Mihai Eminescu (născut Mihail Eminovici; ) a fost un poet, prozator și jurnalist român, considerat cea mai influentă personalitate din literatura română.Mihai Eminescu - accesat 11.01.09 A publicat un singur volum antum, Poesii, compus din poemele apărute în revista Convorbiri literare a societății Junimea.Mircea Mâciu dr., Nicolae C. Nicolescu, Valeriu Șuteu dr., Mic dicționar enciclopedic, Ed. Stiințifică și enciclopedică, București, 1986Mircea Mâciu dr., Nicolae C. Nicolescu, Valeriu Șuteu dr., Mic dicționar enciclopedic, Ed. Științifică și enciclopedică, București, 1986 Printre operele notabile se numără Luceafărul, Odă (în metru antic) și cele cinci Scrisori.
Reprezentat al romantismului târziu, poezia sa înregistrează noțiuni din metafizică, mitologie, filosofie și istorie, în timp ce proza include elemente sociologice.Călinescu, G. Istoria literaturii române, p.163-172 Temele recurente sunt natura (privită prin prisma folclorului autohton), dragostea, nașterea, moartea, cosmosul și condiția geniului.Boia, L. Mihai Eminescu, românul absolut p.21 Encyclopædia Britannica notează că Eminescu „a transformat atât forma cât și conținutul poeziei românești”, influențând decisiv generațiile următoare de scriitori.
S-a născut la Botoșani și a copilărit la Ipotești. După studii gimnaziale la Cernăuți, unde a debutat la 16 ani cu poemul De-aș avea,titlul original din revista Familia a fost DE-ASIU AVÉ - cf. Academia Republicii Socialiste România, Istoria literaturii române, Epoca marilor clasici, III, București, 1973, p. 165Călinescu, G. Viața lui Mihai Eminescu, p.45, 58a studiat filozofia la Universitățile din Viena și Berlin. În această perioadă a intrat în contact cu sistemele filosofice ale lui Kant și Schopenhauer, dar și cu textele sacre orientale (Ramayana, Mahābhārata și Vedele).Călinescu, G. Istoria literaturii române, p.161Călinescu, G. Viața lui Mihai Eminescu, p.138Călinescu, G. Viața lui Mihai Eminescu, p.160-161Călinescu, G. Viața lui Mihai Eminescu, p.176Călinescu, G. Viața lui Mihai Eminescu, p.196
Activitatea sa jurnalistică a debutat la Curierul de Iași (1875–1877), continuând la Timpul, oficiosul Partidului Conservator.Călinescu, G. Istoria literaturii române, p.162-163 Articolele sale reflectau o viziune conservatoare și naționalistă, comună multor intelectuali europeni ai epocii, fiind un critic acerb al liberalismului burghez.Călinescu, G. Viața lui Mihai Eminescu, p.279-285
Sănătatea sa s-a deteriorat începând cu anul 1883. Deși simptomele au fost interpretate în epocă drept neurosifilis, cercetările moderne sugerează o tulburare bipolară și o posibilă intoxicație cronică cu mercur, folosit în tratamentele vremii. Eminescu a decedat la 15 iunie 1889 în sanatoriul doctorului Șuțu și este înmormântat la Cimitirul Bellu. Manuscrisele sale (46 de volume) au fost dăruite Academiei Române de către Titu Maiorescu în 1902.CONSTANTINESCU, N. M. Bolile lui Eminescu-adevăr și mistificare (Eminescu’s illnesses–between truth and mystification).Ion Nica, Mihai Eminescu. Structura somato-psihică, Ed. Eminescu, București, 1972.Biblioteca Academiei - Program de accesare digitala a manuscriselor - Mihai Eminescu - accesat 11.01.09 A fost ales membru post-mortem al Academiei Române în anul 1948.
