miniatura|Pictura lui Narcis de Caravaggio, care îl înfățișează pe Narcis privind apa după ce s-a îndrăgostit de propria reflexie. Termenul identitate este un termen generic folosit în toate științele sociale pentru a descrie concepția și expresia individualității unei persoane, concepție și expresie care sunt determinate inclusiv de afilierile persoanei la diverse grupuri (ceea ce implică identitatea de grup: identitate culturală, națională, socială etc.).Aceasta este o traducere parțială a articolului corespondent din Wikipedia engleză. Termenul este folosit cu sensuri specifice în domenii de cunoaștere diferite precum psihologie, sociologie, psihologie socială etc. În geografie și în urbanism, termenul este folosit pentru a desemna identitatea de spațiu.

În sens psihologic, identitatea depinde în mod direct de o multitudine de elemente precum imaginea de sine (modelul mental a unei persoane despre ea însăși), stima de sine și individualitatea. O parte importantă a identității în sens psihologic este identitatea de gen, deoarece aceasta determină în mod semnificativ felul în care o persoană se vede pe sine însăși atât ca individ, cât și ca ființă socială. În psihologia cognitivă, termenul identitate se referă la capacitatea de introspecție a individului și la conștiința de sine.Leary, M. R.; Tangney, J. P. (eds). Handbook of self and identity. New York: Guilford Press, 2003. ISBN 1572307986.

În sociologie, termenul de „identitate” este pus în corelație cu conceptele de comportament și de rol social. Negocierea identității apare în urma procesului de învățare a rolurilor sociale prin intermediul experiențelor personale - în urma interacțiunii cu ceilalți membri ai societății, individul stabilește sensul identității sale, sens recunoscut și acceptat de ceilalți.

Psihologii folosesc cel mai adesea termenul de „identitate” pentru a desemna unicitatea unui individ în funcție de idiosincrasiile sale. În schimb, sociologii adesea folosesc termenul de „identitate” în sensul de identitate socială, ceea ce implică trăsăturile de grup care îl definesc pe individ. Cu toate acestea, în momentul analizei identității unei persoane, fiecare dintre discipline poate folosi oricare dintre sensurile conceptului în funcție de necesități.

În psihologie

Erik Erikson a fost unul dintre primii psihologi care s-au interesat în mod explicit de problema identității. Schema eriksoniană se bazează pe o distincție între identitatea Eului (sensul psihologic al continuității), identitatea personală (idiosincrasiile personale care deosebesc un individ de semenul său) și identitatea socială și culturală (ansamblul de roluri sociale pe care o persoană le poate juca).

În buna tradiție psihodinamică, lucrările lui Erikson își propuneau să investigheze procesul de formare a identității de-a lungul unei întregi vieți. De exemplu, dezvoltarea progresivă a unei puternice identități a Eului poate fi cartografiată ca o serie de stadii în care identitatea este formată ca răspuns la niște încercări din ce în ce mai grele și mai complicate. Potrivit unor anumite interpretări ale lui Erikson, dezvoltarea unei puternice identități a Eului în paralel cu o integrare solidă într-o societate și o cultură cu un nivel redus de fluctuații duc la o accentuare a sentimentului de identitate în general. În corolar, o deficiență a oricăruia dintre acești factori poate crește șansele de apariție a unei crize de identitate sau a unei confuzii.Cote, James E.; Levine, Charles. Identity Formation, Agency, and Culture. New Jersey: Lawrence Erlbaum Associates, 2002, p. 22

Deși sinele este distinct de identitate, bibliografia psihologiei sinelui poate oferi o imagine a felului în care identitatea este menținutăCote, James E.; Levine, Charles. Identity Formation, Agency, and Culture. New Jersey: Lawrence Erlbaum Associates, 2002, p. 24. Din punctul de vedere al psihologiei sinelui există două zone de interes: procesul prin care un sine este format ("Eul") și conținutul propriu-zis al schemei care formează conceptul de sine ("Eu însumi / însămi"). În cel din urmă domeniu, teoreticienii s-au arătat interesați de relaționarea conceptului de sine cu stima de sine, de diferențele dintre modalitățile complexe și simple de organizare a cunoașterii de sine, și de legăturile dintre aceste principii organizatorice și procesarea informației.Cote, James E.; Levine, Charles. Identity Formation, Agency, and Culture. New Jersey: Lawrence Erlbaum Associates, 2002.

Paradigma "Neo-Eriksoniană" a status-ului identitar a apărut la sfârșitul secolului XX, în special în urma eforturilor lui James Marcia. Această paradigmă se concentrează pe conceptele gemene de explorare și de asumare. Ideea centrală este că sensul identității oricărui individ este determinat într-o mare măsură de explorările și de asumările pe care individul le face în privința unor anumite trăsături personale și sociale. Pe cale de consecință, majoritatea cercetărilor din această paradigmă sunt concentrate pe investigarea nivelului până la care o persoană a făcut anumite explorări și a nivelului până la care persoana respectivă arată disponibilitatea de a-și asuma respectivele explorări.

O persoană poate face dovadă fie de relativă slăbiciune, fie de relativă forță în privința explorărilor și a asumărilor. O tentativă de împărțire în categorii duce la patru posibile permutații: identitate difuză, identitate prescrisă, identitate în moratoriu și identitate îndeplinită. Putem vorbi de identitate difuză în cazul în care unei persoane îi lipsește atât experiența explorării vieții, cât și interesul de a-și asuma până și acele roluri pe care le ocupă fără a le fi ales. Putem vorbi de identitate prescrisă când o persoană nu a făcut alegeri multe și variate în trecut, dar în privința viitorului pare dornică să accepte și să-și asume valori, scopuri sau roluri clare. Putem vorbi de identitate în moratoriu atunci când o persoană dă dovadă de nestatornicie și de nehotărâre, fiind gata să facă alegeri dar fiind incapabilă de a le asuma punându-le în practică. Identitatea asumată este aceea care presupune că o persoană își alege identitatea și își asumă alegerea.

