thumb|300px|Forumul roman Roma Antică a fost un oraș-stat a cărui istorie se întinde în perioada de timp cuprinsă între 753 î.Hr. și 476 d.Hr. Pe parcursul existenței sale de douăsprezece secole, civilizația romană a trecut de la monarhie la republică oligarhică și, apoi, la imperiu extins. Ea a dominat Europa de Vest și întreaga arie în jurul Mării Mediterane, prin cuceriri și asimilare, însă, în final, a cedat în fața invaziilor barbarilor din secolul al V-lea, marcând, astfel, declinul Imperiului Roman și începutul Evului Mediu. Civilizația romană e, deseori, clasificată ca o parte din Antichitatea Clasică, împreună cu Grecia Antică, o civilizație care a inspirat mult cultura Romei Antice. Roma Antică a adus contribuții importante în organizarea politică și administrativă, juridică, artă militară, artă, literatură, arhitectură, limbile Europei (limbile romanice), iar istoria sa continuă să aibă o influență puternică asupra lumii moderne.
Roma antică a început ca o așezare italică, tradițional datată în 753 î.Hr., lângă Râul Tibru, în Peninsula Italică. Așezarea s-a dezvoltat în orașul și statul Roma, ajungând să își controleze vecinii printr-o combinație de tratate și forță militară. În cele din urmă, a ajuns să controleze Peninsula Italică, asimilând cultura greacă din sudul Italiei (Magna Graecia) și cultura etruscă, devenind apoi puterea dominantă în regiunea Mediteraneană și în părți din Europa. La apogeul său, controla coasta nord-africană, Egiptul, Europa de Sud, cea mai mare parte a Europei de Vest, Balcanii, Crimeea și o mare parte din Orientul Mijlociu, inclusiv Anatolia, Levantul și părți din Mesopotamia și Arabia. Acest imperiu a fost unul dintre cele mai mari din lumea antică, acoperind aproximativ 5 milioane de kilometri pătrați în anul 117 d.Hr., cu o populație estimată între 50 și 90 de milioane de locuitori, adică aproximativ 20% din populația mondială de la acea vreme. Statul roman a evoluat de la o monarhie electivă la o republică clasică și, ulterior, la o dictatură militară din ce în ce mai autocratică în perioada Imperiului.
Roma antică este adesea grupată împreună cu Grecia antică sub termenul de antichitate clasică, iar culturile și societățile lor similare sunt cunoscute sub numele de lumea greco-romană. Civilizația romană antică a contribuit la limbajul, religia, societatea, tehnologia, dreptul, politica, guvernarea, războiul, arta, literatura, arhitectura și ingineria modernă. Roma a profesionalizat și extins armata sa și a creat un sistem de guvernare numit *res publica*, inspirația pentru republicile moderne, cum ar fi Statele Unite și Franța. A realizat realizări tehnologice și arhitecturale impresionante, cum ar fi construcția la nivelul întregului imperiu de apeducte și drumuri, precum și monumente și facilități mai grandioase.
Istorie
Italia timpurie și întemeierea Romei Dovezile arheologice ale așezărilor din jurul Romei încep să apară în jurul anului 1000 î.Hr. Organizarea pe scară largă apare abia în jurul anului 800 î.Hr., cu primele morminte în necropola de pe Colina Esquilină, alături de un zid din lut și lemn la baza Colinei Palatine, datat la mijlocul secolului al VIII-lea î.Hr. Începând cu aproximativ 650 î.Hr., romanii au început să dreneze valea dintre colinele Capitolină și Palatină, unde se află astăzi Forumul roman. Până în secolul al VI-lea î.Hr., romanii construiau Templul lui Jupiter Optimus Maximus Dolichenus pe Colina Capitolină și se extindeau către Forumul Boarium, situat între colinele Capitolină și Aventină.Boatwright, Mary T.; et al. (2012). The Romans: From Village to Empire (2nd ed.). Oxford University Press. ISBN 978-0-1997-3057-5. OL 25033142M.