Biografie Familia 200px|thumb|right|Mihai Eminescu și unii din apropiații săi, pe colița nr. 21 emisă de serviciile poștale ale Republicii Moldova, cu ocazia sărbătoririi a 150 de ani de la nașterea poetului Strămoșii paterni ai poetului se presupune că provin dintr-o familie românească din Banatul ocupat de turci. Acolo, în 1675, s-a născut un copil care, adult fiind, a fost poreclit Iminul,Ion Roșu, Legendă și adevăr în biografia lui M. Eminescu, Cartea românească, 1989, p. 201 iar fiul lui Iminul a fost Iovul lui Iminul, născut în 1705, care a fost hirotonit preot sub numele sârbizat de Iovul Iminovici, în conformitate cu uzul limbii slavone al cancelariei Mitropoliei de la Carloviț.Mihai Eminescu, Luceafărul, Editura Litera Internațional, București, 2001, p. 7
Din cauza războiului ruso-austro-turc din 1735-1739, Banatul și alte regiuni, abia cucerite de la turci în 1716-1718, reintrau sub suzeranitate turcă. În urma apelului episcopului Inocențiu Micu-Klein către românii de pretutindeni de a se stabili la Blaj, preotul Iovul Iminovici pleacă din Banat spre Blaj prin 1738-1740, beneficiind de libertăți cetățenești, lot agricol contra unei taxe, învățământ gratuit în limba română pentru copii, condiționat fiind însă de a se mărturisi unit. Iovul Iminovici a avut doi fii, Iosif, elev de 10 ani la 1755 și Petrea Iminovici.
Petrea Eminovici, străbunicul poetului, s-a născut probabil în 1735, iar din căsătoria acestuia cu Agafia Șerban, născută în 1736, au apărut mai mulți urmași, cunoscută cu certitudine fiind doar existența mezinului Vasile, bunicul poetului. Vasile Iminovici, născut în 1778, a făcut școala normală din Blaj și s-a însurat cu Ioana Sărghei. După un timp, soții Petrea și Agafia se despart, Petrea decedând la Blaj în 1811, iar Agafia însoțește familia fiului său, Vasile, în Bucovina și se stinge la Călineștii Cuparencu în anul 1818 la vârsta de 83 de ani.
Vasile Iminovici, în vârstă de 26 ani, atras de condițiile economice și sociale oferite de Imperiul Austro-Ungar imigranților stabiliți în Bucovina, se mută cu familia la Călineștii Cuparencu, în 1804, unde primește post de dascăl de biserică și lot agricol din rezerva religionară. A avut patru fete și trei feciori. Cel mai mare dintre feciori, Gheorghe, născut în 10 februarie 1812, a fost tatăl lui Mihai Eminescu.Călinescu, Viața lui Mihai Eminescu, p. 16 Vasile Iminovici a decedat în 20 februarie 1844.
Gheorghe Eminovici a făcut vreo trei ani de școală la dascălul Ioniță din Suceava,Eminescu comemorativ, Album artistic-literar, întocmit de Octav Minar, Iași, 1909Dicționarul literaturii... , p. 321 a fost în slujba boierului Ioan Ienacaki Cârstea din Costâna, apoi scriitoraș la baronul Jean Mustață din Bucovina, iar mai apoi la boierul Alexandru Balș din Moldova. După moartea boierului, fiul acestuia, Costache, îl numește administrator al moșiei Dumbrăveni și îi capătă de la vodă titlul de sluger.Călinescu, Viața lui Mihai Eminescu, p. 30
Strămoșii din partea mamei, Jurăsceștii, proveneau din zona Hotinului. Stolnicul Vasile Jurașcu din Joldești s-a căsătorit cu Paraschiva, fiica lui Donțu, un muscal sau cazac, care se așezase pe malul Siretului, nu departe de satul Sarafinești și luase în căsătorie pe fata țăranului Ion Brehuescu, Catrina.Călinescu, Viața lui Mihai Eminescu, p. 31 Raluca, mama poetului, a fost a patra fiică a lui Vasile și a Paraschivei Jurașcu.Călinescu, Viața lui Mihai Eminescu, p. 18-19
Gheorghe Eminovici s-a căsătorit cu Raluca Jurașcu în primăvara anului 1840, primind o zestre substanțială,Dr. V. Branisce, Izvodul de zestre al părinților lui Mihai Eminescu, Convorbiri literare, LVIII, 1926, p. 44-48Călinescu, Viața lui Mihai Eminescu, p. 20 iar în 12 mai 1841 a primit titlul de căminar de la vodă Mihail Grigore Sturza.Omagiu lui Mihai Eminescu, Comitetul Comemorării, Galați, București, 1909
Mihai Eminescu a fost al șaptelea dintre cei unsprezece copii ai lui Gheorghe Eminovici și ai Ralucăi.Călinescu, Istoria literaturii..., p. 25Dicționarul literaturii... , p. 322
Primul născut dintre băieți, Șerban (n. 1841), studiază medicina la Viena, se îmbolnăvește de tuberculoză și moare alienat la Berlin în 30 noiembrie 1874.Cioculescu, p. 159 Niculae, născut în 1843, se va sinucide în Ipotești în 1884. Iorgu (n. 1844)Mihai Eminescu, Luceafărul, Editura Litera Internațional, București, 2001, p. 8 studiază la Academia Militară din Berlin. Are o carieră de succes, dar moare în 1873 din cauza unei răceli contractate în timpul unei misiuni. Ruxandra se naște în 1845, dar moare în copilărie. Ilie (n. 1846) a fost tovarășul de joacă al lui Mihai, descris în mai multe poeme.Călinescu, Viața lui Mihai Eminescu, p. 53 Moare în 1863 în urma unei epidemii de tifos. Maria (n. 1848 sau 1849) trăiește doar șapte ani și jumătate. Aglae (n. 1852 - d. 1906) a fost căsătorită de două ori și a avut doi băieți, pe Ioan și pe George. A suferit de boala Basedow-Graves. După ea s-a născut, probabil în 1854, Henrieta (Harieta), sora mai mică a poetului, cea care l-a îngrijit după instaurarea bolii. A murit cu semne de tuberculoză. Matei (n. 1856) este singurul care a lăsat urmași direcți cu numele Eminescu. A studiat politehnica la Praga și a devenit căpitan în Armata Regală Română. S-a luptat cu Titu Maiorescu, încercând să împiedice publicarea operei postume. Ultimul copil, Vasile, a murit la un an și jumătate, data nașterii sau a morții nefiind cunoscute.
