Roșia Montană Gold Corporation S.A. (RMGC) este o companie creată cu scopul de a dezvolta un proiect de exploatare auriferă la Roșia Montană, județul Alba, România, localitate în care își are sediul. Compania a fost înființată în anul 1997, în urma unor fuziuni succesive și prin asociere cu compania minieră de stat Minvest SA Deva. Acționarii RMGC sunt Gabriel Resources cu 80,69% din totalul acțiunilor și compania minieră de stat Minvest Deva cu 19,31% din capital. Licența de concesionare a fost primită în 1997 și a fost acordată pentru 20 de ani.

Studiile geologice și de explorare efectuate în zona Roșia Montană, în Munții Apuseni, evidențiază existența unor resurse de 314 tone de aur și de 1.480 tone de argint, motiv pentru care s-a afirmat că aici se află cel mai mare zăcământ auro-argintifer din Uniunea Europeană.

Proiectul este contestat de numeroase organizații non-guvernamentale dar și instituții științifice și politice, care arată că procedeele prin care RMGC dorește să exploateze zăcămintele de la Roșia Montană sunt de natură să distrugă situri istorice importante (între care un sit arheologic de interes național propus pentru includere în Patrimoniul Mondial UNESCO, precum și câteva zeci de monumente istorice și situri arheologice de interes local) și să provoace deteriorarea gravă și ireversibilă a mediului înconjurător, inclusiv a două arii protejate. În schimb, unii localnici speră că dezvoltarea proiectului va revitaliza economia zonei afectată grav de anii comunismului prin naționalizarea exploatării miniere, iar compania a derulat proiecte de relocare a circa 2000 de localnici, și campanii media agresive, angajându-se în același timp că va conserva monumentele istorice.

Istoricul RMGC Organizarea inițială la nivelul companiei canadiene Gabriel Resources

La data de 4 septembrie 1995 a fost semnat un contract de cooperare între Regia Autonomă a Cuprului Deva (actuala Companie Națională a Cuprului, Aurului și Fierului „Minvest" - S.A. , Minvest in continuare) și Gabriel - pe atunci Starx Resources Ltd. (?) - pentru explorări în iazul de decantare de lângă Gura Roșiei.

Pe 28 mai 1996, compania Starx Resources Ltd., reactivată, încorporează compania Gabriel Resources Limited („Gabriel Jersey") ; compania părinte, Starx Resources Ltd., a fost rebotezată „Gabriel Resources Ltd." („Gabriel") - simbol GBU pe bursa din Vancouver; președinte al Gabriel este Vasile Frank Timiș.

Pe 17 dec. 1996, Gabriel intră într-o înțelegere cu Gabriel Jersey. La adunarea generală extraordinară din 27 martie 1997, Gabriel a obținut acordul acționarilor pentru achiziționarea tuturor acțiunilor lui Gabriel Jersey.

Pe 11 aprilie 1997, Gabriel a scos 15.000.000 acțiuni pentru achiziționarea tuturor acțiunilor lui Gabriel Jersey. Ca rezultat, acționarii lui Gabriel Jersey care și-au vândut acțiunile au devenit acționarii majoritari ai lui Gabriel. Aceasta tranzacție, prin care controlul companiei părinte (Gabriel) trece la acționarii subsidiarei (Gabriel Jersey) este contabilizată ca o preluare inversă (reverse takeover).

Pe 7 iunie 1997, Gabriel a intrat, prin subsidiara Gabriel Jersey, într-un Contract de încorporare și Articol de Asociere cu Regia Autonomă a Cuprului Deva („Regia Deva") și trei acționari minoritari: CARTEL BAU - S.A., FORICON - S.A., COMAT TRADING - S.A., care au dus la formarea companiei mixte Euro Gold Resources S.A. („Euro Gold") (actuala Rosia Montana Gold Corporation - RMGC); proprietățile incluse în înțelegerea „Romanian Properties" sunt Roșia Montana și Bucium. Gabriel a contribuit cu US$ 357.000 pentru capitalizarea inițială a lui Euro Gold. În ACTUL ADITIONAL Nr. 3/1998 al Euro Gold , se scrie: „ Regia se obligă, conform Legii Minelor, să obțină licențele de explorare și exploatare pentru perimetrele care fac obiectul acestei societăți. Regia se obligă să transfere societății aceste licențe de explorare, dezvoltare și exploatare în termen de 7 zile lucrătoare de la obținerea lor" (Mon. Of. Partea a IV-a, Nr. 3290/1998).

