Cupa Asiei (sau Cupa Asiei pe Națiuni) este cea mai importantă competiție internațională de fotbal la care participă statele afiliate la Confederația Asiatică de Fotbal (AFC).
Cupa Asiei a avut loc o dată la patru ani între 1956 și 2004. Pentru că Jocurile Olimpice de Vară și Campionatul European se jucau în aceiași ani ca și Cupa Asiei (2004, 2008, 2012, etc), AFC a decis să reprogrameze competiția pentru a nu se suprapune peste programul celorlalte. După 2004, turneul a avut loc în 2007 și ulterior va avea loc la fiecare patru ani.
Cupa Asiei a fost dominată de echipele de top din Asia de-a lungul anilor, de obicei de cele din Asia de Est sau Asia de Vest. Inițial, printre echipele care au avut succes se numără Iran, și Coreea de sud. Recent, Japonia și Arabia Saudită au câștigat meciurile din finală și au obținut un loc la Cupa Confederațiilor.
Alte echipe care au obținut trofeul sunt Israel (nu mai este membru al AFC), Irak, și Kuweit.
Qatar este ultima cea mai recentă națiune afiliată la AFC, câștigând ediția din 2019, fiind astfel și campioana continentală în exercițiu, urmând a fi țară gazdă a ediției ce va avea loc în 2024.
Finale Mare Campioană Scor Finalistă Mică Locul 3 Scor Locul 4 2023
3 - 1
2023
2019
3 - 1
2019 Emiratele Arabe
2015
2 - 1
2015 Emiratele Arabe 3 - 2
2011
1 - 0
2011
3 - 2
2007
1 - 0
2007 ✠ <th><div style="text-align:center; height:9px; width:55px; overflow:auto; padding:0px 0px 9px;">0 - 0
6 : 5
2004
3 - 1
2004
4 - 2
2000
1 - 0
2000
1 - 0
1996 ✠ <th><div style="text-align:center; height:9px; width:55px; overflow:auto; padding:0px 0px 9px;">0 - 0
4 : 2 Emiratele Arabe 1996 ✠ <th><div style="text-align:center; height:9px; width:55px; overflow:auto; padding:0px 0px 9px;">1 - 1
3 : 2
1992
1 - 0
1992 ✠ <th><div style="text-align:center; height:9px; width:55px; overflow:auto; padding:0px 0px 9px;">1 - 1
4 : 3 Emiratele Arabe
1988 ✠ <th><div style="text-align:center; height:9px; width:55px; overflow:auto; padding:0px 0px 9px;">0 - 0
4 : 3
1988 ✠ <th><div style="text-align:center; height:9px; width:55px; overflow:auto; padding:0px 0px 9px;">0 - 0
3 : 0
1984
2 - 0
1984 ✠ <th><div style="text-align:center; height:9px; width:55px; overflow:auto; padding:0px 0px 9px;">1 - 1
5 : 3
1980
3 - 0
1980
3 - 0
1976
1 - 0
1976
1 - 0
1972
2 - 1
1972 ✠ <th><div style="text-align:center; height:9px; width:55px; overflow:auto; padding:0px 0px 9px;">2 - 2
5 : 3
Grupa Campioană Puncte Locul 2 Grupa Locul 3 Puncte Locul 4 1968
8p - 5p ♣ 1968
4p - 2p
1964
6p - 4p
1964
2p - 0p
1960
6p - 4p
1960
2p - 0p
1956
5p - 4p
1956
2p - 1p
<tr> ♣ Naționala cunoscută în trecut ca până în anul 1989. ✠ Echipa a câștigat la penalty. Meciul nu s-a jucat.
Clasament EchipeCampioniFinaliștiLocul treiLocul patruSemifinale4 (1992*, 2000, 2004, 2011)1 (2019) -1 (2007)3 (1984, 1988, 1996)3 (1992, 2000, 2007) - -3 (1968*, 1972, 1976*) -4 (1980, 1988, 1996, 2004)1 (1984)2 (2019, 2023)2 (1956, 1960*)4 (1972, 1980, 1988, 2015)4 (1964, 2000, 2007, 2011)1 (2023)2 (2019, 2023) - - - #1 (1964*)2 (1956, 1960)1 (1968) -1 (1980*)1 (1976)1 (1984)1 (1996)1 (2015)1 (2011) - -1 (2007) - -2 (1976, 2015) -2 (1984, 2004*)2 (1976, 1992)2 (1988, 2000) -1 (1996*)1 (2015)1 (1992)1 (2019) -1 (1964) - - ^ -1 (1968) - - -1 (2023) - - - -1 (1956*)1 (1964) - -1 (1960)1 (1968) - -1 (1972*) - - - -2 (1956, 1960) ^^ - - -1 (1972) - - -1 (1980) - - -1 (2004) - - -1 (2011)
* ca gazdă # Israel a fost exclusă din AFC în anii '70 și în cele din urmă a devenit membru al UEFA. ^ Fosta Birmania. ^^ Fosta Republica Khmeră.