Data și locul nașterii
În 31 martie 1889, Mihail Chințescu, un conferențiar susținea la Ateneul Român că Eminescu s-a născut la Soleni, un sat din Moldova.Mihail Chințescu, Încercări asupra poetului Eminescu (conferință), Revista olteană, II, 1889, p. 85-100 Într-un registru al membrilor Junimii, Eminescu însuși a notat ca loc al nașterii Botoșani, iar ca dată a trecut 20 decembrie 1849.C. Iordăchescu, Locul și data nașterii lui Eminescu, Adevărul literar și artistic, IV, nr. 217, 1 februarie 1925 În registrul școlii primare a fost consemnată data de 6 decembrie 1850,Călinescu, Viața lui Mihai Eminescu, p. 43 iar în documentele gimnaziului din Cernăuți este trecută data de 14 decembrie 1849.Dr. Radu I. Sbiera, Amintiri despre Eminescu, Cernăuți, 1903 Sora poetului, Aglae Drogli, într-o scrisoare către Titu Maiorescu susținea ca dată a nașterii 20 decembrie 1849, iar ca loc al nașterii, Ipotești.I. E. Torouțiu, Studii și documente literare, București, „Bucovina” V, 1934 Fratele poetului, Matei, a susținut o altă dată, 8 noiembrie 1848, și ca localitate Dumbrăveni,Mihail Eminescu, Diverse cu o prefață de I. L. Caragiale, Biblioteca Academiei Române, I. 102021 iar mai târziu a susținut că a găsit o psaltire veche unde tatăl poetului notase:
Totuși, data și locul nașterii lui Mihai Eminescu au fost acceptate ca fiind 15 ianuarie 1850, în Botoșani, precum a fost consemnat în registrul de nașteri și botezuri în arhiva Bisericii Uspenia din Botoșani. În acest dosar data nașterii este trecută ca „15 ghenarie 1850”, iar a botezului, data de 21 în aceeași lună a aceluiași an.Corneliu Botez, Unde s-a născut poetul Eminescu?, în Mihail Eminescu - Literatură, Iași, 1904, p. 76-78 și Ateneul, Botoșani, număr festiv, februarie 1904Călinescu, Viața lui Mihai Eminescu, p. 44
Poetul a fost botezat de preotul Ion Stamate, ajutat de fiul său, Dimitrie, diacon, la botez fiind prezenți, în afară de părinți, stolnicul Vasile Jurașcu, naș, și maica Ferovnia Jurașcu de la schitul Agafton, soră cu mama lui.N. D. Giurescu, Când s-a născut Eminescu?, Convorbiri literare, 1892, p. 183-185
Copilăria left|200px|thumb|Clădirea National-Hauptschule din Cernăuți, unde Mihai Eminescu a studiat în perioada 1858-1860. În prezent, clădirea adăpostește o școală auto, situată pe Strada Shkilna (Școlii) nr. 4. Copilăria a petrecut-o la Botoșani și Ipotești, în casa părintească și prin împrejurimi, într-o totală libertate de mișcare și în contact cu oamenii și cu natura, stare evocată cu adâncă nostalgie în poezia de mai târziu (Fiind băiet…Cioculescu, p. 160 sau O, rămâi).