Romanii aveau propriul lor mit fondator, atribuind crearea orașului lui Romulus și Remus, descendenți ai lui Marte și ai unei prințese din miticul oraș Alba Longa. Cei doi frați, condamnați la moarte, au fost salvați de o lupoaică și s-au întors pentru a-l restaura pe regele albanez și a fonda un oraș. După o dispută, Romulus l-a ucis pe Remus și a devenit unicul fondator al orașului. Zona așezării sale inițiale de pe Colina Palatină a fost cunoscută mai târziu sub numele de Roma Quadrata („Roma Pătrată”). Povestea datează cel puțin din secolul al III-lea, iar mai târziu anticarul roman Marcus Terentius Varro a plasat întemeierea orașului în anul 753 î.Hr. O altă legendă, consemnată de istoricul grec Dionisie din Halicarnas, spune că prințul troian Enea a condus un grup de troieni într-o călătorie maritimă pentru a întemeia o nouă Troia după Războiul troian. Ei au ajuns pe malurile râului Tibru, iar o femeie care călătorea cu ei, Roma, a dat foc corăbiilor pentru a-i împiedica să plece din nou. Ei au numit așezarea după ea. Poetul roman Vergiliu a relatat această legendă în poemul său epic *Eneida*, unde prințul troian Enea este destinat să întemeieze o nouă Troia.Boatwright, Mary T.; et al. (2012). The Romans: From Village to Empire (2nd ed.). Oxford University Press. ISBN 978-0-1997-3057-5. OL 25033142M.
Regat
Dovezile literare și arheologice sunt clare cu privire la existența regilor în Roma, atestate în texte fragmentare din secolul al VI-lea î.Hr. Mult timp după abolirea monarhiei romane, s-a păstrat o funcție vestigială, *rex sacrorum*, pentru a îndeplini funcțiile preoțești anterioare ale monarhului. Romanii credeau că monarhia lor era electivă, cu șapte regi legendari care erau, în mare parte, nerelaționați prin sânge.Boatwright, Mary T.; et al. (2012). The Romans: From Village to Empire (2nd ed.). Oxford University Press. ISBN 978-0-1997-3057-5. OL 25033142M.
Dovezile privind expansiunea Romei sunt clare în secolul al VI-lea î.Hr.; la sfârșitul acestuia, Roma controla un teritoriu de aproximativ 780 de kilometri pătrați, cu o populație care ajungea probabil la 35.000 de locuitori. Un palat, *Regia*, a fost construit în jurul anului 625 î.Hr.; romanii atribuiau, de asemenea, crearea primelor organizații populare și a Senatului perioadei regale. Roma a început să-și extindă controlul asupra vecinilor săi latini. În timp ce poveștile romane ulterioare, precum *Eneida*, susțineau că toți latinii descindeau din personajul titular, Enea, o cultură comună este atestată arheologic. Drepturile reciproce de căsătorie și cetățenie între orașele latine—*Jus Latii*—împreună cu festivaluri religioase comune indică o cultură comună. Până la sfârșitul secolului al VI-lea, majoritatea acestei zone era dominată de romani.Mellor, Ronald and McGee Marni, The Ancient Roman World p. 15 (Cited 15 March 2009).
Republică
Până la sfârșitul secolului al VI-lea î.Hr., Roma și mulți dintre vecinii săi italieni au intrat într-o perioadă de conflicte. Dovezile arheologice sugerează un anumit grad de război la scară largă. Conform tradiției și scriitorilor ulteriori, precum Liviu, Republica Romană a fost înființată în jurul anului 509 î.Hr., când ultimul dintre cei șapte regi ai Romei, Tarquin cel Mândru, a fost detronat, iar un sistem bazat pe magistrați aleși anual și diverse adunări reprezentative a fost stabilit. O constituție a creat un sistem de control și echilibru și o separare a puterilor. Cei mai importanți magistrați erau cei doi consuli, care împreună exercitau autoritatea executivă, inclusiv *imperium*, sau comanda militară.Boatwright, Mary T.; et al. (2012). The Romans: From Village to Empire (2nd ed.). Oxford University Press. ISBN 978-0-1997-3057-5. OL 25033142M.