Constituirea companiei românești împreună cu Minvest Deva Proiectul se desfășoară în baza unui contract secret între statul roman și RMGC. El a fost facut public de către comunitatea de jurnalisti Rise Project în 31 august 2013.

Primul contract prin care statul român a cooptat un partener strain pentru exploatarea de la Roșia a fost încheiat în 4 septembrie 1995, în lipsa unui anunț public de căutare a unor parteneri, anunț ce a fost făcut abia a doua zi. Licenta de exploatare a fost acordată de către autoritățile române în 1999 fără licitație companiei de stat Minvest, după care, în urma constituirii RMGC, licența a fost transferată acestei companii la care Minvest deținea circa 20% din acțiuni.Licența de exploatare a minereurilor auro-argentifere obținută de Roșia Montană Gold Corporation. Agenția Națională pentru Resurse Minerale

În 2000, au început cercetări arheologice ample în principalele situri din zonă, în scopul descărcării arheologice pe care Ministerul Culturii o considera la acea vreme posibilă și suficientă pentru conservarea patrimoniului, cu participarea echipelor de specialiști de la Muzeul Național al Unirii Alba Iulia și de la Centrul de Proiectare pentru Patrimoniul Cultural Național pentru evaluarea potențialului arheologic și arhitectural al Roșiei Montane. Conform obligațiilor sale legale, RMGC a asigurat finanțarea lucrărilor.

În perioada iunie 2002–mai 2004 și octombrie 2006–februarie 2008, RMGC a achiziționat proprietăți în zona proiectului, pe baza unui Plan de acțiune pentru strămutare și relocare. Acest proiect a fost dur criticat într-un raport final al Academiei de Studii Economice din 2003, care arăta că relocarea a 900 de familii (2000 de persoane) duce la distrugerea comunităților existente. Întrucât relocarea forțată este ilegală, RMGC a demarat un proiect pentru o acțiune de relocare benevolă.

În mai 2006 RMGC a depus la Ministerul Mediului Raportul la Studiul de Impact asupra Mediului, la care a lucrat o echipă de experți din mai multe țări, iar între iulie–august 2006 au loc 16 consultări publice (14 în România și 2 în Ungaria) pentru EIM, pentru a prezenta publicului proiectul minier și a răspunde la întrebările oamenilor; în urma etapei de informare și consultare publică au rezultat 5600 de întrebări care au fost transmise către RMGC de către Ministerul Mediului în ianuarie 2007. În iulie 2007 RMGC a început să construiască un cartier în Alba Iulia cu scopul de a muta cele 2000 de persoane care ar fi acceptat relocarea. Cartierul se numește Recea și în mai 2009 s-au mutat acolo 110 de familii de roșieni și alte 15 din Abrud.

În aprilie 2011, proiectul nu obținuse autorizație de mediu pentru desfășurare. În urma cererii de autorizație de mediu, începând cu septembrie 2010 este în desfășurare o analiză a impactului asupra mediului, efectuată de ministerul local al mediului.RMGC: Analiza impactului asupra mediului la proiectul Roșia Montană a fost reluată romanialibera.ro, accesat la 16 martie 2011

Atitudinile față de proiectul Roșia Montană Atitudinea unor organizații non-guvernamentale Proiectul de exploatare la suprafață este propus pentru o perioadă de aproximativ 25 de ani (2 ani etapa de construcție, 16 ani etapa de exploatare, aproximativ 7 ani etapa de închidere și reabilitare). Dacă se aprobă proiectul, atunci zăcământul de aur și argint, care în trecut (vechimea exploatărilor atestate în zonă fiind de circa 2000 de ani) fusese scos la suprafață prin galerii, urmează să fie extras în cel mult 16 ani.

