Sebastian Stan () este un actor român stabilit în SUA, cunoscut pentru rolul său ca Soldatul Iernii (Bucky Barnes) în Universul Cinematografic Marvel. În 2024, Stan a câștigat Ursul de Argint pentru cea mai bună interpretare în rol principal, pentru A Different Man (2024), urmând ca în ianuarie 2025 să îi fie acordat Premiul Globul de Aur pentru cel mai bun actor (muzical/comedie).

Biografie Sebastian s-a născut în Constanța, România. A fost numit de mama sa, pianista Georgeta Orlovschi, după compozitorul Johann Sebastian Bach. Părinții săi au divorțat când acesta avea doi ani. Când avea opt ani, Sebastian împreună cu mama sa, Georgeta Orlovschi, se stabilesc pentru o vreme în Viena, Austria (unde Georgeta a fost angajată ca pianistă), în urma Revoluției Române din decembrie 1989. La zece ani, Sebastian joacă primul său rol într-un film numit: 71 Fragments of a Chronology of Chance, al regizorului austriac Michael Haneke. După patru ani, se mută în Comitatul Rockland, New York, Statele Unite. "Îmi amintesc seara înainte să ne mutăm acolo, că mi-a fost foarte frică. Îmi făceam un duș așa și plângeam (...) E greu să te muți când ești așa mic (...)". Urmează cursurile școlii particulare Rockland Country Day, unde joacă pentru prima oară în piese de teatru, piese precum: Harvey, Cyrano de Bergerac, Little Shop of Horrors, Over Here și West Side Story. A mai jucat în piese de teatru din cadrul taberei de vară Stagedoor Manor. Ulterior, este acceptat la cursurile Facultății de Arte Mason Gross în cadrul Universității Rutgers din New Jersey. Studiază, de asemenea, un an la Shakespeare's Globe Theatre din Londra. Primul contact pe care l-a avut cu lumea filmului a fost de fapt atunci când a lucrat ca ghid: "Primul meu job a fost în cinematografie. Am lucrat la cinema-ul 6 din New York. Eram plasator. Vindeam popcorn. Și mai încolo am lucrat la H&M.

Nu a avut cele mai frumoase experiențe ca actor începător. Ca orice om la început de drum, a întâmpinat destule eșecuri care să-l doboare și care mai încolo să-l facă mai puternic: "Marea majoritate a persoanelor pe care le admir ca actori sunt cei care nu s-au realizat până la vârsta de 30 și ceva de ani. The Mark Ruffalos, the John Hawkeses ai lumii (...) Una dintre cele mai importante audiții ale mele a fost la un director de casting în New York, un om uimitor, căruia nu o să-i zic numele. Am intrat la audiție și stătea la calculator scriind un email. Asistentul era în spatele său. Am salutat, dar nici măcar nu s-a întors către mine. Și spune "Da, poți să începi!". Citesc cu asistentul, iar directorul nu se întoarce nici măcar o dată! Eram în aceeași încăpere și tot continua să scrie la email, în timp ce eu dădeam proba de audiție. Fără pic de milă. (...) Merg la audiții nu ca să primesc neapărat rolul, ci mai mult ca intru în legătură cu directorul de casting, în speranța că poate măcar o să-și amintească de mine data viitoare. (...) Acești ani de început, privind înapoi, pot fi foarte reci și dureroși și plini de suferință, dar e ceva special la ei. Odată ce s-au dus, nu se mai întorc."Sebastian vorbește fluent engleză și română. Într-una din scenele filmului Captain America: Civil War (Căpitanul America: Războiul Civil), din 2016, i se permite să aibă câteva replici în limba română, scena fiind plasată în București, unde personajul său, James „Bucky” Barnes, cumpără din piață câteva prune. Chiar dacă scena este scurtă și nesemnificativă, actorul a fost recunoscător regizorilor Anthony Russo și Joe Russo.

A vizitat România pentru a doua oară după 1990 cu ocazia festivalului de film American Independent Film Festival în mai 2018, unde a fost organizat și un eveniment caritabil Our Big Day Out, un proiect care vizează ajutarea copiilor din centre de plasament, a vârstnicilor care trăiesc în aziluri de bătrâni sau instituții medico-sociale și a familiilor care trăiesc în condiții precare sau în comunități marginalizate, cauză pe care Sebastian Stan o sprijină în România. Actorul a fost prezent timp de trei zile în cadrul festivalului, unde a vorbit despre filmul independent, I, Tonya în care l-a jucat pe Jeff Gillooly, soțul abuziv al protagonistei, interpretată la rândul ei de faimoasa actriță Margot Robbie.

