian Pătrașcu și Nicolae Pop, un grup de tipografi au pus bazele echipei BNR București, predecesoare legitimă a actualei Progresul. Oficial însă, BNR București a fost înscrisă în registrele FRF doi ani mai târziu, în 1946.
Primul deceniu în prima divizie (1956-1965)
1955 a fost primul an al echipei bancare pe prima scenă a fotbalului românesc și a coincis cu realizarea unei figuri frumoase. Abordând campionatul cu o suită de jucători pe atunci necunoscuți, în care figura doar un singur fotbalist consacrat, Titus Ozon, echipa a ocupat la sfârșitul campionatului un excelent loc 3. Progresul se afla la finele stagiunii pe podium, înaintea altor formații cu tradiție în prima divizie. Numele lui Titus Ozon este legat de toate succesele formației bleu-albastre din campionatele 1955, 1956 și 1957-1958, el fiind acela care a adus echipei mulți suporteri. Lotul Progresului la prima apariție în primul eșalon i-a inclus pe: Popovici, Gică Andrei, Bratu, Paraschiv, Soare, Colosi, Ciocea, Banciu, Cosma, Știrbei, Cacoveanu, Fusulan, Dragomir, Dobrescu, Crutiu, M. Smărăndescu, Tănase, Mihăilescu, E. Iordache. Antrenorul acelei echipe a fost Ioan Lupaș.
Perioada 1956-1960
În campionatul anului 1956, echipa nu s-a bucurat de succesul din precedenta ediție. Plecarea sau retragerea unor jucători precum: Gică Andrei, Bratu, Dragomir, Cacoveanu, Tănase, Fusulan și alții, a dus la o lipsă de omogenitate în echipă, care n-a ocupat decât locul 9 la finele campionatului. Spre sfârșitul anului, începe să se formeze o nouă echipă, formația anilor 1957-1958, una dintre cele mai mari din istoria clubului. Au venit Dinulescu, Caricaș, Oaidă și Penita Moldoveanu, care, alături de Mândru, Cojocaru, Soare, Nedelcu, Mișu Smărăndescu, Mateianu și Târcovnicu, au construit una dintre cele mai temute echipe din campionat. A fost o echipă angrenată în lupta pentru Cupă și campionat.
Titlul de campioană s-a jucat în ultimele etape ale returului, la Ploiești. Dacă Progresul ar fi terminat la egalitate cu Petrolul, ar fi ajuns campioană. Pierzând însă, după un meci dramatic, Progresul a terminat campionatul 1957-1958 pe locul 4, la un punct în urma primelor trei clasate: Petrolul, CCA și Știința Timișoara. Al doilea obiectiv propus s-a încheiat cu o altă decepție. După succesele consecutive cu: Metalul București (5-4), Farul Constanța (5-1), Rapid (2-0), și CS Oradea (4-0), echipa bancară a ajuns în finala Cupei împotriva Științei Timișoara, pe care o învinsese în campionat cu câteva zile înainte cu scorul neverosimil de 7-0. Cum în fotbal însă, nici un meci nu seamănă cu altul, echipa Progresului: Mândru - Dobrescu, Caricas, Ciubotaru - Ciocea, Știrbei - Oaidă, Smărăndescu, Ozon, Dinulescu, Penita Moldoveanu, s-a văzut condusă cu 1-0 în minutul 37, printr-un gol marcat de Cadariu. Dominarea cvasi-permanentă a echipei bleu-albastre n-a adus și modificarea așteptată a tabelei de marcaj. Așa s-a încheiat un alt episod important în istoria clubului.
Cele două șocuri consecutive din vara anului 1958 au lăsat urme în agrenajul echipei. Câțiva dintre jucătorii reprezentativi au părăsit echipa: mai întâi Ozon, apoi Moldoveanu, Dinulescu și Cojocaru. Pe de altă parte, au venit unii jucători noi: Maior, Nedelcu, Nicu Smărăndescu, Ioniță, Baboie, Mafteuță, Marin, Birn, Vasilescu. În 1958-1959 echipa a terminat pe locul 6 și a ajuns până în semifinalele Cupei României. Acolo a ratat șansa de a juca finala, pierzând meciul de la Baia Mare cu 2-1. A doua semifinală s-a desfășurat între Dinamo și Rapid (5-3), partidă în care Ozon s-a aflat la primul joc pentru echipa din Giulești, după o întrerupere de aproape un an a activității competiționale.
În sezonul 1959-1960, echipa s-a clasat pe locul 9, având o formație cu multe nume noi. Cu o formație care se baza pe axul internaționalilor Mândru, Caricas, Soare și Oaidă, la care se adăuga travaliul lui Mișu Smărăndescu și dorința de afirmare a tinerilor jucători, Progresul București a cucerit Cupa României, reușind o performanță deosebită: 15 goluri marcate și unul primit, eliminând pe CS Craiova (4-0), Steagul Rosu Brașov (4-0), CCA (3-1), Dinamo Bacău (2-0), și în finală pe Dinamo Obor (2-0), echipă care eliminase din competiție, printre alții, pe Rapid București. Finala jucată pe Stadionul Republicii, în fața unui stadion plin (30.000 de spectatori), între Progresul și Dinamo Obor, a fost dominată de echipa din Parcul cu Platani. Golurile întâlnirii au fost marcate în prima jumătate de oră de Oaidă și Soare. Iată formația care a adus prima cupă în Dr. Staicovici: Mândru - Nicu Smărăndescu, Caricaș, Soare - Ioniță, Maior - Oaidă, Mafteuță, Marin, Mișu Smărăndescu, Protopopescu.
