Pătrașcu cel Bun (), cunoscut în unele lucrări și ca Petrașcu-VodăObedeanu, 1900Hurmuzaki, 1900Hasdeu, 1878, a fost fiul domnului Radu Paisie și domn al Țării Românești între martie 1554 - 26 decembrie 1557.
Raporturile cu Transilvania
La ordinul Porții, merge cu oaste în Transilvania (1556) spre a-l restabili pe Ioan Sigismund care, împreună cu mama sa, regina Isabella, trebuiseră să se retragă în Polonia. 14.000 de ostași munteni trec Carpații, o parte în luna mai, alta în iulie, iar marele vornic Socol aduce pe regină de la Liov. La 28 octombrie Pătrașcu însuși era la Cluj, mulțumit de rezultat (la care a cooperat și domnul Moldovei, Alexandru Lăpușneanu). Cum liniștea nu a fost totuși deplin restabilită, a fost nevoie de o nouă acțiune în Transilvania. Pătrașcu n-a mai putut însoți oștile: era bolnav; încă din luna mai se află la Râmnic pentru aer, îngrijit și de un medic trimis de sibieni. La 26 decembrie 1557 survine decesul. Spun unii că voievodul ar fi murit otrăvit chiar de marele vornic Socol, care ar fi avut el însuși gânduri de domnie, însă lucrul nu este dovedit. Cert este numai că Socol, la revenirea lui Mircea Ciobanul, se refugiază împreună cu fiul său, Radu stolnic, în Transilvania, luând cu el și vistieria defunctului: 400.000 de ducați. (Mai târziu, promite 14.000 de ducați ambasadorului Franței, la Istanbul, numai ca să nu fie predat turcilor și ucis).
Familia
Pătrașcu a fost căsătorit cu Doamna Voica, din neamul boierilor de la Slătioara. Au avut o fiică, Maria (măritată în februarie 1555), și trei fii: Petru, căruia i s-a zis mai târziu Cercel (viitorul domn), Vintilă, instalat voievod de armatele lui Ioan Vodă cel Viteaz în 1574 (dar numai patru zile) și Petrașcu, zis din CipruIorga, 1940. Potrivit cronicilor oficiale ale lui Mihai Vodă ar fi avut ca fiu postum și nelegitim pe Mihai Viteazul, fapt infirmat de istoriografia mai nouă, începând cu Nicolae Iorga.
Este înmormântat la Mănăstirea Dealu. A fost numit "cel Bun" de istorici, pentru că a avut o domnie liniștită, fără a ucide vreun boier.
Note
Bibliografie Constantin V. Obedeanu, Greciĭ înȚara-Românească: cu o privire generală asupra stăreĭ culturale până la 1717, Stabilimentul Grafic I. V. Socecŭ, 1900, 1060 pagini Eudoxiu de Hurmuzaki, Academia Română, Romania. Ministerul Cultelor și Instrucției Publice, Documente privitoare la istoria românilor, Vol. 11, Editura C. Göbl, 1900 Bogdan Petriceicu Hasdeu, H. Schuchardt, Limba românǎ vorbitǎ între 1550-1600, 1878 Nicolae Iorga, Histoire des Roumains et de la romanité orientale: Époque des braves (Problème de la Transylvania au XVIe siècle), Vol. 5 din „Histoire des Roumaińs et de la romanité orientale”, 1940
Legături externe (redactor șef) Corneliu Diaconovich: Enciclopedia română I-III., W. Kraft, București, 1898–1904 Dimitrie Gusti: Enciclopedia României, Imprimeria Națională, București, 1938–1943 (redactor șef) Athanase Joja: Dicționar enciclopedic român I-IV., Editura Politica, București, 1962–1966 Rezachevici, Constantin: Cronologia a domnilor din Țara Românească și Moldova a. 1324 – 1881, Editura Enciclopedică, București, 2001 Vasile Mărculeț – Alexandru V. Ștefănescu – Stănel Ion – Gherghina Boda – George Marcu – Mihai Chiriac – Elena Gabriela Maximciuc – Ioan Mărculeț – Stan Stoica: Dicționarul domnilor Țării Românești și ai Moldovei, Editura Meronia, București, 2009 Radu Lungu: Domnitori si Principi ai Tărilor Române, Editura Paideia, București, 2010 Revista Agero
Categorie:Decese în 1557 Categorie:Dinastia Drăculeștilor Categorie:Domni și domnitori ai Țării Românești