Carieră

În filmografia lui se regăsesc predominat rolurile de tip secundar. A jucat alături de actori ca: Natalie Portman, Mila Kunis și Vincent Cassel, în filmul Black Swan (2010), Chris Evans, Robert Downey Jr., Scarlett Johansson, Samuel L. Jackson, etc. în trilogia Căpitanul America, de asemena cu Matt Damon în filmul de ficțiune Marțianul (2015) cu șapte nominalizări la Oscar, sau cu Nicole Kidman în Capcana (2018). Pe partea de televiziune, Sebastian și-a dezvoltat simțul actoricesc în seriale precum: Gossip Girl, popular printre adolescenți, Kings, Once Upon a Time, și mini-seria Political Animals. Rolul din Political Animals i-a adus lui Sebastian o nominalizare la Critics' Choice Television Award for Best Supporting Actor in a Movie/Miniseries. Sebastian a mai fost nominalizat pentru „cel mai bun actor în rol secundar” în filmul, I, Tonya!, în cadrul Globurilor de Aur. A lucrat de două ori cu directorul Jonathan Demme, câștigătorul Premiului Academiei Americane de Film, o dată în Rachel Getting Married (2008) și încă o dată în Ricki and the Flash (2015).

Sebastian adesea a jucat roluri de personaj negativ, iar acest fapt îl surprinde: "Nu știu de ce mereu ajung să joc personajele astea bad boy și nu prea înțeleg de ce. Merg pe stradă în New York și mă simt mai degrabă ca un Paul Rudd, dar se pare că nu sunt perceput astfel."După multe roluri în televiziune și film, incluzând și The Covenant și Gossip Girl, Stan a primit un rol principal în 2009 în seria Kings fiind Prințul Jack Benjamin. În 2010 a apărut în baletul-thriller al lui Darren Aronofsky, Black Swan. Sebastian a început să filmeze și pentru filmul horror The Apparition, în luna februarie a aceluiași an. Filmul a fost lansat în data de 24 august 2012. Stan l-a interpretat pe Blaine, principalul antagonist în Hot Tub Time Machine în martie 2010. În iulie 2011, acesta l-a jucat pe Bucky Barnes în filmul Captain America: The First Avenger, bazat pe personajul din Marvel Comics.

În 2012, el a apărut în thrillerul Gone. The A.V. Club i-a descris munca în Hat Trick, episodul său în premieră, ca fiind excelent și au plasat episodul în lista lor de Cele mai bune 30 episoade din 2012 care nu au reușit să ajungă în top. Sebastian a mai apărut în mini-seria Political Animals, interpretându-l pe fiul tulburat și gay al fostei prime doamne. Acest rol a rezultat ca o nominalizare pentru Critics' Choice Television Award for Best Supporting Actor in a Movie/Miniseries. În 2013, Stan l-a jucat pe Hal Carter în producția Roundabout Theater Company lui William Inge, Picnic, la American Airlines Theater din New York. În 2014, Stan își reia rolul Bucky Barnes în Captain America: The Winter Soldier.

În 2015, Sebastian îl joacă pe Joshua în Ricki and the Flash, și l-a jucat în The Martian pe omul de știință NASA, Dr. Chris Beck.

În 2016 primește un rol important în blockbuster-ul anului Captain America, Captain America: Civil War (2016) în rolul său deja binecunoscut, James Bucky Barnes (Winter Soldier). În același rol joacă în următoarele filme de mare succes din Universul Cinematic Marvel: Avengers: Infinity War (2018) și Avengers: Endgame (2019). În prezent, Sebastian Stan are un contract semnat pentru 9 filme cu Marvel Studios, din care acesta a jucat în patru filme.

Printre filmele în care a jucat se numără și Logan Lucky (2017), în regia lui Steven Soderbergh, I'm Not Here (2017) alături de J.K. Simmons.

mini|upright|Sebastian Stan cu Ursul de Argint din 2024 Un film important al carierei sale este I, Tonya unde joacă rolul lui Jeff Gillooly, soțul Toniei Harding, rol interpretat de Margot Robbie, un film cu o nominalizare și un premiu Oscar. Joacă alături de Nicole Kidman în drama Capcana / Destroyer (2018). De asemenea, în thrillerul We Have Always Lived In The Castle (2018), unde interpretează rolul lui Charles Blackwood.