Consulii trebuiau să colaboreze cu Senatul, care inițial era un consiliu consultativ al nobilimii de rang înalt, sau patricieni, dar care a crescut în mărime și putere. Alți magistrați ai Republicii includeau tribunii, chestorii, edilii, pretorii și cenzorii. Inițial, funcțiile magistraților erau rezervate patricienilor, dar au fost ulterior deschise și oamenilor de rând, plebeilor. Adunările republicane de vot includeau *comitia centuriata* (adunarea centuriatelor), care vota asupra chestiunilor de război și pace și alegea bărbații în cele mai importante funcții, și *comitia tributa* (adunarea triburilor), care alegea funcții mai puțin importante.Boatwright, Mary T.; et al. (2012). The Romans: From Village to Empire (2nd ed.). Oxford University Press. ISBN 978-0-1997-3057-5. OL 25033142M.Matyszak, Philip (2003). Chronicle of the Roman Republic. Thames & Hudson, Ltd. ISBN 978-0-5000-5121-4.Boatwright, Mary T.; et al. (2012). The Romans: From Village to Empire (2nd ed.). Oxford University Press. ISBN 978-0-1997-3057-5. OL 25033142M.
În secolul al IV-lea î.Hr., Roma a fost atacată de gali, care își extinseseră puterea în Peninsula Italică dincolo de Valea Padului și prin Etruria. La 16 iulie 390 î.Hr., o armată galică sub conducerea șefului tribal Brennus i-a învins pe romani în Bătălia de la Allia și a înaintat spre Roma. Galii au jefuit și au incendiat orașul, apoi au pus asediu pe Colina Capitolină, unde unii romani se baricadaseră, timp de șapte luni. Galii au acceptat apoi să le acorde romanilor pace în schimbul a 1000 de livre de aur. Potrivit unei legende ulterioare, romanul care supraveghea cântărirea a observat că galii foloseau balanțe false. Romanii au ridicat apoi armele și i-au învins pe gali. Generalul lor victorios, Camillus, a remarcat: „Cu Fier, nu cu Aur, Roma își cumpără libertatea.”Boatwright, Mary T.; et al. (2012). The Romans: From Village to Empire (2nd ed.). Oxford University Press. ISBN 978-0-1997-3057-5. OL 25033142M.
Romanii au supus treptat celelalte popoare din Peninsula Italică, inclusiv pe etrusci. Ultima amenințare la adresa hegemoniei romane în Italia a venit când Tarentum, o importantă colonie greacă, a cerut ajutorul lui Pyrrhus din Epirus în 281 î.Hr., dar acest efort a eșuat. Romanii și-au consolidat cuceririle fondând colonii romane în zone strategice, stabilind astfel un control stabil asupra regiunii.
Războaiele punice
În secolul al III-lea î.Hr., Roma s-a confruntat cu un nou și formidabil adversar: Cartagina, cealaltă mare putere din vestul Mediteranei. Primul Război Punic a început în anul 264 î.Hr., când orașul Messina a cerut ajutorul Cartaginei în conflictele lor cu Hiero al II-lea din Siracuza. După intervenția cartaginezilor, Messana a cerut Romei să-i alunge pe aceștia. Roma a intrat în acest război deoarece Siracuza și Messana erau prea aproape de orașele grecești recent cucerite din sudul Italiei, iar Cartagina putea lansa acum o ofensivă prin teritoriul roman. În plus, Roma putea să-și extindă stăpânirea asupra Siciliei.
Cartagina era o putere maritimă, iar lipsa de nave și experiență navală a Romei a făcut ca drumul către victorie să fie lung și dificil pentru Republica Romană. Cu toate acestea, după mai bine de 20 de ani de război, Roma a învins Cartagina și s-a semnat un tratat de pace. Printre motivele celui de-Al Doilea Război Punic s-au numărat și despăgubirile de război la care Cartagina a consimțit la sfârșitul Primului Război Punic. Războiul a început cu invazia îndrăzneață a Hispaniei de către Hannibal, care a mărșăluit prin Hispania și Alpii italieni, provocând panică printre aliații italieni ai Romei. Cea mai bună metodă de a învinge planul lui Hannibal de a-i face pe italieni să abandoneze Roma a fost întârzierea cartaginezilor printr-un război de gherilă și uzură, o strategie propusă de Quintus Fabius Maximus Verrucosus. Invazia lui Hannibal a durat peste 16 ani, devastând Italia, dar în cele din urmă Cartagina a fost învinsă în bătălia decisivă de la Zama, în octombrie 202 î.Hr.