Rezultate pe gazde AnGazdăRezultat 1956 Locul trei 1960 Campioni 1964 Campioni 1968 Campioni 1972 Locul trei 1976 Campioni 1980 Campioni 1984 Grupe 1988 Grupe 1992 Campioni 1996 Finaliști 2000 Grupe 2004 Finaliști 2007 Sferturi Grupe Grupe Grupe 2011 Sferturi 2015 Campioni 2019 Semifinaliști
Rezultate pe țări care își apără titlul An Foste campioane Rezultat 1956 — — 1960 Campioni 1964 Locul trei 1968 Locul trei 1972 Campioni 1976 Campioni 1980 Locul trei 1984 Locul trei 1988 Campioni 1992 Runners-up 1996 Quarter-Final 2000 Runners-up 2004 Campioni 2007 Locul patru 2011 Sferturi 2015
Rezultate pe regiune Federație (Regiune)Cea mai bună performanțăWAFF (Asia de Vest)9 titluri: Arabia Saudită (3), Iran (3), Kuweit (1), Irak (1) , Israel (1)EAFF (Asia de Est)6 titluri: Japonia (4), Coreea de Sud (2)AFF (Asia de Sud-Est)2 finaliști: Myanmar (1968), Australia (2011)SAFF (De sud și centrală)1 finalist: India (1964)
Premii Cel mai bun jucător AnJucător1956nu s-a acordat1960nu s-a acordat1964nu s-a acordat1968nu s-a acordat1972nu s-a acordat1976nu s-a acordat1980nu s-a acordat1984 Jia Xiuquan1988 Kim Joo-Sung1992 Kazuyoshi Miura1996 Khodadad Azizi2000 Hiroshi Nanami2004 Shunsuke Nakamura2007 Younis Mahmoud2011 Keisuke Honda
Golgheteri AnGolgeterGoluri1956 Nahum Stelmach41960 Cho Yoon-Ok41964 Inder Singh Mordechai Spiegler21968 Homayoun Behzadi Moshe Romano Giora Spiegel41972 Hossein Kalani51976 Gholam Hossein Mazloumi Nasser Nouraei Fatehi Kamil31980 Behtash Fariba Choi Soon-Ho71984 Jia Xiuquan Shahrokh Bayani Nasser Mohammadkhani31988 Lee Tae-Ho31992 Fahad Al-Bishi31996 Ali Daei82000 Lee Dong-Gook62004 A'ala Hubail Ali Karimi52007 Younis Mahmoud Naohiro Takahara Yasser Al-Qahtani42011 Koo Ja-Cheol5
Premiul Fair Play AnȚară19962000200420072011
Țări participante Echipă 1956 1960 1964 1968 1972 1976 1980 1984 1988 1992 1996 2000 2004 2007 2011 2015 Ani C2 1 3 G 4 G G 4 G 1 4 1 3 G 2 4 3 C 4 2 G G C 10 3 4 2 3 4 5th 3 2 G G 3 G G G G 4 1 1 1 3 4 3 G 3 C 3 C C C 12 G 4 C C C 1 C 4 7 2 2 1 3 4 G 1 C 1 1 4 1 C 8 C C 2 G2 1 3 G 4 C G G 9 G 1 G G G 32 1 4 G G 3 G G 2 G G G G C G G C 8 11212 G 2 G 8 G 1 1 13 2 2 G2 C3 C332 13 4 4 2 G 1 G G G G G 5 3 G G G G G 6 G 1 G G G 4 2 G G G3 8 G G C C 4 C 5 C 1Total 4 4 4 5 6 6 10 10 10 8 12 12 16 16 16 16
Legendă 1 – Campioni 2 – Finaliști 3 – Locul trei 4 – Locul patru C – Sferturi G – Grupe C – Calificări
Ani de debut 2011: Nimeni 2007: 2004: 2000:, , , 1996:, , , , , , , , 1992: Nimeni 1988: Nimeni 1984:, , , 1980:, , 1976:, , , , , 1972:, , , , , , , Bahrain 1968:, , , 1964: Nimeni 1960:, , , , 1956:, , , , , ,
Statistici generale EchipăPartMVEÎGMGPG+PctMed GMMed GPMed Pct12583417711242+701199.333.419.9212562716139260+32977.665.008.08737211157237+357410.285.2810.578411813105840+18677.255.008.3710471713177654+22647.605.406.409391510144645+1555.115.006.11729116123033-3394.284.715.5783298152343-20352.875.374.375209383039-9306.007.806.00829611123139-8293.874.873.624139042815+13277.003.756.755187291523-8233.004.604.60210532207+131810.003.509.004163582329-6145.757.253.502834185+3133.003.006.503123271219-7114.006.333.6662018111545-30112.507.501.834122281028-1882.507.002.001421154+175.004.007.00310217823-1572.667.662.332613256-162.503.003.0039135720-1362.336.672.0027124512-752.506.002.501411234-143.004.004.001411247-344.007.004.0015113810-248.0010.004.00310037923-1433.007.671.001302137-423.007.002.001301246-214.006.001.0026015821-1314.0010.500.501200209-900.009.000.0014004217-1502.0017.000.00
Note
Legături externe Site oficial Arhiva Cupei Asiei la RSSSF
Categorie:Fotbal în Asia Categorie:Competiții internaționale de fotbal