Bătălia de la Râul Kalka (în , în ) a avut loc la 31 mai 1223, între Imperiul Mongol (în frunte cu Jebe și Subutai) și principatele Rusia Kieveană și Galiția-Volînia aliate cu cumanii și cu brodnicii. Principatele slave răsăritene erau conduse de Mstislav cel Viteaz și de Mstislav al III-lea al Kievului. Bătălia s-a dat pe malurile râului Kalka (din regiunea Donețk din Ucraina de astăzi) și s-a sfârșit cu victoria mongolilor.

În urma invaziei mongole a Asiei Centrale și a prăbușirii Imperiului Horezmian, o forță mongolă condusă de generalii Jebe și Subutai a înaintat în Irakul Persan. Jebe a cerut din partea liderului mongol, Genghis Han, permisiunea de a continua cuceririle timp de câțiva ani înainte de a reveni la armata principală prin Caucaz. În timp ce așteptau răspunsul lui Genghis Han, cei doi au pornit într-un raid în care au atacat Georgia și l-au ucis pe rege. Genghis Han le-a dat celor doi permisiunea de a continua expediția și, după ce au trecut prin Caucaz, au învins o coaliție de triburi caucaziene înainte de a-i învinge pe cumani. Hanul cumanilor a fugit la curtea ginerelui său, prințul Mstislav cel Viteaz al Galiției, pe care l-a convins să-l ajute în lupta contra mongolilor. Mstislav cel Viteaz a format o alianță cu principii slavi, inclusiv cu Mstislav al III-lea al Kievului.

Armata slavă combinată a învins la început ariergarda mongolă. Slavii i-au urmărit pe mongoli timp de mai multe zile, dar s-au împrăștiat pe o distanță prea mare. Mongolii s-au oprit și s-au așezat în formație de luptă pe malurile râului Kalka. Mstislav cel Viteaz și aliații lui cumani i-au atacat pe mongoli fără să aștepte restul armatei slave și a fost învins. În confuzia care a urmat, mai mulți principi slavi au fost învinși, iar Mstislav al Kievului a fost obligat să se retragă într-o tabără fortificată. După ce a rezistat trei zile, el s-a predat în schimbul unei promisiuni de siguranță pentru el și oamenii lui. Odată ce s-au predat, însă, mongolii i-au măcelărit și l-au executat pe Mstislav al Kievului. Mstislav cel Viteaz a scăpat, iar mongolii au revenit în Asia, unde i s-au alăturat lui Genghis Han.

Context În 1219, ca răspuns pentru uciderea ambasadorilor săi,de Hartog, Genghis Khan: Conqueror of the World, p. 87. hanul mongol, Genghis Han, a invadat Imperiul Horezmian.de Hartog, Genghis Khan: Conqueror of the World, p. 98. Într-o campanie ce a durat trei ani, Genghis Han și generalii săi au distrus armatele horezmiene și au cauzat dezintegrarea imperiului. Sultanul horezmian Ala ad-Din Muhammad a murit pe o insulă din Marea Caspică, lăsându-și fiul, pe Jalal ad-Din Mingburnu, fără țară.de Hartog, Genghis Khan: Conqueror of the World, p. 106.

Când Jebe (unul din generalii mongoli care îl urmăreau pe Muhammad) a auzit de moartea lui Ala ad-Din Muhammad, i-a cerut lui Genghis Han permisiunea de a continua timp de un an sau doi cuceririle înainte de a se întoarce în Mongolia prin Caucaz.de Hartog, Genghis Khan: Conqueror of the World, p. 107.

În timp ce aștepta răspunsul lui Genghis Han, Jebe și Subutai (un alt general care îl urmărea pe Muhammad) au pornit în fruntea unei armate de 20.000 de oameni, fiecare dintre ei conducând câte un tumen. Ei au lăsat în urmă numai distrugeri pe drumul lor prin Irakul Persan și prin Azerbaidjan, distrugând orașele Rayy, Zanjan și Qazvin. Orașul Hamadan a capitulat fără luptă. Între timp, Özbeg, atabeg al Azerbaidjanului, și-a salvat capitala, Tabriz, și a împiedicat distrugerea țării oferind mongolilor un dar generos în bani, haine și cai, arma cea mai de preț a mongolilor.de Hartog, Genghis Khan: Conqueror of the World, p. 116.

