Erupția vulcanului Saint Helens din anul 1980

right|400px|thumb|Muntele St. Helens din Monitor Ridge aratănd conul de devastare, craterul imens deschis spre nord. Fotografia mică din stânga a fost luată de la Lacul Spirit inainte de eruptie şi fotografia mica de pe dreapta a fost luată după erupţia din aproximativ acelasi loc. Spirit Lake poate fi, de asemenea, văzut în imagine mai mare, precum şi doi vulcani si alte cascade. Erupția din 1980 a Mount St Helens, un strat-vulcan situat în statul Washington, în Statele Unite, a fost o erupție vulcanică majoră. Erupția (care a fost un eveniment VEI 5) a fost singurul eveniment semnificativ care a aparut în 48 de state din SUA, de la erupția din 1905 din Lassen din California.Istoria erupției vulcanului Erupția a fost urmată de o serie de cutremure și episoade de abur-ventilat, cauzate de o injecție de magma la adâncime mică, adâncime sub vulcan care a creat o umflatură mare si un sistem de fractură pe versantul nord al Muntelui Sf. Helens. Oamenii de știință au convins autoritățile să împrejmuiască muntele St. Helens din apropierea populației și să mențină închiderea în ciuda presiunii de a erupe din nou, munca lor salvând mii de vieți. În 18 mai 1980 într-o sâmbătă la ora 8:32:17(UTC-7) un cutremur care a provocat întreaga parte nordică deja slăbită să alunece, eliberând roca bogată în gaze a vulcanului pentru a slăbi presiunea. Roca a răspuns prin explozia unui amestec fierbinte de lavă pulverizând o rocă veche spre Lacul Spirit atât de repede încât a provocat o avalanșă din suprafața nordică. O coloană a erupției s-a ridicat la 24.400 m în atmosferă depozitând cenușă în 11 state din America. În același timp, zăpada înghețată și mai mulți ghețari s-au topit în vulcani formând o lahare atât de departe de fluviul Columbia. , aproape 50 de mile(80 km) spre sud-vest. Mai puține explozii au continuat în ziua următoare,doar ca să fie urmate de o altă mare dar nu așa de distructivă euptie ca și în 1980.

57 de oameni(inclunzand hangiul Harry R. Truman și geologul David A. Johnston) și mii de animale au fost omorâte. Sute de mile pătrate au fost pustiite, cauzând daune de peste un million de dolari americani($2,74 mil.) și muntele St. Helens a fost lăsat cu un crater în partea lui nordică. În timpul erupției, vârful vulcanului a fost stăpânit de Burlington Northern Railroad, dar după aceea a trecut la Statele Unite Serviciul Pădurii. Teritoriul a fost târziu conervat, așa cum a fost, în muntele St. Helens Monumentul Vulcanic Național.

