John William Coltrane, (n. 23 septembrie 1926, Hamlet, – d. 17 iulie 1967, Huntington, ), cunoscut și sub pseudonimul "Trane", a fost un saxofonist, șef de formație și compozitor de jazz american.
Figură emblematică a jazzului secolului 20, John Coltrane este considerat unul din cei mai importanți inovatori în muzica de jazz modernă. Dacă la începutul carierei sale a cântat mai mult be-bop și hard-bop, ulterior s-a situat în avangarda stilului free. De-a lungul carierei, a organizat cel puțin 50 de ședințe de înregistrare în calitate de lider, apărând alături de multe nume celebre în epocă, precum trompetistul Miles Davis și pianistul Thelonious Monk. Muzica sa a influențat generații după generații de saxofoniști. Spre sfârșitul carierei, muzica sa a căpătat tot mai mult accente spirituale, acesta fiind unul din motivele pentru care a fost canonizat sub numele de Sfântul John William Coltrane de către Biserica Africană Ortodoxă.
Biografie Copilăria și începutul carierei 450 × 600 pixelspx|miniatura|dreapta|John Coltrane în 1943. Imagine din arhiva marinei, făcută cu ocazia recrutării
John William Coltrane s-a născut în 23 septembrie 1926, în micuțul orășel Hamlet din Carolina de Nord și a copilărit în High Point, în același stat. Tatăl său, John R. Coltrane, croitor de meserie, cânta la mai multe instrumente, alimentând interesul precoce al copilului pentru muzică. Primii muzicieni de jazz care i-au trezit acestuia interesul au fost Count Basie și Lester Young. La vârsta de 13 ani, tânărul Coltrane a pus mâna pe un saxofon, începând să cânte, dovedind un talent instinctiv pentru acest instrument. A început să exerseze imitându-i pe Charlie Parker și Johnny Hodges. Destinul familiei sale a luat o turnură tragică în 1939, atunci când tatăl său, amândoi bunicii și un unchi, au murit unul după celălalt în decurs de câteva luni, grija întregii familii căzând pe umerii mamei sale, Alice, care va fi nevoită să se angajeze ca menajeră. A urmat o perioadă dominată de lipsuri în viața familiei Coltrane, astfel încât mama sa, împreună cu alți membri ai familiei se vor muta în New Jersey, în speranța unei vieți mai bune. John a rămas în Carolina de Nord, până la absolvirea școlii William Penn (actualmente Penn-Griffin School for the Arts). Împreună cu mama sa, în 1943, se va muta mai departe, în nord, în Philadelphia, în speranța că va găsi un loc de muncă ca muzician. Pentru o scurtă perioadă de timp a studiat muzica la Granoff Studios și la Ornstein School of Music. După intrarea SUA în război, pentru a evita să fie mobilizat, se va înrola în marină în 6 august 1945, ziua în care prima bombă nucleară va fi lansată asupra orașului Hiroshima. Vor urma antrenamente specifice marinei militare la Naval Training Station în New York, spre sfârșitul lui 1945 fiind trimis pe mare la baza din Pearl Harbor, unde va fi încartiruit la Manana Barracks, care adăpostea cel mai mare contingent de negri al armatei SUA. În momentul sosirii sale în Hawaii, după capitularea Japoniei, marina demobiliza deja rapid contingent după contingent. Talentul său nativ a fost imediat recunoscut, astfel că în scurtă vreme, John Coltrane a fost primit în orchestra oficială de swing a marinei, Melody Masters, fără nici un fel de evaluare a cunoștințelor sale muzicale. Pe toată durata serviciului militar, a continuat să cânte cu acest grup de muzicieni, ajungând la un moment dat liderul grupului, în paralel muncind la bucătărie sau în serviciul de gardă. Din această perioadă datează și primele sale înregistrări. După exact un an, în august 1946, va fi demobilizat cu gradul de marinar cl.1, reîntorcându-se în Philadelphia pentru a-și continua cariera muzicală, moment ce coincide cu perioada de înflorire a be-bopului.