De la Tabriz, mongolii au înaintat spre nord și au iernat în stepele Mugan. Acolo, armata a fost întărită de venirea unor mercenari kurzi și turkmeni, care și-au oferit serviciile mongolilor.Gabriel, Subotai The Valiant: Genghis Khan's Greatest General, p. 89.* de Hartog, Genghis Khan: Conqueror of the World, p. 116

Raidul din Caucaz În același timp, atenția lui Jebe și Subutai s-a îndreptat către altceva. În ianuarie și februarie 1221, ei au efectuat un tur de recunoaștere în Regatul Georgiei, pătrunzând pe valea râului Kura. Scopul mongolilor nu era de a cuceri țara, ci de a o jefui, iar kurzii și turkmenii au fost trimiși în avangardă. Regele Georgiei, , a venit cu 10.000 de oameni și i-a respins pe mongoli lângă Tbilisi. Mongolii s-au retras, continuând însă să lanseze contraatacuri împotriva armatei georgiene. Mongolii au lansat apoi un atac complet și au înfrânt armata georgiană, despre care Richard Gabriel afirmă că ar fi fost formată din 70.000 de oameni.Gabriel, Subotai The Valiant: Genghis Khan's Greatest General, p. 90.* de Hartog, Genghis Khan: Conqueror of the World, p. 117

În martie 1221, mongolii au revenit în Azerbaidjan și au asediat Maragheh, folosind prizonierii drept carne de tun. Până la sfârșitul lunii, ei cuceriseră orașul și uciseseră mare parte din populație. Jebe și Subutai puneau la cale o înaintare spre sud și o cucerire a Baghdadului, capitala Califatului Abbasid, și să ceară răscumpărarea lui, în timp ce califul se afla cu o mică armată în Irakul Persan. Mongolii s-au întors însă din nou la Hamadan. De această dată însă, liderii orașului nu au capitulat și le-au provocat multe pierderi mongolilor înainte ca aceștia să reușească să captureze și să distrugă orașul.Gabriel, Subotai The Valiant: Genghis Khan's Greatest General, p. 92.* de Hartog, Genghis Khan: Conqueror of the World, p. 117

Spre sfârșitul lui 1221, mongolii au înaintat din nou spre nord în Georgia, pătrunzând pe valea râului Kura. O armată georgiană îi aștepta în apropiere de Tbilisi, și după ce a înaintat, Subutai a simulat retragerea. În acest moment, cavaleria georgiană a urmărit armata lui Subutai a căzut într-o ambuscadă a lui Jebe. Armata georgiană a suferit o înfrângere grea, iar regele Gheorghe a fost rănit mortal. Mongolii au continuat jefuind sudul Georgiei.Gabriel, Subotai The Valiant: Genghis Khan's Greatest General, pp. 93–4.* de Hartog, Genghis Khan: Conqueror of the World, pp. 117–8

Preludiul

300px|right|thumb|Hartă pe care se vede hanatul cuman și principatele slave Genghis Han i-a acordat într-un final lui Jebe permisiunea de a continua campania și acesta, secondat de Subutai, a condus armata mongolă către orașul Derbent, care a refuzat să se predea. Jebe a promis că va cruța orașul în schimbul a 10 călăuze care să-i conducă prin Caucaz. Pentru a le avertiza pe călăuze să nu facă vreun vicleșug, mongolii l-au executat pe unul din ei. Trecerea Caucazului a fost costisitoare pentru mongoli, care a trebuit să-și abandoneze armele de asediu și care au pierdut sute de oameni morți de frig.Gabriel, Subotai The Valiant: Genghis Khan's Greatest General, p. 95.* de Hartog, Genghis Khan: Conqueror of the World, p. 118

După ce au reușit traversarea Caucazului, mongolii au fost întâmpinați de o alianță formată din lezgini, alani și cerchezi, triburi ce trăiau la nord de Caucaz și care strânseseră o armată de aproximativ 50.000 de oameni.Gabriel, Subotai The Valiant: Genghis Khan's Greatest General, p. 95. Lor li s-au alăturat cumanii, un popor turcic care stăpânea un hanat întins, între lacul Balhaș și Marea Neagră. Cumanii i-au convins și pe bulgarii de la Volga și pe hazari să li se alăture. Hanul cuman, Koten, și-a pus armata sub conducerea fratelui său, Iuri, și a fiului său, Daniel. Prima bătălie între această alianță și mongoli s-a încheiat nedecis, dar mongolii au reușit să-i convingă pe cumani să abandoneze alianța amintindu-le de prietenia turco-mongolă și promițându-le o parte din prada obținută de la triburile caucaziene.Gabriel, Subotai The Valiant: Genghis Khan's Greatest General, p. 96.* de Hartog, Genghis Khan: Conqueror of the World, p. 119* Jackson, The Mongols and the West, 1221–1410, p. 48

Cu această problemă rezolvată, mongolii au atacat și au distrus armata alianței, după care i-au atacat pe cumani, care s-au despărțit în două grupuri separate în drum spre casă, distrugând ambele armate și arzând Astrahanul.Wallace, Rise of Russia, p. 38.* de Hartog, Genghis Khan: Conqueror of the World, 119–120* Gabriel, Subotai The Valiant: Genghis Khan's Greatest General, p. 97 Mongolii au început să-i urmărească pe cumani în drumul lor înspre nord-vest.