Proiectul este susținut de asociații non-guvernamentale, companii și instituții ale statului, grupate în Grupul de Susținere a Proiectului Roșia Montană. Proiectul este combătut de mai multe asociații non-guvernamentale grupate sub numele "România fără cianuri", de Academia Română prin Declarația Academiei Române în legătură cu proiectul de exploatare minieră de la Roșia Montană,Declarația Academiei Române în legătură cu proiectul de exploatare minieră de la Roșia Montană acad.ro, accesat la 28 martie 2011 Academia de Studii Economice București,24 argumente ‘contra' proiectului Roșia Montană. Niciun argument ‘pentru'. observatorulurban.ro, accesat la 28 martie 2011 în urma unor analize științifice date publicității.

Atitudinea unor instituții politice, culturale și științifice

Academia Româna se opune categoric proiectului minier de la Roșia Montană, argumentele fiind prezentate într-o declarație a Academiei.

Raportul Comisiei prezidențiale O comisie prezidențială constituită în 2008 critică dur proiectul Roșia Montană, pe argumente istorice, economice, sociale și culturale în raportul intitulat „Patrimoniul construit și natural al României în pericol”, considerând că demararea lui ar atrage după sine: distrugerea în totalitate a patrimoniului arheologic și istoric, reprezentând argumente fundamentale ale istoriei și identității naționale; anularea mărturiilor diversității culturale și a dreptului la memorie; o gravă atingere, pe termen lung, adusă mediului natural, precum și pericolul unei catastrofe ecologice de proporții; distrugerea coeziunii sociale; anularea perspectivelor de ecologizare a zonei, într-un viitor previzibil și a dezvoltării durabile a acesteia; distrugerea ireversibilă a unui peisaj cultural de prim ordin pentru România și pentru patrimoniul cultural și natural european.

Aspecte tehnice Evaluarea beneficiilor financiare

thumb|right|300px|Roșia Montană: Centrul istoric

Beneficiile financiare ale proiectului, calculate pe baza contractului secret expus de Rise Project, vor fi următoarele:http://www.riseproject.ro/articol/documentele-confidentiale-ale-afacerii-rosia-montana/ Documentele confidentiale ale afacerii Rosia Montana Profit net obtinut din exploatarea aurului: 14 miliarde $, care se împart intre statul roman (CN Mininvest / Ministerul Economiei) și Gabriel Resources Ltd. (Jersey off-shore), astfel: Profit care revine statului român: 3,2 miliarde $ Profit care revine Gabriel Resources: 10,8 miliarde $ Contracte de împrumut: Gabriel Resources împrumută Mininvest SA și RMGC cu 38,6 respectiv 500 milioane $

Conform estimărilor realizate de chiar RMGC în planul său de afaceri, statul român ar obține 1,8 miliarde de dolari drept cotă-parte din dividendele obținute de statul român pentru profitul estimat și repartizat către Minvest Deva, care deține 19,3% din acțiunile companiei RMGC, plus redevențele plătite de RMGC - conform contractului, precum și alte taxe și impozite reprezentând obligații legale de plată catre bugetul statului, local și național;

Alte 2,4 miliarde USD, bani intrați în economia locală, conform estimărilor companiei de consultanță în dezvoltare Oxford Policy Management, sub formă de cheltuieli cu forța de muncă necesară derulării proiectului, diverse construcții, consumuri de energie electrică, materiale, transport, reactivi, piese de schimb și altele. Această companie estima că proiectul ar avea o contribuție potențială la PIBul României de 19 miliarde de dolari, prin prisma efectului de multiplicare generat de proiect pe întreaga sa durată de viață.

Procesul de extracție a aurului și argintului Proiectul se va întinde pe o suprafață de 12 km² și prevede dezvoltarea a patru cariere (Cetate, Cârnic, Jig și Orlea), urmând a fi extrase 314 tone de aur și 1480 tone de argint.Dragoș Tănase, RMGC: Vrem să începem construcția minei în 2012

În cadrul Proiectului Roșia Montană vor fi amenajate 4 cariere: Cetate, Cârnic, Jig și Orlea. Zona propusă pentru dezvoltarea acestor cariere a fost exploatată și în trecut, fie la suprafață, fie în subteran, fie în ambele variante.

Cele 4 cariere vor fi exploatate în două etape: Cetate și Cârnic în primii 9 ani, iar după anul 9 se vor deschide carierele Orlea și Jig și va continua exploatarea în cariera Cetate. Exploatarea minereului din cariere se va face până în anul 14.