Primii pași spre consacrare 3,767 × 3,020 pixelspx|miniatura|dreapta|Orchestra Melody Masters. Primul în dreapta, așezat, John Coltrane
După întoarcerea acasă a urmat un turneu cu orchestra lui King Kolax, iar ulterior a colaborat cu orchestra lui Jimmy Heath, căruia i-a fost prezentat de către trompetistul William Massey, fost camarad în marină cu care cântase în orchestra militară Melody Masters. În paralel, până spre sfârșitul deceniului a studiat teorie muzicală cu ghitaristul și compozitorul Dennis Sandole. Dacă inițial cânta la saxofon alto, în această perioadă, John Coltrane a început să cânte la saxofon tenor în orchestra lui Eddie Vinson.John Coltrane "Coltrane on Coltrane", Down Beat, 29 septembrie 1960 Mai târziu, muzicianul avea să-și amintească de această perioadă din cariera sa, afirmând: “… era o întreagă arie de studiu ce se deschisese în fața mea. Erau multe chestii pe care le realizau muzicieni precum Hawk (Coleman Hawkins), și Ben (Ben Webster), și Tab Smith, prin anii ’40, pe care nu le înțelegeam, dar pe care le simțeam din punct de vedere emoțional”. Un moment important pentru cariera sa ulterioară l-a constituit întâlnirea cu Charlie Parker, în 5 iunie 1945, atunci când l-a putut asculta live pentru prima dată. În 1960, într-un interviu în DownBeat avea să-și amintească: “prima dată când l-am auzit pe Bird (Charlie Parker), m-a lovit drept între ochi”. Charlie Parker avea să devină unul din primii idoli ai muzicianului în curs de afirmare, cu care avea să cânte ocazional spre sfârșitul anilor ’40. Diverse documente din epocă atestă că încă de pe atunci începuse să fie cunoscut sub numele de “Trane”. În aceeași perioadă, prin 1946, a colaborat ocazional și cu trompetistul Miles Davis. De asemenea, după lăsarea la vatră și până pe la mijlocul anilor ’50, a colaborat cu alți muzicieni de renume precum Dizzie Gillespie, Earl Bostic și Johnny Hodges. Primul solo al lui John Coltrane poate fi auzit în piesa "We Love to Boogie", înregistrată împreună cu orchestra lui Gillespie în 1951.
First Great Quintet
În vara lui 1955, pe când studia sub îndrumarea lui Dennis Sandole, în paralel lucrând ca muzician independent, John Coltrane a primit o propunere din partea lui Miles Davis. Acesta trecea printr-o perioadă mai dificilă, intrând într-un con de umbră, după succesul răsunător din anii ’40, toate aceste neajunsuri datorându-se cel puțin în parte, problemelor cu consumul de heroină. Trompetistul revenise în lumea muzicală după mai mulți ani de declin, dorind să formeze un cvintet. Coltrane s-a alăturat grupului condus de Miles Davis, cunoscut drept “Primul mare cvintet”( First Great Quintet), împreună cu Red Garland la pian, Paul Chambers la bas și Philly Joe Jones la percuție, activând cu intermitențe din octombrie 1955 până în aprilie 1957. În cadrul grupului, au existat oarece rivalități și tensiuni între cei doi muzicieni, dublate și de respect reciproc, din care totuși amândoi au avut de câștigat. Înregistrările din această perioadă denotă maturizarea muzicală a muzicianului. Activitatea cvintetului, rămasă în istorie prin două sesiuni maraton de înregistrări pentru casa Prestige derulate în 1946, concretizate prin albumele Cookin', Relaxin', Workin', și Steamin', a încetat ulterior, în parte, destrămarea cvintetului datorându-se și dependenței de heroină a lui Coltrane.
Împreună cu Thelonious Monk
În a doua parte a lui 1957, John Coltrane a colaborat cu pianistul Thelonious Monk la clubul New York’s Five Spot, cântând cu cvartetul acestuia, în perioada iulie-decembrie 1957. Din cauza unor conflicte contractuale, nu va participa oficial decât la o singură sesiune de înregistrări. O înregistrare neoficială, făcută în 1958 de Juanita Naima Coltrane la o reuniune a grupului, a fost publicată de casa Blue Note Records în 1993 sub numele de Live at the Five Spot-Discovery. De asemenea, o înregistrare de calitate făcută în cursul unui concert al cvartetului din noiembrie 1957, a fost găsită mai târziu, fiind publicată de aceeași casă de discuri în 2005. Înregistrarea fusese făcută de către Voice of America, iar albumul publicat, Thelonious Monk Quartet with John Coltrane at Carnegie Hall s-a bucurat de succes. Tot în 1957, Coltrane înregistrează primul album de succes, Blue Train (1957), împreună cu trompetistul Lee Morgan, basistul Paul Chambers și trombonistul Curtiss Fuller, album considerat cea mai mare realizare a muzicianului din această perioadă. Patru din cele cinci piese ale albumului sunt compoziții ale lui Coltrane, iar piesa care dă numele albumului, împreună cu "Moment's Notice" și "Lazy Bird", au devenit ulterior piese standard. În amândouă piesele se observă cicluri de substituție a acordurilor, care mai târziu se vor numi “Coltrane changes”.
