__NOTOC__

SexismulA se vedea definiția din DexOnLine cu privire la încredințarea minorilor (numit și preferință maternă) reprezentă o practică judecătorească prin care, urmare a unei idei preconcepute că mama este un părinte mai potrivit de a crește copiii, minorii sunt încredințați în mod majoritar mamelor (în cazul custodiei unice) sau locuința minorilor este stabilită preponderent la mame (în cazul custodiei comune) în baza presupunerii că mama este un părinte mai potrivit să crească minorii. Această preferință corespunde definiției sexismului care se caracterizează printr-o atitudine sau prejudecată relativ la superioritatea unui reprezentant al unui sex asupra altui sex, având ca urmări discriminarea acestuia din urmă.

Un caz particular de preferință maternă este utilizarea de către instanțe în mod formal sau în mod informal a prezumției de încredințare către mamă. În baza acestei prezumții se verifică dacă mama oferă minime garanții morale și materiale pentru creșterea copilului și dacă da, minorii sunt încredințați acesteia fără a se cerceta în mod efectiv posibilitatea ca interesul superior al copilului să fie mai bine servit de către încredințarea către tată (în cazul custodiei unice) sau de către stabilirea reședinței minorului la tată (în cazul custodiei comune).

Preferința maternă este deosebit de pronunțată în România A se vedea și propunerile DGASPC pentru îmbunătățirea Legii 272/2004, propuneri care se pot descărca de aici dar și în lume A se vedea studiul FACT din anul 2003 care arată că deși custodia comună a fost o realitate juridică în Canada anilor 1990-2000, mamele au continuat să primească în mod preponderent custodia copiilor minori sau respectiv dreptul ca minorii să locuiască majoritar cu ele. Studiul se găsește aiciA se vedea articolul "Sexism Cu Privire La Încredințarea Minorilor" care se poate descărca de aici, părinții de sex feminin fiind preferați de către instanțe în decizie de încredințare (în cazul custodiei unice) sau stabilire a locuinței minorilor (în cazul custodiei comune) după divorț deși din alte puncte de vedere părintele se sex masculin este mai bine poziționat ca și istoric al îngrijirii copilului, stabilitate, moralitate sau chiar legături de atașament.

Prezumția de încredințare către mamă și preferința maternă reprezintă forme de discriminare care încalcă legislația națională și internațională în materia nediscriminării pe criteriul sexului. Singura excepție în care preferința maternă ar putea fi considerata ca ne-reprezentând o discriminare este aceea în care toate celelalte criterii de selecție a părintelui care să găzduiască în mod statornic minorul (atașament, condiții de locuit, abilități parentale) sunt egale între cei doi părinți. Cu toate acestea, chiar și în acea situație de egalitate între părinți un criteriu nediscriminatoriu ar fi utilizarea interesului superior al copilului pentru departajareÎn Pennington v. Pennington, 711 P.2d 254 (Utah 1985), Curtea Supremă din Utah a declarat că a "exprimat de mult timp o preferință pentru plasarea copiilor foarte mici in custodia mamei." Instanța a notat, totuși, că "preferința funcționează doar atunci când toate celelalte lucruri sunt egale." Instanța a considerat că la Pennington interesul superior al copilului ar trebui să fie luat în considerare în primul rând și astfel atribuirea custodiei copilului s-a făcut către tată, în acest caz.