A mai interpretetat rolul anchetatorului Scott Huffman în filmul The Last Full Measure (2019), alături de staruri binecunoscute precum: Samuel L. Jackson, Ed Harris și William Hurt. De asemenea, primește rolul principal în filmul Monday (2019), regizat de Argyris Papadimitropoulos. Joacă un rol de bad boy, personajul Frank, în comedia romantică Endings, Beginnings (2019), alături de Shailene Woodley și Jamie Dornan.

La Globurile de Aur din 2023 Sebastian Stan a fost nominalizat la categoria „cel mai bun actor într-o miniserie” în Pam & Tommy.Globurile de Aur 2023, Hotnews, 10 ianuarie 2023 În 2024 a câștigat trofeul Ursul de Argint pentru cea mai bună interpretare în rol principal în filmul A Different Man,Actorul român Sebastian Stan, premiat cu Ursul de Argint, Adevărul, 25 februarie 2024 iar în ianuarie 2025, pentru același rol a obținut un Glob de Aur.

În 2024, a interpretat rolul titular din The Apprentice: Povestea originii lui Trump pentru care a fost nominalizat la Globul de Aur, BAFTA și Oscar.

Viața personală Din 2022, are o relație cu actrița britanică Annabelle Wallis.

Filantropie Stan sprijină numeroase organizații caritabile, inclusiv Our Big Day Out, o organizație nonprofit din România care ajută la îmbunătățirea calității vieții copiilor. În februarie 2018, el a mulțumit fanilor pe Instagram în numele organizației pentru implicarea în strângerea de fonduri și sensibilizarea opiniei publice.

De asemenea, este asociat cu Ronald McDonald House. În 2020, a participat la primul Virtual Gala al organizației, alături de colegul său din Marvel, Anthony Mackie. Alte organizații caritabile susținute de Stan includ Dramatic Need și Save the Children.

Filmografie

+ Film An Titlu Rol Note 1994 71 Fragments of a Chronology of Chance Copilul de la metrou Cameo 2004 Tony n' Tina's Wedding Johnny 2005 Red Doors Simon 2006 The Architect Martin Waters The Covenant Chase Collins 2007 The Education of Charlie Banks Leo 2008 Rachel Getting Married Walter 2009 Playboy de L.A. Harry 2010 Hot Tub Time Machine Blaine Lebăda neagră Andrew 2011 Căpitanul America: Primul Răzbunător James Buchanan "Bucky" Barnes 2012 Gone Billy Apariția Ben 2014 Căpitanul America: Războinicul iernii Bucky Barnes / Winter Soldier 2015 The Bronze Lance Tucker Omul furnică Bucky Barnes / Winter Soldier Scene post-titre; cameo Ricki and the Flash Joshua Marțianul Dr. Chris Beck 2016 Căpitanul America: Război civil Bucky Barnes / Winter Soldier2017 Logan Lucky Dayton White Eu, Tonya Jeff Gillooly Nominalizat la Indiana Film Journalists Association Awards pentru „Best Supporting Actor” I'm Not Here Steve2018 Pantera neagrăBucky Barnes / Winter SoldierScene post-titre; cameo Răzbunătorii: Războiul Infinitului Capcana Chris We Have Always Lived in the Castle Charles Blackwood2019 The Last Full Measure Scott Huffman Răzbunătorii: Sfârșitul jocului Bucky Barnes / Winter Soldier Endings, Beginnings Frank 2020 The Devil All the Time Lee Bodecker Monday Mickey 2022 The 355 Nick Fowler Fresh Steve 2023 Sharper Max Ghosted God Cameo Dumb Money Vlad Tenev 2024 A Different Man Edward De asemenea producător executiv The Apprentice: Povestea originii lui Trump Donald Trump 2025 Thunderbolts* Bucky Barnes Căpitanul America: Curajoasa lume nouă Cameo 2026 Fjord Mihai Gheorghiu Malul Vânăt — Producător Bucky Barnes În post-producție 2028 Harvey Dent / Two-Face Filmări

+ Televiziune An Titlu Rol Note 2003 Lege și ordine Justin Capshaw Episod: "Sheltered" 2007–10 Gossip Girl: Intrigi la New York Carter Baizen 11 episoade 2009 Kings Jonathan "Jack" Benjamin Distribuția principală, 12 episoade 2012 Once Upon a Time Jefferson / Pălărierul Nebun 6 episoade Political Animals Thomas "T.J." Hammond Miniserial; 6 episoade Nominalizat la Critics' Choice Television Award for Best Supporting Actor in a Movie/Miniseries Nominalizat la Gold Derby Award for TV Movie/Mini Supporting Actor