Împreună cu Miles Davis
Coltrane s-a reîntâlnit cu Miles Davis în ianuarie 1958. În același an, în octombrie, criticul de jazz de la revista Down Beat, Ira Gitler a inventat termenul “sheets of sound”, pentru a descrie stilul dezvoltat de Coltrane în timpul colaborării cu Thelonious Monk, stil pe care acum îl perfecționa în cadrul noului grup al lui Miles Davis, un sextet, pe la care s-au perindat nume sonore precum saxofonistul alto Cannonball Adderley, pianiștii Red Garland, Bill Evans și Wynton Kelly, basistul Paul Chambers și percuționiștii Philly Joe Jones și Jimmy Cobb. Colaborarea cu Miles Davis a continuat până în aprilie 1960, perioadă în care a participat la înregistrarea a două albume definitorii pentru Miles Davis, Milestones și Kind of Blue, și a două albume live, Miles & Monk at Newport și Jazz at the Plaza. Stilul său din această perioadă, condensat la maximum, se caracterizează prin acorduri rapide, în cascadă, cu sute de note pe minut. Spre sfârșitul acestei perioade, John Coltrane a înregistrat la casa Atlantic Records primul său album de autor, Giant Steps, compus exclusiv din compoziții proprii. Piesa care dă titlul albumului, reprezintă chintesența noului stil dezvoltat de Coltrane, conținând progresii succesive de acorduri extrem de complexe, în care artistul utilizează serii alterate de acorduri, așa-numitele “Coltrane changes”, dezvoltând improvizația melodică și armonică. Giant Steps ilustrează extrem de bine stilul inovator al lui Coltrane și rămâne un album de referință în muzica de jazz, conținând cele mai complexe structuri armonice din muzica acelei epoci.
Primele succese ca lider
În 1960, John Coltrane și-a format propriul grup, un cvartet, pentru o apariție la Jazz Gallery în New York. Muzicieni precum Steve Kuhn, Pete La Roca, și Billy Higgins s-au perindat la începuturile acestui grup, într-un târziu, Coltrane s-a oprit la următoarea componență: pianistul McCoy Tyner, basistul Steve Davis, și percuționistul Elvin Jones. McCoy Tyner, și el originar din Philadelphia, era prieten cu Coltrane, cei doi se înțeleseseră ca pianistul să se alăture cvartetului în momentul în care se va simți în stare să poată lucra împreună cu acesta. În sesiunile de înregistrări care au urmat, a fost imprimat și materialul pentru albumele Coltrane's Sound și Coltrane Plays the Blues, apărute mai târziu. În timp ce colabora cu Atlantic Records împreună cu noul său grup, Coltrane a început să utilizeze saxofonul sopran, prima înregistrare cu noul său grup, My Favorite Things, constituind și debutul său la acest instrument. Spre sfârșitul colaborării cu Miles Davis, Coltrane a început să cânte la acest instrument mai puțin obișnuit în muzica de jazz din acea vreme, poate și datorită admirației pe care o avea pentru opera lui Sidney Bechet, dar și față de contemporanul său, Steve Lacy. Miles Davis va afirma mai târziu că el însuși i-ar fi dat lui Coltrane primul său saxofon sopran. Utilizarea noului saxofon a fost însoțită și de noi experimente în domeniul muzical. De exemplu, în cunoscuta piesă a lui Gershwin, "But Not for Me", Coltrane utilizează un fel de “neliniște armonică” (ceea ce se va numi ulterior “Coltrane changes”), pe care o mai utilizase la înregistrările pentru albumul Giant Steps. Multe alte piese înregistrate în epocă utilizează acest artificiu armonic, respectiv, "26–2", "Satellite", "Body and Soul", și "The Night Has a Thousand Eyes".
Impulse Records (1960 - 1962)