Situația din România Prezumția de încredințare către mamă și preferința maternă au fost introduse în legislația română odată cu intrarea în vigoare a Codului Familiei, în anul 1954}În articolul 1 teza a doua din Codul Familiei se menționa în mod expres faptul că "Statul apără interesele mamei și copilului și manifestă deosebită grijă pentru creșterea și educarea tinerei generații.". Preferința maternă a fost scoasă în afara legii în anul 2004 prin intrarea în vigoare a Legii 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului care enunța în mod expres că deciziile cu privire la minor trebuie să se ia strict prin prisma interesului superior al minorului, interes care nu conține absolut nici o referire discriminatorie la sexul părintelui.Titlul complet al manualului este "Rolul judecătorilor și al procurorilor în protecția și promovarea drepturilor copilului". Paginile cele mai relevante sunt paginile 43 și 44 care descriu pe de o parte modelul canadian, și pe de altă parte propun un model valabil pentru situația societății românești. Pentru ușurința celor ce doresc să consulte aceste informații am atașat aceste două pagini aici. Manualul complet poate fi descărcat de pe situl INM adică de aici .. Prezumția de încredințare către mamă a fost de asemenea scoasă în afara legii odată cu intrarea în vigoare a noului Cod Civil, la 1 octombrie 2011, care, prin Art. 397 impune prezumția de autoritate părintească comună.

În ciuda unei legislații care prevede egalitatea de șanse a cetățenilor români indiferent de sex, în fața justiției în general și cu privire la încredințarea minorilor în particular, majoritatea judecătorilor români sunt încă tributari preconcepției despre superioritatea părintelui de sex feminin cu privire la abilitățile de creștere a minorilor: În România 84,5% din nucleele familiale monoparentale sunt de tipul „mame cu unul sau mai mulți copii”, restul de 15,5% fiind „tați cu copii” Citat din Studiul privind evoluția fenomenului familiilor monoparentale în România realizat de către Centrul Național De Pregătire În Statistică Colectiv de realizare: Drd. Andreea CAMBIR, Viorica DUMA , Mariana PIETREANU, Andoria IONIȚĂ, Corina PĂCURAR. O copie a acestui studiu este stocată și aici Din totalul nucleelor familiale cu copii (4.260.609), nucleele monoparentale reprezintă mai mult de o cincime (20,1%). Se constată că la toate nucleele monoparentale (materne și paterne) tipul predominant de nucleu monoparental este cel cu 1 copil (în jur de două treimi), urmat de cele cu doi copii. La polul opus, se situează nucleele monoparentale cu 5 copii și peste, care dețin mai puțin de 1% din total, pe fiecare dintre tipurile de astfel de nuclee monoparentale.Studiu privind evoluția fenomenului familiilor monoparentale în România realizat de către Institutul Național de Statistică Nucleele familiale monoparentale dețin 13,4% din totalul nucleelor familiale, fiind repartizate între mediile de rezidență diferențiat, 7,7% în mediul urban și 5,7% în mediul rural.

Situația din SUA În conformitate cu legislația actuală în mai toate statele americane, mamele și tații au drepturi egale de custodie. Instanțele nu ar trebui să prezume faptul că unui copil îi este în mod automat mai bine cu mama sau cu tatăl. Într-un caz contestat de custodie, atât tatăl cât și mama au o sarcină egală de a dovedi în fața instanței că este în interesul superior al copilului să fie custodia fiecăruia dintre ei. US Census Bureau a raportat că, în 2003, s-au înregistrat 12,4 milioane de familii monoparentale având copii sub vârsta de 18 ani. Dintre acestea, 10,1 mil. (81 la suta) sunt conduse de mame și 2,3 milioane (19 la suta) conduse de tați.

Situația din alte state Mai ales în statele așa-zis "patriarhale" se manifestă o pregnantă tendință de a acorda custodia asupra copiilor de vârste mici către părintele de sex feminin:

Exemple de preferință maternă și de prezumție de încredințare către mamă Exemplu de preferință maternă în cadrul unui proces în care se dezbate custodia unică Ambii părinți demonstrează condiții materiale și morale suficiente pentru a primi custodia minorului. Judecătorul, analizând cazul, observă ca l-ar putea încredința pe copil oricăruia dintre cei doi părinți. Dar judecătorul are o preferință pentru mamă și astfel îl încredințează pe minor mamei, obligat fiind de lege sa îl încredințeze cuiva. O astfel de decizie reprezintă o discriminare deoarece deși ambii părinți au condiții suficiente, cel mai probabil unul dintre ei are condiții mai bune (de pildă moralitate mai bună, un istoric al îngrijirii copilului mai bun, condiții de locuit mai bune, etc.). Utilizarea preferinței materne pentru departajare nu este oportună, judecătorii având la dispoziție criteriul interesului superior al copilului.