Acumularea de la declanșare

Muntele St. Helens a rămas inactiv de la ultima lui perioadă de activitate din 1840 și 1850 până în Martie 1980[Gorney, Cynthia (30 martie 1980).]. Mai multe mici cutremure au început la fel de devreme ca și în 15 martie 1980, indicând că magma ar fi coborât sub vulcan.În 18 Martie la ora 15:45 un mic cutremur de 4,2 grade pe scară Richter, așezat mai jos de coasta nordică a vulcanului, semnalând că violența vulcanului a revenit după 123 de ani de hibernareAprinșii munți din vest(1988),Harris,pagina 202.. Un cutremur ce se amplifică gradual a saturat seismografele locale și a atins punctul critic în amiază lui Martie 25, ajungând la valorile maxime în următoarele 2 zile, inclusiv un cutremur ce a fost înregistrat cu 5.1 grade pe scara RichterRay, Dewey (27 martie 1980)Vulcanul din Oregon este încălzit pentru o erupție..Un total de 173 de zguduiri de magnitudine 2,6 grade au fost inregisitrate de-a lungul celor două zile. Al doilea, un crater și o flacără albastră au fost observate pe 29 martie,. Flacăra a fost vizibilă din ambele cratere emise, și probabil , a fost creata de gaze de ardere. Electricitatea statică generată din norii de cenușă au trimis fulgere care au ajuns până la două mile(3 km) lungime.Harris, Muntele de foc din vest (1988), pagina 203 93 de izbucniri separate au fost raportate pe martie , și tot mai multe cutremure puternice au fost detectate pe 1 aprilie, alarmând geologii și guvernatorul determinând Dixy Ray Lee să declare starea de urgență pe 3 aprilie. Guvernatorul Ray a emis un ordin executiv pe 30 aprilie, de a crea o zonă roșie în jurul vulcanului. Oricine prins în această zonă fără legitimație se vor confrunta cu o amendă de 500 de dolari sau șase luni de închisoare. Aceasta a împiedicat pe mulți proprietari să-și viziteze proprieteatea. left|250px|thumb|Fotografie care arată pre-avalanşă în timpul erupţia din 10 apriliePe 7 mai, erupții similare cu cele din martie si aprilie s-au reluat, iar în următoarele zile umflătura a abordat dimensiunea maximă. Toate lucrările s-au limitat la cupola summit-ului de 350 de ani și nu a implicat nici o magmă noua. Un total de aproximativ 10.000 de cutremure au fost înregistrate înainte de evenimentul din 18 mai,Harris, Munții de foc din vest(1988), pagina 202 cele mai ulte fiind concentrate într-o zonă mică ai puțin de 2,6 km direct mai jos de umflătură.Erupțiile vizibile au încetat pe 16 mai, au redus interesul publicului și în consecință numărul de spectaori din zonă.Montarea presiunii publice apoi forțarea oficială a permis 50 carloads a proprietarilor pentru a intra în zona de pericol pe 17 mai, pentru a aduna orice lucru ar putea transporta. O altă excursie a fost programată pentru oră 10, a două zi. Duminică, mai mult de 300 de furnizori de buștean nu au putut lucra în zonă. Până în momentul erupții climatice, magmă dacită din vulcan a forțat flancul de nord din exterior aproape 150 m incălzindu-se apele subterane ale vulcanului, cauzând multe explozii de abur( erupții freatice). left|600px|thumb|Fotografie care arată criptodomul din 27 aprilie Pe 18 mai la 7 dimineața, vulcanologul David A. Johnston, care a avut sâmbătă noapte obligația de a observa aproximativ 10 km la nordul vulcanului, prin radio, rezultatele a laser-beam. Activitatea muntelui St. Helens în acea zi nu a prezentat nici o schimbare, în comparație cu luna precedentă. Rata de circulație a umflăturii, emisiile de dioxid de sulf, iar valorile de temperatură la sol nu au evidențiat modificări neobișnuite care ar fi putut infica o erupție catastrofală. Dintr-o dată, la 08:32, un cutremur cu magnitudine de 5,1 centrat direct mai jos de panta de nord a declanșat acea parte a vulcanului să alunece,Harris, Muntele de foc din vest (1988), pagina 205 aproximativ 70-20 de secunde, după șoc. Unba din cele mai mari alunecări de teren din istorie, au ajuns de la 175 la 250 de km pe oră și s-a mutat în brațul de vest al lacului Spirit, o parte din ea lovind 350 de m creasta mare în jur de 10 km. Unele au alunecat peste culme, dar cele mai multe s-au mutat 21 km mai jos de Râul Fork Toutle, umplând văile sale cu până la 180 m adâncime cu resturi de avalanșe. O suprafață de aproximativ 62 km ² a fost acoperită, iar volumul total al depunerilor a fost de aproximativ 2.9 km ³. right|500px|thumb|Succesiunea evenimentelor din 18 mai. Oamenii de știință au reușit să reconstituie alunecările de teren la o serie de fotografii făcută de Gaty Rosenquist, așezat la 18 km depărtare de explozie. Rosenquist și trupa sa au reușit să țină fotografiile în ciuda exploziilor care au fost la 1,6 km distanță de locația lor.Vulcani: Creuzete de Schimbare. Universitatea Princeton Press. pagina 117 Cele mai multe din partea nordica au devenit un depozit de moloz de 27 km lungime, în medie de 46 m grozime, alunecarea fiind la 1,6 km mai jos de lacul Spirit. Mii de copaci au fost rupți din dealurile înconjurătoare după propulsarea eficientă a lichidului la 250 de m până la deal. Toată apa din Lacul Spirit a fost temporar strămutată de alunecarea de teren, care a trimis valuri mari de 180 m care s-au izbit de culmea de nord a lacului.Harris, Muntele de foc din vest (1988), pagina 209