Perioada 1960-1963 mini|Echipa din 1963 În ediția de campionat 1960-1961, echipa bancară a ocupat locul 9, ca și în precedenta ediție. În Cupă a ajuns până în sferturile de finală, unde a fost eliminată de Steaua. Alte nume noi apar în formație, dintre care cel mai reprezentativ jucător a fost Pașcanu. Ediția 1961-1962 înseamnă repetarea performanței din 1955: locul 3, după Dinamo și Petrolul, iar în Cupa României atingerea semifinalelor unde Progresul este eliminat de Rapid. Anul următor se clasează din nou pe locul 9, iar în Cupă se opresc tot în sferturi. Apar alte nume noi: Voinea, Colceriu, Stoicescu, Ioachim Popescu, Dumitru Popescu, Iancu. Ediția „bucureșteană” a campionatului 1963-1964 clasează echipa pe locul 4, în urma formațiilor Dinamo, Rapid și Steaua. În această perioadă a revenit la echipă Viorel Mateianu, care după câțiva ani în care a jucat la Știința Cluj și Steaua, ajungând să fie convocat la echipa națională, a revenit la echipa sa de suflet.
Două decenii de fluctuații între prima și a doua divizie mini|Echipa din 1966 Sezonul 1963-1964 a fost unul nefast pentru Progresul, în care echipa a retrogradat în ciuda faptului că avea în lot trei jucători titulari în prima reprezentativă a țării: Viorel Mateianu, Iancu și Dumitru Popescu. Alți doi jucători, Petre Mândru și Nicolae Oaidă erau selecționați în alte loturi naționale. Echipa a fost eliminată și în semifinalele Cupei României, de Știința Cluj, deși meciul se încheiase la egalitate, 2-2. Departajarea s-a făcut pe baza diferenței de vârstă, echipa bancară fiind cu aproximativ o lună mai bătrână decât formația adversă.
Cu un lot valoros, echipa era așteptată să revină în prima divizie. După o luptă strânsă cu Știința București, echipa a revenit în primul eșalon. Promovarea s-a decis în ultima etapă. Evoluau pe atunci la echipă: Viorel Mateianu, Petre Mândru, Nicolae Oaidă, Baboie, Unguroiu, Colceriu, Adrian Constantinescu, Victor Mafteuță.
Campionatul anilor 1966-1967 a însemnat o comportare contradictorie a echipei. După ce a început bine, conducând plutonul până în etapa cu numărul 8, echipa a ajuns la sfârșitul sezonului doar pe locul 10. Povestea s-a repetat și în finala Cupei României. După ce a eliminat în optimi pe Dinamo București, a urmat un meci nul la Timișoara, cu CFR, și campania s-a încheiat.
Sezonul următor a fost mai slab. În campionat Progresul a terminat pe locul 13, loc ce i-a asigurat participarea la barajul pentru rămânerea în primul eșalon. Alături de Progresul, evită atunci retrogradarea Crișul Oradea, în vreme ce Steagul Roșu Brașov și Politehnica Galați luau drumul Diviziei B. În același an, în Cupa României, Progresul o elimină pe Steaua în sferturi, dar pierde cu 3-4, în prelungiri, semifinala cu Dinamo, datorită unui 11m acordat pentru o posibilă obstrucție a lui Neacșu în suprafața de pedeapsă. În această perioadă, lotul de bază a fost: Petre Mândru, Matache, Aurel Măndoiu, Vasile Peteanu, Colceriu, Victor Mafteuță, Adrian Constantinescu, Nicolae Neacșu, Alexandru Constantinescu, Nicolae Oaidă, Matei, Viorel Mateianu, Pavel Țarălungă, Gheorghe Șoangher, Viorel Popescu, Alexandru Georgescu. Au mai jucat pentru bleu-albaștri: Alexandru Ciucu, Staicu, Ion Constantinescu, Ninel Popescu, iar din 1967 Stoicescu, Alecu, Grama, Mirăuță, Radu Ionescu, Manta, Banu și Mihai.
Anul 1969 se poate numi anul „marilor retrageri” deaorece doi dintre jucătorii reprezentativi spun adio fotbalului de performanță. Mai întâi o face Mândru, iar la finele anului Oaida - jucători care au activat peste zece ani în cadrul echipei, și care sunt încă iubiți de suporterii acesteia, fiind considerați un exemplu de seriozitate și atașament.
În sezonul 1968-1969, echipa nu se mai poate salva, și se consemnează a doua retrogradare din istoria clubului. O parte din jucătorii trecutelor ediții nu mai apar în rândurile formației: Colceriu, Stoicescu, Peteanu, dar în lotul echipei își face apariția unul dintre cei mai talentați jucători din istoria clubului, Aurică Beldeanu. În rest, au rămas aceiași jucători din ediția precedentă, cărora li s-au adăugat sporadic Marinescu, Goia, Mocanu și Decu. Pierzând 6 puncte pe teren propriu și realizând doar două puncte în deplasare, echipa bancară coboară în eșalonul secund. A fost vorba și de un concurs de împrejurări: în ultima etapă Progresul a pierdut la Constanța, printr-un gol primit în minutul 84, iar FC Argeș a câștigat la Târgu Mureș, victorie care i-a adus salvarea, și care a trimis echipa bucureșteană în Divizia B.