Exemplu de preferință maternă în cadrul unui proces în care se dezbate custodia comună Ambii părinți demonstrează condiții suficiente de locuit. Judecătorul, analizând cazul, observă ca ar putea stabili locuința minorului la oricare dintre ei. Dar judecătorul are o preferință pentru mamă și astfel stabilește locuința copilului în mod la domiciliul mamei, obligat fiind de lege să stabilească reședința copilului la unul dintre cei doi părinți. Aceasta reprezintă o discriminare pe criteriul sexului justițiabilului în măsura în care nu se bazează pe verificarea unor criterii obiective legate de condițiile oferite fiecare dintre cei doi părinți. Un model nediscriminatoriu de algoritm de stabilire a locuinței copiilor de către instanțe poate fi consultat aici .

Exemplu de prezumție de încredințare către mamă În cadrul unui proces, se pleacă din start de la presupunerea ca minorul va fi încredințat mamei (sau locuința minorului va fi stabilită la mamă) cu excepția cazului în care tatăl nu dovedește că aceasta nu îndeplinește minima condiție materială și morală. O eventuală verificare a posibilității ca tatăl să primească custodia copilului (respectiv locuința minorului să fie stabilită la tată) nu se face decât în cazul în care încredințarea către mamă nu e posibilă. Atunci când operează o astfel de prezumție, tatăl este obligat să se concentreze pe a răsturna prezumția și nu pentru a arăta cat de bun este ca părinte. O astfel de decizie reprezintă o discriminare în baza sexului justițiabilului și este, prin urmare, ilegală.

Jurisprudența discriminatorie Concluziile DGASPC Sector 4 București: "Blocajul este dat de faptul că puțini dintre judecători sunt tentați să iasă dintr-un tipar impus de jurisprudența anilor 1970-2000. În mentalul corpului judecătoresc "prezumția de încredințare către mama" este foarte bine înrădăcinată. În ciuda unor legi care statuează egalitatea în drepturi și șanse între bărbați și femeie, la nivel uman foarte puțini judecători sunt dispuși să considere cu mâna pe inimă că tatăl poate fi la fel de implicat și bun părinte precum este mama". Prin Decizia civilă 13A/14.01.2010, dată în dosarul 14912/301/2007a Tribunalului Bucureștitextul complet al deciziei poate fi descărcat de aici Tribunalul București afirmă: "...Dealtfel tribunalul observă că folosirea de către instanțele de judecată a unui astfel de raționament (prezumția de încredințare către mamă) ...nu este decât rezultatul unei transpuneri din realitatea faptică în cea juridică, câtă vreme în cvasi-majoritatea situațiilor în care se impune a fi dispusă încredințarea este susținută și dovedită capacitatea și disponibilitatea mamelor de a îngriji copii minori.... Numai într-un număr foarte mic de situații cererea de încredințare a copilului minor formulată de către tata se dovedește a fi întemeiată. Astfel fiind tribunalul consideră că folosirea unei prezumții de felul celei amintite de apelant (adică prezumția de încredințare către mamă) nu încalcă vreo dispoziție legală câtă vreme tatăl are la dispoziție mijloace necesare pentru a o înlătura."

Suportul legal împotriva discriminării practicate de instanțe

Legislație

Legea nr. 304 Republicată, din 28 iunie 2004, privind organizarea judiciară publicată în: Monitorul Oficial Nr. 827 din 13 septembrie 2005) Art. 6 (1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime în exercitarea dreptului său la un proces echitabil. (...)