În psihologie socială Într-un sens general, psihologia sinelui investighează relația dintre sinele personal și mediul social. În măsura în care aceste teorii se plasează în tradiția psihologiei sociale "psihologice", ele au în vedere explicarea acțiunilor unui individ în cadrul unui grup în termeni de evenimente mentale și de stări. În același timp, anumite teorii din perspectiva psihologiei sociale "sociologice" merg mai departe încercând să abordeze problematica identității atât la nivelul cogniției individuale, cât și la nivelul comportamentului colectiv.

Întrebarea "ce fundamente psihologice îl determină pe individ să adopte identități de grup" rămâne deschisă. Mulți oameni câștigă stimă de sine datorită grupurilor care le conferă identitate, ceea ce antrenează în plus un sentiment de comunitate și de apartenență. O altă problemă pe care cercetătorii au încercat să o abordeze este aceea de a înțelege de ce oamenii se implică în acte de discriminare, adică de ce au tendința de a-i favoriza pe cei pe care îi consideră ca făcând parte din intra-grup în detrimentul celor considerați ca fiind extra-grup, "străini" din afara grupului. Ambelor probleme li sa dat o deosebită atenție în teoria identității sociale a lui Henri Tajfel și a lui John C. Turner. Teoria lor se axează în special pe rolul autocategorizării și încearcă să arate în ce fel un banal sentiment de diferență îi poate determina pe oameni să acționeze într-un mod discriminatoriu. Mai mult, teoria identității sociale arată că însăși activitatea cognitivă de distingere între intra- și extra-grupuri poate duce la efecte subtile în evaluările pe care oamenii le fac despre ceilalți.Social Identity Theory: cognitive and motivational basis of intergroup differentiation. Universiteit Twente. Consultat în 26 aprilie 2011.

Situații sociale diferite îi obligă de asemenea pe oameni să se atașeze de niște identități individuale diferite, ceea ce îi poate determina pe unii să se simtă marginalizați, oscilând astfel între diferite identificări de grup și identificări individuale. Aceste concepții diferite despre sine însuși duc la construcții imagistice dihotomizate între ceea ce individul dorește să fie (sinele ideal) și ceea ce văd ceilalți în el (sinele limitat). În acest sens, parcursul educațional, statutul ocupațional și rolurile sociale influențează în mod semnificativ formarea identității.Hurd, E. Confessions of Belonging: My Emotional Journey as a Medical Translator. Qualitative Inquiry, December 2010, vol. 16, no. 10, p. 783-791 . doi: 10.1177/1077800410383117

Un alt centru de interes al psihologiei sociale este existența unor anumite strategii de formare a identității pe care individul le poate folosi pentru a se adapta lumii sociale. James E. Cote și Charles Levine au dezvoltat o tipologie care investighează potențialele diferențe de comportament ale indivizilor.Cote, James E.; Levine, Charles. Identity Formation, Agency, and Culture. New Jersey: Lawrence Erlbaum Associates, 2002, p. 3-5. Tipologia lor include:

Simptome psihologice Simptome ale personalității Simptome sociale Schimnicul (Refuser) Dezvoltă blocaje cognitive care împiedică adoptarea rolurilor și a schemelor de adult Are un comportament copilăros Manifestă o acută dependență față de ceilalți, fără a se implica substanțial în comunitatea adulților Rătăcitorul (Drifter ) Posedă resurse psihologice mai importante decât Schimnicul (i.e., inteligență, carismă) Este apatic în privința folosirii resurselor psihologice Nu se implică substanțial în comunitatea adulților și nu îi respectă normele Căutătorul (Searcher) Are un sentiment de insatisfacție datorat marilor pretenții personale și sociale Privește cu dispreț imperfecțiunile comunității Interacționează într-o oarecare măsură cu unele modele sociale, dar în cele din urmă abandonează aceste relații Păzitorul (Guardian) Posedă valori și atitudini personale clare, dar și o adâncă frică de schimbare Identitatea personală este aproape sufocată de identitatea socială Are o identitate socială foarte rigidă și se identifică puternic cu comunități adulte Cunoscătorul (Resolver) Dorește în mod conștient dezvoltarea personală Își acceptă talentele și competențele personale și le folosește în mod activ Este deschis comunităților care prezintă condiții favorabile pentru dezvoltarea personală

Kenneth Gergen a formulat clasificări suplimentare, care includ manipulatorul strategic, personalitatea pastișă și sinele relațional. Manipulatorul strategic este o persoană care începe să privească toate accepțiunile identității ca pure exerciții de rol și care, pe cale de consecință, treptat ajunge alienat de "sinele" său social. Văzând interacțiunile sociale ca oportunități de a se contopi cu rolul, personalitatea pastișă abandonează orice aspirație la o identitate adevărată sau "esențială" și devine astfel rolurile pe care le joacă. În sfârșit, sinele relațional este o perspectivă potrivit căreia indivizii își abandonează orice formă de sine exclusiv, văzând în schimb orice tip de identitate în termeni de interacțiune socială cu ceilalți. Pentru Gergen, aceste strategii se succed una pe alta în faze și se află într-un raport de cauzalitate cu creșterea popularității culturii postmoderne și cu avântul tehnologic al telecomunicației.

În antropologie și în sociologie