Venețienii au trimis o solie la mongoli și au stabilit o alianță prin care mongolii se obligau să nu mai distrugă niciun târg european ar mai fi întâlnit în cale.Gabriel, Subotai The Valiant: Genghis Khan's Greatest General, p. 97. Pe măsură ce mongolii îi urmăreau pe cumani, Jebe a trimis un detașament în Crimeea, unde Republica Genoveză avea câteva târguri. Mongolii au capturat și au jefuit orașul genovez Soldaia. Între timp, Koten s-a grăbit spre curtea ginerelui său, prințul Mstislav cel Viteaz al Galiției. El l-a avertizat pe Mstislav: „Astăzi, mongolii au luat pământurile noastre, mâine le vor lua pe ale voastre”.<ref name="Wallace38">Wallace, Rise of Russia", p. 38.</ref> Cumanii au fost însă ignorați vreme de aproape un an, deoarece Rusia Kieveană suferise vreme de multe decenii de pe urma raidurilor cumane. Când însă au ajuns la Kiev vești că mongolii se îndreptau spre Nistru, slavii au răspuns. Mstislav a adunat o alianță de principi slavi, între care se numărau Mstislav al III-lea al Kievului și Iuri al II-lea al Vladimir-Suzdalului, care i-au promis ajutor. Slavii au început să-și adune armatele și s-au îndreptat spre punctul de întâlnire.Wallace, Rise of Russia, p. 38.* de Hartog, Genghis Khan: Conqueror of the World, pp. 119–120

Bătălia de la Kalka Primele mișcări

Numărul celor prezenți la bătălie este încă în dispută, întrucât nu există surse primare care să estimeze numărul combatanților, acesta rămânând a fi estimat de istoricii moderni. Istoricul Leo de Hartog estimează mărimea armatei slave la circa 30.000 de oameni, în timp ce Richard Gabriel și Hector Hugh Munro susțin că ar fi fost vorba de până la 80.000.Gabriel, Subotai The Valiant: Genghis Khan's Greatest General, p. 98.* de Hartog, Genghis Khan: Conqueror of the World, 120* Munro, The Rise of the Russian Empire, p. 81. De Hartog estimează și mărimea armatei mongole la 20.000, în vreme ce Gabriel dă cifra de 23.000 de oameni.Gabriel, Subotai The Valiant: Genghis Khan's Greatest General, p. 100.* de Hartog, Genghis Khan: Conqueror of the World, p. 118. Istoricul John Fennell, un expert în istoria Rusiei Kievene și în istoria medievală rusă, pune la îndoială multe din aceste cifre, afirmând că cifrele din izvoarele istorice rusești sunt exagerate, iar cronicile se contrazic între ele.John Fennell, The Crisis of Medieval Russia 1200-1304, pp. 66-8.

Deplasarea armatei slave a fost detectată de mongoli, aflați pe malul estic al Niprului așteptând întăriri de la Jochi, fiul cel mare al lui Genghis Han, aflat într-o campanie în zona Mării Aral. Acesta însă s-a îmbolnăvit, iar întăririle nu au mai venit.

În același timp, slavii au încercat să-i prindă pe mongoli într-o capcană. Cnejii din Galiția și Volînia și-au transportat armatele pe râu către sud, în timp ce principii Kievului și Cernigovului au înaintat spre nord iar armata din Kursk a înaintat frontal. În același timp, cumanii au încercat să atace ariergarda mongolă. Când Jebe a aflat aceasta, a trimis 10 soli la principele Kievului. Aceștia au susținut că mongolii nu au nimic cu slavii și că îi atacă doar pe cumani și că mongolii se deplasau spre est, în sens opus orașelor slave. Mstislav al Kievului i-a executat pe soli și mongolii au răspuns trimițând noi emisari care au declarat război.Gabriel, Subotai The Valiant: Genghis Khan's Greatest General, p. 99.* de Hartog, Genghis Khan: Conqueror of the World, p. 120* Munro, The Rise of the Russian Empire, p. 81.