Fluxurile piroclastice

left|350px|thumb|Valea umplută cu resturi de alunecari de teren. Explozia initială laterală Alunecările de teren au expus dacita magmă din gâtul St. Helens la o presiune mult mai mică cauzând gaz-încărcat, topind stânca, și înalta presiune de abur de mai sus făcând-o să explodeze câteva secunde după ce alunecarea a început. Izbucnind explozii din partea posterioasa cauzate de alunecările de teren. Exploziile au rezultat fluxul de gaze vulcanize foarte fierbinți, cenușa și piatra ponce formate din lavă nouă, în timp de roca s-a deplasat la 350 de km pe oră, accelerând la 1080 km pe oră. Fluxul de material piroclastic a trecut peste mișcarea avalanșei, răspândindu-se în exterior, devastând o zonă în formă de evantai de 37 km și peste 30 km lungime.În total aproximativ 600 km din pădure a fost dărâmată și căldura extremă a ucis copacii dincolo de zona de lovitură de jos. Explozia nu a durat mai mult de 30 de secunde, dar explozia de nord a radiat și extinderea a continuat timp de aproximativ un minut. Fluxul de material piroclastic a trecut peste mișcarea avalanșei, răspândindu-se în exterior, devastând o zonă în formă de evantai de 37 km și peste 30 km lungime.În total aproximativ 600 km › din pădure a fost dărâmată și căldura extremă a ucis copacii dincolo de zona de lovitură de jos. Explozia nu a durat mai mult de 30 de secunde, dar explozia de nord a radiat și extinderea a continuat timp de aproximativ un minut. Un material suprainaclzit stafulgerat de apa din Lacul spirit și North Fork river toutle au provocar creșterea unei mari explozii secundare care a fost audiată atât de departe până în British Columbia,Harris, Muntele de foc din vest (1988), pagina 206 Montana, Idaho și California de Nord. Cu toate acestea, multe zone apropiate de erupție ( Portland, Oregon) nu au auzit explozia. right|600px|thumb|Graficele care indică alunecarea de teren de pe 18 mai(verde) depăşită de fluxul piroclastic iniţial(roşu) Mai târziu, studiile au indicat faptul că o treime din 188 milioane m³‚ de material din flux a fost noua lavă, și restul a fost fragmentat în stânci mai mari. Rezultatul exploziei laterale left|500px|thumb|Maşina fotografului Reid Blackburn dupa erupţieToată lumea din zona liniștită puteau vedea norul de cenușă imens care a fost trimis spre cel de la poalele nordice a muntelui St. Helens. Exploziile supersonice laterala, încărcate cu resturi vulcanice, au cauzat devastarea în măsură de 30 km din vulcan.Zona afectată de explozie poate fi împărțită în trei zone apropximativ concentrice:

1. Zona explozia directă.Zonă cel mai puțin intimă, în medie de aproximativ 13 km în rază, un domeniu în care practic totul, natural sau artifical a fost șters.Din acest motiv, această zonă, de asemenea, a fost numită „copacul-indepartat”. Fluzul de materiale transportate de către explozie nu a fost deviat de caracteristicile topografice în această zonă.

2. Zona canalizată, o zonă intermediară, a fost extinsă la distanțe cât mai mari de 30 de km de vulcan, un domeniu în care fluxul a aplatizat totul în calea sa și a fost canalizat într-o oarecare măsură, de topografie.În această zonă, forța și direcția de explozie dunt izbitoare, demonstrat prin alinierea paralelă a răsturnării copacilor mari, rupți la baza trunchiului ca în cazul în care aceastea au fost lame de cosit iarba de către o coasă. Această zonă a fost, de asemenea cunoscută sub numele „ zona copac-taiat” .

3. Zona uscata, de asemenea, numită zona „permanent moartă”.Marginea exterioară a zonei afectate era o zonă în care copacii au rămas în picioare, dar erau maro cauzați de gaze fierbinte ale exploziei. Acest flux piroclastic a lovit primele sale victime umane, aceasta fiind încă de 360 °C (680 °F) ,având un gaz sufocant și care abordează mariale unghiulare. Cele mai multe dintre persoanele cunoscute au murit sau au cedat asfixiați în timp ce, cei mai mulți au murit de la arsuri. Harry Truman a fost îngropat sub sute de metri de material de avalanșă. Vulcanologul David A. Johnston a fost unul dintre cei uciși, după cum a fost și Reid Blackburn, un fotograf Național Geographic.

Fluxuri târzii